Sunteți pe pagina 1din 8

Lacul 

Sfânta Ana
• Lacul Sfânta Ana este una dintre cele mai importante atracţii naturale ale Ţinutului Secuiesc, totodată fiind
unicul lac din Europa Central-Estică format pe fundul craterului unui vulcan stins,unul dintre cele două
aflate în masivul Ciomatu, situat în partea sudică al masivului vulcanic Harghita, în timp ce în celălalt crater
se află Tânovul Mohoş. Lacul Sfânta Ana se află la o altitudine de 949-950 m şi este situat pe teritoriul
Rezervaţiei Naturale Mohoş.
• Lacul Sfânta Ana se află la o distanţă de 55 km de
Municipiul Miercurea Ciuc, 48 km de Municipiul
Sfântu Gheorghe, respectiv 33 km de oraşul Târgu
Secuiesc. Lacul Sfânta Ana poate fi accesat prin
legătura DN12 (Miercurea Ciuc-Sfântu Gheorghe) din
punctul de intersecţie cu drumul judeţean 113 din
localitatea Bixad. Dinspre Târgu Secuiesc poate fi
Accesibilitate atins din direcţia Turia pe DN 113. Pornind pe jos de
la Tuşnad Băi pe poteca turistică de cca. 4,5 km
indicat cu cruce roşie poate fi atins în aprox. 1,5 ore.
Dinspre Lăzăreni pornind în direcţia nord, urmărind
semnul cu cruce roşie apoi cel cu cruce albastră,
distanţa până Tânovul Mohoş este de aprox. 10 km,
iar până la Lacul Sfânta Ana încă 2 km, în total 3 ore
de mers pe jos.
Masivul Ciomatu aparţine arcului vulcanic al
Carpaţilor Orientali, care s-a format pe extremitatea
nordică respectiv estică a depresiunii colinare a
Transilvaniei ca rezultatul unei activităţi vulcanice
intense din perioada terţiarului. Masivul Ciomatu
dispune de o construcţie vulcanică în centrul căreia
Descrierea se identifică două cratere-gemene. Perioada erupţiei
celei mai recente a fost identificată cu 10.700 ani în
urmă. Un alt grup de cercetători estimează ca dată a
ultimei erupţii 35.000 ani în urmă. Pe baza
reziduurilor lacunare de nămol cu vârsta de 30.000
de ani, cele mai noi investigaţii încă nepublicate ale
cercetătorilor Pilbáth Attila şi Pál Zoltán presupun o
activitate mai vârstnică.
Evoluţia Lacului Sfânta Ana
• Evoluţia limnologică ai ultimelor 10.000 ani prezintă mai multe
etape. În urma cercetărilor ultimilor ani ale lui Pál Zoltán şi Pilbáth
Attila, au fost identificate mai multe faze distincte: în urmă cu 9.800
ani, Lacul Sfânta Ana arăta o înfăţişare a unui lac mlăştinos cu
acumulări de turbă cu adâncimi reduse. Cu aproximativ 8.800 ani în
urmă acesta arăta o înfăţişare de tinov şi lac de mlaştină. Începând cu
aproximativ 7.050 de ani în urmă lacul prezenta caracteristici
mezotrofice după care s-a transformat într-un lac cu nivel crescând,
iar până în urmă cu 2.700 de ani  avea un nivel variabil al apei. Cu
mai bine de 700 ani în urmă lacul s-a transformat într-o zonă
oligotrofică-abisică care trecea de nivelul de 12 m adâncime. Pál
Zoltán şi Pilbáth Attila menţionează că primele semne al eroziunii
cauzate de defrişări pot fi identificate cu 900-1000 de ani în urmă.
Semnele activităţii umane datează de circa700 de ani, marcand
inceputul fenomenului eutrofizaţiei antropogene şi ca urmare
scăderea nivelului de apă. Pe extremitatea nord-estică se formează
smârcuri superficiale. Ca rezultat al activităţii antropice vegetaţia
smârcului determină schimbarea continuă şi grabnică a vegetaţiei.
Lacul Sfânta Ana şi craterul lacului

• Albia Lacului Sfânta Ana comparată cu


formele conice regulate ale lacurilor
vulcanice, formată pe o etapă rapidă de
încărcare este caracterizată de o înclinaţie
relativ mică pe suprafeţe mari. Totodată ca o
consecinţă a formării rapide a lacului s-a
redus adâncimea medie şi maximă a apei,
respectiv suprafaţa şi perimetrul lacului.
• Suprafaţa lacului
• Lacul Sfânta Ana are o formă aproape circulară, similar
cu o paletă de pictor. Primele date ştiinţifice referitoare la
suprafaţa lacului sunt consemnate de Gelei József,
profesorul Institutului de Geografie al Universităţii Cluj
Napoca, şi care arată că lacul are o suprafaţă de 21,3 ha
(1909). 90 ani mai târziu în 1999-2000 studenţii
Suprafața și Universităţii Babes-Bolyai au măsurat 19,3 ha. Această
schimbare a suprafeţei se datorează cu precădere scăderii

perimetrul lacului nivelului apei.


• Perimetrul lacului
• La mijlocul sec. XIX conform descrierii date de Orbán
Balázs circumferinţa lacului coincidea cu poteca din
înconjurul actual al lacului. De atuncea perimetrul lacului
s-a redus considerabil: în 1909 a fost consemnat o
lungime de 1749 m, iar în 1999 1617 m.
• Nivelul apei
• Conform datelor din studiul elaborat de Pál Zoltán és Pilbáth Attila
nivelul apei lacului este la 949-950 m de la înălţimea nivelului mării.
Diferenţele dintre nivelul apei şi marginea craterului sunt între 120-
350 m. Volumul apei din lac înregistrat în anul 1909 a fost de 86500
m3. Acest parametru într-o perioadă de 90 de ani s-a micşorat la

Nivelul si
68500 m3.
• Adâncimea maximă a lacului

adancimea maxima
• Primele date referitoare la adâncimea lacului sunt consemnate de
Orbán Balázs măsurând 12,5 m încă din anul 1867. Prima
măsurătoare oficială a fost efectuată de Gelei József în 1909, acesta
măsurând 8,3 m. Conform cercetătorilor din prezent valoarea

a lacului maximă referitoare la adâncimea lacului nu depăşeşte 6-6,3 m.


Această marjă de diferenţe se atribuie volumului de gheaţă topită
care contribuie la creşterea nivelului apei cu 60-70 cm.
• Prin tehnologia modernă a aparatelor de înaltă frecvenţă în 2000 s-a
elaborat prima hartă cu grosimea nămolului datorită efortului echipei
conduse de Pál Zoltán. Analizând această hartă putem afla că
grosimea maximă a nămolului pealocuri depăşeşte valoarea de 4m.
• Caracteristicile stratului de gheaţă
• Dat fiind faptul că lacul s-a format într-un crater vulcanic individual şi bine
conturat, singura sursă de apă este volumul de apă pluvial, respectiv scurgerile de
suprafaţă de pe versantul interior al craterului. Din această cauză de exemplu în
1909 concentraţia substanţelor minerale a apei a fost mai mică decât a apei
distilate. Datorită acestei caracteristici pe suprafaţa lacului repede se formează
stratul compact de gheaţă. Acest proces de îngheţare relativ rapidă poate fi

Caracteristicile
observat şi în zilele noastre. Deasemenea o altă caracteristică este grosimea
relativ mai mare a stratului de gheaţă. Astfel cercetările efectuate în 1999 de Pál
Zoltán au rezultat o grosime medie de 70 cm pealocuri trecând şi de 1 m.

stratului de gheaţă
• Calitatea apei
• La începutul sec. 19 concentraţia substanţelor minerale era mai mică decât a apei
distilate. În prezent datorită sezonului estival probele efectuate arată prezenţa

și calitatea apei
materialelor organice, a loţiunilor de plajă, respectiv a amoniului. Deasemenea
investigaţiile referitoare la structura stratului de nămol arată acumulări de
materiale poluante de exemplu: de plumb provenit din gazele emanate de
autoturisme.
• 1.3.7 Flora şi fauna
• Literatura de specialitate menţionează prezenţa în apă a următoarelor specii:
năpârcă de apă (Tropidonotus natrix), triton (Triton montadoni), respectiv în
perioada de reproducere a broaştelor. Pe malul lacului trăieşte o specie de raţă
(Anas acuta) care preferă stratul de turbă de suprafaţă acoperit cu arbuşti.
Conform descrierilor în anii 1908 şi 1940 a fost colonizat o nouă specie nouă:
somnul pitic din America. Între timp această colonie s-a micşorat dar a reuşit să
supravieţuiască, astfel încât din ce în ce mai multe studii actuale fac referire la
existenţa lor. Din specia artropodelor populaţii considerabile au: ploşniţa
(Notonecta Glauca, Carixa), mai multe specii de libelulă (Erytromma najas,
Libellula depressa, Leptetrum men), crapi şi viermi, respectiv monocelulare.

S-ar putea să vă placă și