Insulele Galapagos

Andrei Alexandra, Barbu Diana

Clasa 11A
Localizare
Insulele Galapagos , din Spania , oficial Archipiélago de Colón
(„Arhipelagul Columb”) , grup insular din estul Oceanului
Pacific , administrativ o provincie a Ecuadorului . Galapagos este
alcătuit din 13 insule majore (cu o suprafață cuprinsă între 14 și
4.588 km pătrați), 6 insule mai mici și zeci de insulițe și stânci
situate pe Ecuator la 600 de mile (1.000 km) vest de continent
din Ecuador. Suprafața lor totală de 3.093 mile pătrate (8.010 km
pătrați) este împrăștiată pe 59.500 km pătrați de ocean.
Guvernul Ecuadorului a desemnat o parte din Galapagos ca un
sanctuar faunei sălbatice în 1935, iar în 1959 sanctuarul a
devenit Parcul Național Galapagos . În 1978, insulele au fost
desemnate UNESCO Sit al Patrimoniului Mondial , iar în 1986 a
fost creată rezervația de resurse marine Galapagos pentru a
proteja apele din jur.
 Geneza
Insulele Galapagos sunt teritorii extrem de tinere in raport cu vechimea celorlalte
continente. Conform speciaistilor ele s-au format in urma cu 4- 5 milioane de ani.
De atunci ele sunt intr-o continua schimbare, vulcanii fiind foarte activi. Geologii
au stabilit ca insulele care sunt vizibile in prezent au varste diferite. Au existat si
insule mai vechi decat cele existente astazi, dar ele au fost erodate de-a lungul a
milioane de ani si au disparut sub suprafata oceanului.
Formarea insulelor este explicata prin doua teorii geologice principale. Conform
teoriei placilor tectonice, crusta Pamantului comprima o serie de placi dure de
clivaj. Insulele Galapagos sunt situate pe placa Nazca care se indeparteaza de placa
adiacenta Cocos. Odata cu deplasarea placii, se deplaseaza si insulele si odata cu
deplasarea insulelor Galapagos spre sud- est acestea trec peste un “loc fierbinte”.
Conform acestei teorii, caldura provenita din locurile fierbinti devine periodic atat
de intensa incat crusta Pamantului se topeste si provoaca eruptii vulcanice suficient
de puternice pentru a traversa platforma marina si a da nastere unor noi insule.
Utilizand aceste doua teorii, geologii considera ca insulele sud-estice ar fi cele mai
vechi si cele din vest, ca insula Fernandina, ar fi cele mai tinere.
Insulele sunt compuse din roca bazaltica, care in forma topita este adeasea mai
fluida decat alte tipuri de roci vulcanice. Acesta pentru ca atunci cand un vulcan
erupe, bazaltul curge in valuri ondulate, creand vulcani cu pante usor rotunjite.
Descoperind cum s-au format Insulele Galapagos, geologii au demonstrat ca
acestea au fost intodeauna insule si nu s-au desprins din continentul sud-american.
Aceasta a avut o importanta cruciala in intelegerea unicitatii florei si faunei din
Galapagos si a absentei anumitor tipuri de animale. Initial, insulele au fost
conglomerati golase de roca vulcanica in mijlocul oceanului. Fiecare specie de
plante si de animale existente acum – multe fiind endemice acestor insule – a fost
obligata sa traverseze cel putin 1000 km de ocean pentru a ajunge la destinatie.
Unele specii, in special pasarile si animalele acvatice, probabil ca au facut singure
aceasta calatorie lunga. Altele, cum ar fi plantele si insectele, ar fi putut fi
transportate de pasari, sub forma de graunte si larve. Cand diferitele specii au
ajuns pe insule, aici nu era competitie, astfel ca supravietuirea acestora era
garantata. Lispa oamenilor pana relativ recent, a facut ca speciile endemice sa nu
invete sa le fie frica de oameni si lipsa de teama este o alta caracteristica unica a
insulelor Galapagos.
 Geografia si clima
Insulele Galapagos sunt situate în partea estică a Oceanului
Pacific, iar cea mai apropiată suprafață a acestora este Ecuador.
Arhipelagul este vulcanic și, ca atare, insulele s-au format cu
milioane de ani în urmă ca un punct fierbinte în scoarța
Pământului. Datorită acestui tip de formare, insulele mai mari
sunt vârfurile vulcanilor antice, subacvatice, iar cele mai înalte
sunt peste 3000 m de la fundul mării.

Potrivit UNESCO, partea vestică a Insulelor Galapagos este cea

mai activă din punct de vedere seismic, în timp ce restul regiunii
a erodat vulcanii. Insulele mai vechi au, de asemenea, cratere
colapsate care au fost o dată summit-ul acestor vulcani. În plus,
multe Insulele Galapagos sunt dotate cu lacuri crater și tuburi de
lavă, iar topografia generală a insulelor variază.
Ca urmare a intersectãrii multiplilor curenti oceanici, climatul acestei regiuni se
împarte în două anotimpuri- sezonul secetos (Garua) din mai până în decembrie
fiind rezultatul acţiunii curentului oceanic rece Humboldt. Acest sezon se
caracterizează prin temperaturi scazute ( 18- 200 C), ceaţă şi burniţă. Cea mai
rece şi uscată lună este luna august, cu temperaturi sub 180 C si 5 mm
precipitaţii. Sezonul ploios şi cald durează din decembrie până în mai şi este
rezultatul influenţei curentului oceanic cald Panama. Acest sezon se
caracterizează prin căderi masive de precipitaţii şi temperaturi ridicate, în luna
martie atingându-se temperatura de 30 0 C. Fenomenul meteorologic El Niño
care afectează regiunile din preajma Oceanului Pacific deoarece face ca
precipitaţiile anuale să fie imprevizibile şi poate cauza secete sau ploi torenţiale.
Odată la şapte ani El Niño devine mult mai puternic şi opreşe curentii ce aduc
substanţele nutritive de la fundul oceanului catre suprafaţă, afectând sursele de
hrană ale animalelor marine
 Biodiversitatea
Cel mai faimos aspect al insulelor Galapagos este biodiversitatea sa unică.
Există multe specii endemice de specii de păsări, reptile și nevertebrate, iar
majoritatea acestor specii sunt pe cale de dispariție. Unele dintre aceste
specii includ țestoasa gigantă Galapagos, care are 11 subspecii diferite în
întreaga insulă, o varietate de iguanas (atât pe uscat cât și pe mare), 57 de
tipuri de păsări, dintre care 26 sunt endemice pentru insule. În plus, unele
dintre aceste păsări endemice nu au zbor, cum ar fi cormoranul Galapagos
fără zbor.

Pe insulele Galapagos există doar șase specii native de mamifere, printre

care se numără sigiliul de blană Galapagos, leul de mare Galapagos,
șobolanii și liliecii. Apele din jurul insulelor sunt, de asemenea, foarte
biodiverse, cu diferite specii de rechini și raze. În plus, broasca țestoasă
verde de mare , țestoasă pe cale de dispariție frecvent cuibărește pe
plajele insulelor.
 Testoasa uriasa de Galapagos

Salupul galapagos (soim)

Cormoranul nezburator Leul de mare

 Flora
Insulele Galapagos au mai mult de 550 de specii native, printre care plantele
vasculare, mușchii și lichenii, care formează un ecosistem complex în întregul
arhipelag.
Lecocarpus pinnatifidus Passiflora
foetida var.
Scalesia cordata galapagensis

Miconia robinsoniana

Parkinsonia aculeata
 Concluzia
Arhipelagul Galapagos beneficiaza de o biodiversitate unica in lume, ceea ce
atrage anual sute de mii de turisti, ceea are efecte negative asupra ecosistemelor
din Galapagos.
De cand au calcat oamenii pentru prima data pe arhipelag, flora si fauna
endemica au avut de suferit, multe dintre speciile native fiind astazi pe cale de
disparitie.
Activitatile umane (agricultura, pescuit, construirea de noi locuinte) distrug
habitatele si afecteaza biodiversitatea insulelor.

O parte din daunele cauzate de invazia umana si a speciilor de plante si animale

nu pot fi remediate deoarece unele specii endemice sunt astazi doar o amintire
(exemplu: disparitia celor 3 specii de broaste testoase si existenta astazi a doar
unui exemplar de broasca testoasa din specia Geochelone abingdoni)