CONTRIBUȚIA VOIEVOZILOR

ROMÂNI LA FORMAREA ȘI
DEZVOLTAREA CULTURII
NAȚIONALE
 Biserica strămoșească a avut un rol însemnat, căci a fost
leagănul civilizației noastre.

Pe lângă faptul că voievozii români au purtat stindardul pentru

apărarea valorilor românești, ei au fost și buni creștini.

De-a lungul istoriei, Tările Române au avut o istorie încărcată de

sacrificii pentru păstrarea identității de neam și de credință.

Domnitorii români au demonstrat Europei că principalul inamic

al ei, Imperiul Otoman, poate fi învins, mai ales dacă popoarele
creștine sunt unite cu adevărat.
ȘTEFAN CEL MARE (1457-1504)
 ȘTEFAN CEL MARE (1457-1504)
“Bărbat glorios și victorios, care i-a biruit pe toți regii vecini….om fericit, căruia
soarta i-a hărăzit cu multă dărnicie toate darurile.”
(Matei Miechowski - cronicar polon)

“Fost-au acestu Ștefan-Vodă om nu mare la statu, mânios și degrabă vărsătoriu

de sânge (…) om întreg la fire, neleaneșu și lucrul său îl știa a-l acoperi și
unde nu gândiai acolo îl aflai. La lucru de războaie meșter, unde era nevoie
însuși se zărea că văzându-I ai săi, să nu se îndărăpteze și pentru aceia raru
războiu de nu biruia…
Pe Ștefan Vodă l-au îngropat Țara cu multă jale și plângere în mănăstirea Putna
care era zidită de dânsul. Atâta jale era că plângeau toți ca după un părinte al
lor (…) Ce după moartea lui , până astăzi, îi zic zveti Ștefan Vodă, nu pentru
sufletul ce iaste în mâna lui Dumnezeu, că el încă a fost om cu păcate, ci
pentru Lucrurile lui cele vitejești, carile niminea din domni, nici mai înainte,
nici după aceea, nu l-au ajunsu.”
(Grigore Ureche - Letopisetul Țării Moldovei)
 Cei 47 de ani de domnie au reprezentat un
permanent efort de a păstra Moldova integra și
independentă, “o adevarată poartă a creștinătății”
cum îi plăcea să spună. Foarte bun creștin, a
manifestat o grijă deosebită față de Biserică. În
timpul său s-au dezvoltat arta (stilul moldovenesc) și
cultura bisericească. Este cunoscut numărul mare de
locaşuri de închinare ctitorite de acest domnitor.
Ştefan ridica după fiecare luptă o biserică sau o
mănăstire ca mulțumire adusă lui Dumnezeu, pentru
ajutorul primit.
Cele mai renumite mănăstiri ctitorite sunt:
Putna, Voroneţ, Dobrovăţ, Tazlău şi Căpriana.

A făcut numeroase danii şi a

acordat privilegii ctitoriilor
înaintaşilor săi: Bistriţa,
Neamț, Probota.

Numărul bisericilor de mir

construite în timpul domniei
voievodului întrece cu mult
pe cel al mănăstirilor.
 Ştefan cel Mare a avut permanent alături Biserica şi s-a considerat fiu al ei, care
trebuie să o apere. Atunci când a greşit, a ştiut să ceară iertare lui Dumnezeu, prin
Sfânta Taină a Spovedaniei, înaintea Duhovnicului său, Daniil Sihastrul.
 Activitatea sa culturală a fost îndrumată de Mitropoliţii Ţării: Teoctist I şi
Gheorghe.
Astfel că, în mănăstirile ctitorite de el, s-a desfăşurat o susținută activitate de
copiere a unor manuscrise, fie cărţi de slujbă, fie traduceri din Sfinţii Părinţi.
Tetraevanghelul de la Humor, aflat astăzi la Muzeul Naţional de Istorie din
Bucureşti, este cea mai reuşită operă de caligrafie şi miniaturistică, impresionând în
mod deosebit prin portretul lui Ştefan cel Mare. Marele Domnitor este prezentat într-
un moment de graţie: stând în genunchi şi oferind Maicii Domnului Tetraevanghelul.

Tot din timpul lui Ştefan se mai păstrează şi numerose piese de broderie şi
argintărie, care se găsesc astăzi la Muzeul Mănăstirii Putna.
 Marele Domnitor a fost un adevărat protector al Muntelui Athos, fapt confirmat
de prezenţa sa în pomelnicele multor mănăstiri de aici, între care: Zografu, Grigoriu,
Protaton, Vatoped, Constanmonitu sau Sfântul Pavel.

După ce a restaurat Mănăstirea Zografu, a înzestrat-o şi cu o bolniţă, un far

pentru corăbii şi o trapeză, dăruindu-i cărţi de cult, o icoană cu Sfântul Gheorghe şi
bani.
Pe 20 iunie 1992, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca
Marele Domnitor al Moldovei să fie trecut în rândul Sfinţilor Bisericii, pomenirea
făcându-se în ziua de 2 iulie a fiecărui an. În calendarul religios, este trecut cu numele
de Binecredinciosul voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt.
 CONSTANTIN BRÂNCOVEANU
(1688-1714)

“Brâncoveanu este cea mai shakespeareană

dramă din câte a fost vreodată în toată
lumea. Este un caz unic pe plan mondial, de
nu aş zice pe plan cosmic. E de necrezut.
Trecerea aceasta a unui mundan (în toată
puterea termenului) la sublimul şi eroismul
cel mai fantastic uluieşte şi ameţeşte. Vă
desfid să îi găsiţi perechea, nici în rândurile
martirilor din primele veacuri. Nici nu ne
dăm seama cine este, ce înseamnă el pentru
noi, la ce nivel ne ridică ... Brâncoveanu a
murit ca un gentleman, un martir, un erou,
un sfânt”.
(Nicolae Steinhardt)
 26 de ani de domnie reprezintă pentru
Brâncoveanu o epocă de maximă strălucire
Culturală şi artistică a ţării sale.
S-au ridicat biserici - la Potlogi şi la
Mogoşoaia.
S-au deschis şcoli - a înfiinţat Academia
din Bucureşti, o şcoală superioară în care se preda
în limba greacă.
S-au tipărit cărţi în diferite limbi:
Psaltirea, Sfânta Evanghelie, Liturghier, cărţi de
slujbă şi învăţătură.
Au fost sprijiniţi şi încurajaţi oamenii de carte.
S-au acordat ajutoare materiale multor aşezăminte bisericeşti ortodoxe de la
Sfântul Munte Athos (Mănăstirea Sfântul Pavel); pe cheltuiala sa s-a ridicat Biserica
Sfântul Nicolae din Constantinopol (Cartierul Galata) şi biserica având hramul
Sfântului Gheorghe, pe malul stâng al Dunării, la Ismail.
 Cel dintâi lucru pe care l-a făcut după instalarea lui ca domnitor a fost să
continue tipărirea Bibliei de la Bucureşti, lucrare începută de predecesorul
său, Şerban Cantacuzino.
În 1688, a apărut prima Biblie completă în cea mai frumoasă limbă
românească de atunci, pe înţelesul tuturor românilor din Ţara Românească,
din Dobrogea, din Moldova, din Oltenia, din Banat şi din Ardeal, Crişana şi
Maramureş.
 A CREAT UN NOU STIL ÎN ARHITECTURĂ, STILUL BRÂNCOVENESC.
MĂNĂSTIREA HUREZI (JUD. VÂLCEA), MĂNĂSTIREA SÂMBĂTA DE SUS ŞI BISERICA
SF. GHEORGHE NOU DIN BUCUREŞTI SUNT CONSTRUITE ÎN ACEST STIL.
 Către sfârşitul vieţii, datorită intrigilor duşmanilor săi, turcii au hotărât să îl înlăture de la
Domnie.
Săptămâna Patimilor – martie 1714 – după ce i-a fost confiscată mare parte din avere,
Constantin Brâncoveanu a fost dus la Constantinopol, împreună cu fiii săi: Constantin, Radu,
Ştefan, Matei şi sfetnicul Ianache. Au fost închişi în celebra închisoare a celor şapte turnuri,
Edicule.
Turcii le-au promis eliberarea în schimbul renunţării la credinţa creştină şi trecerii la
islamism. Constantin Brâncoveanu a respins propunerea. Consecinţa: el, împreună cu fiii săi şi
sfetnicul Ianache au fost decapitaţi, de faţă fiind soţia sa, Doamna Maria, fiicele şi ginerii săi,
aduşi cu forţa să asiste la sângerosul spectacol. Era chiar în ziua de 15 august 1714, de
Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului.
După decapitare, capetele au fost purtate de turci în vârful suliţelor, prin tot
Constantinopolul, trupurile fiind aruncate în strâmtoarea Bosfor. Capetele au fost găsite şi
îngropate de nişte pescari într-o mănăstire grecească din Insula Halki. De-abia în 1720, Doamna
Maria a reuşit să le aducă în ţară şi să le îngroape în ctitoria soţului său, Biserica Sfântul
Gheorghe Nou din Capitală.
La 20 iunie 1992, Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a canonizat pe domnitor ca
sfânt, având data de prăznuire pe 16 august.
 NEAGOE BASARAB (1512-1521)
Adevărat prinț al Renașterii, Neagoe Basarab a marcat prin domnia sa
în Țara Românească o epocă de înflorire culturală și artistică, al cărei
ecou s-a făcut simțit în tot secolul al XVI-lea.
În anul 1512, Neagoe primește scaunul Țării Românești. Noul voievod
a întărit puterea centrală a statului, înfrângând opoziția internă a marii
boierimi.
În spiritul ideii de consolidare a autorității domniei, Neagoe Basarab a
impus legislația și procedura juridică unice pe tot cuprinsul țării. A
perfecționat aparatul administrativ, căutând să așeze în slujbe doar pe
cei cu merite.
A acordat atenție armatei, Țara Românească ajungând să dispună în
timpul său de o oaste de 40.000 de pedestrași și călăreți. S-a îngrijit
de dezvoltarea economică a țării. A sprijinit comerțul, apărând
interesele supușilor săi în relațiile cu cei din afară. A îngăduit
neguțătorilor brașoveni, în condiții de reciprocitate să-și desfășoare
activitatea în cuprinsul Țării Românești.
Problemele culturii și artelor au deținut un loc de primă importanță în
activitatea lui Neagoe Basarab, pe care vestitul cărturar din
Constantinopol, Manuil Corintios, îl numea “mare voievod și împărat
și autocrat a toată Țara Românească”. Intuind rolul deosebit pe care îl
are răspândirea cărții, Neagoe sprijină activitatea tipografului Macarie.
 La porunca domnitorului s-a ridicat
frumoasa biserică episcopală de la Curtea de
Arges, mărgăritar de preț al arhitecturii
românești. Tot la porunca lui s-au făcut și alte
construcții ori au fost reînnoite monumente la
Târgoviște, Cotmeana, Nucet, Snagov, Ostrov.
Cultivând și dezvoltând inițiative ce depășeau
hotarele țării, Neagoe Basarab a sprijinit prin
bani și danii cultura popoarelor balcanice aflate
în grea stare sub dominația otomană.
Neagoe Basarab este autorul primei și în
același timp a uneia dintre cele mai importante
scrieri vechi românești, “Învățăturile lui Neagoe
Basarab către fiul sau Theodosie”.
Lucrarea de educație politică și morală,
destinată să-l obișnuiasca pe fiul său cu
greutățile și răspunderile domniei, cuprinde
experiența de viață, gândirea profundă,
înțelepciunea, prudența în fapte și orientarea
politică, patriotică a unui mare cârmuitor.
Domnitorul Neagoe Basarab a decedat la
15 septembrie 1521. Mormântul lui, ca și al
familiei sale, se află în frumoasa ctitorie,
necropola domnească de la Curtea de Argeș.
 ” Judecă pe fiecare cu dreptate după faptele lui, că de
aceea eşti domn care trebuie să fie ca un izvor nesecat ce
dă tuturor aceeaşi apă, iar nu unora dulce, iar altora
amară “
sau
” Iubeşte adevărul, căci mincinoşii sunt urâţi de Dumnezeu
! “ 

îl povăţuia domnitorul - cărturar pe fiul său.

Toți acești mari domnitori, prin activitățile lor,
au fost adevărate pilde de conducători
creştini, atât pentru contemporani, cât mai
ales pentru posteritate.