Junimea

Mihnea – Luca BURAC

Cls. a-XI-a A
 Care sunt membrii „Junimii” și
care nu sunt?Iată o întrebare ce se
înfățișa cîteodată de la sine în lipsa
oricărei organizări statornice. Pogor,
dușmanul formelor, găsi și pentru
această întrebare un răspuns: „Entre
qui veut, reste qui peut – zise el odată,
iată deviza noastră!” Și în adevăr nici
că se putea o deviză mai potrivită
pentru „Junimea”.

Negruzzi, I., - Amintiri din „Junimea”, (1970), pag. 140

 Ziua aniversară a înființării Societății nefiind deloc
fixată, noi alegeam de regulă pentru serbarea ei o
sîmbătă dintre 20 octomvrie și 20 noiemvrie. Atunci
țineam întîi o „Junime” obișnuită până pe la 11 noaptea,
iar apoi treceam cu toții în sala unde masa era întinsă și
beam și mîncam pînă pe la 2 după miezul nopții; adesea
cei mai veseli făceau chef chiar i mai tîrziu. Așa a mers
pînă la anul 1881 cînd cina aceasta în timpul nopții nu a
mai părut potrivită cu stomacurile mai îmbătrînite și mai
sensibile ale multor junimiști, și banchetul s-a schimbat
într-un prînz obișnuit pe la 6 seara.
Așadar, se cetea și în acele seri ca la ”Junimile”
ordinare întîi estractele pentru dosarul curiozităților, apoi
poșta redacțiunii, apoi manuscriptele pentru Convorbiri
etc., după care se trecea la compozițiile făcute ad-hoc;
cîteodată se mai citeau unele din scrierile anilor trecuți,
făcîndu-se mare haz, iar apoi se începea mîncarea și
berea, ceea ce negreșit contribuia și mai mult la creșterea
veseliei.
Negruzzi, I., - Amintiri din „Junimea”, (1970) pag. 174
 Aici e locul să pomenesc și de a doua societate mai
restrînsă, ce exista tot înlăuntrul „Junimii” și se numea
”Caracuda”. Tinerii care cu vremea s-au introdus între
noi, mai ales dintre profesori și stăteau tăcuți și sfiicioi
prin colțuri, mulțumindu-se cu plăcerea de a ascultă fără
a ceti vreodată vreo scriere a lor sau a lua parte discuții
în altfel decât în șoptiri la ureche, au fost botezați cu
numele de ”Caracuda” de către Naum într-o scenetă
comică în versuri intitulată Asmodeu în Iași, compusă cu
ocaziunea serbării Aniversării Societății în 1874. Naum
zicea cu răutate că dacă gura acestor tineri tace, ea nu
este inactivă, căci „Caracuda” mănîncă la cozonaci și bea
la cafele cu multă lăcomie. Într-un moment de tăcere
generală se aud în comedia lui Naum „clefăiturile
Caracudei”. Precum Gane prezida pe cei nouă, așa
Caracuda avea de prezident statornic pentru toate
timpurile pe Miron Pompiliu.

Negruzzi, I., - Amintiri din „Junimea”, (1970), pag. 148

 Eminescu era un admirabil cititor și, după stabilirea
lui Maiorescu la București (1874), el devenise lectorul
oficial al Junimii. Glasul său vibrant și melodios
(Negruzzi, I., Amintiri din Junimea, p. 112 cadența ce
dădea versurilor, elevațiunea inspirată a ochilor, pe care
în răstimpurile cezurilor îi pironea în grinzile tavanului,
creau o atmosferă lirică poeziilor celor mai slabe și
biruiau prin melancolia lor profundă veselia răutăcioasă
a asistenților ce sta să izbucnească, încurajată de
ștrengăriile lui Pogor. În aceste împrejurări, poetul
aștepta placid și cu semne de plictiseală momentul când
cînd putea începe lectura, pentru a se pierde apoi cu totul
în ritmul de cantilenă al lecturii, în desconsiderarea totală
a proștilor și a ignoranților, care alcătuiau după el
Junimea.

Călinescu, G., Viața lui Mihai Eminescu, Ed. Junimea, Iași, (1977), p. 251
 Cînd nici se citea, nici se discuta vreo teză în
„Junimea”, atunci curgeau propunerile de tot soiul. În
această privință cel care întrecea pe toți ceilalți era iarăși
Pogor. Cîte societăți n-a voit să fundăm împreună!
„Societatea celor 13” 9deși eram mult mai mulți) în care,
după un roman de Balzac, membrii s-ar lega să dea un
ajutor mutual pentru satisfacerea pasiunilor lor;
„Societatea pentru combaterea religiunii creștine” care
nu știu pentru ce sta vecinic în calea lui Pogor. Dar apoi
propunerile pentru prelecțiuni populare viitoare cu
programă comună!... În sfîrșit, cînd nici propunerile nu
prindeau, de la sine venea rîndul anecdotelor și
povestirilor vesele care erau în cea mai mare onoare.
Când acestea se deosibeau numai prin felul lor hazliu,
Gane, eu, Gheorghe Racoviță și cîțiva alții ne întreceam
care de care în povestirea lor, dar cînd, pe lîngă sare, mai
cuprindeau și o doză bună de indecență, cînd adică erau
corosive, după numele ce li se dase, atunci Ianow,
Lambrior, și mai alesCreangă erau eroii serii.
Negruzzi, I., - Amintiri din „Junimea”, (1970), pag. 153
 Cu timpul, Societatea noastră literară se schimbase.
Pe la anii 1880-1885 „Junimea” înfățișa un cu totul alt
aspect decît la început. Maiorescu, Th. Rosetti,
Eminescu, și Slavici trăiau acum în București, Carp,
ocupat cu politica și agricultura, făceau numai scurte
aparițiuni în Iași, Pogor îngrijat de sănătatea sa, ieșea
rareori din casă seara și pierdea tot mai mult interesul
pentru Societatea noastră; cîțiva membri murise, iar unii
din cei vechi cari nu părăsiseră orașul Iași, precum
profesorul Culian, Melic și alții se simțeau cam străini în
mijlocul unei generații tinere, crescută