 Introducere

 Structura membranelor reticulului

endoplasmic
 Reticul endoplasmic neted (REN)
 Reticul endoplasmic rugos (RER)
 Sistem complex de citomembrane
 Organit de formă veziculară, tubulară sau de saci
colabaţi
 Porter (1945) reţea canaliculară localizată în endoplasmă
 Toate structurile canaliculare ale citoplasmei : RER,
REN, CxG, membrana externă a nucleului, membranele
anulare, corpii mieloizi, etc.
 Organit comun în toate categoriile de celule
 Lipseşte în hematia adultă, în trombocite şi în
ectoplasma celulelor epiteliului intestinal
 În aceeaşi celulă, structura lui se modifică în perioada de
creştere, de diferenţiere sau în alte stări funcţionale
 Organitul dotat cu cea mai mare plasticitate
 Organit deosebit de activ, participă la procesele de catabolism
(transformarea substanţelor endogene sau exogene), în sinteza
proteinelor şi acumulează calciul
 În suprasolicitare metabolică proliferează (degradarea
substanţelor farmacologice sau alcoolului)
 În perioada de secreţie glandulară, se hipertrofiază, iar în
stare de repaus ia un aspect veziculat.
 Relaţie funcţională cu toate organitele citoplasmatice
 Furnizează membranele necesare împachetării granulelor de
secreţie, din complexul Golgi - formarea lizozomilor
 Întrucât comunică direct cu membrana nucleară si are
legături cu plasmalema.
 Compoziţia chimică a proteinelor şi lipidelor
reticulului endoplasmic, diferă de la o celulă la alta
 Glico-proteinele ocupă partea dinspre lumenul
tubilor (enzime cu rol în glicozilarea şi cuplarea
glucidelor cu proteinele nou sintetizate)
 Fosfolipidele membranei RE se dispun în structură
asimetrică
 Structuri tubulare şi veziculare amplasate în
întreaga citoplasmă
 Conformaţie heterogenă, cu particularităţi
caracteristice fiecărei categorii de celule
 Apare dezvoltat în celulele care sintetizează şi
depozitează hormonii steroizi, lipidele neutre,
colesterolul şi fosfolipidele (celulele zonei fasciculate
din CSR, celulele Leydig din testicul, celulele tecale
din foliculii ovarieni, celulele luteinice, adipocitele,
etc)
 Tubi cu diametrul între 40-100 nm, care se ramifică
şi se anastomozează - reţea endocelulară
 - RS liber şi RS joncţional
 RS liber, nejoncţional - tubii logitudinali care leagă cisternele
terminale
 Amplasat aproximativ la mijlocul sarcomerului, având
aspectul unei reţele de interconectare
 RS joncţional - cisternele terminale- şi formează porţiunea
dilatată a RS
 La nivelul cisternelor terminale, RS vine în contact cu
sistemul tubular trasnvers T (invaginări primare ale
plasmalemei)
 Două cisterne terminale împreună cu tubul “T” alcătuiesc
“triada”
 RS din miocardul vetricular - două componente: RS
liber şi RS jocţional, având însă unele particularităţi
privind conexiunile cu sarcolema
 RS liber este format din tubuli longitudinali care
leagă reţeaua tubulară la RSJ
 RS Joncţional formează împreună cu sistemul T
“diade”
 El interacţionează cu plasmalema
 În aceste zone potenţialul de acţiune se transformă în
semnal declanşator al eliberării calciului necesar
contracţiei musculare
 1. Rolul preponderent - sinteza lipidelor şi a sterolilor
 2. Membranele REN (hepatocite) - metabolizarea
hormonilor, detoxificarea medicamentelor şi a substanţelor
toxice poluante
 Oxidare, hidroliză, reducere şi conjugare
 După administrarea unor droguri (barbiturice) - proliferare
marcată a membranelor REN, concomitent cu sporirea
sintezei enzimelor implicate în metabolizarea substanţelor
medicamentoase (citocromul P450 - sistemul de detoxificare)
 3. REN degradarea hemoglobinei - sinteza bilirubinei
indirecte puţin solubilă (în ficat prin glucorono-conjugare, în
bilirubină directă, solubilă)
 4. Enzimele REN metabolizarea sărurilor biliare (conjugarea
acizilor biliari cu glicina sau taurina)
 5. REN detoxifierea alcoolului
 Alcoolismul cronic determină hipertrofierea reticulului
endoplasmic neted în paralel cu sporirea ratei de
metabolizare a medicamentelor
 Toleranţa mare faţă de sedative a consumatorilor cronici de
alcool
 Concomitent cu intensificarea activităţii de sinteză a
enzimelor de detoxifiere are loc şi intensificarea sintezei
lipidelor (steatoza - distrofia grasă hepatică şi ciroza
alcoolică)
 6. REN stocarea şi transportul calciului în FMS şi FMC
 FMC conţin o proteină fixatoare de calciu - calsechestrină,
localizată cu precădere la nivelul RSJ
 În momentul declanşării potenţialului de acţiune cantitatea
de calciu pătrunsă prin canalele lente este insuficientă
pentru a declanşa contracţia, dar esenţială pentru a produce
eliberarea Ca din RS unde este stocat
 Garnier - 1897 ergastoplasmă (în celulele secretoare salivare şi
pancreatice), corpii Nissl (din neuroni), corpii Berg (prezenţi în
hepatocite)
 RER este implicat în sinteza proteinelor de export
 Abundent în celulele secretorii de proteine exogene
 Celulelor care sintetizează proteine de “export” - pancreasul exocrin,
epiteliul tiroidian, plasmocitele şi unii neuroni secretori
 În celulele glandulare pancreatice RER ocupă aproximativ 40% din
volumul total al citoplasmei
 RER - fracţiunea microzomală în urma centrifugării diferenţiale în
gradient de sucroză
 Pentru studiul membranelor RER s-a procedat la separarea acestora de
membranele REN prin includerea în mediu de sucroză a cesiului şi a
magneziului
 Cei doi cationi se leagă de ribozomii ataşaţi membranelor RER, creând
astfel o diferenţă de densitate între cele două sisteme citomembranare
 RER are două formaţiuni diferite atât morfologic cât şi
funcţional:
 Sistemul canalicular tridimensional citomembranar
 Ribozomii ataşaţi la membranele sistemului canalicular
 Sistemul canalicular citomembranar al RER: saci, cisterne,
vezicule delimitate de citomembrane subţiri (6 nm
diametru)
 Glicoproteinele - riboforine, leagă subunitatea ribozomală
mare la membranele canaliculului RER
 Ribozomii se prind de membranele RER prin subunitatea
mare
 Lanţul peptidic nou sintetizat traversează canalul ribozomal
pătrunzând în cisternele RE
 Cea mai importantă funcţie a RER este de sinteză a
proteinelor destinate exportului
 Sinteza şi segregarea proteinelor de export la nivelul
RER începe la nivelul poliribozomilor neataşaţi
membranelor RER şi durează aproximativ un minut,
lanţul polipeptidic aflându-se în tunelul subunităţii
mari ribozomale
 Urmează ataşarea ribozomilor la membrane sub
influenţa unei secvenţe “semnal”, amplasată la
capătul “amino” al peptidei care se formează
 Are loc ataşarea subunităţii mari la membrana RER
şi adâncirea tunelului din ribozomi în grosimea
membranei RER, prin care lanţul polipeptidic nou
format ajunge în lumenul RER
 Introducere
 Structură chimică
 Funcţii ale ARN-ului ribozomal
 Organizarea subcelulară a biosintezei
proteinelor
 Ribozomii sunt ultrastructuri nespecifice
 Exceptând hematia adultă, ribozomii apar în toate
categoriile de celule (procaryote şi eucaryote)
 Palade – 1953 - în fracţiunea microzomală a
omogenatelor hepatice (granule dense la fluxul de
electroni, cu dimensiunea de aproximativ 20 nm) -
granulele lui Palade
 Întrucât conţin ribonucleoproteine, Roberts le-a
denumit ribozomi
 Palade şi Siekevitz – 1956 au dovedit că aceste
organite au un rol important în sinteza proteinelor.
 Prezenţa ribozomilor în celulă, determină bazofilia
citoplasmei
 Cu cât celula are un rol mai important în procesele de
proteinosinteză, cu atât numărul ribozomilor este mai mare
 Specializarea acestor organite în sinteza proteinelor a fost
dovedită şi prin studii de autohistoradiografie
electronomicroscopică, care au stabilit că fracţiunea
microzomală, bogată în ribozomi, îndeplineşte rolul de a
încorpora aminoacizii în lanţuri polipeptidice.
 Ca organite îi găsim mai numeroşi în celulele tinere
embrionare, în cele în curs de diferenţiere, în celulele
blastice, reticulocite, celulele epiteliale, glandulare, tumorale,
etc.
 În citoplasmă, ribozomii au o formă uşor elipsoidală, cu
lungimea de 25-35 nm, iar diametrul cuprins între 15-
25 nm
 În celule, ribozomii se găsesc fie liberi, fie ataşaţi de
citomembrane (la foiţa externă a membranei nucleare
sau la reticulul endoplasmic)
 Cu acetat de uranil ribozomii liberi apar mai puţin
denşi la fluxul de electron, în timp ce ribozomii ataşaţi
de membrană, datorită concentraţiei crescute de ARN,
redau imagini dense
 La ME s-a observat că ribozomii sunt alcătuiţi din
două subunităţi, denumite corpusculi
 Corpusculul mare, de formă aprope rotundă,
prezintă o concavitate în care pătrunde corpusculul
mic
 S-a putut demonstra de asemenea că ribozomii au
capacitatea de a se uni, alcătuind structuri polimere
(di-, tri-, tetramere), determinate de concentraţia
mediului în ioni de magneziu
 Agregatele ribozomale constituite reprezintă forma
activă a ribozomilor
 Subunitatea mare - 50 S şi subunitatea mică 30 S
(unitatea Svedberg) sunt specifice celulelor
procaryote şi 40 S, respectiv 60 S pentru celulele
eucaryoate
 Cele două subunităţi legate printr-un filament fin de
ARN-m
 Mai mulţi ribozomi înşiraţi de-a lungul lanţului de
ARN-m, alcătuiesc o unitate funcţională activă -
poliribozomi sau ergozom
 Ribozomii pot apare fie liberi în citoplasmă
(îndeosebi în celulele care secretă proteine de
structură), fie ataşaţi citomembranelor (în celulele
angajate în sinteza proteinelor de export)
 Ribozomii sunt alcătuiţi în cea mai mare parte din
ARN, proteine, ioni bivalenţi (Ca2+; Mg2+) şi apă
 ARN-ul ribozomal (ARN-r) este localizat în
ribozomi
 Cantitativ el reprezintă aproximativ 80% din
totalul ARN-ului celular
 Polinucleotid monocatenar, având cantităţi inegale
de G şi C, respectiv A şi U, iar în rest lungimea
moleculei apare sub formă dublu elicoidală
 În celulele care proliferează activ
 Perry şi Penman - 1966 - trei etape principale: sinteza
structurilor ribozomale componente, formarea neozomilor şi
constituirea definitivă a ribozomului
 Primele două etape se desfăşoară la nivelul nucleului, unde
are loc sinteza subunităţilor şi a proteinelor ribozomale
 În nucleol este localizată codificarea informaţiei genetice cu
privire la sinteza ARN-r
 Tot aici se sintetizează aproximativ 60% din proteinele
ribozomale
 Precursorii ribozomali se unesc, formând neozomii, care
migrează în citoplasmă
 Sinteza proteică (translaţia) - proces fiziologic complex, reglat genetic
 Se desfăşoară la nivelul citoplasmei şi care reprezintă una dintre activităţile
fundamentale ale materiei vii
 În cursul sintezei proteice se formează legăturile peptidice între cei 20 de
aminoacizi aflaţi în citoplasmă, constituindu-se astfel lanţurile polipeptidice
 Lanţul reacţiilor biochimice se desfăşoară la diferite nivele de organizare
subcelulară
 Sinteza macromoleculelor proteice solicită:
 Acizi nucleici (ADN, ARN-m, ARN-t, ARN-r)
 Aminoacizi
 Ribozomi
 Enzime
 Sursă de energie
 Ioni de magneziu
 GPT
 Factori de iniţiere (F1, F2, F3)
 Introducere
 Structură
 Funcţii
 Rolul în secreţia celulară
 Iniţial a fost descris sub forma aparatului
reticular intern (Golgi 1898) în celulele
ganglionului spinal de bufniţă şi pisică, folosind
metoda impregnării cu săruri ale metalelor
grele
 În anul 1954 Dalton şi Felix au descris
ultrastructura complexului Golgi:
 STRUCTURĂ
 Microvezicule
 Saci aplatizaţi
 Macrovezicule
 MICROVEZICULELE
 Provin prin pensarea porţiunilor terminale ale RER
 Microveziculele pierd ribozomii, devenind vezicule netede
 Microveziculele transportă produsul sintetizat în RER spre
complexul Golgi unde are loc procesul de maturizare urmat de
secreţie
 Microveziculele Golgi ocupă zona “cis” - transportori,
 SACII APLATIZAŢI SAU TUBULII
 Au aspectul unor stive, fiind aşezaţi unul peste altul ca foile
unei cărţi
 Având forma uşor curbată, ei prezintă aspect semilunar
 În partea centrală lumenul tubular este mai îngust, dar se
lărgeşte spre extremităţi unde formează adevărate structuri
veziculare
 Tubulii se leagă între ei prin canalicule intermediare lungi
care se anastomozează
 MACROVEZICULELE
 Apar sub forma unor vezicule rotunde sau ovalare, având
diametru cuprins între 50-500 nm
 Perete identic cu cel al sacilor din care provin, mecanism
realizat prin strangulare, pensare şi apoi desprinderea lor în
citoplasmă
 Membranele complexului Golgi sunt netede (nu au la
suprafaţă ribozomi), sunt subţiri (6 –7 nm) şi conţin
fosfolipide şi proteine
 La unele celule apar şi MPZ acide (ex: leucocitele neutrofile),
iar la altele găsim o cantitate crescută de vitamina C
 1. Principala funcţie - sinteza glicoproteinelor şi secreţia proteinelor
sintetizate în reticulul endoplasmic rugos (RER)
 Proteinele sunt transferate în microvezicule, iar de aici în vacuolele de
condensare
 Procesul de pensare a porţiunii terminale ale tubilor RER
 Microveziculele Golgi devin delimitate de membrane netede (urmare
desprinderii ribozomilor), fiind amplasate la polul “cis” (dincoace) al
complexului Golgi
 Microveziculele “transportatoare” de material sintetizat în RER, se
apropie de tubii Golgi, iar prin fuziune de membrană, produsul existent în
microvezicule va fi transferat în tubii Golgi
 Microveziculele goale pot sevi la un nou transport de material sintetizat în
RER
 În vacuolele de condensare (tubii aplatizaţi Golgi) are loc eliminare apei şi
a unor electroliţi, formându-se agregate proteo-polizaharidice
 Odată maturizate, granulele de secreţie se împachetează în membrane
lipoproteice, formă în care se desprind, alcătuind macrovezicule
 Acestea conţin produsul matur sintetizat şi prelucrat, urmând a fi eliminat
în citosol şi apoi exocitat
 2. Complexul Golgi - sinteza şi secreţia polizaharidelor
 În zona Golgi are loc sinteza glucidelor şi secreţia
glicoproteinelor, cu formarea proteoglicanilor şi a
glicozaminoglicanilor, concomitent cu procesul de
sulfatare a proteinelor
 De îndată ce au fost sintetizate glicoproteinele şi
mucopolizaharidele vor fi eliminate sub formă de
mucus, glicocalix, matrice cartilaginoasă, catecolamine,
etc.
 3. În complexul Golgi are loc ansamblarea proteinelor
la lipide, constituindu-se lipoproteinele
 4. Zona Golgi participă la formarea acrozomului
spermatozoidului situat supranuclear
 5. Complexul Golgi - geneza lizozomilor
 Sinteza proteinelor din categoria enzimelor lizozomale are loc în reticulul
endoplasmic
 Odată sintetizate, acestea se desprind sub formă de microvezicule care
fuzionează cu zona “cis” a CG
 În această zonă enzima manozo 6-fosfatază, fosforilează lanţurile de
manoză, creându-le stabilitate la degadarea enzimatică
 Receptorii pentru M-6-P captează moleculele de manoză fosforilate,
trecându-le în zona “trans” Golgi
 În zona “trans” datorită mediului acid, receptorii pentru M-6-P se
despart de proteine, reîntorcându-se în zona “cis” pentru a efectua un
nou transport
 Enzimele transportate de receptorii M-6-P se împachetează în membrane
cu clatrină, luând destinaţia lizozomilor
 În zona “trans” enzimele se detaşează de membrane, devenind lizozomi
primari
 6. Complexul Golgi reprezintă organitul esenţial în
procesul de reciclare al membranelor
 Prin reciclare, celula câştigă proteinele membranare,
ezimele, receptorii, moleculele informaţionale,
pentru a putea fi refolosite
 7. Implicaţia zonei Golgi în patologie
 În anumite tumori maligne (melanoame), granulele
de melanină sunt stocate în zona Golgi, zonă socotită
ca loc de origine
 Encefalopatiile însoţite de anoxia celulelor nervoase
determină fragmentarea zonei Golgi, urmată de
autoliză