Sunteți pe pagina 1din 16

PAȘTELE

• Paștele (latină pascha; ebraică ‫פסח‬,
pronunțat pessach pentru Paștele evreiesc,ebraică
 ‫פסחא‬, în forma aramaică, pronunțată pascha pentru
Paștele sau Paștile creștine; greacă Πάσχα) este o 
sărbătoare religioasă anuală de primăvară cu
semnificații diferite, întâlnită în iudaism și creștinism.
Unele obiceiuri de Paști se regăsesc, cu semnificație
diferită, în Antichitatea anterioară religiilor biblice,
atingând astăzi o mare diversitate culturală, în funcție
de particularitățile religiei adoptate.
ETIMOLOGIE
• Cuvântul Paști provine în limba română din forma bizantino-latină Pastihae a cuvântului
de origine ebraică Pasah („a trecut”), poate moștenit de evrei de la egipteni. Evreii numesc
Paștele (Pesah) — sărbătoarea libertății sau a azimilor, — sărbătoarea lor anuală în
amintirea evenimentelor relatate în Biblie ale trecerii prin Marea Roșie și a eliberării lor
din robia Egiptului (Ieșirea XII, 27), care se prăznuiește la 14 Nisan și coincide cu prima
lună plină de după echinocțiul de primăvară.
• Termenul ebraic de Paști a trecut prin forma lui aramaică - Paskha ‫( פסחא‬folosită până azi
în ebraică pentru a denumi Paștile creștine) în vocabularul creștin pentru că evenimentele
istorice care sunt comemorate în sărbătoarea creștină, adică patimile, moartea și 
Învierea Domnului au coincis cu Paștele evreilor din anul 33. Obiectul sau motivul Paștilor
creștine a devenit cu totul altul decât al Paștilor evreilor, care fusese la vremea respectivă
celebrat de Isus și apostoli, între vechea sărbătoare iudaică și cea creștină nefiind ulterior,
după o parte din teologii creștini, altă legătură decât una de nume și de coincidență
cronologică.[1]
PAȘTELE EVREIESC
• SemnificațieModificare
• Pesah (Paștele evreiesc) este o sărbătoare religioasă celebrată de evrei în amintirea eliberării din robia egipteană și ieșirii
lor din Egipt (Exodul), sub conducerea lui Moise.
• Vechime istoricăModificare
• Sărbătoarea Paștelui celebrează evenimentul fondator din relatarea biblică care este eliberarea evreilor din sclavia
egipteană. E legat deci de peripețiile Ieșirii (Exodului) și suferințele îndurate de popor în deșert (de unde interdicția
pâinii dospite în mesele festive), ca și de întâlnirea lui cu Dumnezeu. Istoric vorbind, sărbătoarea repetă o practică
sacrificială uzuală în vechiul Orient, sacrificiu care era modul comun de adorare al unui zeu pentru religiile tribale pre-
mozaice și contemporane lui Moise.[2]
• Data de început a PașteluiModificare
• Paștele evreiesc este o sărbătoare anuală fixă din calendarul iudaic, care începe în ziua de 14 Nisan. Spre deosebire de
Paștile creștine, care începe obligatoriu într-o duminică, data de început a Paștelui evreiesc poate cădea în orice zi a
săptămânii. Nisan este a șaptea lună a calendarului evreiesc actual. Calendarul ebraic nu coincide însă cu cel civil
universal (care este bazat pe calendarul creștin gregorian). Este de precizat că în calendarul religios evreiesc din
Antichitate, luna Nisan, care durează de la luna nouă din martie până la luna nouă din aprilie, după calendarul
gregorian), era prima lună a anului, conform poruncii divine:
• Luna aceasta va fi pentru voi cea dintâi lună; ea va fi pentru voi cea dintâi lună a anului. (Exodul 12,2).
• Conform tradiției ebraice, sărbătoarea Paștelui trebuie să cadă
primăvara. Calendarul ebraic este însă un calendar lunar și de
aceea, luna Nisan ar trebui să înceapă cu 11 zile mai devreme în
fiecare an solar. Pentru ca Nisan și Paștele să cadă primăvara, și nu
în alt anotimp, se adaugă câte o lună suplimentară (numită Adar II,
Adar Bis și în ebraică Adar-Bet) în anumiți ani. Dintr-un ciclu de
nouăsprezece ani, anii 3, 6, 8, 11, 14, 17 și 19 au câte 13 luni lunare,
în loc de 12 luni. Acest calendar stabil, folosit și în prezent, a fost
introdus în secolul al IV-lea, pentru a se asigura corelarea cu 
calendarul solar și anotimpurile.
• Conform cu calendarul ebraic: și conform poruncii lui Dumnezeu,
dar, Praznicul Paști cade în luna "Nisan" (Berbec) denumită în
cartea lui Moise "Aviv" (Spic) între 15–21.
• DurataModificare
• Paștele se celebrează timp de opt zile, în perioada 15-22 Nisan în
Israel. Dintre acestea primele și ultimele două zile, la evreii din
Diaspora impun respectarea strictă a regulilor religioase
asemănătoare cu cele ale Sâmbetei. La evreii din Israel acest lucru
se aplică numai în prima și ultima zi de Pesah.
• Cronologia Paștelui evreiescModificare
• Intrarea evreilor în Pesah este marcată printr-o cină rituală, cina
pascală numită Seder (in ebraică - „ordine”) cu un tipic deosebit,
cu prilejul căreia comesenii citesc cartea Hagadá centrată pe
dezbaterea semnificației ieșirii evreilor din robia egipteană, așa
cum este ea relatată în Biblie. Această cină rituală a fost la vremea
ei sărbătorită și de Isus, apostoli și primii creștini.
PAȘTELE CREȘTINE
• Paștile reprezintă una dintre cele mai importante sărbători anuale creștine, care
comemorează evenimentul fundamental al creștinismului, Învierea lui Iisus Hristos,
considerat Fiul lui Dumnezeu în religiile creștine, în a treia zi după răstignirea Sa din 
Vinerea Mare. Data de început a Paștilor marchează începutul anului ecleziastic creștin.
Există unele culte creștine care nu sărbătoresc Paștile.
• Noul Testament leagă Cina cea de taină și răstignirea lui Iisus de Paștele evreiesc și exodul
din Egipt. Iisus s-a pregătit pe el însuși și pe discipolii săi pentru moartea sa în timpul
Cinei, dând mesei de Paștele evreiesc un nou înțeles.[5] El a identificat pâinea ca
simbolizând corpul său care va fi sacrificat curând, iar vinul - sângele său care urma să fie
vărsat.[6] În Întâia epistolă către corinteni a Sfântului Apostol Pavel, capitolul 5, el spune:
“Curățiți aluatul cel vechi, ca să fiți frământătură nouă, precum și sunteți fără aluat; căci
Paștile nostru Hristos S-a jertfit pentru noi.“, făcând referire la tradițiile Paștelui evreiesc și
identificându-se cu mielul pascal.[7]
• O interpretare în Evanghelia după Ioan este că Iisus, ca
miel pascal, a fost răstignit aproape în același timp cu
sacrificul ritual al mieilor în templu, în după-amiaza celei de
a 14-a zi de Nisan. Această interpretare este inconsistentă cu
cronologia din Evangheliile sinoptice. Se presupune că
“pregătirea Paștelui” din Evanghelia după Ioan, cap. 19, se
referă literar la cea de a 14-a zi de Nisan, ziua pregătitoare
pentru Paște, și nu în mod necesar la ziua de vineri, ziua
pregătitoare pentru sabat[8] și că “mâncarea de Paște” din
Evanghelia după Ioan, capitolul 18, se referă la mâncarea
mielului pascal, și nu la mâncarea niciunuia din sacrificiile
făcute pe perioada Zilelor Pâinii Nedospite.
Modul de calcul al datei sărbătorii Paștelui creștin
• Data celebrării Paștilor are la bază două fenomene astronomice: echinocțiul de primăvară
 și mișcarea de rotație a Lunii în jurul Pământului. Astfel, Paștile se serbează în duminica
imediat următoare primei Luni pline după echinocțiul de primăvară.
• DurataModificare
• Paștile creștine au o durată de 40 de zile, cuprinse între sărbătoarea Învierii Domnului
 (prima duminică de Paști) și sărbătoarea Înălțării Domnului, care se celebrează la 40 de
zile de la Înviere, într-o zi de joi. Primele 3 din cele 40 de zile pascale sunt zile de mare
sărbătoare.
• Cronologia sărbătorilor pascaleModificare
• Sărbătoarea Paștilor este precedată de o lungă perioadă de post, în care se comemorează
evenimentele premergătoare Învierii Domnului. Ultima săptămână din Postul Mare,
numită Săptămâna Patimilor, începe în Duminica Floriilor, când se sărbătorește 
intrarea în Ierusalim a lui Isus Hristos și se sfârșește în Sâmbăta Mare. Este săptămâna în
care sunt comemorate patimile lui Iisus, răstignirea și moartea Sa din Vinerea Mare.
OBICEIURI DE
PAȘTE
• Cel mai răspândit obicei creștin de Paști este vopsirea de ouă roșii, a căror
prezență este obligatorie pe masa de Paști, deși în prezent se vopsesc ouă și de
alte culori (verzi, albastre, galbene etc.). În folclorul românesc există mai
multe legende creștine care explică de ce se înroșesc ouă de Paști și de ce ele
au devenit simbolul sărbatorii Învierii Domnului. Una dintre ele relatează că 
Maica Domnului, care venise să-și plângă fiul răstignit, a așezat coșul cu ouă
lângă cruce și acestea au fost înroșite de sângele care picura din rănile lui
Iisus.[9]
• Cu ocazia sărbătorilor Pascale gospodinele prepară și alte 
mâncăruri tradiționale: pască, cozonac, drob.
• În câteva sate făgărășene, în Lunea Luminată[10] se sărbătorește cel mai harnic
fecior din sat, prin obiceiul agrar Plugarul.
• Bătrânii spun că din primul ou ciocnit în ziua de Paști trebuie să mănânce toți membrii
familiei, pentru a fi întotdeauna împreună;
• Dacă ai ciocnit un ou cu două gălbenușuri în prima zi de Paști, pregătește-te de nuntă. O
vorbă veche din bătrâni spune că ai să te însori foarte curând;[11]
• În mai multe sate din Moldova, tradiția cere să ne spălăm pe față cu apa dintr-un vas în
care au fost puse flori, bani și un ou roșu. Se zice că astfel vom fi rumeni precum oul roșu,
bogați și sănătoși. Potrivit aceluiași obicei, cel care se spală ultimul din acest vas ia banii;
• Bucovinenii ciocnesc ouăle încondeiate „cap cu cap” în prima zi de Paști. Abia din a doua
zi ei le ciocnesc și „dos cu dos”.
• În unele sate moldovenești se spune că cel al cărui ou nu se sparge de Paști își va găsi
sfârșitul înaintea celuilalt. Pe de altă parte, dacă spargi oul, vei fi voinic tot anul;[12]
• O altă tradiție de pe malurile Prutului cere ca oul de Paști să fie mâncat, iar cojile să fie
aruncate neapărat pe drum;
• În Bucovina, fetele tinere merg la biserică în noaptea de Înviere și spală limba clopotului
cu apă neîncepută. Apoi, în zori, fetele se spală pe față cu această apă fiindcă astfel le-ar
face mai atrăgătoare pentru flăcăii din sat;
• În mai multe zone din Moldova oamenii pun dimineața un ou roșu
și unul alb într-un vas cu apă. Apoi se spală cu apa acea se dau pe
obraji cu cele două ouă, lăsând apoi câte o monedă în acel vas. Cei
care fac astfel vor avea obrajii rumeni și pielea albă precum cele
două ouă, tot anul;
• La întoarcerea acasă, cel care aduce Lumina Sfântă de la slujba de
Înviere trebuie să facă o cruce din fum pe grinda ușii, pentru ca
toată gospodăria să fie protejată de rele;
• În multe sate din dreapta Prutului, tinerii iau toaca din biserică și o
duc în cimitir, unde trebuie să o păzească. Dacă aceasta e furată,
trebuie să dea o petrecere în cinstea hoților.
• În unele localități de munte din Vrancea, există tradiții numite
„vălăritul”, „scrânciobul” sau suratele[13]
•Mulțumesc pentru
atenția acordata

S-ar putea să vă placă și