Sunteți pe pagina 1din 12

Exemplificări cu privire la

completarea „Fişei pentru


aprecierea progresului individual
al copilului, înainte de înscrierea
în clasa pregătitoare”
Indicatii pentru completarea fisei de eavaluare a progresului

 Fișa pentru aprecierea progresului individual al copilului înainte de


înscrierea în clasa pregătitoare, va fi utilizată de cadrul didactic, pentru
fiecare copil în parte, respectând următoarele cerințe:
 se notează în casete data (zi, lună, an) la care a fost observat nivelul atins
de copil vis-à -vis de un reper dat;
 prima notare se va face cu culoarea roșie, la intrarea copilului în grădiniță,
în perioada stabilită pentru evaluarea inițială a copiilor;
 In acest an notarea se face pentru toti copiii fiind anul de referinta de la
care incepe urmarirea progresului prin acest tip de fisa.
 ultima notare se va face cu culoarea albastră, la plecarea copilului din
grădiniță (către următoarea etapă, școala), în perioada stabilită pentru
evaluarea finală/sumativă a copiilor, la sfârșit de ciclu;
 între prima și ultima notare, cu o altă culoare decât cele două menționate,
educatoarea va face înregistrări ale progresului copilului, în acord cu ceea
ce observă și notează în Caietul de observații
 E ducatoarea nu face mai multe notari pentru acelasi stadiu de progres
decat daca se observa regrese si dinnou progres.

Cum obtinem informatiile pentru a completa
Fisa de progres?

O sugestie...

Adaugam o coloana la fisa de observare a


progresului in care trecem modalitatile pe
care le credem cele mai potrivite de a
obtine informatiile. Aceste date ne vor
ajuta sa intocmim grile bazate pe nevoi
reale de observare si sa proiectam
activitatea bazandu-ne pe ceea ce avem de
urmarit.
Munca in echipa
Grup Domeniul Subdomeniul Aspect specific Indicator
1 Dezvoltarea fizică, a Dezvoltarea Promovarea Participă la pregătirea
sănătăţii şi igienei sănătăţii şi igienei sănătăţii şi nutriţiei unor gustări sănătoase.
personale personale
2 Dezvoltare socio- Dezvoltarea socială Abilităţi de Cooperează, face schimb
emoţională interacţiune cu de obiecte în joc.
copii de vârstă
apropiată
3 Capacităţi şi atitudini în Creativitate Manifestarea Schimbă conţinutul unor
învăţare creativităţii în poveşti cunoscute şi
activităţile zilnice. introduce personaje
create de el.
4 Dezvoltarea limbajului, Premisele citirii şi Participarea în Este interesat de cărţi şi
a comunicării şi scrierii experienţe cu ştie cum să le utilizeze şi
premisele citirii şi cartea; cunoaşterea să le păstreze.
scrierii şi aprecierea cărţii
5 Dezvoltarea cognitivă şi Cunoştinţe şi Cunoaşterea şi Observă faptul că
cunoaşterea lumii deprinderi înţelegerea lumii plantele cresc, înfloresc,
elementare (lumea vie, îşi schimbă înfăţişarea.
matematice, Pământul, spaţiul,
cunoaşterea şi metode ştiinţifice)
înţelegerea lumii
Comunicari
1. Programul concursului ,,NE JUCĂM ȘI RECICLĂM,, 2014-2015
În baza protocolului de colaborare între APM Satu Mare – ISJ Satu Mare
Clubul LIONS Satu Mare, în anul școlar 2014-2015, concursul județean ,,NE JUCĂM ȘI
RECICLĂM,, pentrupreșcolari se va desfășura după următorul program:
 Inscrierea la concurs se va realiza la ISJ Satu Mare, pe baza formularului cererii de
înscriere atașat prezentei, până la data de 09.11.2014, la D-na GhițLeontina- inspector
preșcolar
 Detalii legate de concurs si fisa de inscriere sunt postate pe forumul ISJ Satu Mare

2. Gradinita “Guliver “Satu Mare in parteneriat cu ISJ Satu Mare, a initiat un concurs
judetean de educatie ecologica „Ecoprichindel” care se va desfasura in luna Mai.
 Concursul isi propune sa valorifice competentele prescolarilor legate de protejarea
naturii.
 Detaliile vor fi transmise de catre Monica Pop -coordonator de proiect, Gradinita
Guliver

3. „Muzeul gradinitelor satmarene” materialele se colecteaza la Gradinita Mondiala


Satu Mare – persoana de contact Scurtu Mirela, pentru mai multe informatii contactati
inspector de specialitate Ghit Leontina mail leontina_ghit@yahoo.com
Comunicari
4. In legatura cu proiectele educationale
„Sa citim pentru mileniul III”, „EcoGradinita” si „Kalokagathaia” se recomanda ca
activitatile realizate sa fie mai putin numeroase, dar axate pe aspecte care influenteaza
dezvoltarea personala a copiilor si formeaza comportamente si atitudini stabile in
domeniile vizate de aceste proiecte
Exemplu:
 Kalokagathia, 10 minute de miscare zilnica, sau o jumatate de ora de activitati in aer liber
 Sa citim pentru mileniul III, 10 minute de citit cu voce tare inainte de somnul de zi, sau
inainte de plecarea acasa
 EcoGradinita, sa ingrijeasca plante sau sa recicleze zi de zi.
 Informatii suplimentare vor fi obtinute de la coordonatorii judeteni ai proiectelor
 
5. Proiectul Curcubeul schimbarii continua conform calendarului stabilit, detaliile vor fi
transmise unitatilor aplicante de catre responsabilul cu comunicarea Supuran Gabriela.

6. Prezentare Masa luminoasa

S-ar putea să vă placă și