Sunteți pe pagina 1din 26

Integrare Economică și

Economie Europeană

Titular de curs: Hachi Mihai


Tema 1: Caracteristici ale integrării economice internaţionale

 I. Conceptul de integrare economică. Avantajele şi


factorii determinanţi ai integrării economice
internaţionale.
 II. Două dimensiuni ale integrării economice:
integrarea pieţelor şi a politicilor economice.
 III. Tipuri şi forme de integrare economică.
Bibliografia:

 W. Mole. Economia integrării europene. Teorie,


practici, politici. – Chişinău, 2009.
 Emilian M. Dobrescu. Integrarea economică. –
ediţia a III-a revizuită şi adăugită. – B., 2010.
 N. Lobanov, M. Hachi ş.a. Integrare economică
şi economie europeană (suport bibliografic). –
Chişinău, 2011.
 I. Gh. Bărbulescu. Dicţionar explicativ trilingv al
UE. – B., 2008.
Cuvinte/termeni-cheie:
 Integrare economică, economie de scară,
integrare parţială, integrare deplină, integrare la
nivel microeconomic/macroeconomic, integrare
ramurală, uniuni/grupări integraţioniste, efect
demonstrativ, efect domino, acorduri comerciale
preferenţiale, ZLS, UV, PC, UE şi M, UE,
NAFTA, MERCOSUR, ASEAN
Glosar de termeni:
Integrare economică • eliminarea treptată a frontierelor economice dintre două sau mai
multe state
• proces de unificare a statelor pe baza dezvoltării
interdependenţelor şi diviziunii muncii între economiile naţionale,
interacţiunea lor la diferite niveluri şi sub diferite forme

Integrare parțială Eliminarea parţială a barierelor economice (ex. integ.


pieţelor: ZLS, UV, PC, UE, UE şi M)
Integrare deplină Eliminarea definitivă a hotarelor economice
Integrare la nivel Integrarea la nivelul companiilor (fuziune, achiziţie)
microeconomic
Integrarea la nivel Integrarea la nivelul statelor
macroeconomic
Glosar de termeni (continuare):
Efect demonstrativ Efectele pozitive din ţările integrate sunt atractive pentru
ţările neintegrate
Efect domino “Căderea unuia” atrage după sine căderea celorlalţi
Zona Liberului Formă de integrare economică prin care 2 sau mai multe
Schimb ţări se angajează să înlăture barierele vamale şi comerciale
(ZLC) între el, dar fiecare ţară îşi menţine barierele naţionale în
comerţ cu ţările terţe
Uniune Vamală O zonă a liberului schimb care adoptă un tarif vamal
(UV) comun faţă de terţi

Piaţă Comună (PC) Formă de integrare prin care sunt înlăturate toate barierele
în circulaţia factorilor de producţie (4L)

Uniune Economică Piaţa comună este completată cu un grad înalt de


(UE) coordonare a celor mai importante domenii ale politicii
economice (armonizarea politicilor economice)
Uniune Monetară Aprobarea unei monede unice între statele integrate
(UM)
Scopul IE: accelerarea creşterii
economice
 Avantajele integrării:
„... unde-s mulţi puterea creşte...”
1. Permite membrilor săi să participe mai activ la schimburile economice
regionale/internaţionale, valorificarea mai eficientă a pieţei comune şi
proprii;
2. Rezolvarea mai lejeră a problemelor de politică comercială;
3. Costuri de tranzacţie mai mici;
4. Oferă avantajele economiei la scală/la scară;
5. Permite restructurarea economică, pentru o mai bună adaptare la condiţiile
de conjunctură;
6. Integrarea oferă accesibilitate mai mare a agenţilor economici la resursele
economice care sunt repartizate neuniform;
7. Grupările regionale sunt mai atractive pentru investiţiile străine decât
economiile luate individual. ISD-urile sunt însoţite de transferul de
tehnologie şi de tehnici de management moderne (difuzarea mai rapidă a
tehnologiilor moderne);
8. Permite depăşirea subdezvoltării;
9. Intensifică concurenţa;
10. Creează medii favorabile de politică externă, permite asigurarea securităţii
comune etc.
Premisele/Factorii determinanţi ai
integrării.
 Nivelul apropiat al dezvoltării economice şi al gradului de
maturitate a economiei de piaţă a ţărilor integrate;
 Prezenţa hotarelor comune, proximitatea geografică,
legăturile economice, tradiţiile istorice ale relaţiilor
economice;
 Existenţa unor probleme comune în faţa statelor membre
(comerciale, financiare, ecologice, militare, politice etc.);
 Voinţa politică a populaţiei;
 Compatibilitatea valorilor de bază;
 Promovarea intereselor STN (societăţi transnaţionale);
 Efectul demonstrativ/ o reputaţie bună este atractivă
pentru ceilalţi;
 Efectul domino.
Forme ale integrării economice:
Stadiile de dezvoltare integraţionistă

Acorduri comerciale preferenţiale

Zona liberului schimb (ZLS)

Uniunea vamală (UV)

Piaţa comună (UE)

Uniunea economică şi monetară (UEM)


Stadii integraţioniste şi caracteristica lor

Caracteristica
Stadii de Limitări Eliminarea Stabilirea Circulaţia Armonizarea Utilizarea
integrare bilaterale în taxelor unui tarif liberă a Politicilor unei
comerţ vamale la unic faţă factorilor economice monede
import de terţi de unice
producţie
1 2 3 4 5 6 7

Acorduri
comerciale ‫٭‬
preferenţiale
Zona liberului
schimb ‫٭‬ ‫٭‬
Uniunea vamală
‫٭‬ ‫٭‬ ‫٭‬
Piaţa comună
‫٭‬ ‫٭‬ ‫٭‬ ‫٭‬
Uniunea
economică ‫٭‬ ‫٭‬ ‫٭‬ ‫٭‬ ‫٭‬
Uniunea monetară
‫٭‬ ‫٭‬ ‫٭‬ ‫٭‬ ‫٭‬ ‫٭‬
2 dimensiuni ale IE: integrarea piețelor și integrarea politicilor
economice

 Integrarea piețelor se bazează pe economia bunăstării


a) Libera circulație a mărfurilor – oferă posibilitatea alegerii
celor mai bune produse servicii la cele mai bune prețuri;
b) Libera circulația a factorilor de producție (capital, muncă)
permit alocarea optimă a acestora (transferul capitalului
acolo unde profiturile sunt mai mari, iar angajații vor
circula acolo unde munca lor e mai necesară/mai bine
remunerată);

3 etape de integrare a piețelor ZLS, UV, PC


Integrarea politicilor

 I. Uniunea economică (grad înalt de coordonare a


politicilor macroeconomice și bugetare);

 II. Uniunea monetară (o monedă comună);


 III. Uniunea economică și monetară (îmbină
cele 2 componente care sunt în strânsă interdependență)
Ce urmează?

 Uniunea politică !!!

 Uniunea deplină !!!

 ? Federație de state sau confederație de


state (Statele Unite ale Europei)
Cele mai importante grupări economice
integraţioniste din lume

Nr. d/o Numărul Anul


Grupările integraţioniste de state fondării
membre

1. Uniunea Europeană (UE) 27 1958/1992


2. Asociaţia Europeană a liberului schimb 4 1960
3. Comunitatea Statelor Independente (CSI) 11 1991
4. Zona Cooperării Economice a Mării Negre 11 1992
5. Acordul de liber schimb 3 1994
Nord-American (NAFTA/ALENA)
6. Cooperarea economică Asia-Pacific 21 1989
7. Asociaţia ţărilor din Asia de Sud-Est (ASEAN) 10 1967
8. Asociaţia integraţionistă a Americii Latine (LAAI) 11 1980/1960
9. Pactul Andin 5 1969
10. Piaţa Comună a Caraibilor 14 1973
11. Piaţa Comună a Conului de Sud (MERCOSUR) 4 1991
12. Piaţa Comună a Africii de Sud şi Est 20 1994
Condiţiile economice de admitere în UE şi/sau criteriile
de convergenţă ale candidaţilor la aderare:

 1. Rata inflaţiei să nu depăşească cu mai mult de 1,5% p.p.


rata medie a inflaţiei în cele mai bine situate 3 ţări la acest
indicator;
 2. Deficitul bugetar public să fie mai mic de 3% din PIB;
 Ratele dobânzilor pe termen lung să nu depăşească cu mai
mult de 2% media celor 3 ţări menţionate;
 3. Datoria publică (internă şi externă) să nu depăşească 60%
din PIB;
 4. Ratele de schimb ale monedei naţionale să rămână
inferioare marjelor de fluctuaţii autorizate de BCE timp de 2 ani
înainte de aderare.
 
Criterii de la Copenhaga (condiţii generale de
aderare, 1993):

 1. stabilirea democraţiei şi a instituţiilor sale (respectarea


drepturilor omului, protecţia minorităţilor naţionale);
 2. existenţa unei economii de piaţă viabile, capabile să
reziste concurenţei în cadrul Pieţei Comune Europene;
 3. aducerea legislaţiei naţionale în corespundere cu
normele de drept comunitar (acquis comunitar);
 4. capacitatea de a-şi asuma obligaţiunile ce revin unui
membru UE, inclusiv aderarea la proiectul monetar,
economic, politic;
 5. capacitatea de asimilare a noilor membri, întreţinerea
elanului de integrare pentru alte state!
Prevederi şi principii care au stat la baza
acordului NAFTA

• Comerţ exterior;
• Investiţii de capital

Principii:
• Clauza naţiunii celei mai favorizate;
• Tratamentul naţional;
• Transparenţa
• 1. Comisia pentru Liber Schimb;
• 2. Comitetele NAFTA şi grupurile de lucru;
• 3. Secretariatul;
• 4. Comisia pentru cooperare în domeniul
mediului,
• 5. Comisia pentru cooperare în domeniul
forţei de muncă;
• 6. Comisia pentru cooperare cu statele
vecine
7,3
8,7

SUA
Canada
Mexic

83,7
SUA
Mexic
Canada
100 100
90 82,8
80
70
60 SUA
50 Canada
40 Mexic
30 28,4
20
10
0
Tabelul . Dinamica exporturilor, importurilor şi a comerţului intraregional
UE şi NAFTA
Sursa: UNCTAD Handbook of statistics, 2012

  Exporturi (% din totalul Importuri (% din totalul Comerţ


  mondial) mondial) intraregional
  (exporturi)
Anul
Total UE NAFT
Total UE NAFT UE NAFT
mondi mondiA A A
al al
(mln.$) (mln.$)
2000 6363 2247 1224 6555 2257 1687 1420 676
35,3% 19,2%   34,4% 25,7%
2001 6121 2263 1149 6311 2214 1583 1491 627
36,9 18,7 35,0 25,0
2002 6396 2400 1107 6535 2294 1607 - -
37,2 17,3 33,1 24,5
2003 7443 2849 1162 7615 2741 1729 1767 651
38,2 15,6 35,9 22,7
2008 16070 5898,4 2035,6 16422 6255,7 2910,9 3973,5 1013,2
36,7 12,6 38,1 17,7
2011 18211 6065 2281 1838 6179 3086 3869 1101,3
33,3 12,5 33,6 16,8 64,4 48,3
   
• LAFTA – asociaţia latino-americană a liberului schimb
ALADI – Asociaţia de Integrare Latino-Americană;
• CARICOM – Piaţa Comună din Zona Caraibelor;
• MERCOSUR (4) – piaţa comună a sudului;
• Grupul andin (5);
• SELA – sistemul economic latino – american;
• FTAA (34) – Zona Liberului Schimb Latino-American
• 1. Liberalizarea schimburilor;
• 2. Deschiderea economiilor către exterior;
• 3. Promovarea sectorului privat;
• 4. Diminuarea statului în economie;
• 5. Crearea unor pieţe comune;
• 6. Atragerea investiţiilor de capital;
• 7. Libera circulaţia a factorilor de producţie,
• 8. Asigurarea unităţii latino-americane etc.
• ASEAN (10) – asociaţia statelor din Asia de
Sud-Est
Obiectiv de bază: promovarea cooperării
economice şi politice a statelor din regiune
APEC (21) – Iniţiativa de Cooperare Economică
Asia Pacific
Africa:
1. Comunitatea Economică a statelor din Africa de Vest:
2. Comunitatea Economică a statelor din Africa de Sud:
3. Comunitatea Economică a statelor central africane
 Vă mulțumesc pentru atenție!

S-ar putea să vă placă și