Sunteți pe pagina 1din 12

Oricine poate deveni furios- e simplu. Dar să te înfurii pe cine trebuie, cât trebuie, când trebuie, pentru ceea ce
trebuie și cum trebuie- nu e deloc ușor”

(Aristotel- Etica nicomahică)


Dimensiunea relațională a afectivității
• Afectivitatea joacă un rol important în relaționarea omului cu lumea, cu
ceilalți oameni.

• Relaționarea afectivă iese permanent în evidență și își pune amprenta


pe relaționarea la celellalte niveluri- cognitiv, atitudinal, acțional.

• Orice influență socială, pentru a se transforma într-un conținut intern


sau într-o trăsătură stabilă a personalității trebuie să fie percepută și
integrată afectiv.
Clasificarea multicriterială a formelor afectivității cuprinde:

• Emoțiile primare- stările organice și afectele


• Emoțiile propriu-zise
• Sentimentele
• Pasiunile
• Dispozițiile integrate globale
Stările organice sunt componente însoțitoare ale unor stări
fiziologice specifice (sănătate, boală, oboseală etc.). Acestea contribuie la
conștientizarea condițiilor mediului intern și la stimularea unor
comportamente compensatorii -unele boli interne induc stări emoționale
specific: cele cardiovasculare, stări de anxietate, afecțiunile pulmonare,
euforie și excitabilitate.

Afectele sunt manifestări emoționale cu caracter exploziv, cu apariție


bruscă, de scurtă durată, cu desfășurare unipolară, însoțite de expresii și
gesture ample și haotice. Ex. euforie, râs, bucurie, panică, plâns. J.P.Sartre-
emoția- „o cădere abrupt în magic”, „o degradare spontană trăită a
conștiinței în fața lumii”.
Emoțiile propriu-zise -se integrează în firescul vieții cotidiene, desfășurându-
se în limitele intensității moderate sau cel puțin controlabile. Ele sunt rezultatul unei
reflectări relativ adecvate a raportului dintre caracteristicile situației-stimul și stările interne
de motivație ale subiectului. Spre deosebire de afecte, conținutul lor obiectual este bine
nuanțat și individualizat, neexistând fenomenul de iradiere nespecifică (la afecte, furia, de
exemplu, se descarcă asupra a tot ce ii iese in cale celui furios). Deși influențează conștiința,
ele nu duc la destructurarea sau la îngustarea câmpului acesteia, rămân deschise
autoreglajului voluntar.unei condiționări și modelări
- se subordonează unei condiționări și modelări socio-culturale
specifice ceea ce diversifică și nuanțează conținuturile și nuanțele trăirilor= legarea
emoțiilor de sisteme specifice de valori morale, estetice, sociale etc.
Sentimentele
-asemănări și deosebiri emoții
-stări afective de natură complexă, dar stabile, durabile, mai puțin intense
Ex.: SIMPATIA, IUBIREA, RUȘINEA, ORGOLIUL

Pasiunile
- se diferențiază atât de emoții, cât și de sentimente.
- sunt la fel de intense precum emoțiile (devenim „orbi” în fața realității). De la
sentimente, durata relativ lungă.
- își au originea într-o motivație intrinsecă puternică, centrată pe un domeniu l
cunoașterii și al vieții sociale.
Dispozițiile integrate globale

- acel fond afectiv bazal pe care se evidențiază și se manifestă cotidian și


situațional trăirile emoțioanle și actele comportamentale specifice.
- o sinteză a experienței de viață și a trăirii de sine care se elaborează în
ontogeneză si se impune ca un fel de constantă a firii sau a modului de a fi al
persoanlității.
Structura procesului emoțional
•Orice proces emoțional activ, care se desfășoară într-o situație sau
alta, are un caracter integrat, de sistem. Acest lucru se exprimă, pe de o
parte, în faptul că el angajează întreaga personalitate, pe de altă parte, în
complexitatea structurii sale interne.
•Emoția propriu-zisă, sentimentele actualizate exprimate, pe lângă
componenta trăirii-care este centrală- include alte două elemente
importante: modificările organice și manifestările , comportamentale.
•Caracteristica și conținutul ultimelor două verigi sunt condiționate de
conținutul, semnul și intensitatea primei componente- trăirea subiectivă
internă.
 Exemplu-trăirea proprie bucuriei determină o vasodilatație generalizată; trăirea proprie
groazei, o vasoconstricție generalizată (albirea, îngălbenirea feței). Alte exemple:
alterări ale sistemului respirator: accelerare în furie, încetinire în spaimă;
 
variații în dinamica gastro-intestinală: inhibare la frică, teamă,
neplăcere, accelerare la surpriză, așteptare, veselie;
modificarea rezistenței și conductibilității electrice a pielii:
scade la frică, crește în emoția de siguranță de sine, de bună dispoziție;
schimbări biochimice în
compoziția
sângelui:
frica, mânia cresc nivelul colesterolului;
 

modificarea fluxului
salivar: scădere în frică și mânie, creștere în plăcere și satisfacție
 Manifestările comportamentale sub impulsul emoției sunt vizibile în mod
direct, prin observație. Acesta cuprinde o gamă întinsă de expresii și reacții
motorii -gesturi, mișcări (ale corpului, capului și membrelor), expresii
faciale motorii (zâmbet, râs, încruntare, crispare), tremurături, reacții
verbale (interjecții, interogații, constatări, îndemnuri).
 Cele mai fin diferențiate sunt reacțiile faciale, fizionomice. Acest tip de
reacții sunt mai specific legate de conținutul și semnul trăirilor emoționale,
fiind independente de influențele culturale (se manifestă la fel la persoanele
aparținând unor culture diferite).
 Trăirea subiectivă internă reprezintă componenta centrală în structura procesului
emoțional. Ea se impune ca un conținut specific al conștiinței, reflectând
semnificația obiectului, valența pozitivă sau negativă a lui. Trăirea este unică și
irepetabilă, relevarea ei fiind posibilă numai introspectiv, printr-un efort de
transpunere: este mult mai ușor să decodificăm conținuturi cognitive. Prin
dimensiunea sa energetic, însă, orice trăire tinde spre exteriorizare, determinând
dorința subiectului de a o împărtăși celor din jur.

 Fiecare trăire se individualizează pe fondul experienței emoționale anterioare, iar


semnificația pe care o poartă se diferențiază în interacțiune cu semnificațiile date
în această experiență.
„Dacă experiența are un sens, înseamnă că ea este
solidară cu o istorie”(J. Piaget)

Alături de manifestările comportamentale ce însoțesc emoția, comunicarea


conținutului trăirii emoționale se realizează pe cale verbală. Această
modalitate se dezvoltă și se impune ca dominantă în interrelaționarea umană
odată cu vârsta. Întotdeauna rămâne, însă, o anumită distanță între calitatea
reală a trăirii și cuvintele pe care le alegem pentru a o exprima.

S-ar putea să vă placă și