PEDAGOGIA JOCULUI

Introducere; Teorii, funcții ale jocului;

cronologia tipurilor de jocuri
Conf. univ. dr. Ramona RĂDUȚ-TACIU
Pedagogia jocului – disciplină pedagogică aplicativă

 Didactica activităților ludice la nivelul învățământului preșcolar

 Didactica activităților ludice la nivelul învățământului primar
 Didactica activităților ludice la nivelul învățământului gimnazial și liceal
 Activitățile ludice specifice adulților și persoanelor de vârsta a treia
Obiect de studiu - specificul activității ludice

 proiectarea activităților ludice

 desfășurarea activităților ludice
 evaluarea activităților ludice
Fundamente istorice ale jocului

 Analiza jocului în zorii umanității și în Antichitate

 Analiza jocului în Evul Mediu
 Analiza jocului în Renaștere
 Analiza jocului în epoca modernă și contemporană

Direcții actuale de dezvoltare a jocului

Analiza jocului în zorii umanității și în
Antichitate
 mitologia, ritualurile care îl punea pe om îl legătură cu sacrul
 jocurile publice dedicate zeilor
 jocurile olimpice
 D. Cohen (1993): jocul este la fel de vechi ca omenirea
 I.P.Culianu (2017): misterul creației constă în caracterul ei ludic; jucându-ne vom ajunge la
dezvăluirea tuturor tainelor

În zorii umanității, jocul făcea parte din toate ritualurile care îl puneau pe om în legătură cu
sacrul. Mitologia ne familiarizează cu eroi, zmei și jocuri sportive.
Încă din mileniul II Î.Hr., unul dintre imnele Rig Veda pomenește jocul cu zaruri.

 Platon: omul este o jucărie a zeilor care trebuie să-și trăiască viața jucând cele mai
potrivite jocuri
 Aristotel: mișcarea pe care ne-o dă jocul destinde spiritul și –l odihnește prin plăcere
 jocurile publice dedicate zeilor
 jocurile olimpice
Analiza jocului în Evul Mediu

 apariția teoriilor despre joc

 influența credințelor religioase
 copiii – mici adulți

 întrecerii cu ghicitori și cântece, încăierări, jocuri cu bile sau cu titirezul

 De-a prinselea, De-a v-ați ascunselea
 jocul cu bețișoare de marocco
Analiza jocului în Renaștere

 triumful umanității; omul – ființă liberă, autonomă, creativă

 renașterea jocului; sensibilitatea față de copil
 V. da Feltre, Casa giocosa: jocul – recompensă pentru elevii care realizau cu succes
sarcinile de învățare
 Erasmus din Rotterdam: înclinațiile copilului se dezvăluie prin joc
 Comenius: jocul dă corpului mișcare și spiritului recreare și agerime, stimulează nevoia de
viață ăn colectivitate, dezvoltă inițiativa, perseverența
Analiza jocului în epoca modernă și
contemporană
 industria de jucării
 apariția grădinițelor de copii
 J. J. Rousseau: jocul ține de natura umană
 E. Key, Secolul copilului. Majestatea sa copilul
 Ed. Claparede: principala trebuință a copilului este jocul, văzut ca mobil al acțiunii în
școală, dar și în viață
 teoreticienii psihologi
 M. Malița, Jocuri pe scena lumii
Direcții actuale de dezvoltare a jocului

 inovare și dezvoltare interdisciplinară

 nativii digitali, generația face down
 precaritatea habitatului ludic
Fundamente lingvistice ale jocului

 Analiza etimologică a termenului JOC (de la limba latină la limba română)

 Accepțiuni pedagogice ale termenului JOC
 Activitate ludică, distractivă
 Petrecere convențională
 Jocul didactic
Fundamente sociale ale jocului

 Manifestarea liberă a copilului

 Învățarea și starea de spirit ludică
 Jocul și munca
TEORII despre joc

 Teorii biologizante
 Teorii psihosociale
TEORII BIOLOGIZANTE despre joc

 în Antichitate, în concepțiile mai multor filozofi, sociologi, pedagogi

 referințe în lucrările lui Platon și Aristotel
 W.F. Froebel: jocul este o activitate spirituală, stadiul cel mai înalt în „funcționarea”
copilului; funcția dezvoltării relațiilor interpersonale ocupă un loc central; adultul are un
rol catalizator, ajutând copilul să se înțeleagă pe sine, să-i înțeleagă pe alții și să înțeleagă
ceea ce învață
 J. Dewey: experiența nemijlocită a copilului trebuie susținută și stimulată în cadrul
procesului educațional
1. Teoria surplusului de energie/ prisosului
(Schiller, 1795; Spencer, 1872)

 Schiller: ființele tinere, animalele superioare și copiii, dețin o foarte mare cantitate de
energie nervoasă ce trebuie consumată. Descărcarea surplusului de energie are loc prin
mișcări care se repetă fără o utilitate imediată, manifestându-se în activitatea de joc.

 Spencer: jocul este acea exersare artificială a disponibilităților care, dintr-o insuficientă

folosire naturală, sunt gata să se descarce, astfel încât, în locul unor activități naturale
absolute, își caută ieșire în comportamente fictive.
Critici:

 Ed. Claparede: teoria surplusului de energie poate, într-adevăr, favoriza jocul, dar nu poate
constitui o explicație a acestuia prin energia acumulată în exces. Nu vedem oare și copii
jucându-se chiar atunci când sunt foarte obosiți și cad adormiți pe jucăriile lor, sau copii
convalescenți, amuzându-se în pătuțul lor, îndată ce s-au făcut bine cât de puțin, fără a
mai aștepta un surplus de forțe? 
 U. Șchiopu: teoria surplusui de energie este prea generală și simplistă. Surplusul de energie
nu poate explica varietatea mare a motivelor de joc specifice copiilor de diferite vârste și
din diferite părți ale lumii. Ea poate creea doar un cadru de plasare a jocului printre
activitățile de consum de energie.
2.      Teoria recreerii/ odihnei (Lazarus,
1883)
 Prin joc, organismul se reface, se odihnește și, de aceea, jocul este activitatea preferată de
copil. Jocul este folosit ca recompensă pentru copiii care au finalizat anumite activități de
învățare care se presupune că nu le plac și care necesită muncă, efort.
Critici:

 Ed. Claparede: teoria are caracter echivoc și argumentație insuficientă 

Este greu de presupus că oboseala îndeamnă la joc și nu la repaus.
3. Teoria „exersării”/ învățării prin joc/ exercițiului
pregătitor/ anticipării/ pregătirii pentru viață (Gross,
1896; Stern, Claparede, Bruner)

 Gross: acolo unde individul consolidează, dezvoltă aptitudinile sale dintr-un impuls
lăuntric lipsit de orice scop exterior, avem de-a face cu cele mai primitive forme ale
jocului; jocul ar fi mijloc de exersare a predispozițiilor în scopul maturizării, un fel de pre-
exercițiu al conduitelor mature
 Stern: jocul este un mod specific de manifestare a diferitelor instincte și înclinații
 Claparede: jocul este agent de dezvoltare, de expansiune a personalității și este determinat,
pe de o parte, de nevoile copilului, iar pe de altă parte, de gradul dezvoltării sale organice
 Bruner: jocul este o pregătire pentru viață
Critici:

 Elkonin: jocul este o exersare anticipativă, dar argumentele necesare acestei teze se reduc
la stabilirea unor analogii între formele de joc în comportamentul copiilor și formele
corespunzătoare ale activității reale la animale
4.      Teoria recapitulării/ atavismului/
biogenetică (Hall, 1902)
 Haeckel: dezvoltarea copilului este o scurtă recapitulare a evoluției speciei umane
 Hall: jocul este un exercițiu necesar diminuării și dispariției tuturor funcțiilor rudimentare,
devenite inutile
Critici:

 Ed. Claparede: teoria nu pare să corespundă realității; nu este deloc evident că un exercițiu
atât de constant ca jocul are ca efect slăbirea și nu întărirea activităților care îi formează
obiectul. Oare fetițele care se joacă cu păpușa devin mai târziu mame mai puțin bune
decât acelea care au disprețuit acest joc? 
5.      Teoria jocului ca stimulent al creșterii
(Carr, 1902)
 Carr: jocul este un post-exercițiu cu rol în întreținerea instinctelor deja existente, o
activitate ce facilitează și suplimentează întregul proces al creșterii, inclusiv consolidarea
somatică, prin exercițiile musculare pe care le presupune. Tendinta spre joc este ereditară.
Critici:

 W. Wundt: dezvoltarea (înțeleasă ca finalitate a procesului evolutiv) nu poate să constituie

o cauză a manifestării anumitor conduite, inclusiv a celor ludice;
 Ed. Claparede: vede în joc mai mult decât un pre-exercițiu (ca în teoria lui K. Gross), ori
un post-exercițiu (ca în teoria lui H. Carr), pentru că acesta nu se reduce la exersarea unor
instincte sau conduite utile, ci la înțelegerea și asimilarea realității.
6.      Teoria exercițiului complementar/
compensației (K. Lange)

 Lange: jocul este o activitate de proiectare și, concomitent, de compensare, mai ales a
acelor funcții care sunt comandate de cerințele directe ale vieții și de trebuințele implicate
în viața curentă. În consecință, jocul servește la subtila adaptare a copilului la mediu. 
Critici:

 teoria nu reușește să aducă explicații modurilor de realizare și complexității jocurilor

copiilor, ori diversității acestora, și iese de multe ori din sfera mai restrânsă a instinctelor și
tendințelor native
TEORII PSIHOSOCIALE despre joc

1. Teoriile învăţării
2. Teoriile cognitive
3. Teoria psihanalitică
4. Teoriile sociale
TEORIILE ÎNVĂŢĂRII

 Reprezentanţi: G. Homans (1958), A. Bandura (1967), J. Rotter (1977)

 Reactia stimul-răspuns determină comportamentul ludic.
 Pornind de la imitaţie, comportamentul ludic, în funcție de motivații, este consolidat.
 Achiziţia de noi comportamente ludice se face prin observarea modelelor.
TEORIILE COGNITIVE

 TEORIA AUTO-PREZENTĂRII
 TEORIA NEPUTINŢEI (NEAJUTORĂRII) ÎNVĂŢATE
 TEORIA AUTO-PERCEPŢIEI
 TEORIA DISONANŢEI COGNITIVE
 TEORII ALE ATRIBUIRII
 TEORIA INFLUENŢEI SOCIALE
 TEORII ALE MANIPULĂRII
Teoria auto-prezentării

• pune în evidenţă modalitatea concretă prin care individul se autoapreciază prin întregul
său comportament începând cu promisiuni, angajamente, mărturisiri şi sfârşind cu analiza
acţiunilor, a faptelor înregistrate, existente obiectiv;
• autoprezentarea la primul nivel, nivel la care omul doreşte să fie cunoscut de ceilalţi,
înseamnă răspunsul la o întrebare crucială din viaţa noastră: „Ce cred alţii despre noi?”;
• autoprezentarea poate ascunde presiunea exterioară sau poate să evidenţieze real
valenţele noastre, posibilităţile interne, atitudinile şi convingerile noastre într-un anumit
context situaţional.
Teoria neputinţei (neajutorării) învăţate

 pune în evidenţă imposibilitatea performanţei, motivaţia insuccesului, nu pentru că nu am

putea real să le avem, ci pentru că grupul sau colectivitatea ne face să credem că suntem
incapabili, neputincioşi şi de aceea, insuccesul nostru şi ineficienţa ne conduc la motivaţii
interioare legate de o subapreciere, subevaluare.
Teoria auto-percepţiei

 în condiţii de nesiguranţă, incertitudine, apare nevoia unei analize mai profunde a comportamentului nostru;
 Auto-percepţia va scoate în evidenţă fapte relevante pentru:
 ceea ce noi suntem,
 pentru ceea ce noi vrem să fim,
 ceea ce vom fi.

 Intervine o centrare deosebită pe propriile noastre credinţe interioare, pe acţiunile

noastre din exterior, pe legăturile noastre cu cei din jur.
 Auto-percepţia înseamnă de fapt, o observare subtilă a străfundurilor noastre
psihologice, a relaţiilor noastre cu mediul înconjurător prin evidenţierea unor
acţiuni, credinţe trecute, care au stat la baza orientării noastre, punerea lor alături
de cele prezente şi care pot conduce real la schimbarea şi formarea unor noi
atitudini interioare.
TEORIA DISONANŢEI COGNITIVE:
Leon Festinger (1957)
 pune în evidenţă disconfortul, tensiunea, stresul interior
legat de contradicţiile proprii atitudinilor şi credinţelor
noastre, precum şi datorită neconcordanţelor dintre
atitudinile noastre interioare şi faptele externe,
comportament.
 intervin mai multe probleme dintre care:
 contradicţia care există la nivelul atitudinilor noastre
interioare şi credinţe;
 contradicţia dintre credinţe şi comportament.
TEORIA ATRIBUIRII

• exploatează semnificaţia pentru viaţa de zi cu zi a concluziilor referitoarea la cauzele

pentru care oamenii se comportă, acţionează într-un fel sau altul, motivând atitudinile şi
reacţiile noastre faţă de ei precum şi deciziile pe care le luăm în legătură cu ei;
Atribuirea poate fi:
• corectă, sunt presupuse sursele reale ale comportamentului respectiv;
• eronată (erorile de atribuire).
FUNCȚIILE JOCULUI

 Funcţia de cunoaştere sau funcţia cognitivă, informativă

 Funcţia de stimulare, dezvoltare complexă a personalităţii jucătorului
 Funcţia adaptativă şi formativ-educativă
 Funcţia cathartică, de echilibrare şi tonifiere
 Funcţia terapeutică
 Funcţia socială
Funcţia de cunoaştere sau funcţia cognitivă,
informativă

 Chiar dacă pe baza exercitării funcţiei de cunoaştere/ cognitive, informative a jocurilor

deprindem unele date/ informaţii despre viaţa reală, acestea nu contribuie nemijlocit şi
integral, exhaustiv la procesul adaptării noastre la anumite contexte, ci numai facilitează
acomodarea eu-lui la realitate.
Funcţia de stimulare, dezvoltare complexă a
personalităţii jucătorului

 Această funcţie se exprimă, de obicei, în jocurile dinamice, de mişcare, de competiţie, de

manipulare, fiind specifică vârstei copilăriei; necesitatea şi utilitatea mişcării trebuie
cultivată de timpuriu, mijlocul cel mai eficient fiind practicarea efectivă a exerciţiului
fizic, prin forma lui specifică copilăriei – jocul. Sănătatea fizică, corporală este întreţinută
prin participarea copiilor la activităţi ludice, de joc. Prin joc, este stimulată prioritar
componenta motorie a personalităţii copilului, împreună sau nu cu o altă dimensiune a
acesteia. De cele mai multe ori, la încheierea unui joc, participanţii sunt hotărâţi să
reînceapă jocul, să o ia de la capăt, sunt mulţumiţi de ceea ce au realizat, nu resimt
oboseala specifică învăţării sau muncii, având un tonus pozitiv.
Funcţia adaptativă şi formativ-educativă

 Jocul educă atenţia, abilităţile şi capacităţile fizice, trăsăturile de caracter, precum

perseverenţa, spiritul de ordine, cinstea, răbdarea; atitudinea faţă de colectiv (socializarea,
spiritul de competiţie, umanitatea), modelează comportamentul prin raportare la anumite
prototipuri.
Funcţia cathartică, de echilibrare şi tonifiere

 Descărcarea cathartică ia de cele mai multe ori forma plânsului, a suspinelor, a izbucnirilor
de furie, de revoltă, a folosirii de gesturi sau cuvinte dure (bineînţeles, cu limitarea de
rigoare, de a nu produce rău propriei persoane sau celor din jur). Unele persoane se
folosesc uneori de gesturi sau cuvinte pentru descărcarea afectului. Catharsisul înseamnă
exprimarea liberă şi deschisă a trăirilor afective, înlăturarea mecanismelor de apărare,
acceptarea propriilor emoţii şi sentimente şi a propriului eu. Cel ce se autodezvăluie se
descarcă, se eliberează de unele informaţii care, prin semnificaţia pe care le-a atribuit-o
sunt resimţite ca fiind „apăsătoare”.
Funcţia terapeutică

 Jocul reprezintă un suport psihologic pentru tratarea unor disfuncţii şi chiar patologii. Spre
exemplu, prin practicarea jocurilor terapeutice ajungem să nu ne mai temem de reacţia
celorlalţi, deoarece personajul din joc poate spune orice, iar reproşurile şi criticile nu ne
mai sunt adresate personal, ci acestui personaj. De asemenea, prin jocul terapeutic ne
fortificam voinţa şi sporim capacităţile atenţionale. În cazul unui conflict sau criză
personală, prin joc ne regăsim mai uşor echilibrul emoţional.
Funcţia socială

 Fiind prima formă de activitate umană fundamentală, este firesc ca jocul să constituie un
element şi un factor important de socializare.
 Prin excelenţă, jocul constituie cadrul specific unui antrenament al spontaneităţii şi al
libertăţii de expresie, un stimul important în cultivarea receptivităţii şi a sensibilităţii, a
mobilităţii şi flexibilităţii psihice.
Dezvoltarea personalității umane sub
amprenta ludicului
 Jocul în primul an de viață
 Antepreșcolaritatea
 Grădinița, jocul, jucăriile
 Ludicul la vârsta copilăriei mari
 Nativii digitali, ludicul și adolescența
 Jocul la vârsta adultă și la vârsta a treia
Jocul în primul an de viață

 Interacțiunea cu adultul
 Explorarea anturajului proximal
 Asigurarea libertății de manifestare
 Verbalizarea comportamentelor adultului
 Siguranța și atractivitatea spațiilor de joacă
 Nevoia de rutine și de predictibilitate

 JOCURI DE STIMULARE SENZORIALĂ

 JOCURI DE MANIPULARE
Interacțiunea cu adultul
(relația autentică copil-adult)
 Interesul autentic și constant pentru copil ca individ unic
 Respectarea particularităților copilului
 Permisivitatea în manifestarea emoțiilor copilului
 Acceptarea ritmului de dezvoltare și maturizare
 Neevaluarea copilului după standarde educaționale unice
 Susținerea explorării realității prin:
 Verbalizarea comportamentelor
 Manifestarea interesului pentru încercările copilului de a comunica
 Evitarea suprastimulărilor
JOCURI DE STIMULARE SENZORIALĂ

 Este o formă a jocului predilectă la vârstele foarte mici (întrucât copilul se naște cu abilități
senzoriale care se precizează pe parcursul primelor luni de viață, bebelușii având o
înclinație firească spre interacțiune și explorare)
 Prin joc:
 se antrenează percepția și discriminarea senzorială
 se stimulează capacitățile de conștientizare și localizare a sursei stimulilor auditivi și vizuali
 se experimentează senzații specifice (moale, fin, aspru) – jucării textile și mai puțin jucării de
lemn
JOCURI DE MANIPULARE

 Exercițiile de stimulare motrică

 Atașamentul față de jucării
Antepreșcolaritatea

 Nivelul de dezvoltare psihică, nevoile și interesele de cunoaștere

 Interacțiunea cu realitatea și cu propriul corp
 Introducerea celor mai simple reguli de joc

 JOCUL „DEZORDONAT”
 JOCUL EURISTIC
JOCUL „DEZORDONAT”

 Denumirea este dată de materialele de joc, dar și de ineditul manifestării copiilor.

 Materiale de joc: diverse făinuri, plante, fructe, legume, materiale de pictură și modelaj, apă, nisip
 Exemple de activități: săpatul în nisip, stropitul cu apă, prepararea turtițelor din noroi etc.
JOCUL EURISTIC

 Corespunde curiozității copilului, fiind focalizat pe explorare și descoperire.

 Se recomandă să se utilizeze în spații adecvate, corespunzătoare nevoii de mișcare a
copilului
 Presupune supraveghere din partea adulților
Grădinița, jocul, jucăriile

 Activitățile ludice formale, cu specific instituționalizat

 Jocul ca formă de socializare

 JOCURI LIBER ALESE

 JOCURI CU REGULI
 JOCURI DE CREAȚIE

 http://isjtulcea.ro/wp-content/uploads/2018/03/Petrichei-Liliana-%C8%99i-Petrica-Dorina
_Copilul-%C3%AEn-lumea-%C5%9Ftiin%C5%A3elor.pdf
Ludicul la vârsta copilăriei mici, mijlocii și
mari
 Cunoștințe și abilități de joc
 Jocul și învățarea
 Școlarii mici și activitățile ludice
 Jocul și elevii din gimnaziu
 Fantezia și imaginația în preadolescență
 Jocurile și sentimentul competenței
 Reflecția, provocările și jocul
Nativii digitali, ludicul și adolescența

 Căutarea și structurarea identității

 Dezvoltarea psihofizică și maturizarea
 Avantajele și limitele NTIC
Contexte psiho-sociale specifice

 Căutarea și structurarea identității (haos, inconsecvență, opoziție, rebeliune etc. și/ sau stări
psihologice complementare acestora)
 Anturajul activităților ludice
 Diferențele intergeneraționale dintre elevi și profesori
 Autonomia și afirmarea de sine
Particularitățile nativilor digitali
 au deprinderi tehnici avansate
 manifestă predilecție pentru lectura imaginilor și procesarea stimulilor auditivi, inclusiv
vizuali
 învață prin încercare și eroare
 parcurg trasee de cunoaștere segmentate
 sunt focalizați pe asimilarea de concepte și nu pe cea de descriere detaliată a realității
 se raportează interactiv la cunoaștere
 glisează instant între mediile virtual și real
 preferă comunicarea negociativă
 dezvoltă adicții și deprinderi sociale disfuncționale
 ilustrează profilul consumatorului
Jocul la vârsta adultă și la vârsta a treia

 Gamificarea (folosirea unor elemente și principii de joc în contexte serioase)

 Beneficiile practicării diverselor jocuri
Premisele dimensiunilor ludice la aceste vârste

 Jocul este o constantă a existenței umane.

 „Nu ne oprim din joacă atunci când îmbătrânim, ci îmbătrânim când încetăm să ne mai
jucăm.” (Shaw, 2004)
 Nevoia de experimenta creația prin joc
Tipologia jocurilor specifice
Jocuri de supremație Jocuri nondigitale

Jocuri de noroc Jocuri digitale

Jocuri de simulare

Jocuri autocentrate (cu motivație ludică internă) Jocuri recreative

Jocuri heterocentrate (jocuri altruiste) Jocuri paliative

Jocuri solitare Jocuri cu miză fictivă

Jocuri de grup Jocuri cu miză reală

Jocuri bazate pe competiție

Jocuri bazate pe cooperare

Jocurile de supremație

 Eforturile jucătorilor sunt orientate înspre mobilizarea resurselor fizice și psihice în

direcția obținerii victoriei.
 Iau forma întrecerilor spontane (alergare, sărituri, lupte etc.) sau biliard, popice etc.
Jocurile de noroc

 Sunt bazate mai mult pe șansă decât pe competențele și abilitățile personale ale jucătorilor.
 Satisfac impulsul de asumare a riscului în condiții de relativă siguranță.
 Exemple: jocul de zaruri, jocul de cărți, ruleta, pariurile sportive, jocuri de tip loterie
Jocurile de simulare

 Sunt bazate pe imitație sau pe asumarea temporară de roluri.

 Răspund nevoii de dramatizare și de transpunere scenică pe care adultul o resimte uneori.
 Sunt practicate în medii restrânse, formate din persoane apropiate jucătorului, și îmbracă
forma scmatoriilor, a mimei, pantomimei, purtatul măștilor, deghizarea etc.
Jocurile nondigitale – Jocurile digitale

 Pentru jocurile nondigitale, mediul de desfășurare a jocului este realitatea, iar jucătorii
sunt persoane reale.
 Jocurile digitale sunt derulate în spațiu virtual prin intermediul calculatorului electronic.
 Jocurile digitale oferă posibilitatea exercitării puterii și controluluyi într-o lume a
imaginarului ca o eventuală compensare pentru absența acestor prerogative din viața reală
a celor mai mulți dintre oameni.
Jocurile autocentrate –
Jocurile heterocentrate
 La jocurile autocentrate, jucătorul dorește ca, prin practicarea jocului, să obțină beneficii
pentru sine.
 Jocurile heterocentrate sunt jocuri de factură altruistă, la care persoana ia parte nu ca
urmare a pulsiunii interne de participare la joc, ci mai degrabă din dorința de a face pe plac
unei alte persoane care dorește să se joace sau care se joacă deja. (implicarea părinților în
jocul propriilor copii)
Jocurile recreative

 Principala motivație a implicării în joc este dorința de relaxare și de petrecere a timpului

liber în mod plăcut.
 Sunt practicate ocazional, neexistând o preferință pentru un anumit joc.
 Hobby-ul reprezintă un caz particular al jocurilor recreative. Pentru acesta, jucătorul
investește multă pasiune și mult timp.
Jocurile paliative

 Reprezintă activități ludice sporadice.

 Se practică din necesitate, având funcție terapeutică, de ameliorare a existenței cotidiene a
persoanelor aflate în diverse categorii de risc sau situații de viață traumatizante.
Jocurile solitare – Jocurile de grup

 Nu necesită parteneri umani de joc.

 Foarte multe există și în versiune digitală.
 Exemple: rebus, solitaire, darts etc.

 Jocurile de grup includ activitățile ludice derulate în pereche sau la nivelul unor grupuri
care, din punct de vedere numeric, pot varia de la câteva persoane (grupuri restrânse) la
câteva zeci de mii de jucători (jocurile digitale multi-player).
Jocurile cu miză fictivă

 La finalul acestor jocuri câștigul sau pierderea sunt pur simbolice, exprimate prin punctaje,
dublate eventual de sancțiuni sau recompense menite să producă mai degrabă
amuzamentul participanților decât penalizarea sau gratificarea efectivă a acestora.
 Miza nu constituie un scop în sine, ci are rolul de a asigura concentrarea jucătorilor și
menținerea implicării acestora în activitatea ludică.
Jocurile cu miză reală

 Includ orice activitate ludică la finalul căreia jucătorul câștigător obține din partea
oponentului/ oponenților o anumită sumă de bani sau alte bunuri, valori materiale
echivalente victoriei.
Jocurile bazate pe competiție – Jocurile bazate
pe cooperare
 La jocurile bazate pe competiție, unul dintre participanții la joc sau o echipă dobândește
victoria.
 În competiție, partenerii de joc sunt și adversari, toți persoane reale. Pot fi personaje
imaginare în cadrul jocurilor digitale.
 Jocurile prin cooperare sunt rare la adulți și la vârsta a treia pentru că ar trebui să orienteze
eforturile tuturor jucătorilor înspre acțiunea comună de realizare a sarcinilor de joc.