Explorați Cărți electronice
Categorii
Explorați Cărți audio
Categorii
Explorați Reviste
Categorii
Explorați Documente
Categorii
Autor:Oganesean Cătălina
Ancheta judiciară și coordonatele ei psihologice. Problematica
psihologică a relației ofițer de urmărire penală-învinuit
ofițerul de
urmărire penală -
tehnic, plin de
imaginație;
infractorul -
viclean și
speculativ.
Cele mai frecvente planuri situaționale în care se
confruntă ofițerul de urmărire penală și învinuitul sînt:
Planul
deschis
Planul orb
Planul
ascuns
Planul
necunoscut
Problematica psihologică a relației ofițer de
urmărire penală-bănuit
Relația interpersonală
dintre cei doi pune în
evidență trăirea emoțională
creată de confruntarea cu
reprezentantul oficial al
autorității, în cadrul căreia
se va desfășura un cîmp
psihologic cu valențe
speciale
Atitudinea oficială, profesională, politicoasă, dar rezervată prin ținută și vocabular a ofițerul de urmărire penalăui, creează un fundal
emoțional difuz, încordat pentru interlocutor (bănuit, învinuit, martor, reclamant).
ofițerul de urmărire penală apreciază comportamentul expresiv, în mod special mimica învinuitului ca pe o multitudine de trăsături și
caracteristici dinamico-funcționale care evidențiază stări, sentimente și dispoziții afective a căror interpretare corectă este o necesitate
absolută.
ofițerul de urmărire penală trebuie să surprindă atît componentele voluntare ale comportamentului, cît și cele deghizate, simulate. învinuitul
poate simula cu multă ușurință calmul, stăpînirea de sine, nedumerirea, unele stări de suferință (afecțiuni cardio-respiratorii, leșin),
atitudinea de revoltă ori de protest, toate cu scopul de a impresiona, de a intimida pe ofițer de urmărire penală.
Intuiția profesională a ofițerului de urmărire penalăui, experiența acestuia sînt esențiale în interpretarea corectă a tabloului
psihocomportamental al persoanei învinuite.
Pentru a atenua starea emoțională a învinuitului (care poate fi amplificată de labilitatea psihocomportamentală, de trecutul său infracțional,
de starea de sănătate, de problematica critică a cauzei pentru care este cercetat) se recomandă unele discuții introductive cu referire la
situația familială, profesională, starea de sănătate, probleme de perspectivă, aptitudini, pasiuni etc. Astfel, se poate obține o deconectare a
subiectului, o „încălzire" a relației interpersonale, care favorizează chestionarea cu privire la cauza aflată în cercetare (în această fază se
poate da un sfat, eventual, se poate strecura o glumă).
în cazul persoanelor sincere, dar labile emoțional (sferă din care fac parte minorii, femeile, vîrstnicii, unii convalescenți etc.) este necesară
crearea unui climat de siguranță și încredere reciprocă, a unui dialog deschis, degajat, cooperant. Nerealizarea acestui climat poate duce la
inhibiții emoționale artificiale cu manifestări mimico-gesticulare și neurovegetative.
Gesturile de nervozitate, de agitație, de ridicare a tonului, de agresivitate etc. din partea ofițerul de urmărire penalăui pot provoca un haos în
gîndirea și stările emoționale ale învinuitului emotiv.
Procedee tactice de ascultare a învinuitului sau a
inculpatului
E - angajarea și explicarea;
înțelegerea
scopului
interogatoriului;
abordarea
schița obiectivelor
flexibilă a
interogatoriului;
interogatoriului.
înțelegerea
recunoașterea și
adecvată a
înțelegerea
Codului de
aspectelor legale
procedură
ale probei;
penală;
evaluarea
analiza probei care
necesității unei
este deja la
probe și de unde
îndemînă;
poate fi obținută;
Surse de eroare în cadrul
interogatoriului:
relatarea obținută este incompletă sau falsă;
Opozabilitatea intereselor
să nu sugereze răspunsul;
să oblige pe învinuit să relateze și nu să determine un răspuns scurt de genul „da" sau „nu";
se recomandă ca întrebările care țin de esența cauzei să fie intercalate printre cele mai puțin importante;
1.Nivelul general de
pregătire. Trebuie să facă
dovada unui nivel ridicat de
pregătire generală; să aibă o
concepție clară despre lume
și viață, despre societate și
legile care o guvernează și,
îndeosebi, despre sistemul
social bazat pe democrația
autentică. El trebuie să știe
precis care sînt, în ce
constau și ale cui sînt
valorile și interesele pe care
le apără. Domeniul de
activitate al ofiterului fiind
omul, aceasta presupune
stăpînirea noțiunilor de
psihologie a personalității.
2.Calitățile psihointelectuale
De regulă, faptele relatate într-o anchetă par reale, verosimile, dar se întîmplă ca unele
din afirmații, mai ales la nivelul amănuntelor, să fie contradictorii sau neplauzibile,
sesizarea inadvertențelor, de multe ori deosebit de subtile, solicită perspicacitate din
partea ofițerul de urmărire penalăui. De asemenea, ofițerul trebuie să dea dovadă de o
mare putere de discernămînt; el trebuie să deosebească ușor realul de ireal, semnificativul
de nesemnificativ, să pătrundă și să aprecieze faptele la justa lor valoare: numai în acest
mod va putea fundamenta o soluție judiciară.
Pentru un nivel optim de funcționalitate, ofițerul de urmărire penalăui îi este necesară atît
memoria de scurtă durată, cît și memoria de lungă durată. Memoria nu cuprinde numai
informație pur cantitativă despre relatările învinuitului, ci și evaluările, interpretările ei
prin prisma unor criterii de esență socio-culturală, științifică, filosofică, etică, estetică
etc.
Calitățile moral-afective.
amabil manifestă o anumită transparență și jovialitate în relația cu învinuitul, nu ezită să-și trateze interlocutorul cu o
țigară sau o cafea. Atmosfera degajată pe care o creează oferă premisele unui studiu psihologic aprofundat al învinuitului.
Această atitudine trebuie să fie constantă, altfel echilibrul anchetei poate fi afectat, iar ancheta compromisă;
autoritar se caracterizează printr-o atitudine rigidă, gravă, impunîndu-și la modul imperativ voința în fața învinuitului. Nu
este preocupat de studiul psihologic al învinuitului și, implicit, nu găsește modalități eficiente de a stimula ancheta. Acesta
mizează mai mult pe intimidarea învinuitului decît pe stimularea psihologică a acestuia și astfel cooperarea devine
ineficientă;
comunicativ (vorbăreț, expansiv); este activ la maximum și își exprimă cel mai evident personalitatea. Expresivitatea
verbală (intonație, accent, timbru) și cea extralingvistică (mimică, gestică) sînt orientate către învinuit într-un mod
accentuat, astfel încît intervențiile sale sînt uneori inoportune și lipsite de eficiență, compromițînd ancheta;
cabotin în cadrul anchetei judiciare dorește să obțină succese ușoare prin mijloace ieftine, făcînd apel la unele exagerări,
amplificări improprii pentru ancheta judiciară care pot provoca stări cum ar fi amuzamentul, disprețul, penibilitatea sau
chiar inhibarea învinuitului, situații care pot prejudicia rezultatele anchetei;
patern adoptă un comportament îngăduitor în anchetă, manifestînd uneori chiar compasiune față de învinuit. Asemenea
atitudine poate fi speculată, mai ales, de infractorii recidiviști care nu vor ezita să-și atenueze faptele.
Culegerea depozițiilor de la copii/minori:
Comunicarea cu copiii/minorii timizi, cu probleme în stabilirea relațiilor interpersonale, se recomandă să nu se înceapă cu o adresare directă. Copilul
are nevoie de timp pentru a se obișnui cu anturajul nou, prezența persoanelor necunoscute. în această situație, este bine să începem discuția despre
copil cu persoanele care îl însoțesc, cu trecerea ulterioară la diferite precizări făcute cu ajutorul copilului/minorului.
Nu este eficientă folosirea intonațiilor nereale în comunicarea cu copilul/ minorul și nici abuzul cu diminutivele. Este greșită concepția că ele pot să
ajute la stabilirea unei relații mai eficiente. Minorii preferă intonațiile reale, atitudinea serioasă, de la egal la egal.
în cazul în care apar dificultăți de stabilire a relației cu copilul, se folosește următoarea tehnică: rămînem indiferenți față de copil; din momentul în
care copilul se obișnuiește cu situația, el se implică singur, devine inițiator al comunicării.
Începînd cu vîrsta de 5-6 ani, putem deja să explicăm copilului motivul invitării la discuție, să-i creăm predispunere serioasă față de procesul
interogării, să-l motivăm să ajute ancheta. Totodată, ținem cont de faptul că minorul, din dorința de a fi valorificat, poate să creadă că se cer de la el
doar răspunsuri pozitive; el poate fi predispus să completeze golurile informaționale cu lucruri inventate de el însuși.
Se recomandă ca interogarea minorilor să cuprindă etapa de orientare în situație cu scop de a predispune respondentul către discuție, stabilirea
relației. La această etapă putem să discutăm cu minorul despre activitățile lui uzuale; totodată, putem identifica capacitatea lui de a descrie cursiv
evenimentele. în cazul în care cunoaștem că minorul are probleme la școală, în familie, evităm discuțiile pe temele date.
Nu se recomandă folosirea elementelor de joc în procesul interogării copiilor. Jocul poate să sustragă copilul de la subiectul discuției. Se recomandă să
începem interogarea cu povestirea liberă despre situația evaluată.în cazulîn care minorul povestește cursiv și consecutiv evenimentele, putem să
presupunem neindependența respondentului, intervenția adulților în procesul de formare a mărturiilor. Interogarea copiilor trebuie să se facă sub
formă de dialog, cu folosirea întrebărilor accesibile, clar formulate. Nu folosim întrebări care sugerează un anumit răspuns: „Ai văzut cum X a întrat în
casă?"; se recomandă formularea sub această formă: „Ai văzut sau nu cum X a intrat în casă?".