INSTITUŢIA PUBLICĂ UNIVERSITATEA DE STAT DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE ”NICOLAE

TESTEMIŢANU” DIN REPUBLICA MOLDOVA

CATEDRA STOMATOLOGIE ORTOPEDICĂ „Ilarion Postolachi”

TEMA: Metode moderne de tratament protetic atipic

Metode moderne de tratament protetic atipic. Proteze mobilizabile atipice.

A elaborat :Butnaru Tatiana

Gr.S 1706
 • Proteza dentară clasică este un dispozitiv medical unic,personalizat,fix,realizat în
scopul restaurării integrității arcadelor dentare.Proteza dentară refăcând anatomia
dento-facială a pacientului.

• Protezele dentare atipice reprezintă tot aceleași proteze clasice,dar combinându-se cu

mai multe sisteme speciale. Care diferă după modul de fixare,construcție față de cele
clasice.

• Protezele dentare atipice – reprezintă acele construcții protetice utilizate în situații

clinice atipice, excepționale, mai rar întîlnite în practica dentară.
 Tipuri de proteze atipice

• Proteză mobilizabilă cu sistem telescopat

• Punți dentare cu croșete mixte
• Incrustații(onlay, inlay, overlay);
• Punți dentare cu șurub după Jude
• Punți dentare cu șurub după Rîndașu
• Mobilizabile
• Demontabile
• Cu suport implantar
Etapele clinico-tehnice la confecţionarea punţilor dentare atipice.
• Amprentarea campului protetic sau si prepararea dintilor-stalpi;
• Confectionarea modelelor si pozitionarea lor in simulator;
• Modelarea elemntelor de agregare si inlocuirea machetelor cu aliajul
solicitat;
• Aplicarea elemntelor de agregare pe dintii stalpi, modelarea corpului de
punte si montarea dintilor prefabricati;
• Proba machetei puntii mbilizabile in cavitatea bucala;
• Ambalarea machetei si inlocuirea cerii cu acrilat;
• Dezambalarea, prelucrarea si lustruirea puntii mobilizabile;
• Proba si instalarea puntii dentare in cavitatea bucala.
 Indicaţii către tratamentul protetic cu proteze dentare parţiale
mobilizabile atipice.

• edentatii partiale/partial intinse.

• migrari dentare.
• anomalii dentoparodontale.
• anomalii de dezvoltare cranio faciala.
• anomalii dentomaxilare.
• Edentatie partiale cu brese intercalate ,intinse,multiple
• Restabilirea integritatii arcadelor dentare
• Pentru innlocuirea mai mult sau ega cu 4 dinti intr-o bresa.
Amprentarea la confecţionarea protezelor parțiale mobilizabile acrilice
atipice.
• Amprentarea reprezintă copia negativă a dinților preparați și restul elemntelor
câmpului protetic din cavitate abucală.
• Deosebim:
• -Amprente obținute într-un timp, cu un singur material amprentar;
• -Amprente obținute în doi timpi sau duble;
• -Amprente în ocluzie obținute de la maxilă și mandibulă concomitent, în ocluzie
centrică.
Amprenta în 1 timp
• Este nevoie de o singură etapă ( sau "timp" ) și folosește în majoritatea situațiilor
un singur material de amprentă. Nu esteatîât de fidelă precum amprenta în 2 timpi
sau amprenta în lingura individuală dar tehnica este mai simplă și mai rapidă.
• Materiale de amprenta folosite: materiale dure sau materiale elastice. Se preferă
siliconii de adiție de consistență dură sau alginatul
Tehnica:
• Medicul stomatolog pregatește materialul prin omogenizarea bazei cu catalizatorul, apoi îl
introduce în lingura de amprentă. Se pozitionează lingura în cavitatea bucală, peste arcada
dentară și se așteaptă priza materialelor. După întărire, se spală și se trimitela laboratorul dentar.
Utilizari:
• *Amprente preliminarii: sunt amprente după care tehnicianul confecționează lingura
individuală.
• Se pot folosi în orice situație, dar sunt indicate mai ales dacă se execută punți întinse, proteze
totale, proteze mobilizabile sau lucrări pe implanturi.
• *Amprenta arcadei opuse celei pe care se face reconstituirea protetica ( se mai numeste arcada
antagonista ).
• Daca pe aceasta arcada nu exista detalii importante ce trebuie incluse in planul protetic,
amprenta in 1 timp este suficient de fidela pentru ca tehnicianul sa obtina un model
corespunzator al arcadei antagoniste.
• *Amprente de studiu: sunt folosite in reconstituiri complexe sau cand pretentiile estetice sunt
foarte ridicate. Se pot lua amprente de studiu inainte de inceperea prepararilor sau pe parcursul
diverselor etape clinice.
• Pe aceste amprente se studiaza comparativ diferite detalii din timpul si dinaintea inceperii
tratamentelor
Amprenta in 2 timpi
• Este nevoie de 2 etape si foloseste 2 materiale distincte de amprenta, cate unul pentr
• u fiecare etapa. Precizia si fidelitatea amprentei in 2 timpi sunt excelente.
• Materiale de amprenta folosite: in prima faza un material dur ; in a doua faza un material fluid.
De obicei, se folosesc siliconii de aditie, datorita proprietatilor foarte bune pe care le au.
Tehnica:
• In prima etapa se ia o amprenta cu materialul dur. Dupa priza, siliconul dur va capata o consistenta
rigida, urmand ca, in faza a doua, sa joace rolul de lingura sau conformator extern pentru
materialul fluid.
• In a doua etapa, medicul stomatolog introduce in interiorul conformatorului obtinut in prima faza,
siliconul de aditie fluid. Se repozitioneaza amprenta in cavitatea bucala. Datorita consistentei fluide
si a proprietatilor excelente, materialul fluid va patrunde in toate detaliile campului protetic.
• Dupa priza, acesta va capata o consistenta elastica iar fidelitatea si precizia reproducerii vor fi
deosebite. Se spala amprenta, se dezinfecteaza si se trimite la laboratorul dentar.
Utilizari:
• Realizarea coroanelor dentare: este metoda de electie
• Realizarea puntilor dentare fixe
• Realizarea lucrarilor pe implanturi in unele cazuri.
Etapele clinico-tehnice la confecţionarea protezelor parţiale
mobilizabile acrilice atipice.

• Amprentarea campului protetic sau si prepararea dintilor-stalpi;

• Confectionarea modelelor si pozitionarea lor in simulator;
• Modelarea elemntelor de agregare si inlocuirea machetelor cu aliajul
solicitat;
• Aplicarea elemntelor de agregarepe dintii stalpi, modelarea corpului de
punte si montarea dintilor prefabricati;
• Proba machetei puntii mbilizabile in cavitatea bucala;
• Ambalarea machetei si inlocuirea cerii cu acrilat;
• Dezambalarea, prelucrarea si lustruirea puntii mobilizabile;
• Proba si instalarea puntii dentare in cavitatea bucala.
Indicaţii către tratamentul protetic cu proteze parţiale mobilizabile
scheletate atipice.

 Edentatii mixte (frontal, terminal, intercalate)

 Practic aceste sisteme pot fi folosite in diverse situatii clinice, cind coroanele dintilor
restanti au o inaltime nu mai mica de 6 mm (sisteme special)
 Restaurarea morfologiei coroanei dentare cu leziuni partiale provocate de caria
dentara,fracturi,abraziuni exagerate
 Ca element de agregare a diferitor lucrari protetice
 Ca dispozitiv de sinare a dintilor cu grad patologic de mobilitate
 edentatiile de clasa I Kennedy (termino-terminale);
 edentatiile de clasa a II-a Kennedy (terminale –unilaterale)
 edentatiile de clasa a III-a Kennedy extinse;
 edentatiile de clasa a IV-a Kennedy cu lipsa tuturor frontalilor
 edentatiile cu existenta unui numar mic de dinti restanti ( 2-5 dinti)
 edentatiile subtotale, cand mai sunt prezenti 1-3 dinti restanti.
 Tipuri de proteze dentare parţiale mobilizabile scheletate
excepţionale după modul de fixare.
• Fixate prin: telescoape, culise, capse, bare cu calareti
• Sistemul telescopic este compus din doua elemente:
• capă cilindrică metalică care este cementată pe dintele-ancoră
• coroană de înveliş realizată după amprenta obținută de pe capa
cementată pe dintele-stâlp, care cu pereții interni culisează în capa.

• Coroana poate să redea în întregime forma anatomică și morfologia

dintelui-stâlp și să fie fixată ca și dinții artificiali în baza protezei sau
să fie înglobată în întregime în bază, iar deasupra ei să fie montat
dintele solicitat. Ultima variantă este indicată în edentațiile
subtotale, când pe arcada dentară sunt rădăcini plasate deasupra
nivelului mucoasei cu 2–3 mm.
•Sistemul de bare cu călăreți este compus din doua componente:
• bară metalică solidarizată la coroanele artificiale ce acoperă dinții-stâlpi limitrofi breşei
dentare sau la dispozitive radiculare realizate pe rădăcinile dinților stâlpi
• o gutieră fixată în şaua protezei mobilizabile care încalecă bara.
• Sistemele de bare cu călăreți au fost preconizate de Schrõder şi Rumpel, perfecționate și descrise
de mai mulți autori, printre care Dolder, Ackerman, Gilimore, Lipşit şi alții.
• Toate sistemele sunt asemănătoare și se deosebesc prin elementele fixe, forma şi localizarea
barelor realizate în scopul ameliorării aspectului fizionomic și forței de fricțiune între cele două
component.
• Aceste sisteme sunt indicate în edentațiile frontale, laterale şi subtotale cu înălțimea spațiului
protetic corespunzător pentru utilizarea barei, şeii cu călăreți și a dinților artificiali.

• Bara metalică are dimensiuni și forme variate dependente de numărul dinților absenți, de
topografia edentației, de spațiul interdentar. Ea poate fi modelată în forme rotundă, ovoidală,
pătrată, dreptunghiulară etc., cu o grosime de la 1,5–4,0 mm. Forma solicitată a barei se
plasează între microprotezele aplicate pe dintii-stâlpi, pe centrul apofizei alveolare edentate,
realizând un spațiu de 1,0-2,0 mm între bară şi apofiza alveolară. Pentru realizarea fricțiunii
între bară și gutieră este necesar ca polul inferior barei, orientat înspre apofiza alveolară, să fie
puțin mai mic (cu 0,2-0,5 mm) decât polul superior sau să fie lamelat. Bara se solidarizează la
microprotezele utilizate pe dinții-stâlpi prin turnarea concomitentă.
• Gutiera, numită și călăreț, este realizată după dimensiunile şi forma barei respective. Gutiera poate fi
confecționată atât prin ștanțare, cât și prin turnare. Confecționarea călărețului (gutierei) necesită
respectarea urmă- toarelor cerințe:
• polul superior al gutierei se realizează retentiv pentru aderența acrilatului bazei protezei mobilizabile;
• pentru a poseda elasticitate corespunzătoare, extremitățile gutierei aplicate pe suprafețele vestibulare şi
orale ale barei trebuie să prezinte grosimi nu mai mari de 0,2-0,3 mm şi să nu prezinte retentivități
pentru aderența acrilatului;
• la utilizarea barelor lamelate, gutiera, corespunzător acestor porțiuni, se va secționa realizând folii
(petale), care permit adaptarea și activarea lor în timp;
• extremitățile gutierei sunt realizate puțin oblic spre vestibular sau oral ce va permite o fixare mai uşoară
a protezei mobilizabile pe câmpul protetic
• In dependență de situarea gutierei pe polul superior al barei, Dolder descrie două variante:
• sistem rigid, în cadrul căruia gutiera are contact intim cu polul superior al barei, ceea ce-i oferă protezei
finale un sprijin dento-parodontal și nu permite înfundarea protezei în fibromucoasa câmpului protetic;
• sistem rezilient realizat cu un spațiu între polul superior al barei şi gutieră egal cu gradul de reziliență a
fibromucoasei, ce permite înfundarea bazei protezei pe fibromucoasă realizând astfel un suport mixt
dento- mucosal.
• Sistemele de culise sunt alcătuite din două părți:  
• Matricea – un tub de diferite dimensiuni  
• Patricea – culisează în interiorul matricei, având aceeași formă
• Fie matricea, fie patricea, se fixează la dinții restanți care sunt acoperiți de
proteze unidentare, iar cealaltă componentă se fixează la nivelul
scheletului metalic al protezei. Asamblarea celor două componente se face
în cavitatea orală, asigurând menținearea, sprijinul și stabilitatea protezei,
sistemul fiind aproape invizibil.
• După raportul cu protezele unidentare, avem culise:
• Intracoronare, prin plasarea matricei la nivelul protezei unidentare
•  Intra-extracoronare, prin plasarea matricei parțial intracoronar și parțial
extracoronar
• Extracoronare, matricea sau patricea sunt plasate în afara perimetrului
protezelor unidentare.
 • Indicația de bază a culiselor este edentația de clasa a III-a
Kennedy, în care protezele scheletate au sprijin parodontal.
Acestea pot fi utilizate și în edentațiile terminale, însă aici
este obligatorie realizarea unor proteze parțiale fixe care să
solidarizeze dinții restanți.

• Sistemele de capse
• Capsele sunt sisteme alcătuite dintr-o matrice tubulară ce se
fixează pe fața mucozală a șeilor și o patrice de diferite forme,
fixată la o proteză parțiala fixă sau la un dispozitiv radicular.
 Proteze parţiale mobilizabile scheletate telescopate, cu culise, capse,
bare cu călăreţi

• Sistemul de telescoape ca şi în protezele parțiale mobilizabile acrilice

este constituit din cape cilindrice mentate pe dinții de ancoră şi coroane de
înveliş care restabilesc forma anatomică a dinților-stîlpi fiind solidarizate
cu şaua protezei scheletate.
• Sistemul de telescoape are o suprafață de fricțiune mare care se creează
între aceste două elemente, ceea ce reprezintă o condi- sau cilindroconice,
ce ție favorabilă pentru mentinerea si stabilizarea protezei pe cîmpul
protetic.
• Telescoapele pot fi utilizate atît pentru mixt rigid al protezelor
scheletate terminale, cit și pentru sprijinul dento-parodontal al protezelor
scheletate intercalate.
• Capsele sînt formate din doua părți componente ca și culisele şi pot fi considerate
ca matrice şi patrice. Sînt indicate pe dintii cu distructii coronare masive, dar cu
rădăcini recuperabile .

• *La prima etapă a confecționării capselor pe dinții atacați sînt realizate cape
radiculare cu patrice cilindrice sau ovale cementate pe dinții-stîlpi.

• *La a doua etapă se confecționează matricele solidarizate de şeile protezei

scheletate cu formă corespunzătoare patricu și secționată (lamelată) parțial în sens
axial (pentru formarea petalelor elastice), fapt ce permite legătura dintre ambele
părți ale capsei. Matricele sînt solidarizate la şeile protezei scheletate conform
situării patricelor pe dinții-stîlpi.
• Barele cu călăreți sînt compuse din piese dentare fixe alcătuite dintr-o bară solidarizată la
coroanele care acoperă dinții-stîlpi sau la dispozitivele radiculare ale acestor dinți şi o gutieră
aplicată în şaua protezei scheletate care încalecă bara.
• Bara are dimensiuni şi forme variate; ea poate fi: rotundă, ovoidală, dreptunghiulară iar
dimensiunile depind de numărul dinților care lipsesc şi de topografia edentației; grosimea barei
este variază de la 1,5-4 mm. Bara solidarizată de elementele fixe în aşa mod ca să urmeze
profilul apofizei alveolare la o distanță de aproximativ 1-2 mm. Pentru realizarea fricțiunii
între bară și gutieră, polul mic al barei este orientat înspre apo- fiza alveolară.

• Gutiera se mai numeşte şi călăreț, fiind o copie de formă şi dimensiuni externe ale barei. În
dependență de situarea călărețului pe polul superior al barei, Dolder descrie două variante:
• 1)sistem rigid, în care gutiera are contact intim cu polul superi- or al barei şi nu permite
înfundarea protezei în fibromucoasa cîm- pului protetic; este indicat în protezele cu sprijin
dentoparodon- tal;
• 2) sistem rezilient, realizat cu un spațiu între călăreți și polul superior al barei, dependent de
gradul de reziliență a fibro- mucoasei, ce permite înfundarea protezei, realizînd un sprijin mixt,
dentomucozal.
 Proteze totale atipice. Caracteristica.
Proteze totale pe implate , mobilizabile se indeparteaza seara pentru curatate - fixate cu
diferite sisteme speciale:

• Sistemele cu capse sunt printre cele mai simple dintre sistemele speciale. Acestea pot să
asigure stabilitate suplimentară, retenţie şi suport, în timp ce anumite elemente pozitive de la
nivelul anumitor unităţi pot menţine etanşe marginile bontului.

• Sisteme de fixare pe bază de magneţi s-au fost folosit în protetică de aproximativ 60 de ani.
Până în 1970, magneţii erau realizaţi din aliaj de cobaltplatină sau dintr-un aliaj ce conţinea
aluminiu, cobalt şi nichel. Din ambele aliaje s-au realizat magneţi care funcţionau bine în
forţă de atracţie pe perechi pentru mai multe componente protetice maxilofaciale. Deşi au o
forţă magnetică puternică, coercitivitatea intrinsecă era redusă, ceea ce din punct de vedere
practic însemna că ele nu puteau fi micşorate pentru a putea fi folosite pentru supraprotezare.
Sistemele de fixare cu magneţi, utilizate tot mai mult în cazul supraprotezărilor pe implanturi,
au necesitat mici modificări ale celor deja existente pentru adaptare lor. Aceste sisteme de
retenţie permit poziţionări atipice sau angulări atipice ale implanturilor, care ar fi fost
imposibil sau foarte greu de fixat cu bare.
• Sistemele speciale de tip bară, care permit o uşoară mişcare între componente, sunt indicate acolo
unde mai avem doi, trei sau patru dinţi restanţi. Sistemele de agregare tip bară au devenit sisteme
de agregare populare pentru protezele pe implanturi, fiind testate şi încercate. Carr (1988), Bennett
(1904), Fossume (1906) şi Goslee (1912) au publicat lucrări pe această temă, în timp ce ideile lui
Gilmore sunt astăzi tot mai folosite, chiar dacă s-au făcut şi câteva modificări considerabile. Bara
este de obicei ataşată la nivelul capelor de pe rădăcinile obturate, solidarizând rădăcinile între ele.
Se preferă un ax de inserţie simplu pentru călăreţul din baza protezei, dar nu este esenţial, atâta
timp cât bara poate să fie înşurubată până la capăt la nivelul capelor. Această metodă de unire a
barelor cu capele este de obicei folosită la sistemele pe implant.

• Sistemul cu clipsuri multiple (călăreţul sau clipsul, aşa cum mai este cunoscut) este destul de
redus în dimensiuni şi permite barei să urmărească curba vestibulară a crestei şi să fie, în acelaşi
timp, adaptată la conturul vertical. Versatilitatea permisă prin această abordare este considerabilă şi
a devenit bine cunoscută, mai ales la nivelul supraprotezelor pe implanturi. La nivelul frontal al
maxilarului, această metodă este deseori folosită la o arcadă arcuită. Ackermann şi alţi colaboratori
au făcut diferite modificări care sunt folosite şi astăzi. Bara Hader este deja consacrată drept un
dispozitiv de fixare atât pentru protezele pe implant, cât şi pentru cele pe rădăcini. Un design
ingenios permite schimbarea rapidă a călăreţului atunci când retenţia este slăbită, din moment ce
acestea nu pot fi ajustate. O altă caracteristică importantă a călăreţului este că se sprijină direct de
bară fără niciun menţinător de spaţiu. Rezultatul este că asigură atât suport, cât şi retenţie.