Patrimoniul Mondial

UNESCO din România

Patrimoniul mondial UNESCO din România include în prezent în lista sa șase situri culturale
(bisericile din Moldova, Mănăstirea Horezu, satele cu biserici fortificate din Transilvania,
cetățile dacice din Munții Orăștiei, centrul istoric al Sighișoarei și bisericile de lemn din
Maramureș) și două situri naturale (Delta Dunării și pădurile seculare și virgine de fag din
Carpați și alte regiuni ale Europei).[1] În prezent, România desfășoară, în paralel, mandate
de membru în Consiliul Consultativ Științific și Tehnic al Convenției UNESCO din 2001
privind protejarea patrimoniului cultural subacvatic și în Comitetul interguvernamental
pentru promovarea reîntoarcerii bunurilor culturale în țările de origine sau restituirea lor în
cazul dobândirii ilicite (ICPRCP).[2] De asemenea, România participă, în calitate de
observator, la toate reuniunile organismelor subsidiare ale UNESCO.
România are și șapte elemente pe Lista Patrimoniului Imaterial (ritualul călușului, doina,
ceramica de Horezu, colindatul de ceată bărbătească, Feciorescul de Ticuș, meșteșugul
covoarelor tradiționale de perete și practicile culturale asociate zilei de 1 Martie). Ziua de
16 noiembrie a fost declarată Ziua Patrimoniului Mondial UNESCO din România prin Legea
nr. 160/2013.