Originea limbii si a poporului roman

1.1 Introducerea:
Originea limbii române este legată de procesul de formare a poporului
român, proces de sinteză daco-romană, asupra căruia s-au exercitat în timp
şi alte influenţe. Procesul de formare a limbii române este unul complex şi de
lungă durată. Româna este o limbă romanică pentru că elementele sale
constitutive ca sistemul fonetic, structura gramaticală şi mare parte a
fondului lexical principal sunt de origine latină. Limba română face parte din
familia limbilor romanice alături de limba franceză, italiană, spaniol şi
portugheză. Toate limbile romanice au evoluat din limba latină populară,
folosită în vorbirea familiară.
1.2 Romanizarea:
Procesul de formare a limbii române a fost unul complex. Începerea procesului de
romanizare este reprezentată de cucerirea Daciei de către romani în urma războaielor
daco-romane dintre anii 101-102 şi 105-106. Dacia, transformată în provincie romană a
fost colonizată masiv de populaţii latinofone „din toată lumea romană” aşa cum afirmă
Eutropius. Romanizarea Daciei a fost rezultatul unei acţiuni îndelungate în domeniul
politic, economic, social, cultural şi spiritual

Factorii romanizării:
-administraţia
-armata
-justiţia
-veteranii
- coloniştii
- urbanizarea
- activitatea economică
- cultura
1.3 Factorii romanizarii:
1. Administraţia: - guvernatorul şi toţi funcţionarii cu
atribuţii administrative, ediliare, fiscale etc. vorbeau
limba latina

2. Armata: - Dacia a fost împânzită de un puternic sistem de apărare format din

castre, turnuri de observaţie şi valuri de apărare. În apropierea acestora au
apărut aşezări numite canabae, armata jucând un rol important în procesul de
urbanizare a provinciei. Soldaţii din armata romană comunicau în limba latină
populară (vulgară), contactele cu populaţia ducând la răspândirea limbii.

3. Justiţia: - legile romane, mai ales Constitutio Antoniniana (212d.Hr), au avut

rol important în formarea modului de a gândi şi a acţiona al populaţiei daco-
romane. Normele dreptului roman se vor regăsi în dreptul românesc de mai
târziu
4. Veteranii: - se bucurau de mare prestigiu, au ocupat diferite slujbe
administrative ,au întemeiat familii şi gospodării fiind împroprietăriţi în provincia
pe care au apărat-o ca militari, erau disciplinaţi şi ordonaţi şi vorbeau limba latin

5. Coloniştii: - au avut un rol deosebit în dezvoltarea meşteşugurilor, mineritului,

agriculturii şi urbanizării

6. Urbanizarea: - oraşele au rol important în răspândirea culturii şi civilizaţiei romane,

aşezările urbane în Dacia romană erau de două tipuri: colonia(aşezare urbană
organizată după modelul Romei) si municipia (aşezare urbană cu autonomie
administrativă şi juridic)

7. Activitatea economică: - Dacia a fost integrată în sistemul economic roman şi prinsă

într-un intens schimb de produse cu Roma şi provinciile imperiului, relaţiile de muncă
dintre autohtoni, colonişti, veterani şi administraţia romană au facilitat procesul de
romanizare

8. Cultura: -a avut un rol decisiv în romanizarea Daciei, învăţarea limbii latine

este probată de numeroase descoperiri de inscripţii (peste 3500), tăbliţe
cerate cu elemente de scriere şi calcule aritmetice descoperite la Alburnus
Maior, instrumente de scris (stili) şi existenţa unor şcoli (ludi literatti). Arta
romană s-a impus peste tot în Dacia
1.4 Retragerea aureliana:
Retragerea aureliană (271-275): - împăratul Aurelian decide retragerea
armatei şi administraţiei romane din Dacia între anii 271 şi 275 astfel
rămâne pe loc o populaţie numeroasă romanizată, daco-romană. Daco-
romanii au continuat să dezvolte o civilizaţie romanică în mediul rural, satul
fiind forma specifică de aşezare, în cadrul căreia s-a consolidat obştea
sătească, formă de organizare social economică - obştile săteşti se regăsesc
în special într-un anumit cadru geografic (văile râurilor, depresiuni
intramontane, locuri protejate de păduri, dealuri şi munţi), grupate, de
regulă în structuri autonome mai puternice, uniuni de obşti menite să
reziste atacurilor migratorilor.
2.1 Originea limbii romane:
2.2 Perioada veche:
Evoluţia limbii literare a fost împărţită de istoricii limbii în două mari
etape cunoscute sub denumirile de perioada veche şi perioada
modernă. Perioada veche este dominată de cultura slavonă, din care se
traduc cărţi religioase sau laice începând cu secolul al XVI-lea. Încă de
la sfârşitul secolului al IX-lea, pe teritoriul românesc s-a folosit alfabetul
chirilic, grafia latină fiind introdusă abia în timpul domniei lui Cuza, iar
în Transilvania în timpul Şcolii Ardelene. În Ţara Românească şi în
Moldova, limba cancelariei şi a bisericii a fost slavona între secolele
XIII-XVI. În Transilvania, devenită parte a regatului maghiar catolic,
limba de cultură a fost începând cu secolul XII latina.
 2.3 Inceputurile scrisului:
Începuturile scrisului în limba română se regăsesc în secolul al XVI-lea.
Primul document în limba română care s-a păstrat este Scrisoarea lui
Neacşu din Câmpulung către judele Braşovului, din 1521. Despre
dezvoltarea scrisului în limba română se poate vorbi abia după mijlocul
secolului XVI, de când provin numeroase mărturii directe originale
precum acte, donaţii, testamente sau traduceri ale unor texte religioase

2.4 Tipariturile:
O altă etapă importantă o constituie tipăriturile de texte religioase. În 1508, în Ţara
Românească, apare prima tipăritură românească, dar în limba slavonă, Liturghierul lui
Macarie. Prima carte în limba română, un Catehism luteran, apare la Sibiu, în 1544. La
Braşov, diaconul Coresi înfiinţează o tipografie proprie, unde apar, începând cu 1599, 11
tipărituri în slavonă şi 9 în limba română. Circulaţia acestor tipărituri a asigurat păstrarea
unităţii spirituale şi culturale a românilor din cele trei provincii. De asemenea au avut rol în
formarea limbii noastre literare, având la bază limba vorbită în nordul Munteniei şi sud-
estul Transilvaniei.
2.5 Prima gramatica romaneasca:
Prima gramatică românească aparţine lui Dimitrie Eustatievici Braşoveanul (1757),
iar prima gramatică tipărită a limbii române este „Elementa linguae dacoromanae
sive valachicae” din Viena în 1780, scrisă de Samuil Micu şi Gheorghe Şincai. Cum
lucrarea a fost redactată în limba latină şu cu exemple româneşti, autorii
demonstrau latinitatea limbii române şi o făceau cunoscută cărturarilor străini.
Pentru reprezentanţii Şcolii Ardelene, latinitatea a devenit argument de afirmare a
identităţii naţionale.

2.6 Academia romana:

Procesul de normare al limbii române începe în a doua jumătate a secolului al XIX-lea,
odată cu înfiinţarea Academiei Române. Atunci, ca urmare a trecerii de la grafica chirilică
la cea latină, se declanşează aşa numitul „război al limbilor” care va duce în final la
fixarea normei lingvistice şi va accelera totodată procesul de definitivare a normelor
unice ale limbii literare. Lupta s-a dus şi pentru impunerea unuia dintre cele două
sisteme de scriere, cel etimologic şi cel fonetic, problemă depăşită în 1880 când
Academia Română adoptă noul proiect de ortografie. După această dată se poate vorbi
în mod clar despre o limbă literară unitară şi modernă. În anul 1904 apare primul
Îndreptar ortografic
2.7 Concluzie:
Originea limbii române este legată
de procesul de formare a
poporului român, proces de
sinteză daco-romană, asupra
căruia s-au exercitat în timp şi alte
influenţe.
 Multumesc pentru atentie!
Surse folosite in reprezentarea acestui proiect:
Wikipedia,Youtube si Scribd