PEDAGOGIE

PREGĂTIRE DEFINITIVAT ŞI
GRADUL II
- IUNIE 2010 -

TEORIA ŞI METODOLOGIA
CURRICULUMULUI
Conf. univ. dr.
DANIEL MARA
 CUPRINS
1. DELIMITĂRI CONCEPTUALE
2. TIPURI DE CURRICULUM
3. DOCUMENTE CURRICULARE
4. PROIECTAREA ŞI DEZVOLTAREA
CURRICULUMULUI ŞCOLAR
5. CONŢINUTUL ÎNVĂŢĂMÂNTULUI
1. DELIMITĂRI CONCEPTUALE
Curriculum
Din punct de vedere etimologic termenul
provine din limba latină (curriculum -
singular şi curricula - plural);
- semnificaţia de „alergare”, „cursă” - sens
propriu;
- semnificaţia de „drum”, „traiectorie” în
expresii precum: curriculum - solis,
lunae, vitae - sens figurat
 Curriculum
- În domeniul educaţional, termenul apare
pentru prima dată în documentele unor
universităţi medievale (Leiden-Olanda
în 1582 şi Glasgow-Scoţia în 1633);
- În lucrarea The Oxford English Dictionary
(OED), sensul atribuit termenului este
de „curs obligatoriu de studiu sau
de instruire, dintr-o şcoală sau
universitate”.
 Curriculum
- În sens restrâns, tradiţional (acceptat
până la jumătatea secolului al XIX-lea),
conceptul de curriculum se suprapunea
cu acela de conţinut al învăţământului şi
viza un set de documente şcolare sau
universitare care cuprindeau planificarea
conţinuturilor instruirii, un program de
învăţare oficial, organizat instituţional.
 Curriculum
- În sens larg, în accepţiune modernă,
curriculumul reprezintă un proiect
pedagogic care valorifică multiplele şi
complexele interdependenţe ce se
stabilesc între următoarele componente:
finalităţi, conţinuturi, strategii de
predare-învăţare, strategii de
evaluare şi timp.
2. TIPURI DE CURRICULUM
 Criteriul cercetării fundamentale
 curriculum general (curriculum comun,
trunchi comun de cultură generală,
curriculum central, core curriculum,
curriculum de bază);
 curriculum de profil şi specializat;
 curriculum subliminal (curriculum
ascuns);
 curriculum informal.
 Criteriul cercetării aplicative
 curriculum formal (curriculum-ul oficial);
 curriculum recomandat;
 curriculum scris;
 curriculum predat;
 curriculum de suport;
 curriculum învăţat;
 curriculum testat.
 Criteriul epistemologic
 curriculum formal (curriculum oficial);
 curriculum comun (curriculum general);
 curriculum specializat;
 curriculum ascuns (curriculum
subliminal);
 curriculum informal;
 curriculum nonformal;
 curriculum local.
 Curriculumul Naţional-România
 Curriculumul nucleu
 Curriculumul la decizia şcolii:

- curriculumul nucleu aprofundat;

- curriculumul extins;
- curriculumul elaborat în şcoală.
Curriculum nucleu aprofundat

presupune realizarea obiectivelor şi

însuşirea conţinuturilor obligatorii din
programa disciplinei, prin diversificarea
activităţilor de învăţare până la acoperirea
numărului maxim de ore din plaja orară a
disciplinei respective.
Curriculum extins

presupune parcurgerea în întregime a

programei, atât a conţinuturilor obligatorii
cât şi a celor neobligatorii. Se lărgeşte
astfel oferta de învăţare (cunoştinţe,
capacităţi, atitudini etc.) până la acoperirea
numărului maxim de ore din plaja orară a
disciplinelor respective.
Curriculum elaborat în şcoală

presupune diverse tipuri de activităţi

opţionale pe care le propune şcoala (sau le
alege din lista avansată la nivel central).
Proiectarea curriculum-ului elaborat în
şcoală va fi condiţionată de: resursele
umane şi materiale din şcoală, interesele
elevilor, situaţiile specifice şcolii,
necesităţile comunităţii locale.
Curriculum elaborat în şcoală

a. Opţionalul la nivelul disciplinei

reprezintă o ofertă diferită faţă de
cea propusă de autoritatea centrală.
Aceasta este elaborată în şcoală,
la nivelul catedrei şi presupune formularea
unor obiective de referinţă
care nu apar în programă.
Curriculum elaborat în şcoală

b. Opţionalul la nivelul ariei

curriculare presupune alegerea unei
teme care implică cel puţin două
discipline din aceeaşi arie
curriculară. În acest caz, pornind de
la obiectivele cadru ale
disciplinelor vor fi formulate obiective de
referinţă din perspectiva
temei pentru care s-a optat.
Curriculum elaborat în şcoală

c. Opţionalul la nivelul mai multor arii

curriculare poate fi proiectat pornind de
la un obiectiv complex transdisciplinar sau
interdisciplinar prin intersectarea unor
segmente de discipline aparţinând mai
multor arii curriculare. Obiectivele de
referinţă derivă, în acest caz din obiectivele
cadru ale ariilor curriculare asociate.
3. DOCUMENTE CURRICULARE
Clasificare

 Principale (planul de învăţământ,

programa şcolară, manualul şcolar);
 Auxiliare (ghiduri, portofolii, culegeri,
manualul profesorului);
 Produse curriculare specifice cadrului
didactic, rezultate din proiectarea
activităţii.
4. PROIECTAREA ŞI DEZVOLTAREA
CURRICULUMULUI ŞCOLAR
 Proiectarea curriculară

- reprezintă un ansamblu de procese şi operaţii de

anticipare a activităţii didactice
- are la bază următoarele întrebări fundamentale:
 ce obiective educative trebuie să realizeze şcoala

sau instituţia de învăţământ?

 care sunt experienţele educative în măsură să

conducă la realizarea acelor obiective?

 prin ce metode se va realiza învăţarea?

 cum vom evalua ceea ce s-a realizat?

 Proiectarea curriculară
Curriculum centrat pe cunoştinţe
Avantaje
- obiectivele şi conţinuturile sunt
prezentate cu rigoare;
- se parcurg pas cu pas.
Dezavantaje
- nu se dă atenţie elevului care
învaţă ci materiei de parcurs;
- cunoştinţele sunt fragmentate;

- învăţarea nu se realizează cu

scopul formării personalităţii

elevului (formare de strategii
cognitive) ci presupune
memorarea informaţiilor.
 Proiectarea curriculară
Curriculum centrat pe elev
Avantaje Dezavantaje
- în prim plan sunt nevoile, - nu se poate asigura însuşirea
interesele, aspiraţiile elevului; sistematică a cunoştinţelor;
- cadrul didactic are rolul de - profesorul trebuie să diferenţieze
organizator al învăţării; instruirea prin strategii didactice
adaptate cerinţelor elevilor.
- învăţarea disciplinelor devine
importantă numai dacă
conţinuturile respectă cerinţele
celui care învaţă.
 Proiectarea curriculară
Curriculum centrat pe cerinţele societăţii
Avantaje Dezavantaje
- dezvoltă inteligenţa socială; - elevul este plasat pe loc secund
şi se supune cerinţelor sociale.
- dezvoltă trăsăturile de
personaliatate (toleranţă,
colaborare etc).
Niveluri ale proiectării curriculare
 nivelul deciziilor macrostructurale, de ordin
filosofic şi politic;
 nivelul deciziilor macrostructurale de ordin
pedagogic;
 nivelul deciziilor microstructurale de ordin
didactic.
 Modele de proiectare
 curriculum bazat pe discipline;
 curriculum bazat pe structuri indisciplinare;
 curriculum bazat pe competenţe;
 curriculum bazat pe învăţarea deplină;
 curriculum bazat pe activitatea elevului;
 curriculum bazat pe corelaţia educator-
educat.
 Implementarea curriculumului
 monitorizarea obiectivelor specifice nivelului
respectiv şi a resurselor;
 monitorizarea comunicării, participării şi a motivării
persoanelor implicate;
 monitorizarea formării persoanelor şi grupurilor în
vederea realizării sarcinilor de dezvoltare curriculară
şi a dezvoltării personale a celor implicaţi;
 prevederea elementelor de flexibilitate care fac
posibilă modificarea pe parcurs;
 combaterea rezistenţei la schimbare.
 Evaluarea curriculumului
 dacă curriculumul implementat a fost
acceptat sau nu de cadrele didactice;
 dacă curriculumul implementat a fost
adecvat cerinţelor şi aşteptărilor
beneficiarilor (elevi, părinţi, profesori);
 costurile generate de implementarea
curriculumului.
5. CONŢINUTUL ÎNVĂŢĂMÂNTULUI
 Concept
- reprezintă ansamblul structurat de
valori din domeniile ştiinţei, culturii,
practicii existente în societate la un
moment dat;
- conţinutul învăţământului este o
componentă a curriculumului.
 Criterii de selecţie şi surse
 Criterii de selecţie: filosofice, logico-
ştiinţifice, pedagogice, psihologice.
 Sursele principale ale conţinutului
învăţământului sunt: cunoaşterea ca
proces şi ca produs, activitatea
productivă, cultura şi relaţiile
interpersonale.
Orientări noi în organizarea
conţinuturilor

Abordarea interdisciplinară presupune

dezvoltarea unui sistem de cunoştinţe
aflate la intersecţia mai multor domenii de
cunoaştere şi a competenţelor de utilizare
a acestor cunoştinţe pentru achiziţii noi,
pentru soluţionarea unor situaţii-problemă
complexe.
 Orientări noi în organizarea
conţinuturilor
Organizarea modulară urmăreşte crearea
unor punţi de legătură între filierele şcolare,
educaţia continuă a adulţilor. Educaţia
modulară conduce la eliminarea barierelor
artificiale dintre cicluri şi niveluri de învăţământ
ca şi dintre educaţia formală şi cea informală.
Astfel, fiecare individ poate să-şi aleagă
propriul său traseu şi ritm de instruire.
Orientări noi în organizarea
conţinuturilor
Integrarea curriculară presupune
sintetizarea şi organizarea didactică a
conţinuturilor din domenii diferite ale
cunoaşterii, astfel încât să se asigure
achiziţia de către elevi a unei imagini
coerente, unitare despre lumea reală.
 Exerciţii aplicative
B. Decideţi valoarea de adevăr a următoarelor
enunţuri, încercuind litera A în dreptul celor pe care
le consideraţi adevărate şi F în dreptul celor pe care
le consideraţi false:
 A F 1. În sens restrâns, tradiţional, conceptul de
curriculum se suprapune cu procesul de învăţământ.
 A F 2. Curriculumul subliminal (ascuns) se referă la
experienţele de învăţare oferite de alte medii educaţionale
(mass-media, instituţii culturale, viaţa cotidiană etc.).
 A F 3. Idealul educaţional stabileşte achiziţii specifice,
concrete, testabile, controlabile, după scurt timp.
 A F 4. Potrivit modelului pentagonal curriculumul
cuprinde: finalităţi, conţinuturi, strategii de predare-
învăţare, strategii de evaluare şi timpul de instruire;
 Exerciţii aplicative
 A F 5. Curriculumul elaborat în şcoală constituie obiectul
evaluărilor şi examinărilor naţionale.
 A F 6. Aria curriculară reprezintă un domeniu al
cunoaşterii abordat în scopul pregătirii elevilor, care
reuneşte mai multe discipline.
 A F 7. Obiectivele-cadru exprimă formarea unor
capacităţi şi atitudini specifice unei discipline de
învăţământ, realizabile pe parcursul mai multor ani de
studiu.
 A F 8. Obiectivele operaţionale se formulează de către
cadrul didactic.
 A F 9. Programa şcolară cuprinde obiectele de
învăţământ şi succesiunea acestora pe perioada şcolarităţii.
 Bibliografie:

 Bocoş, M., (2001), Curriculumul şcolar. Conţinutul învăţământului în

„Pedagogie. Suporturi pentru formarea profesorilor”, M. Ionescu, V. Chiş,
(coord.), Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca.
 Bontaş, I., (2001), Pedagogie, Editura BIC ALL, Bucureşti.
 Cerghit, I., Vlăsceanu, L., (coord.), (1988), Curs de pedagogie, T.U.B.,
Bucureşti.
 Creţu, C., (1998), Conţinuturile procesului de învăţământ, componentă a
curriculumului în „Psihopedagogie – pentru examenele de definitivare şi
grade didactice”, C. Cucoş, (coord.), Editura Polirom, Iaşi.
 Cristea, S., (2000), Dicţionar de pedagogie, Editura Litera. Litera
Internaţional, Chişinău-Bucureşti.
 Cucoş, C., (1998), Pedagogie, Editura Polirom, Iaşi.
 D’Hainaut, L., (1981), Programe de învăţământ şi educaţie permanentă,
Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.
 De Landsheere, G., (1992), Dictionnaire de l’evaluation et de recherche en
education, PUF, Paris.
 Bibliografie:

 Macavei, E., (1997), Pedagogie, Editura Didactică şi Pedagogică,

Bucureşti.
 Manolescu, M., (2005), Curriculum. Teorie şi practică, Universitatea
Bucureşti.
 Niculescu, R.M., (2003), Teoria şi managementul curriculum-ului, Editura
Universităţii „Transilvania”, Braşov.
 Păun, E., Potolea, D., (coord.), (2002), Pedagogie. Fundamentări teoretice
şi demersuri aplicative, Editura Polirom, Iaşi.
 Potolea, D., (2002), Conceptualizarea curriculum-ului. O abordare
multidimensională în „Pedagogie. Fundamentări teoretice şi demersuri
aplicative”, E. Păun, D. Potolea, (coord.), Editura Polirom, Iaşi.
 Ungureanu, D., (1999), Teoria curriculum-ului, Editura Mitron, Timişoara.
 Văideanu, G., (1988), Educaţia la frontiera dintre milenii, Editura Politică,
Bucureşti.