Toxicologia și securitatea produselor

alimentare
Paladi Daniela,
Dr., conf. univ. inter.
Tema 9: Substanțe de poluare chimică

1. Metale cu potenţial toxic

2. Pesticide
3. Substanţe radioactive
4. Nitrozaminele (NA)
1. Metale cu potenţial toxic

Din punct de vedere nutriţional, metalele care se găsesc în

produsele alimentare se pot împărţi în două categorii:

• metale cu rol fiziologic bine determinat, numite esenţiale

sau bioelemente. Lipsa sau insuficienţa lor din alimentaţia
omului determină după o perioadă de timp dereglări ale
proceselor metabolice şi apariţia unor boli carenţiale.
Din această categorie fac parte: Ca, Cu, Co, K, Na, Mn, Mg,
Mo, Fe, Se, Zn.
1. Metale cu potenţial toxic

• Metale care nu s-a dovedit a fi necesare organismului,sunt

numite metale neesenţiale. Astfel de elemente sunt: Au,
Ag, Hg, Pb, Sn, etc. Prezenţa lor în organism apare ca o
contaminare.

Când cantităţile ingerate zilnic din aceste metale sunt mai

mari decât posibilităţile normale de eliminare prin urină,
sucuri digestive, bilă, celule descuamate, ele se comportă ca
nişte impurificatori chimici care traversează organismul uman
și poate produce perturbări importante în organism.
1. Metale cu potenţial toxic

Metalele cu potenţial toxic ajung în alimente pe căi multiple:

odată cu materiile prime ca urmare a tratamentelor aplicate
în agricultură.

Unul din procesele cele mai importante de acumulare a

metalelor este coroziunea. În procesele tehnologice de
prelucrare a produselor alimentare intervin medii corozive
care conţin acizi organici, fosfaţi, polifosfaţi, diferite
amestecuri de electroliţi, săruri.
1. Metale cu potenţial toxic

Substanţele rezultate în procesul coroziunii pot impurifica

produsele alimentare, ducând la apariţia unor modificări ale
proprietăţilor senzoriale (culoare, gust, miros), se poate
micşora stabilitatea alimentelor, valoarea lor nutritivă şi
uneori produsele pot deveni improprii pentru consum.
1. Metale cu potenţial toxic

Unele metale şi nemetale precum şi compuşii acestora, aflaţi

în produsele alimentare în cantităţi ce depăşesc anumite
limite, pătrunzând în organism, produc dereglări ale funcţiilor
vitale.

Gravitatea efectului toxic este dependentă de natura,

cantitatea şi forma chimică sub care se găseşte metalul în
produsele alimentare.
1. Metale cu potenţial toxic

O proprietate importantă care hotărăşte gradul de toxicitate

pentru organism, este solubilitatea metalelor şi a compuşilor
metalici.

Sucul gastric, sucul intestinal, sângele conţin săruri, acizi,

baze, grăsimi, etc. De aceea, solubilitatea metalelor şi a
compuşilor lor, în aceste lichide poate fi diferită de
solubilitatea în apă.
1. Metale cu potenţial toxic

De exemplu, sistemul nervos este un ţesut foarte bogat în

grăsimi şi din această cauză, substanţele care se dizolvă uşor
în grăsimi vor afecta acest sistem.

Acțiunea lor va depinde de gradul de lipofilie a lor.

Cu cât gradul de lipofilie este mai mare cu atât solubilitatea
substanței crește.
1. Metale cu potenţial toxic

Unele substanţe care pătrund în organism, în loc să se

elimine, se depozitează în cantitate importantă în diferite
ţesuturi.

Acestea pot rămâne multă vreme în organism, iar prin apariţia

unor boli, pot fi eliminate în sânge din ţesuturile depozitare şi
astfel să apară fenomenul de intoxicare după o perioadă de
latenţă.
1. Metale cu potenţial toxic

Unele metale încep să-şi exercite acţiunea lor dăunătoare abia

după ce s-au acumulat în organism într-o cantitate suficientă.

Ele sunt reţinute în ţesuturi şi fiecare cantitate nouă de

substanţă pătrunsă în organism se adaugă la cea veche, iar la
un moment dat, când s-a acumulat o cantitate suficientă, se
declanşează boala.

Acest efect cumulativ este întâlnit la Pb, Hg, Cd.

1. Metale cu potenţial toxic

Un alt mod de acţionare a metalelor toxice este prin

cumularea efectului lor care se manifestă acţionând mereu pe
aceleaşi ţesuturi, la un moment dat acestea devin foarte
sensibile şi pătrunderea unei doze foarte mici de substanţă
toxică declanşează procesul de intoxicare.

Ionii metalici în exces dereglează echilibrul electrolitic al

organismului, acţionează asupra unor ţesuturi şi organe,
afectează sistemul nervos central sau interferează în diferite
procese enzimatice.
1. Metale cu potenţial toxic

Cercetătorii au stabilit că prezenţa metalelor toxice în

majoritatea produselor alimentare, este strâns corelată cu
poluarea mediului.

Astfel s-a constatat că în unele cazuri se găsesc în cereale

mercur, plumb şi cadmiu.

Prezenţa metalelor grele a fost pusă în evidenţă şi în

condimente şi numeroşi aditivi.
1. Metale cu potenţial toxic

De asemenea, prezenţa metalelor grele a fost pusă în evidenţă

în fructe şi legume ca urmare a absorbţiei din sol, datorită
atmosferei poluate şi a instalaţiilor tehnologice, fiind
identificate şi în produsele pentru copii.

Astfel s-au găsit în piureurile de mere, pere şi sucurile de

fructe cantităţi de plumb, cupru, zinc şi cadmiu. În produsele
de origine animală (inclusiv în peşte) şi în special în unele
viscere (ficat, rinichi) se pot acumula cantităţi mari de metale
grele.
1. Metale cu potenţial toxic. Cadmiu

Intoxicaţiile acute cu cadmiu au fost descrise pentru prima

dată, în 1994, ca rezultat al păstrării alimentelor în containere
construite din aliaje cu cadmiu.

Intoxicaţiile s-au manifestat prin gastroenterite acute, după

ingestia de numai 15 mg element.
1. Metale cu potenţial toxic. Cadmiu

Dintre intoxicaţiile cronice cu Cd este cunoscută boala

denumită în Japonia itai-itai.

Persoanele care au ingerat o cantitate de 600 µg Cd zilnic, s-au

îmbolnăvit de gastrită cronică, osteoporoză, afecţiuni renale şi
tulburări neuromusculare. Au fost afectaţi în special copiii şi
femeile în vârstă.
1. Metale cu potenţial toxic. Cadmiu

S-a stabilit că principala cale de pătrundere a cadmiului în

organismul uman, o reprezintă produsele alimentare.

Conţinutul de Cd din alimente creşte prin folosirea în

agricultură a apelor reziduale poluate cu acest metal.

Îngrăşămintele chimice reprezintă de asemenea o sursă de

poluare. Peştii şi mai ales crustaceele şi moluştele, au
capacitatea de a concentra de mii de ori Cd din apă.
1. Metale cu potenţial toxic. Cadmiu

La om doza de 0.35 g Cd real absorbită, este capabilă să

determine moartea unui adult normal de 60 kg.

În doze mici, Cd provoacă simptoame toxice mai mult sau mai

puţin grave care afectează următoarele organe: tubul digestiv
(diaree, vărsături, dureri); rinichi (necroze, albuminurie); ficat
(degenerescenţă); inimă (efect de deprimare); oase
(demineralizări); sistemul nervos (paralizii).
1. Metale cu potenţial toxic. Cadmiu

Cadmiul inhibă activitatea multor enzime, deoarece

interacţionează cu grupările sulfhidrice.

Un rol determinant al cadmiului îl constituie dezechilibrarea

transportului prin membrană. Cadmiul poate inhiba oxidarea
fosforilantă, afectând astfel sinteza proteinelor.

Sărurile de cadmiu au acţiune mutagenă, inhibă

spermatogeneza şi sinteza imunoglobulinelor.
1. Metale cu potenţial toxic.
Intoxicaţiile cronice-profesionale se produc în mod
excepţional, la extragerea din minereu, precum şi la
prepararea unor oţeluri dure.

Pătrunderea în organism are loc respirator sau digestiv. După

absorbţie, 70% se elimină prin colon şi 30% se localizează în
unele organe, de unde se elimină lent.

Compuşii de Co sunt iritanţi şi alergizanţi. La contactul cu

sărurile de cobalt pot apărea dermite. Intoxicaţia cronică se
manifestă prin exemă alergică şi iritarea mucoaselor.
1. Metale cu potenţial toxic. Cobalt
În urmă cu cca. 20 ani, mai multe ţări au admis încorporarea
de săruri de cobalt în bere, pentru mărirea capacităţii de
spumare.

Doza folosită era de aproximativ 0.52 mg Co la 100 ml

băutură, utilizarea fiind justificată de faptul că, necesarul din
acest microelement al organismului este de 1 mg/zi.
1. Metale cu potenţial toxic. Cobalt
La un consumator de 1 litru de bere pe zi, aportul este însă de
5 ori mai mare decât doza normală, iar cel care consumă 2-3
litri pe zi cantitatea de cobalt este de 10-15 mg/zi.

Au apărut astfel cazuri de miocardiopatii grave, deseori fatale

la marii consumatori de bere.

Cardiopatia constă în degenerări a fibrelor cardiace, cordul

devine mare şi moale, cu putere de contracţie diminuată.
1. Metale cu potenţial toxic. Cupru
În toate produsele alimentare Cu se găseşte în mod natural, în
cantităţi foarte mici (4-20 µg/100 g), aportul zilnic prin
alimentaţie fiind de 1-3 mg.

Acoperirea necesarului de Cu prezintă o deosebită importanţă

pentru procesele metabolice, deoarece acesta are un rol
esenţial în biochimia oxigenului, în hematopoeză, în
metabolismului ţesutului conjunctiv, în sinteza fosfolipidelor.
1. Metale cu potenţial toxic. Cupru
Sărurile de Cu introduse în organism, provoacă iritaţii
gastrointestinale şi o acumulare a cuprului în ficat. Cuprul îşi
manifestă direct toxicitatea asupra ţesuturilor în care se
acumulează, în special în ficat, precum şi prin efecte
hemolitice şi methemoglobinizare.

O concentrare de 1 mg/kg favorizează oxidarea acizilor graşi

nesaturaţi, cu apariţia gustului de rânced, la unt înregistrându-
se un gust de peşte sau de seu. În prezenţa cuprului, vitamina
C se oxidează rapid, indiferent de pH, până la substanţele
lipsite de activitate vitaminică.
1. Metale cu potenţial toxic. Cupru
Sursele de contaminare a produselor alimentare cu cupru sunt
tratamentele fitosanitare cu pesticide ce conţin cupru (sulfat,
carbonat bazic, oxiclorură, arseniat de cupru) şi procesele de
coroziune în urma prelucrării, depozitării şi manipulării
alimentelor cu utilaje confecţionate din cupru sau aliaje din
cupru.
1. Metale cu potenţial toxic. Cupru
Cantitatea cea mai mare se găseşte în moluşte şi crustacee (în
special stridii) care concentrează acest element când se
dezvoltă în ape poluate. Strugurii pot conţine cantităţi
însemnate de cupru, ca urmare a stropirii viţei de vie cu
CuSO4.

În ţara noastră, conform normelor Ministerului Sănătăţii,

conţinutul de cupru este limitat de la 0.5 mg/kg la 50 mg/kg,
în funcţie de produsul alimentar.
1. Metale cu potenţial toxic. Mercurul
Produsele alimentare pot fi contaminate cu mercur în urma
tratării cu fungicide organomercurice în agricultură sau prin
poluarea produselor acvatice cu deşeuri mercurice din
industria chimică.

Compuşii organomercurici, în special derivaţii alchil (dimetil- şi

dietilmercurici), halogenuri şi fosfaţi, se caracterizează printr-o
toxicitate puternică (mai mare decât cea a mercurului metalic
şi a sărurilor sale organice).
1. Metale cu potenţial toxic. Mercurul
Compuşii cu mercur pot fi absorbiţi în organism pe cale
digestivă (săruri, alimente şi apă contaminată), respiratorie
(vapori de mercur, aerosoli de compuşi, pulberi) şi mai puţin
cutanat.

Intoxicaţiile cu mercur s-au datorat în general ingerării de

peşte contaminat atunci când doza zilnică a depăşit 0.4 µg/kg.
Pericolul consumării de alimente contaminate cu mercur
creşte considerabil pentru fetus, deoarece organomercuricile
trec prin placentă şi pot determina apariţia bolilor
congenitale.
1. Metale cu potenţial toxic. Mercurul
S-a constatat 95-100% din mercurul dozat se găseşte sub
formă de metilmercur, care reprezintă derivatul cel mai toxic,
o otravă cu acţiune cumulativă şi care este absorbită în
întregime la nivelul aparatului digestiv.

Metilmercurul se răspândeşte destul de uniform în toate

organele, dar prezintă un trofism pronunţat pentru sistemul
nervos central, hematii, ficat şi rinichi.
1. Metale cu potenţial toxic. Mercurul
Mercurul este toxic celular şi cumulativ. Activitatea toxică se
datorează inhibării unor enzime cum sunt
succinatdehidrogenaza, aminooxidaza.

Mercurul are afinitate pentru grupările de –NH2, -COOH, -OH,

din proteine şi enzime, ca şi pentru radicalul fosfat din
membranele celulare.
1. Metale cu potenţial toxic. Mercurul

Mercurul anorganic este eliminat de către rinichi prin urină,

de către ficat prin bilă, prin mucoasa intestinală, glande
sudoripare şi salivare.

Aproape 90% din mercurul ingerat este excretat prin fecale.

1. Metale cu potenţial toxic. Mercurul

Simptomele intoxicaţiei acute cu mercur includ:

gastroenterite, dureri abdominale, vomismente, diaree cu
sânge. În decursul a câtorva zile se produc gingivite şi
stomatite.

Alte simptome care pot apărea sunt: salivaţie excesivă, gust

metalic, glande salivare mărite, ulceraţii pe buze şi obraji,
dificultăţi în respiraţie.
1. Metale cu potenţial toxic. Mercurul

Intoxicaţia cronică (hidrargismul) se manifestă prin simptome

discrete în prima etapă, pentru ca după 15-20 zile simptomele
să fie mai clar exprimate constatându-se ulcere bucale, slăbire
progresivă, uneori febră, prurit, căderea părului.
1. Metale cu potenţial toxic. Mercurul

Comitetul FAO/OMS, a fixat doza săptămânală tolerabilă

temporar pentru o persoană adultă la 0.3 mg mercur total, din
care nu mai mult de 0.2 mg sub formă de metilmercur.

La noi în ţară sunt admise cantităţi de mercur între 0.01-0.05

mg/kg, în funcţie de produsul alimentar.
1. Metale cu potenţial toxic. Plumbul

În produsele alimentare, plumbul poate ajunge pe căi diferite:

• utilizarea în pomicultură şi viticultură a insecticidelor care

conţin plumb;

• de la utilajele, recipientele şi conductele confecţionate din

plumb sau acoperite cu staniu plumbifer;
1. Metale cu potenţial toxic. Plumbul

• aliaje bogate în plumb cu care se lipesc ustensilele de

bucătărie, vasele din tablă, etc;

• din mediu poluat (aer, sol, apă), mai ales în zonele

industrializate şi cu intensă circulaţie de autovehicule;

• din surse accidentale.

1. Metale cu potenţial toxic. Plumbul
Procesul de coroziune este responsabil în cea mai mare parte
de trecerea plumbului în produsele alimentare.

Soluţiile de clorură de sodiu şi acizi alimentari (acetic, lactic,

citric, malic, etc.) accelerează procesul de solubilizare a Pb în
produsele alimentare care se îmbogăţesc în scurt timp cu
acest metal.

Moluştele, crustaceele şi peştii au capacitatea de a acumula în

organismul lor plumb.
1. Metale cu potenţial toxic. Plumbul
Tractul gastrointestinal şi pulmonar sunt principalele căi de
penetrare a Pb în organism.

După ingerare compuşii solubili urmează calea obişnuită a

substanţelor uşor absorbabile.

Compuşii insolubili (carbonatul, oxizii) sunt solubilizaţi în

stomac şi intestin unde trec sub formă de colaţi de plumb. O
parte din aceşti compuşi se absorb prin membrana intestinală,
iar fracţiunea neabsorbită este eliminată prin fecale.
1. Metale cu potenţial toxic. Plumbul
Plumbul absorbit trece o parte în ficat, o altă parte trece în
circulaţia generală şi o altă parte trece în bilă eliminându-se
odată cu fecalele. În sânge se află 2% din totalul de plumb în
organism, din care 90% în hematii şi 10% în plasmă.

Localizarea plumbului se face în ficat, rinichi, sistem histocitar.

1. Metale cu potenţial toxic. Plumbul

Cu timpul plumbul se redistribuie acumulându-se în cortexul

de os dens ca fosfat tribazic de plumb insolubil, astfel că cea
mai mare cantitate se găseşte în oase.

Eliminarea plumbului se face prin urină, fecale, bilă şi salivă.

1. Metale cu potenţial toxic. Plumbul

Studiile toxicologice efectuate în ţările dezvoltate cu un trafic

auto intens, au pus în evidenţă un „saturnism infraclinic”.

Combinarea acestei poluări atmosferice cu poluarea

alimentară poate avea efecte negative asupra dezvoltării
copiilor care prezintă o sensibilitate neurologică particulară şi
au o mucoasă intestinală mult mai permiabilă pentru plumb
decât adulţii.
1. Metale cu potenţial toxic. Plumbul

Cantitatea ingerată de plumb admisă de FAO/OMS ca doză

tolerabilă este de 3 µg/zi, dar o serie de specialişti apreciază
că aceasta este deja o valoare mult mai mare.

Limitele admisibile de plumb din alimente, conform normelor

Ministerului Sănătăţii din ţara noastră sunt în funcţie de
alimente cuprinse între 0.1-1.0 şi 3.0 mg/kg.
2. Pesticide

Sub numele de pesticide („pest”nedorit) termen adoptat

oficial de OMS, se grupează o serie de substanţe chimice
toxice, întrebuinţate în agricultură în vederea protecţiei
plantelor faţă de boli şi diverşi dăunători, asigurându-se astfel
obţinerea unor recolte mari şi stabile.

Nu s-a putut însă realiza dezideratul de a găsi substanţe

nocive numai pentru dăunători şi netoxice pentru om sau
animale şi insecte folositoare.
2. Pesticide

Reuniunea comună FAO/OMS din decembrie 1969, a stabilit

principalele definiţii referitoare la utilizarea pesticidelor şi la
poluarea produselor alimentare:

 Reziduu de pesticide reprezintă cantitatea dintr-un produs

chimic folosit la combaterea bolilor şi dăunătorilor, care se
găseşte în interiorul sau exteriorul unui aliment; se exprimă
în părţi per milion (ppm).
2. Pesticide

 Doza zilnică acceptabilă (D) reprezintă cantitatea dintr-un

produs chimic, care după datele cunoscute, poate fi
ingerată în fiecare zi, fără risc apreciabil; se exprimă în mg
produs chimic la kg de greutate corporală (mg/kg).

 Toleranţa este concentraţia maximă dintr-un reziduu care

este acceptată în interiorul sau exteriorul unui produs
alimentar în stadiul recoltei, păstrării, transportului, până în
momentul consumului.
2. Pesticide
După destinaţie, pesticidele se clasifică:

o Fungicide şi bactericide care pot fi organice şi anorganice,

nitroderivaţi, dicarboximide,etc.

o Insecticide: organoclorurate, organofosforice, carbamide.

o Acaricide: carbinoli, sulfoni, sulfonaţi;

o Nematocide şi sterilizanţi ai solului;

2. Pesticide
o Rodenticide, moluscocide şi repelenţi;

o Erbicide: nitroderivaţi, carbamaţi, diazine, triazine,amide;

o Defolianţi şi desicanţi;

o Regulatori de creştere.
2. Pesticide
După gradul de toxicitate, pesticidele au fost clasificate în 3
grupe în raport cu doza letală medie acută (DL50) pentru
şobolani albi:

Grupa I: produse extrem de toxice care conţin substanţă

activă cu DL5050 mg/kg;

Grupa II: produse puternic toxice cu DL50 între 50-200

mg/kg;

Grupa III: produse moderat toxice cu DL50 între 200-1000

mg/kg.
2. Pesticide

Insecticidele organoclorurate de tipul DDT (dust),

metoxiclorul, keltanul, hexaclorciclohexanul,
pentaclornitrobenzenul sunt foarte periculoase,
acumulându-se în ţesuturi grase şi lapte.
2. Pesticide

Au grad de toxicitate ridicat ce se manifestă prin:

• Acţiune asupra funcţiilor hepatice: produc mărirea

ficatului, fac să crească sinteza proteinelor şi oxido-
reductazei;

• Acţiunea endocrină: acţiune estrogenică, perturbarea

metabolismului testosteronului;
2. Pesticide

• Acţiune teratogenă: fătul în uter este capabil de a

concentra pesticide de la vârsta de 4 săptămâni.

• Acţiune cancerigenă care nu a putut fi demonstrată în

toate cazurile.
2. Pesticide

Insecticide organofosforice inhibă puternic colinesteraza,

blocarea transmiterii impulsului nervos la nivelul sinapselor
şi a joncţiunii neurotisulare, declanşând o hiperactivitate a
sistemului nervos central.

Insecticidele organofosforice sunt rapid metabolizate în

componenţi inactivi, care sunt eliminate pe cale digestivă şi
renală, mamară şi cutanată.

Nu sunt depozitate în ţesuturi grase.

3. Substanţe radioactive

Contaminarea cu substanţe radioactive este o problemă care

a apărut de la explozia atomică din atmosferă şi a
accidentelor în centralele nucleare.

Alimentele sunt contaminate prin praful ce cade pe ele sau

prin aspiraţia substanţelor radioactive cu apa subterană.
3. Substanţe radioactive

Animalele pot transmite omului prin lapte (Sr90) sau carne

(Cs137, I131).

Pătrunzând în organism substanţele radioactive sunt

metabolizate ca minerale esenţiale din cauza asemănării lor:
astfel I131 este fixat de glanda tiroidă, Cs137 urmează calea lui
K, Sr90 urmează calea lui Ca.
4. Nitrozaminele (NA)

Producerea de nitrozamine poate avea loc în diverse

produse alimentare (produse cărnoase, brânzeturi, uleiuri,
peşte, în unele produse de origine vegetală), dar şi în
organismul uman pe cale endogenă.
4. Nitrozaminele (NA)
Producerea de nitrozamine în alimente este influenţat de:

• Cantitatea de reactanţi prezenţi în produs. Cantitatea de

azotaţi şi azotiţi din produsele vegetale este greu de
controlat. Apariţia de nitrozamine este posibilă dacă
nivelul de azotit depăşeşte 1 mg/kg produs. Conţinutul de
substanţe nitrozabile (aminoacizi, amine, peptide)
depinde de felul produsului alimentar, transformări
enzimatice care au loc în produsul alimentar, intensitatea
sterilizării diferitor tipuri de conserve de carne, peşte care
conduc la hidroliza parţială a proteinelor, decarboxilare şi
dezaminarea aminoacizilor liberi.
4. Nitrozaminele (NA)

• Temperatura la care are loc tratamentul termic al

produsului sau depozitarea acestuia. Tratamentul termic.
La frigere sau prăjire se formează o cantitate mare de NA.

• pH-ul produsului. PH-ul optim de formare a NA este de

2,5-3,5 până la 7.

• Prezenţa substanţelor inhibitoare. Acidul ascorbic, sorbic,

izoascorbic limitează formarea de NA.
4. Nitrozaminele (NA)

Producerea de NA in vivo. In vivo NA se formează la nivelul

cavităţii bucale (salivă), stomacului, colonului şi vezicii
urinare.

Având în vedere pH-ul scăzut în stomac, aici se formează cea

mai mare cantitate de NA unde se pot descompune după o
oră, conţinând azotaţi, azotiţi şi amine.
4. Nitrozaminele (NA)

NA formate sunt absorbite în sânge şi se concentrează în

ficat, rinichi, esofag, plămâni.

După DL50 NA fac parte din categoria substanţelor cu

toxicitate medie sau scăzută.

Factorul de risc: leziuni celulare (acute şi cronice) şi efecte

genotoxice (cancerogene, teratogene, mutagene).
4. Nitrozaminele (NA)

Prezenţa azotaţilor şi azotiţilor în produsele alimentare. În

produsele vegetale care este consecinţa suprafertilizării
solului cu îngrăşăminte azotoase (spanac, salată, sfeclă,
ridiche). Azotiţii provin din azotaţi prin reducerea acestora
de către reductaze endogene.

În produsele animale azotiţii sunt adăugaţi în scopul

menţinerii culorii roşii, nivelul de azotit rezidual trebuie să
fie maxim de 7 mg%.
4. Nitrozaminele (NA)

Organismul uman poate să producă endogen azotiţi din

azotaţi în tractul gastrointestinal. Azotitul format în stomac
constituie un factor de risc în declanşarea cancerului
stomacal.

În infecţia bacteriană a vezicii urinare din azotatul ingerat se

formează azotit care poate da cancer de vezică urinară.
Azotiţii sunt toxici producând methemoglobinemie
dobândită.
4. Nitrozaminele (NA)

Fiind un vasodilatator puternic poate produce colaps în cazul

intoxicaţiei acute. În cazul dozelor toxice , azotitul produce
vomitări, colici, diaree şi chiar colaps.

De asemenea, produce anoxie, respiraţie bucală, cord

accelerat, puls venos, tremurături.

DZA de azotit este 0,2 mg/kg masă corp.

 Bibliografie
1. Popa M. I., POPA L. G., Bacteriologie, Editia a doua, Editura APP, Bucuresti, 2004, 64-
67, 86-89, 97-98;
2. C. Vîţă. Toxicologie : Ed. Mongabit, Galaţi, 2002.
3. Toxicologia și securitatea alimentară. Note de curs. Editura Tehnica, Chișinău, 2019.
4. MUNTEAN N., Muntean E., Creta C., 2012, Occurrence of lead and cadmium in some
baby foods and cereal products. 37th International Symposium on Environmental
Analytical Chemistry, 22-25.05.1012, Antwerp, Belgium, Book of Abstracts, p.239.
5. MUNTEAN E., N. MUNTEAN, M. DUDA, 2013, Heavy metal contamination of soil in
Copsa Mica area, ProEnvironment, 6, 469-473, Romania, ISSN 1844-6698, eISSN
20661363.
6. ALHAFEZ L., E. MUNTEAN, N. MUNTEAN, 2012, Assessment of urban pollution with
PAHs’ by snow analysis. Buletin USAMV Agriculture, 69 (2), 118-121. ClujNapoca,
Romania, Print ISSN 1843-5246; Electronic ISSN 1843-5386.
7. MUNTEAN E., MUNTEAN N., 2012, Soil contamination with heavy metals in the
Copsa Mica area (Romania). 37th International Symposium on Environmental
Analytical Chemistry, 22-25.05.1012, Antwerp, Belgium, Book of Abstracts, p.238.