SANGELE

 Lichid vascos, rosu, opac, indispensabil vietii constituit din:

 suspensie de celule ( elemente figurate )
 intr-un mediu lichid (plasma)

Separarea celor 2 componente ale sangelui poate fi facuta prin

centrifugare inainte de a avea loc procesul de coagulare.
Coagularea sangelui se produce in aprox 20-30 minute .
FUNCTIILE SANGELUI

 Fiind intr-o permanenta miscare data de contractiile ritmice ale inimii, indeplineste in
primul rand o functie de transport.
 Pe cale sanguina sunt transportate substante nutritive, absorbite la nivelul tubului
digestiv sau mobilizate din oragenele depozitare spre totalitatea tesuturilor, iar
metabolitii celulari de la tesuturi spre organele de excretie.(medicamente, alcool)
 Datorita continutului bogat in Hb eritrocitele indeplinesc functii de tranport de O2 de
la plamani spre toate tesuturile si de CO2 de la tesuturi la plamani.
 Fiind alcatuit in ce-a mai mare parte din apa are capacitatea de a inmagazina
caldura in organele producatoare si de a o repartiza uniform in organism -
termoreglare.

 Sangele ia parte la reglarea umorala a organismului prin raspandirea hormonilor

sau a unor cataboliti in intreg organismul .

 Sangele are rol in mentinerea constanta a pH-ului si de asemenea are rol in

apararea antiinfectioasa prin LEUCOCITE si ANTICORPI.
VOLUMUL SANGUIN

 Volumul sanguin total este alcatuit din volumul plasmatic si volumul

globular.

 Valorile normale ale volumului sanguin :

 Barbati : 1/13 din greutatea corporala – 7,4%
 Femei : 1/14,5 din greutatea corporala – 6,8%
 In litrii – 5l la barbat si 4,5 -4,8 la femei.
 Pe suprafata corporala a adultului- 1,7 metrii patrati – 3000-3100 ml/ m2.
 Pe greutatea corporala – intre 67 si 77 ml pe kg corp.
Variatii fiziologice si patologice ale
volumului sanguin

 Valoarea scade la inaintarea in varsta. La un n.n. la termen are val de la 85 pana la 100
ml/kg corp(fata de 67-77 ml/kg corp)

 La gravide vol. sanguin creste cu 20-30% pe seama volumului plasmatic.

 La sportivii de performanta ajunge pana la 100 ml/ kg corp ceea ce asigura o buna
adaptare la efort.
 Altitudinea, prin hipoxie, stimuleaza eritropoieza si determina marirea vol.
sanguin pe seama volumului globular.

 Ingerarile masive de lichide sporesc tranzitor vol sanguin. (deshidratare -> scade
volumul)

 La trecerea din clinostatism in ortostatism, in primele 20 de minute, se constata o

reducere a vol sanguin cu 10-20% deoarece creste presiunea venoasa, apa si
micromoleculele trec in plasma si in interstitiu.

 Persoanele obeze au un vol. sanguin de doar 65 ml/kg corp, explica oboseala la

efort.
MODIFICARI PATOLOGICE
CRESTERI – poliglobulie – vol sangin ajunge la 10–12%
 Poliglobulia primitiva(Policitemia vera)
 afectiune neoplazica a sangelui
 proliferare necontrolata, predominant a elementelor rosii

 Poliglobulii secundare – apar dupa anumite afectiuni –oxingenarea tesuturilor se face

defectuos.
 Sclerozele pulmonare
 Intoxicatiile cu CO2
 Insuficienta cardiaca hemodinamica
 In nefropatiile cornice benigne(Chiste renale, adenoame renale, hidronefroze etc.)
 Tumori benigne sau maligne
SCADERI – variabil(1500ml sau >30% -> transfuzie)

 dupa hemoragii
 pierderi de pana la 30% sunt bine tolerate , unele persoane suporta pierderi de pana la 40-
45%
 copiii suporta mai greu hemoragiile

 perioade de stres(interventii chirurgicale, sarcina, suprasolicitare psihica)

 soc traumatic, cauze infectioase, se produce dilatarea si marirea permeabilitatii patului

capilar.
 apa si moleculele trec in interstitii – diminuarea volumului sanguin.
EXPLORAREA PROTEINELOR
PLASMATICE
 Plasma, mediul lichidian al sângelui, are în componenţa sa apă în proporţie
de aproximativ 90% şi substanţele solvite organice şi anorganice în
proporţie de 10%.

 Substanţele organice sunt azotate şi neazotate iar cele anorganice sunt

reprezentate de electroliţi şi oligoelemente.

 Dintre toate substanţele solvite, proteinele plasmatice reprezintă

principalul constituent (8%) şi îndeplinesc roluri variate.
ROLURILE PROTEINELOR
PLASMATICE
 Suport plastic şi nutritiv pentru ţesuturi, unele proteine fiind preluate şi utilizate
de către celule pentru sinteza unor constituenţi proprii;
 Transportul unor compuşi:
 hormoni: de exemplu, prealbumina (TBPA) transportă tiroxina (T4), transcortina
transportă cortizol;
 vitamine: de exemplu, transcobalamina transportă vitamina B12;
 metale: de exemplu, ceruloplasmina transportă cuprul; transferina transportă fierul;
 lipide: de exemplu, α2-lipoproteina și β-lipoproteina transportă lipide;
 medicamente şi metaboliţi: albumina leagă acidul acetilsalicilic, lidocaina și
diazepamul.
 Rol de enzime:

 unele enzime sunt active la nivel plasmatic: de exemplu, renina degradează angiotensinogenul în
angiotensină, plasmina degradează fibrina;

 alte enzime doar tranzitează plasma: ASAT (aspartat aminotransferaza), ALAT (alanin
aminotransferaza), FA (fosfataza alcalină), LDH (lacticodehidrogenaza), CK (creatinkinaza).

 Rol de hormoni: insulina, hormonul de creştere (STH), glucagonul, prolactina sunt

polipeptide; •
 Intervin în apărarea organismului: imunoglobulinele (IgA, IgG, IgM, IgE, IgD) și
complementul (factorii C3 şi C5) sunt proteine;

 Intervin în echilibrul acido-bazic prin sistemul tampon al proteinaţilor;

 Asigură presiunea coloid-osmotică (πp), contribuind la menţinerea volumului sanguin şi

realizarea schimburilor transcapilare;

 Influenţează vâscozitatea și densitatea sângelui;

 Influențează viteza de sedimentare a hematiilor (VSH-ul)

DETERMINAREA PROTEINEMIEI
 Proteinemia reprezintă concentrația totală a proteinelor în plasma sanguină, exprimată
în g/l sau g% (g/dl).

 TEHNICI DE DOZARE- Se foloseşte sânge recoltat pe anticoagulant utilizând

următoarele metode:
 Metoda biuretului: proteinele şi peptidele în prezenţa ionului de cupru, în soluţie alcalină,
formează un complex de culoare violetă a cărui extincţie se citeşte ulterior spectroscopic
determinându-se concentraţia proteică;
 Metoda refractometrică: se determină indicele de refracţie al serului după tratarea cu acid
acetic şi ulterior după coagularea proteinelor prin încălzire, diferenţa dintre cele două
determinări reprezentând concentraţia proteinelor;
VALORI NORMALE

 Proteinemia variază între 5,5 – 8 g% sau 55 – 80 g/l.

 Valoarea normală este menţinută prin mecanisme complexe, fiind

rezultatul unui echilibru dinamic între procesele de sinteză, în
principal la nivel hepatic şi intestinal, şi cele de utilizare din diferite
organe.
 MODIFICĂRI PATOLOGICE

Scăderea proteinemiei sub 5,5 g% se numește hipoproteinemie. Caze:

- Administrarea intravenoasă de lichide în cantități excesive (scădere relativă);

 Aport insuficient (înfometare, malnutriţie protein-calorică);

 Malabsorbţie intestinală (enteropatie exudativă, rezecţii de intestin subţire);

 Sinteza defectuoasă la nivel hepatic (afecțiuni hepatice cronice);

 Catabolism proteic excesiv (neoplasme, hipertiroidism);

 Pierderi de proteine pe cale:

 digestivă (enteropatia exudativă, boala Crohn);

 cutanată (plamoragiile din arsurile severe și extinse ca suprafață);

 renală (glomerulonefrite, sindrom nefrotic).

Creşterea proteinemiei peste 8 g% se numește hiperproteinemie. Cauze:

- Deshidratare severă (creştere relativă);

- Mielomul multiplu (transformarea malignă a limfocitelor B);

- Macroglobulinemia Waldenström (proliferare malignă a limfocitului B care secretă

IgM).
Principalele fracţiuni proteice au următoarea concentrație plasmatică normală:

• Albuminemia: 3,5 - 5,5 g% sau 35 – 55 g/l; ->greutate moleculara mai mica

• Globulinemia: 2 - 3,5 g% sau 20 – 35 g/l;

• Fibrinogenemia: 2 – 4 g/l.

- Raportul albumine/globuline are valoarea normală 1,5 - 2.

VALORI NORMALE

Denumire Valori absolute (g/l) Valori relative (%)

Albumine 3,5 – 5,5 50 - 60
α1-globuline 2–4 4,2 - 7,2
α2-globuline 5–9 6,8 - 12
β-globuline 6 – 11 9,3 - 15
γ-globuline 7 – 17 13 - 23
 VARIAŢII PATOLOGICE
 Inflamaţia acută (exemplu: abcesul dentar, panariţiul)

 Inflamaţia cronică (exemplu: tuberculoză)

 Hipogamaglobulinemia (imunodeficienta predominant de anticorpi)

 Sindromul nefrotic (pierdere urinară de proteine de peste 3,5g/24h)

 Enteropatia exsudativă (pierdere de proteine la nivel intestinal)

 Afecţiuni hepatice cronice (ciroza hepatică)

 Paraproteinemia (hipergamaglobulinemia)
PARAMETRII ECHILIBRULUI
OSMOTIC
PRESIUNEA OSMOTICĂ
-Presiunea osmotică reprezintă presiunea mecanică necesară stopării fenomenului de osmoză.
P = n× R×T/ V= C×R×T unde:
P = presiunea osmotică
n = numărul de particule solvite
R = constanta generală a gazelor (0,082)
T = temperatura absolută (273 + t°C)
V = volumul soluţiei
C = concentraţia osmotică a soluţiei

-VALOAREA NORMALĂ a presiunii osmotice a plasmei = 7,6 atm sau 5667 mm Hg.
CONCENTRAŢIA OSMOTICĂ (OSMOLARITATEA)

-Concentrația osmotică (osmolaritatea) reprezintă numărul de particule dizolvate în

unitatea de volum de soluție

- DETERMINAREA OSMOLARITĂȚII PLASMEI se poate face prin: calcul,

măsurarea punctului crioscopic sau determinarea rezistivităţii electrice.

-VALOAREA NORMALĂ a concentraţiei osmotice a plasmei este egală cu 285 - 295

mOsm/l, ce corespunde unei presiuni osmotice de 7,6 atm (la 37ºC) sau 5776 mm Hg,
unei rezistivităţi plasmatice de 0,70 - 0,74 Ω×m(Ohm-metru) şi unui punct crioscopic de
-0,56ºC
VARIAŢII PATOLOGICE

Creşterea osmolarităţii plasmei - stare hiperosmolară

 dezechilibrele hidroelectrolitice hipertone (deshidratare sau hiperhidratare hipertonă)
 hiperaldosteronism
 hiperglicemie (diabet zaharat)
 uremie (creşterea ureei plasmatice în insuficienţa renală)

Scăderea osmolarităţii plasmei - stare hipoosmolară

- dezechilibrele hidro-electrolitice hipotone (deshidratare sau hiperhidratare hipotona).
 !!!
În practica medicală se utilizează soluţiile izotone (ex: soluţia de NaCl 0,9%,
soluţia de glucoză 5%, Sol. Ringer) sub formă de perfuzii endovenoase, fără
a crea dezechilibre osmotice între compartimentele intra si extracelular.