CLASIFICARE A TIPURILOR

ŞI DIMENSIUNILOR/LATURILOR EDUCAŢIEI :
educaţia intelectuală;
educaţia morală;
educaţia estetică;
educaţia tehnologică;
educaţia în/pentru carieră;
educaţia fizică (psihofizică)
 Obiectivele
Principiile generale Principiile Metodologia
EDUCAŢIA specifice ale educaţiei specifice educaţiei educaţiei
INTELECTUALĂ educaţiei intelectuale intelectuale intelectuale
intelectuale

,,Viaţa intelectuală
este faţă de realitate ceea ce este
geometria faţă de arhitectură."
 EDUCAŢIA INTELECTUALĂ
Obiectivele specifice educaţiei intelectuale:
• formarea cunoştinţelor ştiinţifice
fundamentale;
• formarea competenţelor intelectuale – de
cunoaştere, de comunicare, de inovare;
• formarea capacităţilor creative în plan
epistemologic şi metodologic;
• formarea unei concepţii integrative despre
lume şi eu-l propriu.
 PRINCIPIILE GENERALE ALE EDUCAŢIEI INTELECTUALE:

• corespondenţei pedagogice dintre conştiinţa intelectuală/

ştiinţifică teoretică şi conştiinţa intelectuală/ştiinţifică
practică;

• valorificării resurselor intelectuale pozitive ale personalităţii

umane în vederea compensării, corectării şi eliminării celor
negative;

• unităţii şi al continuităţii axiologice între toate formele de

proiectare şi de realizare a educaţiei intelectuale;

• diferenţierii educaţiei intelectuale în funcţie de determinările

sale particulare (vârsta, doemniul socioprofesional, contextul
educaţional) şi individuale (structura fiecărei personalităţi).
PRINCIPIILE SPECIFICE EDUCAŢIEI INTELECTUALE:
• unităţii şi diversităţii educaţiei intelectuale;
ponderii educaţiei intelectuale în raport cu
toate celelalte conţinuturi generale ale
educaţiei;
• corelaţiei dintre nivelul cultural al educaţiei
intelectuale şi necesităţile pedagogice proprii
fiecărei vârste psihologice şi şcolare;
• valorificării permanente a cunoştinţelor
empirice
Metodologia educaţiei intelectuale:
• instruirea şcolară sistematică, în
baza celor mai eficiente concepte
de învăţare;
• dezvoltarea experienţelor
personale de cunoaştere (prin
tehnologii informaţionale,
excursii);
• învăţarea informală şi ocazională;
• instruirea complementară (în afară
de lecţii)
• Învățarea autoreglată etc.
 EDUCAŢIA MORALĂ
Obiectivele specifice educaţiei morale:
• formarea competenţelor cognitive
morale: noţiuni, valori, reprezentări,
percepţii, raţionamente, judecăţi morale;
• formarea competenţelor afective
motivaţionale morale: sentimente,
atitudini, interese, voinţă morală;
• formarea abilităţilor de interiorizare a
normelor morale, a convingerilor morale,
a obişnuinţelor morale.
 Principiile educaţiei morale:

• p. pedagogice dintre teoria morală şi practica morală;

valorificării resurselor şi a disponibilităţilor pozitive ale
personalităţii umane în vederea eliminării celor negative;

• unităţii şi al continuităţii axiologice între toate formele

de proiec­tare, realizare şi dezvoltare a educaţiei morale;

• diferenţierii educaţiei morale în funcţie de determinările

sale particulare (vârsta, domeniul socioprofesional,
contextul educaţional) şi individuale (structura fiecărei
personalităţi).
 Principiile specifice educaţiei morale:
• p.orientării formative pozitive a cunoştinţelor
intelectuale, tehnologice, estetice, psihofizice prin
accentuarea valorilor lor morale; integrării
cunoştinţelor morale şi a capacităţilor afective-
motivaţionale-volitive la nivelul convingerilor morale;
• corelării funcţionale între cerinţele morale şi
stimulentele morale; raportării optime a valorilor
general-morale la specificul fiecărui conţinut general
al educaţiei;
• integrării metodelor morale la nivelul strategiilor activ-
participative
• Strategia de formarea conceptelor teoretice morale propune

integrarea metodelor orientate la atingerea obiectivelor legate

de teoria moralei:explicaţia morală;prelegerea morală; studiul

de caz; dezbaterea etică;convorbirea morală; povaţa; povestirea

morală etc.

• Strategia de formare a conduitei morale angajează următoarele

metode: exerciţiul moral; exemplul; recomandarea;l ămurirea;

rugămintea; încurajarea; reflecţia ; aprobarea/dezaprobarea;

avertismentul, sancţiunea; lauda, imitaţia etc.

• Strategiile mixte de educaţie morală propun următoarele

metode:explicaţia morală; convorbirea morală; studiul de caz;

autoobservarea morală; autoevaluarea morală; analiza de caz.

 EDUCAŢIA ESTETICĂ ŞI EDUCAŢIA
ARTISTICĂ
Obiectivele educaţiei estetice:
• formarea capacităţilor de a percepe, a
însuşi şi a aplica adecvat valorile
estetice;
• dezvoltarea capacităţilor de a crea
valori estetice;
• formarea-dezvoltarea convingerilor
estetice, a gustului estetic, a judecă­ţii
estetice.
• Principiile educaţiei estetice: P. educaţiei estetice pe baza valorilor

autentice; receptării creative a valorilor estetice; perceperii globale,

unitare a conţinutului şi formei obiectului estetic; înţelegerii şi situării

contextuale a fenomenului estetic; deschiderii educaţiei estetice spre

toate sursele şi resursele de frumos existente în natură, societate şi

artă; interdependenţei dintre receptarea estetică, evaluarea estetică şi

creaţia estetică; înţelegerii unităţii dintre conţinutul şi forma „obiectelor

estetice”; modelării estetice a personalităţii umane în contextul oricărei

activităţi cu finalitate creativă de tip inovator sau emergent

 Metodologia educaţiei estetice şi artistice: educaţia
estetică se realizează prin:
• limbă şi literatură;
• muzică;
• arte plastice;
• istorie;
• coregrafie;
• artă diplomatică;
• ore de dirigenţie;
• mass-media;
• discipline reale (indirect);
•  cercetări științifice, proiecte educaționale etc.
 Strategiile educaţiei estetice:
• în cadrul orelor de limbă şi literatură se vor axa
pe înlănţuirea/combinarea metodelor: lectură,
dialog, eseu, descoperire, studiu de caz, asalt de
idei etc.;
• în cadrul orelor de muzică: ascultarea muzicii,
interpretarea, compunerea etc.;
• în cadrul orelor de artă plastică: analiza picturilor,
percepţia picturilor, pictarea, modelarea etc.;
• în cadrul orelor de DP (consiliere): discuţii, studii
de caz, excursii la muzee etc.
 Obiectivul general al ET:

• formarea-dezvoltarea conştiinţei

tehnologice;

• obiectivele specifice educaţiei

tehnologice: formarea-

dezvoltarea conştiinţei

tehnologice teoretice;

• formarea-dezvoltarea conştiinţei

tehnologice practice;
 Obiectivele concrete ale ET:

rezultate din operaţionalizarea

obiectivelor specifice, realizabile în
cadrul unor activităţi educative,
organizate formal sau nonformal, în
condiţii proprii diferitelor domenii
de aplicare a ştiinţei în viaţa socială,
în toate sectoarele şi ramurile
producţiei materiale şi spirituale.
• Principiile educaţiei propuse de C.Cucoş în mare
parte coincid cu cele propuse de S.Cristea şi
UNESCO: continuităţii şi complementarităţii dintre
cunoaşterea teoretică şi cunoaşterea aplicată,
întrupată; se va pune accent pe necesara şi buna
cone­xiune dintre ipostazele „pasive” şi cele
„active” ale cunoaşterii; armoniei şi echilibrului
dintre desfăşurările ştiinţifice şi cele tehnologice;
acumulările într-o arie şi în alta nu trebuie să fie în
disonanţă, în concurenţă;
• Principiile educaţiei acumulările într-o
arie şi în alta nu trebuie să fie în
disonanţă, în concurenţă; optimei
integrări a fiinţelor în peisajul multiform,
deconcertant al tehnicii contemporane;
tehnica trebuie asimilată ca un
determinativ al confortului şi al
securităţii noastre existenţiale;
extinderii utilizării tehnicii în cele mai
multiple circumstanţe ale existenţei
noastre domestice sau sociale
Legităţile generale ale educaţiei ghidează şi educaţia tehnologică

care, la rândul său, are şi legităţile proprii:

• integralitatea formării intelectuale şi a celei practice a

personalităţii umane prin disciplinele de cultură generală şi

disciplinele specifice/ speciale;

• conţinutul educaţiei tehnologice este determinat de dimensiunea

inova­ţiilor ştiinţifice şi a celor tehnologice;

• caracterul conştient al educaţiei tehnologice determinat de

valorile ştiin­ţifice, tehnice şi pedagogice.

• Strategiile educaţiei tehnologice se proiectează în dependenţă de conţinutul şi

competenţele specifice dimensiunilor acestui proces.

• Strategiile educaţiei tehnologice în cadrul predării-învăţării disciplinelor şcolare,

în primul rând a celor reale, se combină/corelează cu cele specifice disciplinei

sau cu cele general didactice.

• Strategiile educaţiei tehnologice sunt direct orientate la formarea compe­ten­ţelor

tehnologice în cadrul disciplinei şcolare „Educaţia tehnologică” proiec­tate

modular.

• Specificul strategiilor educaţiei tehnologice în cadrul formării vocaţional-tehnice

este cel de înlănţuire şi combinare a metodelor bazate pe comunicare şi a

metodelor bazate pe acţiunea practică.

 EDUCAŢIA ÎN/PENTRU CARIERĂ
• Fenomenul de educaţie în carieră
a devenit, la etapa actuală, unul
complex şi pe larg dezbătut.
• Paralel cu acest termen, în teorie
şi practică se folosesc şi alţi
termeni: orientare profesională,
orientare şcolară, ghidare în
carieră.
 Cercetătoarea

Otilia Dandara
doctor habilitat, profesor universitar

aduce argumente în favoarea termenului ghidare în carieră

şi, mai larg, educaţia pentru carieră:
„Ghidarea în carieră constă într-un sistem de acţiuni educative
bazate pe repere metodologice pe care le realizează educatorul
pentru susţinerea discipolilor
în procesul de proiectare a carierei”
 Finalităţile educaţiei pentru carieră

• Dimensiunea teleologică a ghidării în carieră este

determinată de principiul priorităţii funcţionale, propus de

O.Dandara. În raport cu acest principiu, autoarea a

elaborat/stabilit un sistem de finalităţi ale educaţiei pentru

carieră, şi anume:

• Formarea nevoii de proiectare a carierei, a sistemului de

atitudini şi valori şi a competenţelor care să faciliteze

integrarea socioprofesională.

• Cunoaşterea potenţialului individual al persoanei.

• Informarea despre lumea profesiilor, cerinţele pieţei muncii şi

posibilităţile sistemului educaţional.

• Realizarea activităţilor de marketing vocaţional, promovarea

şi autopromo­varea personalităţii
Sistemul de principii ale pedagogiei
carierei este constituit din:
• Principiul abordării integrative a
fenomenului ghidării în carieră;
• complementarităţii funcţionale;
• unităţii şi lipsei contradicţiilor
dintre factorii educaţionali
 Etapele educaţiei în carieră

• Etape pe pregătire/asistare – formarea

viziunilor sociale privind profesiile existente.

• Etapa opţiunii profesionale – identificarea

opţiunii profesionale sub in­fluenţa factorilor
interni şi externi.

• Etapa luării deciziei – alegerea unei alternative

din mai multe posibile.

• Etapa formării profesionale – formarea

competenţelor profesionale pentru realizarea
activităţii respective
• Educaţia fizică este un proces orientat spre
formarea morfofuncţională a organismului
elevului, spre dezvoltarea calităţilor fizice:
reacţia, forţa, voinţa, elasti­citatea etc.
• Obiectivele specifice educaţiei psihofizice pot
fi proiectate, realizate şi dezvoltate pe două
coordonate valorice, aflate în interacţiune,
esenţiale pentru procesul de evoluţie a
personalităţii umane: consolidarea dezvoltării
biologice a personalităţii umane; stimularea
dezvoltării psihice a personalităţii umane
Analiza diferitelor taxonomii ale obiectivelor
educaţiei fizice/psihofizice ne permite să
deducem, prin redimensionare şi transfer
conţinutal, un ansamblu de competenţe
psihofizice:
• competenţa psihomotrică;

• igienico-sanitară;

• sihosocială orientată la cultura fizică;

• în proiectarea unui sau altui gen de sport.

 Principiile educaţiei psihofizice

au valoarea unor norme cu caracter general şi specific.

Ca şi în cazul celorlalte conţinuturi generale ale

educaţiei, trebuie evi­denţiate, în mod prioritar,
următoarele principii generale ale educaţiei psiho­
fizice:

• principiul corespondenţei pedagogice dintre conştiinţa

psihofizică teoretică şi conştiinţa psihofizică practică;

• principiul valorificării resurselor şi a disponibilităţilor

psihofizice pozitive existente la nivelul fiecărei
personalităţi umane, în vederea dezvoltării
armonioase a acesteia;
• principiul valorificării tuturor formelor de
educaţie/instruire, în vederea realizării obiectivelor şi
a conţinuturilor specifice educaţiei estetice în mediul
şcolar şi extraşcolar;
• principiul diferenţierii educaţiei psihofizice în funcţie
de determinările sale particulare (vârstă, treaptă
şcolară, discipline şcolare/universitare, mediu
şcolar/extraşcolar, context educaţional) şi individuale
(structura aptitu­di­nală şi atitudinală a fiecărei
personalităţi, la nivel general şi special (sportiv)).
 • Principiile specifice educaţiei psihofizice:

• principiul corespondenţei pedagogice dintre dezvoltarea psihică şi dezvol­tarea fizică a

personalităţii umane (maxima latină Mens sana in corpore sano – Minte sănătoasă în

corp sănătos);

• principiul interdependenţei pedagogice dintre cultivarea permanentă a de­prinderilor

igienico-sanitare şi dezvoltarea deplină a potenţialului biologic al personalităţii umane;

• principiul ponderii obiectivelor pedagogice de ordin practic şi a metodelor didactice

bazate predominant pe acţiune (reală sau simulată);

• principiul deschiderii educaţiei psihofizice spre activitatea sportivă de masă şi de

performanţă

• Strategiile educaţiei fizice/psihofizice

• Strategiile educaţiei fizice/psihofizice se axează pe
înlănţuirea/combinarea metodelor bazate pe acţiune:
activităţi proiective sportive, antrenament, joc, exerciţiu
etc.
• Strategiile educaţiei fizice, ca şi în cazul altor
componente/laturi ale educaţiei, sunt determinate de
obiectivele/finalităţile şi conţinuturile speci­fice acesteia,
dar şi de specificul mijloacelor/resurselor didactice şi
materiale: săli sportive, echipament sportiv