GÂNDIREA-

PROCES PSIHIC INTELECTUAL DE

PRELUCRARE LOGICĂ, RAȚIONALĂ A
INFORMAȚIILOR
 UNITĂŢI DE CONŢINUT

 Caracterizarea psihologică a conceptului

gândirii
 Operaţiile generale şi specifice ale gândirii
 Activităţile fundamentale ale gândirii
 Tipologii ale gândirii. Criterii de clasificare
 Particularităţile individuale ale gândirii
 Structura psihologică internă a gândirii
 DEFINIȚII DESPRE GÎNDIRE

 Gândirea este procesul psihic de reflectare mijlocită şi

generalizat-abstractă – sub forma noţiunilor, judecăţilor şi
raţionamentelor – a însuşirilor comune, esenţiale şi necesare ale
obiectelor şi fenomenelor şi a relaţiilor logice, cauzale dintre ele.

 Gândirea – nivelul cel mai înalt de prelucrare şi integrare a

informaţiei.
 
 Este mecanismul psihic intelectual de prelucrare logică, raţio-nală
a informaţiilor.
 
 Este un proces de descoperire a noului, de înaintare şi rezolvare
de probleme. Gândirea orientează, conduce, valorifică maximal
toate cele-lalte procese şi funcţii psihice. 
 TRĂSĂTURILE GÂNDIRII:

 Flexibilitatea – modificarea unghiului de

abordare a unei probleme, a unui obiect;
 Fluiditatea – densitatea ideilor, a opiniilor,
soluţiilor în unitatea de timp;
 Originalitatea – gradul de noutate şi ineditul
produselor şi al strategiilor;
 Elaborarea – gradul de completitudine şi de
elaborare a produselor gândirii.
 1.CARACTERIZAREA PSIHOLOGICĂ A
CONCEPTULUI GÂNDIRII

1. Gândirea este un proces cognitive superior.

2. Gândirea se desfăşoară într-un plan mintal,
intern, subiectiv.
3. Gândirea are o desfăşurare procesuală.
4. Desfăşurarea gândirii pe axa temporală.
 CARACTERISTICELE
GÎNDIRII

Caracterul mijlocit al gândirii este asigurat prin

cunoştinţele acumulate la un moment dat, prin
informaţiile sistematizate în lucrările ştiinţifice.
Limbajul este instrumentul fundamental.

Caracterul informaţional-operaţional – gândirea

este un meca-nism de prelucrare, interpretare
şi evaluare a informaţiilor şi aceste mecanisme
se realizează prin intermediul anumitor
operaţii.
Caracterul abstract-formal al gândirii pune în
evidenţă nivelul ridicat al selectivităţii
specifice psihicului uman în procesarea
informaţiilor. Gândirea se orientează după
reguli şi norme ale logicii, este propoziţională
(uzează de judecăţi ipotetico-deductive,
avansează ipoteze pe care încearcă să le
verifice).
Caracterul mijlocitar – gândirea influenţează, la
rândul ei, toate celelalte procese psihice,
contribuind la accelerarea funcţionalităţii şi la
sporirea eficienţei lor.

Caracterul acţional – gândirea este o acţiune,

izvorând din acţiune şi finalizându-se cu o
acţiune.

 
Caracterul finalist – omul nu gândeşte doar de
dragul de a gândi, ci cu un dublu scop:
 fie pentru a declanşa, organiza şi optimiza
propria sa activitate;
 - fie pentru a justifica sau motiva prin explicaţii
şi argumente acţiunile deja efectuate, chiar
dacă aceste cauze sunt altele decât cele care au
stat realmente la baza comportamentelor
executate.
Caracterul multidirecţional – gândirea îşi
extinde acţiunile pe toate cele trei
dimensiuni temporale: integrează informaţii
despre trecutul şi prezentul obiectului,
fenomenului pentru a prevedea sau a
determina starea lui de viitor.
Caracterul sistemic – gândirea conţine elemente
structurate, ierarhizate, între care sunt posibile o
multitudine de combinaţii, fapt ce-i asigură
autoreglabilitatea.
Poate fi redusă la un sistem cibernetic, deoarece dispune
de toate cele trei categorii de „mărimi” ale sistemului:
 mărimi de intrare (întrebări, probleme);
 mărimi de stare (transformări informaţionale bazate
pe structurile şi schemele operaţionale deja ela-
borate) ;
 mărimi de ieşire (răspunsurile şi soluţiile formulate).
2.OPERAŢIILE GENERALE ŞI SPECIFICE
ALE GÂNDIRII

Operaţiile gândirii acţionează în cupluri operatorii ce

se completează reciproc:

 analiza şi sinteza,
 abstractizarea şi generalizarea,
 concretizarea și particularizarea,
 inducţia şi deducţia.
 ANALIZA ŞI SINTEZA

 Se desfăşoară într-un plan mintal

 Se desfășoară după un model şi sunt mediate prin cuvânt şi
alte sisteme de semne şi simboluri.
 Prin analiză însuşirile unui obiect sau ale unei clase de
obiecte sunt separate, ordonate – în minte – după anumite
criterii, după un anumit model .
 Sinteza este definită ca fiind recompunerea mintală a
obiectului din însuşirile lui iniţiale
 Comparaţia este operaţia de evaluare a unor obiecte,
fenomene, prin raportare la unul sau la mai multe criterii.
 Comparaţia se foloseşte de argumentaţia de tipul „dacă
….atunci”.
 ABSTRACTIZAREA ŞI
GENERALIZAREA
 Sunt operaţiile cele mai complexe ale gândirii
 Au un caracter formal
 Se desfăşoară exclusiv în plan mintal.
 Abstractizarea este operaţia de extragere a unor
însuşiri esenţiale, a unor însuşiri comune pentru o
întreagă clasă, categorie.
 Generalizarea este operaţia prin care însuşirile
extrase cu ajutorul abstractizării sunt extinse la o
întreagă clasă de obiecte-fenomene.
 CONCRETIZAREA ȘI
PARTICULARIZAREA
 definesc prin trăsăturile esenţiale un obiect
ideal ce întruneşte însuşirile esenţiale.
 un demers specific procesării descendente
dirijate de legi, reguli, norme, definiţii.
 operaţii servesc cel mai adesea exemplificării
cognitive care nu se va referi la un obiect
anume, ci la un obiect mintal, un caz particular
mintal şi nu unul anume din realitatea imediată.
 INDUCŢIA ŞI DEDUCŢIA.

 Inducţia este suportul logic al procesării

ascendente care porneşte de la baza de date,
experienţe concret-intuitive şi imagini mintale.
 Inducţia are un caracter profund intuitiv, se
extrag relaţii sim-ple ce grupează o clasă de
obiecte după criterii observabile empiric.
Raţionamentul inductiv surprinde
regularitatea şi facilitează ex-tragerea şi
formularea unei concluzii generale dintr-o
multitudine de cazuri particulare.
 Deducţia descrie demersul descendent al
gândirii pe verticala cunoaşterii.
 Deducţia debutează prin ipoteze sau premise
demonstrate ca fiind adevărate şi apoi derivă
implicaţiile acestor ipoteze.

Raţionamentul deductiv porneşte de la

general şi ajunge, prin inferenţe şi
implicaţii, la cazuri particulare.
 Expresia logică a raţionamentului deductiv
este silogismul.
FORME DE BAZĂ A GÂNDIRII

 noţiune,
 judecată,
 concluzie.
 Noţiunea este o formă a gândirii în care se re-
flectă mijlocit însuşirile esenţiale comune ale
obiectelor, fenomene-lor realităţii, exprimate prin
cuvânt sau îmbinare de cuvinte.
 Noţiunea poate fi exprimată printr-un cuvânt sau
îmbinare de cuvinte.
 Nu orice cuvânt desemnează o noţiune.
 Noţiunile apar şi dispar în procesul practicii social-
istorice
 Noţiunile pot fi empirice şi ştiinţifice
 Judecata se exprimă prin propoziţii.

Ex: Propoziţia „Învăţarea necesită muncă

şi disciplină” este o judecată care
exprimă legătura stabilă dintre aşa
noţiuni, ca: „învăţare”, „muncă”,
„disciplină”.
 Uneori, în baza unei sau câtorva judecăţi obţinem
o judecată nouă, care se numeşte concluzie.
  Procesul de trecere de la o judecată la alta şi de la
ele la conclu-zie se numeşte raţionament.
  De exemplu: Judecata 1. Florile sunt frumoase.
Judecata 2. Trandafirul este o floare. Concluzie:
Trandafirul este frumos. 
 Deosebim trei feluri de concluzii: inductive,
deductive, prin analogie.
 3.ACTIVITĂŢILE FUNDAMENTALE ALE
GÂNDIRII

Activităţile fundamentale ale gândirii care o

individualizează în raport cu alte mecanisme
psihice şi-i acordă un caracter de maximă
eficacitate sunt: 
1) Conceptualizarea; 
2) Înţelegerea; 
3) Rezolvarea problemelor; 
4) Creaţia.
 CONCEPTUALIZAREA

Este capacitatea de abstractizare a

însuşirilor unei clase de obiecte ce sunt
apoi încorporate într-o imagine sau într-o
idee-concept, capa-citatea de a sesiza
atributele distinctive ale unei clase de
obiecte.
 ÎNŢELEGEREA ŞI
REZOLVAREA DE PROBLEME
 sunt două procese inseparabile ale gândirii;
 ele nu pot fi desprinse unul de altul şi nici nu se
desfăşoară unul în afara celuilalt.
 înţelegerea se poate manifesta prin expansiune,
fiind rezultatul impunerii unor modele explicative
ale realităţii prin învăţare, instruire, educaţie (ca şi
cum ar lua în posesie o serie de date, situaţii,
fenomene care i se subordonează).
 Dacă înţelegerea este gândirea în desfăşurare,
rezolvarea de probleme este gândirea în acţiune.
 Problema este definită ca obstacol cognitiv, ca o
breşă în cunoaştere, ca o situaţie faţă de care
repertoriul de răspunsuri ale subiectului nu este
suficient pentru a o înţelege.
Două modele explicative
 Primul model (Thorndike ). Legea efectului: o
acţiune urmată de succes se consolidează, iar dacă
este urmată de eşec, va fi eliminată din
comportament.
 Al doilea model (Köhler). Problema a fost
rezolvată prin intuiţie, maimuţa a avut un moment
de „iluminare”. Acest model de rezolvare a
problemelor se subsumează procesului de utilizare
a schemelor mintale.
 Punerea problemei

Reprezentarea internă a problemei

în memoria de lucru

Identificarea mijloacelor, strategiilor

de lucru în MLD

Aplicarea strategiilor de
rezolvare

Verificare

Soluție
FACTORII CARE INFLUENŢEAZĂ
REZOLVAREA DE PROBLEME
 Factorii obiectivi (presiunea timpului, noutatea
problemei, dificultatea problemei , modul de formulare
a problemei, ambianţa).

 Factorii subiectivi (tensiunea emoţională prea

puternică; lipsa de motivaţie sau motivarea excesivă
prin teama de eşec, teama de sancţiuni sau anticiparea
unor recompense foarte mari; oboseala intelectuală
care afectează capacitatea de concentrare, coerenţa
logică a acţiunilor.
 CREAŢIA

Un proces psihic complex, care se manifestă prin

capacitatea de a descoperi noi soluţii sau de a
descoperi noi modalităţi de expri-mare, de
abordare în viaţă a ceva nou pentru individ.
  reprezintă una dintre cele mai complexe activităţi ale
gândirii, care duce la un nivel nou de sinteză;
  este dispoziţia de a crea, care există în stare
potenţială la orice individ şi la toate vârstele;
  un complex de însuşiri şi aptitudini psihice, care în
condiţii favorabile generează produse noi şi de
valoare pentru societate.
 
4. TIPOLOGII ALE GÂNDIRII. CRITERII DE
CLASIFICARE
 
1. După orientare:
  gândirea direcţionată;
  gândirea nedirecţionată.
2.După tipul operaţiilor presupuse:
 gândirea algoritmică;
 gândirea euristică.

3. După finalitate:
 gândirea reproductivă;
 gândirea productivă;
 gândirea critică.
După sensul de evoluţie:
 gândirea divergentă;
  gândirea convergentă.

După demersurile logice:

 gândirea inductivă;
 gândirea deductivă;
 gândirea analogică (analoagă).
După valoare:
 gândirea pozitivă;
 gândirea negativă.
După eficienţă:
 gândirea eficientă;
 gândirea neeficientă (ineficientă)
 5.PARTICULARITĂȚILE
INDIVIDUALE ALE GÂNDIRII
 Flexibilitatea gândirii versus rigiditatea în
gândire;
 Profunzimea în gândire versus superficialitatea în
gîndire;
 Spiritul critic versus gândire necritică;
 Gândire divergentă versus gândire convergentă;
 Vastitatea gândirii versus unilateritatea gândirii;
 Rapiditatea gândirii versus lentabilitatea gândirii;
 Independența gândirii versus dependența gândirii.