PARTENERIAT ÎN

SCOPUL PREDĂRII

STUDENTĂ – CÎNEVA RAISA

SPECIALITATEA – PSIHOPEDAGOIA SPECIALA, GR.303
PLAN

• 1. Sprijinului pentru profesor prin colaborarea acestuia cu alţi adulţi

• 2. Folosirea sugestiei în activitatea educaţională
• Parteneriatul în scopul predării cere mai întâi instaurarea unui climat de încredere; partenerii se
selecţionează reciproc şi lucrează voluntar. Scopul principal al cuplului este acordarea de
asistenţă în predare, şi nu evaluarea. Parteneriatul în scopul predării se poate iniţia în una din
următoarele situaţii:
• - introducerea în curriculum a unor schimbări care necesită noi modalităţi de predare;
• - reorganizarea activităţii elevilor în şcoală ;
• - propuneri individuale ale profesorilor.
Toate aceste evenimente pot determina întâlniri ale profesorilor care să se finalizeze în decizii de
colaborare pe baza parteneriatului. Cel mai frecvent, parteneriatul în predare se realizează în
cazul în care se urmăreşte prezentarea unei teme din perspectivă interdisciplinară.
„Interdisciplinaritatea reprezintă o modalitate de organizare a conţinuturilor învăţării... care oferă
o imagine unitară asupra fenomenelor şi proceselor studiate în cadrul diferitelor discipline de
învăţământ şi care facilitează contextualizarea şi aplicarea cunoştinţelor şcolare în ,diferite
situaţii de viaţă.
• In cazul învăţământului special, se pot realiza parteneriate între reprezentanţi ai
disciplinelor: istorie-geografie, chimie-biologie, fizică-chimie etc. Promovarea
interdisciplinarităţii în activitatea educativă cu elevii cu CES prin predare în
echipă are următoarele avantaje:
- disciplinele nu mai sunt valorizate ca scop în sine, ci ca furnizoare de experienţe
de învăţare/formare;
- se combate secvenţialitatea şi fragmentarea excesivă a învăţării, elevii se pot
apropia mai mult de realitate, deoarece astfel li se deschide perspectiva observării
relaţiilor dintre fenomenele aparţinând unor domenii de studio diferite.
• Reprezintă un alt mijloc de acordare a sprijinului pentru profesor prin colaborarea acestuia cu alţi
adulţi. în demersul de a crea condiţii de învăţare eficientă pentru toţi elevii, prezenţa în clasă a unor
persoane care să lucreze împreună cu profesorul poate fi deosebit de utilă. Aceste persoane pot fi :
elevi mai mari care lucrează ca îndrumători în sistem monitorial, părinţi care s-au oferit voluntar să
lucreze în timpul lor liber, diverşi specialişti (psihologi, logopezi, fizioterapeuţi etc.) ce lucrează cu
unul sau mai mulţi elevi din clasa respectivă, studenţi care se pregătesc pentru o carieră în
domeniul educaţiei speciale, voluntari ai organizaţiilor non-guvernamentale din domeniul
protecţiei copilului.
• Colaborarea în predare se poate practica atât în clasele de copii obişnuiţi în care se integrează copii
cu CES, dar şi în clasele speciale.
• Eficienţa acestei strategii depinde de modul în care a fost pregătită colaborarea; astfel, o
colaborare improvizată şi care se bazează mai mult pe bune intenţii poale genera şi efecte
negative, cum ar fi :
• - prezenţa persoanelor care ajută poate fi o sursă de distragere a atenţiei unor elevi de la realizarea
sarcinilor;
• - dacă intervenţiile colaboratorilor profesorului nu se fac conform unui plan, există riscul ca elevii
să nu înţeleagă adecvat scopul sarcinilor şi, ca urmare,să înveţe foarte puţin;
• pot apărea efecte negative asupra imaginii de sine a acelor elevi care sunt mai frecvent ajutaţi de
colaboratori, ceea ce va afecta negativ atitudinea lor faţă de
• învăţare. Aceşti elevi pot deveni dependenţi de cei care îi ajută, fără să mai simtă deloc sau foarte
puţin nevoia de a colabora cu alţi colegi din clasă ;
• - se poate întâmpla ca profesorul să creadă că nu mai e necesar să-şi asume responsabilitatea
acelor copii care beneficiază de asistenţă din partea colaboratorilor ;
• Toate aceste efecte negative pot fi contracarate, iar prezenţa unuia sau mai multor adulţi în
clasă poate deveni o sursă de ameliorare a învăţării pentru elevii ce întâmpină dificultăţi, dacă
scopul urmărit este antrenarea tuturor elevilor clasei în îndeplinirea sarcinilor stabilite de
profesor, concomitent cu acordarea de ajutor maxim fiecărui copil în parte prin distribuirea
următoarelor roluri:
• - persoana care dă ajutor: este responsabilă cu acordarea de ajutor intensiv unor elevi sau unor
grupuri mici de elevi, pentru scurte intervale de timp;
• - profesorul sau managerul activităţii: încearcă să menţină restul clasei implicat în rezolvarea
sarcinilor şi activităţilor stabilite ;
• - cel care se deplasează : urmăreşte să menţină fluenţa activităţilor, prin rezolvarea
problemelor legate de resurse. într-o clasă bine organizată, aceste sarcini sunt încredinţate de
obicei elevilor.
 2. FOLOSIREA SUGESTIEI ÎN ACTIVITATEA
EDUCAŢIONALĂ
• Sugestia reprezintă un tip de comunicare ce are ca rezultat acceptarea cu convingere a
propoziţiei comunicate, în absenţa unei baze logice adecvate de acceptare. Sugestia este
„vehiculul unei idei care devine dominantă în anumite condiţii şi tinde, prin aceasta, să
prevaleze în raport cu alte idei concurente. Rezultă de aici că sugestia reprezintă unul
dintre cei mai importanţi factori ai schimbării terapeutice. Sugestiile sunt „căi de urmat;
ele difuzează răspunsuri.
• în cazul deficienţilor de intelect, folosirea sugestiei are un rol important în (Verza, 1987):
- înlăturarea sau ameliorarea unor comportamente aberante ;
- formarea unor atitudini favorabile învăţării şi activităţii;
- determinarea participării la viaţa colectivului şi aprecierea colegilor după meritele lor.
• Pentru deficienţii motor şi senzorial, alături de aceste efecte, folosirea sugestiei mai poate conduce
la:
- estomparea sentimentului de inferioritate, anxietăţii şi izolării faţă de cei din jur;
- mobilizarea subiectului pentru a găsi resursele psihice şi fizice necesare depăşirii unor dificultăţi ce
pot părea insurmontabile.
- Principalele variabile de care depinde succesul aplicării sugestiei sunt: Folosirea sugestiei pe
subiecţi deficienţi mintal trebuie să se raporteze la următoarele aspecte:
- 1. în modificarea comportamentelor atitudinilor, ponderea o deţine sugestia verbală, ceea ce face ca
în aplicarea ei să se ţină cont de nivelul de dezvoltare şi înţelegere a limbajului
- 2. sugestia simplă este cea mai eficientă; „atunci când mesajul sugestiei este deosebit de simplu (de
exemplu, sugestia oscilaţiei corpului) mediatorul „comprehensiune” (facilitat de inteligenţă)
influenţiază puţin reacţia la sugestie, maximul de sugestibilitate apărând la nivelurile cele mai
scăzute ale inteligenţei”
• Cea mai accesibilă cale de folosire a sugestiei în cazul elevilor cu CES este cea de sugerare a
autoatribuirii (în cazul deficienţilor motor şi senzorial) şi atribuirii externe (în cazul deficienţilor
mintal) prin manipularea feedback-ului. Atribuirea se referă la felul în care persoanele
construiesc explicaţii cu privire la experienţele proprii şi rezultatele lor, explicaţii care constau în
stabilirea unei legături cauzale, în sensul că fenomenului observat i se atribuie o cauză. Dacă
această cauză e internă, subiectivă, atunci persoana face o autoatribuire; dacă presupusa cauză nu
depinde de subiect, atunci persoana face o atribuire externă. Feedback-ul exprimat în aprecierea
de către profesor a rezultatelor obţinute de un elev poate determina o serie de atribuiri specifice.
Astfel, dacă se obţine un succes, de regulă se fac autoatribuiri; dacă rezultatul reprezintă un eşec,
atunci persoana recurge la atribuiri externe.
Asemenea atitudini oferă elevilor:
- posibilitatea de a se descoperi pe sine şi prin aceasta de a contribui la
- formarea propriei viziuni asupra lumii;
- capacitatea de a lucra conştiincios pentru îmbunătăţirea abilităţilor ;
- dezvoltarea iniţiativei proprii;
- creşterea gradului de independenţă care le permite să planifice, să
- structureze şi să acţioneze de sine stătător;
- dezvoltarea capacităţii de soluţionare a problemelor,
- simţul responsabilităţii personale.