CREȘTEREA ȘI DEZVOLTAREA.

EVALUAREA DEZVOLTĂRII FIZICE

ȘI NEURO-PSIHICE LA COPII.

CONFERENȚIAR
UNIVERSITAR.
DȘM. GALINA GORBUNOV
 Cresterea
procesul normal de marire a dimensiunilor
corporale, din multiplicarea si cresterea
volumului celulelor, tesuturilor si a
organelor
1. Cresterea si dezvoltarea copilului;
*Cresterea- proces fundamental al copilariei
prin care organismul iși marește substanta
(masa)
Constă din:multiplicare celulară +creşterea
volumelor celulare.
*Dezvoltarea-proces normal ce cuprinde
complexităţile funcţionale:formare de
structuri noi si maturaţie enzimatica
“CRESTEREA “ -totalitatea fenomelor de
dezvoltare ponderala si staturala pe
care le prezinta orice organism viu,
de la procrearea lui pina la virsta de
adult”

Marfan
 *Maturatia-ansamblu de modificari aparente(sau depistate
prin diferite mijloace),pe care le prezinta copilul pe
parcursul copilariei si adolescentei,pina la virsta de adult
cand atinge maturizarea.

 La om maturarea se obţine lent:aproximativ 1/3 din

viaţă este o pregătire pentru celălalte 2/3.

 *Acceleratia-particularitate a dezvoltarii copiilor din

prezent,care se caracterizeaza prin accelerarea cresterii:
 -greutate mare;
 -statura inalta pentru grupele respective de virsta;
 -maturare sexuala precoce.
 CREȘTEREA ȘI DEZVOLTAREA

Ritmul, intensitatea şi succesiunea

fenomenelor creşterii şi dezvoltării se
diferenţiază de la o perioadă la alta de viaţă
variind de la sistem, aparat şi organ. Aceste
schimbări sunt determinate onto- şi
filogenetic şi impuse de factorii de influenţă
ai creşterii şi ai proceselor de adaptare.
 CRESTERE SI DEZVOLTARE
(Cresterea si dezvoltarea sunt 2 procese inseparabile)
 Cresterea (cantitativa) este acumularea de substanta vie
(crestere fizica, somatica: greutate, talie, perimetre)
-Inlocuirea masei organice uzate: are loc toata viata
- Cresterea somatica propriu zisa (se incheie la 20 de ani)
Procese: proliferare celulara (epitelii, tesut limfatic) si
hiperplazie (tesut muscular, s.a.)
 Principiile cresterii si dezvoltarii

 Cresterea reprezinta un proces ordonat, care

apare intr-un mod sistematizat.
 Fiecare parte a corpului are un mod si un ritm
specifice de crestere.
 Ritmul de crestere prezinta diferente
individuale situate in limite largi.
 Cresterea si dezvoltarea sunt influentate de
factori multipli.
 Principiile cresterii si dezvoltarii
 Dezvoltarea se desfasoara de la simplu la
complex si de la general la specific.
 Dezvoltarea progreseaza craniocaudal si
proximodistal.
 Ritmul dezvoltarii variaza.
 Dezvoltarea continua pe tot parcursul vietii
individului.
 Exista cateva perioade critice de crestere si
dezvoltare: in perioada de sugar +
adolescenta
 CRESTEREA SI DEZVOLTAREA
INTRAUTERINA

 Cresterea incepe in viata intrauterina

 De la greutatea de 0,32 ng. a zigotului
uman se ajunge la greutatea medie a
individului adult de 70 kg
 Cresterea totala este de 20 de miliarde de
ori
 Generalitati
Viaţa copilului începe odată
cu fecundaţia ovulului care
are loc între a 12-a şi a 14-a
zi a ciclului menstrual.
Perioada de viata
intrauterina este perioada
parcursa din momen-tul
fecundarii ovulului pina in
momentul nasterii. Durata
perioadei intrauterine este
cuprinsa intre 38 si 42 de
saptamini (260-293 de zile
complete).
 Viaţa prenatală (intrauterină) cuprinde 3 perioade:

 Embrionara

 Fetala precoce

 Fetala tardiva
 Perioada embrionara
 Dureaza 3 luni –
organogeneză rapidă
perioada in care ovulul se
diferentiaza si ia forma
viitorului organism se
subdivide în 2 perioade:
 blastogeneză – 2
săptămâni;
 embriogeneză – de la 2
săptămâni la 12
săptămâni.
 CRESTEREA SI DEZVOLTAREA
INTRAUTERINA
 Perioada embrionara (organogeneza): 8-12 sapt.
- Cordul incepe sa bata la 8 sapt.(embrion: 1g. si 2,5
cm.)
- Ap. cardiovascular este deplin conformat la 12 sapt
(embrion: 14g. si 7,5 cm)
- La sfarsitul trimestrului I sexul este diferentiat
- Mortalitatea (exprimata ca avorturi) este cea mai
mare din toata viata: infectii, traumatisme, factori
genetici, toxici, etc.
- Agresiunile din viata embrionara determina
embriopatii
 CRESTEREA SI DEZVOLTAREA
INTRAUTERINA
 Perioada fetala

Durata: 12-40 de saptamani

Varsta gestationala: timpul scurs din prima zi a ultimei
menstre
Gestatia normala: 280 zile ± 10 (40 sapt. in medie)
Prematuritate < 37 sapt.
Postmaturitate > 42 sapt.
Dismaturitate: “small for date” (mic pentru varsta de gestatie,
malnutritie intrauterina
 Perioada fetala precoce
 (trim. II de sarcină) – se
desăvârşeşte
organogeneza;
 Sistemul nervos incepe sa
functioneze. Organele de
reproducere si aparatul
genital sunt complet
dezvoltate
 Perioada fetala tardiva

Include (trim. III de sarcină) – perfecţionarea

maturizării histologice şi biochimice a fătului.
Se accentuiaza miscarile fatului din cauza
reducerii spatiului
 Varsta gestationala - Lungime (cm) - Greutate (g)
  (din crestet la posterior)

 8 saptamani - 1,6 cm - 1 grame- 12 saptamani - 5,4 cm - 14 grame

13 saptamani - 7,4 cm - 23 grame- 20 saptamani - 16,4 cm  -300 grame

21 saptamani - 26,7 cm - 360 grame- 26 saptamani - 35,6 cm - 760 grame

27 saptamani - 36,6 cm - 875 grame- 31 saptamani - 41,1 cm - 1502 grame

32 saptamani - 42,4 cm - 1702 grame- 36 saptamani - 47,4 cm - 2622 grame

37 saptamani - 48,6 cm - 2859 grame- 40 saptamani - 51,2 cm - 3462 grame
 Perioada post-natala
 Include:

Prima copilărie – de la naştere până la 3 ani, care se împarte

în:
 perioada de nou-născut-0-28 zile

 perioada de sugar-28zile-1 an

 perioada de copil mic (antepreşcolar) 1-3 ani

 Perioada nou-nascutului
Corespunde primelor 28 zile de viaţă şi are câteva
particularităţi:
 creştere rapidă staturo-ponderală;

 slaba dezvoltare a scoarţei cerebrale

 importanţa imunităţii transmisă transplacentar;

 deficienţa funcţiilor de barieră a pielii şi

mucoaselor;
 tendinţa infecţiilor de a manifesta aspect septicemic;

 patologia dominată de malformaţii congeniatle şi

afecţiuni legate de actul naşterii (traumatisme,

infecţii).
 Perioada de sugar(28 zile – 1 an)
 creşterea staturo-ponderală continuă în ritm rapid;
 dezvoltarea treptată a funcţiilor de relaţie;
 dezvoltarea funcţiei locomotorii care lărgeşte sfera de
cunoaştere a copilului;
 apariţia primului sistem de semnalizare;
 apariţia dentiţiei şi dezvoltarea funcţiei digestive
care permit diversificarea alimentaţiei;
 dezvoltarea imunităţii active proprii cu reducerea
rolului imunităţii transplacentare;
 patologia dominată de boli ale aparatului respirator,
digestiv, ale urechii medii.
 Perioada de copil mic (antepreşcolar) 1-3
ani:
 încetinirea ritmului de
creştere;
 modificarea proporţiilor
dintre cap, trunchi şi
membre;
 completarea primei dentiţii;
 desăvârşirea funcţiei motorii;
 formarea reflexelor
condiţionate
 Copilăria II (3 – 7 ani – preşcolar)
 dentiţia de lapte complet apărută – încep să
apară primii dinţi definitivi:
 dezvoltarea complexă a S.N.C. şi implicit a
gândirii, vorbirii, locomoţiei, ceea ce duce la
creşterea independenţii copilului;
 ritm de creştere mai lent;
 patologia dominată de boli contagioase, apar
unele boli noi ca reumatismul articular acut,
cardiopatiile câştigate, tuberculoza osteo-
articulară.
 Copilăria III (6-7 ani – pubertate)

 la fete pubertatea apare la 12 – 14 ani, iar la

băieţi la 14 – 16 ani.
 maturizarea zonelor corticale ale creierului,
 încetinirea creşterii în prima parte a
perioadei urmată de o accelerare în perioada
prepuberă;
 apar primii dinţi definitivi;
 boli contagioase rare datorită imunizării
spontane (îmbolnăvire) sau provocate
(vaccinări)
 Pubertatea
 corespunde apariţiei
menarhei la fete şi
dezvoltării funcţiei sexuale
la băieţi:
 se încetineşte ritmul
creşterii staturale;
 se accelerează creşterea în
greutate;
 se modifica dimensiunile
unor segmente – înfăţişarea
apropiată de cea a
adultului.
 Mecanismele de
crestere ale
organismului se
bazeaz pe 2
fenomene
importante, care
se combina in
cursul
dezvoltarii:
 Mecanismele sunt:
 Cresterea de
volum a
celulelor-
hipertrofia.
 Multiplicarea
celulelor-
hiperplazia.
 Procesul de crestere la nivel celular se
manifesta prin 3 faze:

 faza
hiperplastica
 faza
hipertrofica
 faza
intermediara
 Faza hiperplastica:

se caracterizeaza prin cresterea numarului de celule: somatice si sexuale

 Multiplicarea celulara este
specifica:
TOT PARCURSUL
PERIOADEI INTRAUTERINE.
COPILARIEI.
Faza hipertrofica:

Se
caracterizeza
prin cresterea
dimensiunilor
celulare cu
functii
specifice.
 Dimensiunile celulare

 Cresc rapid pina la

virsta de 10 ani,
 apoi mai lent
atingind
dimensiunile
maxime la virsta de
20-25 ani la barbati
si ceva mai devreme
la femei.
Faza intermediara:

 se produce cresterea a
numarului de celule

 se produce cresterea
dimensiunilor celulare.
 Tipuri de crestere:

 neural
 scheletic
 limfatic
 tesutul adipos
 Tipul neural:
 Caracteristic pentru
sistemul nervos central:

-Creste rapid intrauterin

-Creste rapid pina la visrta
de 5 ani
-Creste mai lent pina in
adolescenta.
 Tipul scheletic:
-creste rapid intrauterin.
-creste rapid pina la virsta
de 2 ani.
-creste lent pina la
pubertate.
-creste rapid la pubertate.
-creste lent in adolescenta.
Tipul limfatic:
 Se dezvolta pina
la 5-6 ani.

 Se reduce la 11
ani, apoi
involuiaza.
 Tipul tesutului adipos:
 creste rapid pina la 1
an.
 ritmul scade intre 1-2
ani.
 dupa 2 ani este relativ
stabil.
 La diferite etape creşterea şi dezvoltarea sunt
influenţate de diverşi factori: stimulatori
şi/sau inhibitori

Factori endogeni Factori exogeni Factori patologici

 Factorii endogeni
*Factorul genetic *Factorul endocrin
o Factorii genetici sunt
responsabili de
diferenvţierile
constituţionale individuale
imprimate în procesul de
concepţie, precum şi
fenomenului însăşi al
creşterii şi dinamicii sale
până la maturitate după
genotipul dominant, după
tipul morfologic familiar.
o Intervin atât în timpul vieţii
intrauterine cât şi postnatal.
Funcţiile endocrine ale
embrionului şi fătului sunt
mai puţin dezvoltate.
Hormonii fetali au rol minor
în multiplicarea celulară.
o embrionului şi fătului sunt
mai puţin dezvoltate.
Hormonii fetali au rol minor
în multiplicarea celulară.
 Factorii de creştere

1.Factorii genetici (ereditari, intrinseci)

# Rol important în determinarea
ritmului creşterii datorită controlului
genetic al sintezei proteinelor
structurale şi enzimelor.
Factorii hormonali ai creşterii
Rol în modularea proceselor creşterii şi
dezvoltării potrivit informaţiei genetice.
a. Hormonul somatotrop hipofizar (S.T.H.)
- rol în multiplicare celulară;
- acţionează asupra condrogenezei,
prin somatomedină, pe cartilagiul seriat;
- hiperfuncţia = gigantism;
- hipofuncţia = nanism armonic.
41
b.Tiroxina şi triiodotironina, sub control talamo-hipofizar
acţionează:
- asupra cartilajului de creştere ( mineralizare);
- asupra S.N.C.;
- asupra maturaţiei dentare;
- hiperfuncţia = hipertiroidie
- hipofuncţia = nanism disarmonic (cretinism)
arieraţie mentală (cretinism)
c. Parathormonul:
- controlează homeostazia Ca;
- intervine în calcifierea scheletului.
d. Insulina: - în sinteza proteinelor, ac. graşi, glicogen.
e. Hormonii androgeni:
- iniţial activează creşterea;
- în adolescenţă: o limitează, accelerând
maturarea scheletică.
f. Estrogenii şi progesteronul: - calcifierea cartilajului de
creştere.
g. Cortizonul:
- efect negativ: scade numărul de celule;
- efect pozitiv: favorizează maturaţia
enzimelor.

42
3. Factorii de mediu:

a. Factorii de mediu prenatal:

- nutriţia embrionului şi fătului
- factori endocrini
- factori: chimici, actinici, infecţioşi, anoxia, ş.a.
b. Factorii de mediu postnatali:
- factorii infecţioşi (ac. şi cr.)
- alimentaţia gravidelor şi a copiilor
- mediul geografic: poluare, însorire (U.V.),
umiditate, acţionează cu precădere în primii 5 ani.
c. Factorii socio-economici:
- situaţia materială
- calitatea locuinţei
- condiţii igienice
- facilităţile medicinei şi civilizaţiei.
43
Factorii de mediu:

d. Factorii culturali şi
instructiv- educativi.

e. Factori emoţionali

f. Exerciţiile fizice:
activează circulaţia, cresc
aportul de O2 în ţesuturi.

44
 Factorii exogeni

Alimentaţi
a
Factorii Mediu
culturali geografic

Exerciţii Mediu
socio-
le fizice economic
Factorul
afectiv-
educativ
 FACTORII DE CRESTERE
 Exogeni

-Nutritionali/carentiali (mama, copil),

-Climat (nordici vs. meridionali; fen. de “crestere
seculara”)
-Anotimp
-Regimul de efort
-Factori patologici (intrauterin, postnatal)
Infectii acute, cronice (TORCH, lues, malarie)
Intoxicatii cronice (alcoolismul matern, saturnism)
Iradiere
Tulburari digestive acute si cronice (“nanism
intestinal”)
B. endocrine, PCI, malformatii, rahitism,
acondroplazie, etc
 1. Alimentaţia
o SUBNUTRIŢIA MAMEI DUCE LA NAŞTEREA COPILULUI
CU GREUTATE MICĂ(24-24% CATURI) ŞI IN 10% CAZURI- CU
LUNGIME MAI MICĂ
o Malnutriţia intrauterină
perturbă dezvoltarea SNC
(intrauterin şi primele 6
luni postnatal se multiplică
celulele nervoase,
conexiunile dendtritice şi
are loc mielenizarea.
o Subnutriţia calitativă a
gravidei poate duce la
apariţia embriopatiilor şi
 2.Mediul Geografic
 ALTITUDINEA DE PESTE 1500 M SCADE RITMUL DE CREŞTERE
ATÎT ÎN TIMPUL VIEŢII INTRAUTERINE CÎT ŞI
POSTNATAL(CAUZA= HIPOXIA CRONICĂ)

 Razele UV şi X în doze mici

stimulează creşterea, iar în doze mari
o încetinesc

 Manifestările determinate de mediu

geografic sunt mai evidente în primii
5 ani de viaţă
 3. Mediu socio-economic
 CONDIŢIILE SANITARE
 MORBIDITATEA INF/PARAZITARĂ
 STRESSUL/ PROFESIA PĂRINŢILOR
 SITUAŢIA FINANCIARĂ

-COPII UNICI SUNT MAI BINE DEZVOLTAŢI

-COPII DIN MEDIUL URBAN SUNT MAI BINE
DEZVOLTAŢI DECÎT CEI DIN MEDIUL URAL
-COPII DIN MEDII FAVORIZATE SUNT MAI
BINE DEZVOLTAŢI PONDERO-STATURAL
DECÎT CEI DIN FAMILII MODESTE
 Mediul socio-economic: 
 -influenţează creşterea copiilor prin situaţia
materială şi condiţiile de locuinţă ale părinţilor.
 -Condiţiile de locuinţă în cameră individuală,
însorită, cu confort termic şi umiditate adecvată
asigură condiţiile optime de creştere.
 -Copiii unici în familie au o statură mai
 mare decât cei din familiile numeroase.
 -media înălţimii şi greutăţii este mai
 mare la copiii din mediul urban 
 decât la cei din mediul rural.
 4. Factorul afectiv educativ
O FAMILIE ÎN CARE EXISTĂ
 Se constată că pentru STĂRI CONFLICTUALE-
CONTRIBUIE LA UN RITM
copii crescuţi în case de
DE DEZVOLTARE
copii există un ritm de ÎNTÎRZIAT
creştere mai lent decît
cei crescuţi în familie,
dar aceştia odată înfiaţi
şi îngrijiţi într-un
mediu care le oferă
afecţiunea neceară, îşi
reiau ritmul de creştere
 Regimul afectiv-educativ:

 influenţează dezvoltarea intelectuală a

copilului. Mediul familial calm,
afectiv, echilibrat cu prezenţa ambilor
părinţi, constituie baza dezvoltării
psihice sănătoase a copilului.
 Primii 3 ani de viaţă au cea mai mare
importanţă, fiind perioada când se
pun bazele inteligenţei.
 Dezvoltarea intelectuală a copiilor este
mai bună în familiile cu preocupare
educativă mai mare şi susţinută.
 Copiii din familii numeroase au o
dezvoltare psihică mai bună, având
exemplul fraţilor mai mari.
 5. Exerciţiile fizice

- APLICATE ÎN PRIMUL AN DE VIAŞĂ,

LA ÎNCEPUT SUB FORMA MASAJELOR
APOI A GIMNASTICII PENTRU SUGAR
IAR PE MĂSURĂ CE CREŞTE UN SPORT
ADAPTAT POSIBILITĂŢILOR LUI= AU
UN ROL FAVORABIL, STIMULÎND
CREŞTEREA ŞI DEZVOLTAREA PRIN
TONIFIEREA MUSCULATURII ,
ÎNTĂRIREA ARTICULAŢIILOR,
AMELIORAREA OXIGENĂRII ŞI
FACILITAREA TERMOGENEZEI.
 Factorii naturali (aerul, soarele, lumina, apa) ,
 Activitatea fizică şi gimnastica, sportul –

 -influenţează favorabil asupra

dezvoltării armonioase a copilului.
 activează circulaţia, cresc aportul de
oxigen la ţesuturi
 - facilitează termogeneza.Înotul este
sportul care dezvoltă cel mai
armonios organismul.
 Factorii Patologici
Factorii Patologici
- FACTORI CARE - FACTORI
CARE ACŢIONEAZĂ
ACŢIONEAZĂ ASUPRA ASUPRA COPILULUI:
GRAVIDEI:
 1) tulburări cronice de
 1) infecţii acute sau nutriţie şi digestie care pot
cronice (lues, malarie); determina
 2) intoxicaţii cronice  3) afecţiuni ale SNC;
(alcoolism, tabagism,);  4) boli congenitale de cord –
 3) tulburări de nutriţie “nanism cardiac”;
(subalimentaţie);  5) boli congenitale renale –
“nanism renal”;
 6) anomalii cromosomiale;
 Factorii Patologici
 Postnatal:

 numeroşi factori patologici

pot afecta creşterea şi
dezvoltarea.
 Bolile cronice (ex. renale,
hepatice, sindroame de
malabsorbţie, hipotiroidism
netratat) generează nanism.
 Acţiunea lor este mai gravă
dacă intervin în perioadele
cu creştere intensă (ex.
primul an de viaţă).
Cresterea se desfasoara
conform unor legi
generale, care au fost
sistematizate in baza
procesului normal de
creștere
. Legile creşterii
I. Legea alternanţei:
!osul lung se îngroaşă şi se alungeşte alternativ,
pauza dintre procesele de creştere în lungime fiind
folosite pentru creşterea în grosime şi invers.
!legea basculei - perioadele de activitate şi repaos ale
unui os lung dintr-un segment sunt contrare pentru
celelalte două oase lungi ale aceluiaşi membru, pe când
primul creşte în lungime, celelalte în grosime şi invers.

Legile alternanţei se referă la

alungirea, urmată de îngroşarea
oaselor.
 Legile proporţiei:

a.există 3 faze în evoluţia variaţiilor de proporţie dintre

lungimea corpului şi lăţimea lui faţă de adult,între:
4-6 ani; 6-15 ani şi după 15 ani.
b. De la naştere şi până înperioada de adult fiecare segment al
corpului are modul său propriu de comportament faţă de
înălţime.
Creşterea în lungime este urmată de creşterea în grosime.
c .Dacă un segment al corpului are o creştere proporţional
superioară celei staturale, segmentele imediat superioare,sau
inferioare celui considerat vor avea o creştere proporţional
inferioară celei staturale.
Legile proporţiei: de la naştere la maturaţie,fiecare
segment al corpului are modul său propriu de
comportament faţă de înăţime.
 Legea cresterii inegale

Fiecare segment al corpului

are ritmul sau de crestere
 Legea intensitatii descrescinde a
cresterii

-odata cu inaintarea
in virsta,intensitatea
cresterii scade
 Legea antagonismului morfologic si
ponderal

-in perioada cresterii in greutate diferentierea

morfologica este redusa, iar in perioadele de
diferentiere morfologica profunde cresterea
in greutate nu are loc
III.Legile pubertăţii.
 

* înainte de pubertate talia creşte în

special pe seama membrelor inferioare,
iar după ea pe seama trunchiului.
* înainte de pubertate este mai viu
procesul de alungire, în timpul ei, şi
după ea, procesul de îngroşare osoasă;
* înainte de pubertate procesele de
creştere interesează în special oasele
iar la pubertate şi după ea-masa
musculară.
 IV.Legile asimetriei, cu aplicabilitate
la vârsta adultă.
  Alte forme de LEGI ale CRESTERII:
  !Legea cresterii seculare: generatiile actuale sunt
de talie mai mare decit cele anterioare,datorita
modificarilor produse in organismul uman.

 ! Legea directiei cefalorahidiene: sugarul capata

activitati motorii relativ insemnate ale membrelor
superioare mult inainte de a incepe sa mearga.
 
 !Legea disocierii cresterii:se caracterizeaza prin
diferenta perioadelor de acceleratie,cresterea in
greutate si talie la fete si baieti de diferite virste.
 Mecanismul creşterii

A. Aspectul biochimic:
a. conţinutul în apă totală a organismului:
- scade de la 70-75%(n.n.)---65-50% la adult
scăderea cea mai rapidă= în perioada de sugar
- Na şi Cl: curbe de scădere paralelă cu a apei totale
corporale.
b. conţinutul de substanţe solide: evoluează după o curbă
inversă a apei:
- musculatură = 25% la n.n.; 43% la adult
Substanţele localizate predominent intracelular: - K, cresc în
raport cu vârsta.

Din punct de vedere biochimic creşterea = câştig de masă solidă

(subst. organice+ minerale).
Creşterea solicită consum mare de energie.
65
B. Aspectul celular al creşterii

1. Faza hiperplastică:
- creşterea numărului de celule prin
mitoză (I.U.)

2. Faza intermediară:
- creşte numărul şi dimensiunile
celulare

3. Faza hipertrofică:
- cresc dimensiunile celulare.
66
 Evaluarea creşterii şi dezvoltării

 Dezvoltarea fizică reprezintă un proces

dinamic de creștere (mărirea taliei și
greutății corpului, dezvoltarea
proporțiilor și segmentelor lui) și
maturizarea biologica a copilului într-o
anumită perioadă a copilăriei.
 Dezvoltarea fizică a copilului servește
drept indice al sănătății și stării normale.
Parametrii pentru aprecierea dezvoltarii
fizice a copilului:

1 Talia
2 Greutatea
3 Maturatia osoasa
4 Maturatia dentara
5 Maturatia pubertara
 Metodele de examinare a dezvoltarii
fizice:

 Somatometria
 Somatoscopia
 Fiziometria
 Somatometria:
este metoda de bază în estimarea dezvoltării fizice și a
alimentației copiilor. Indicii antropometrici servesc
drept criterii obiective ale stărilor premorbide și
morbide, de aceea se elaborează standarte speciale de
dezvoltare. Indicii antropometrici sunt:
 talia;

 greutatea;

 perimetrele (craniului, toracelui, abdomenului,

coapsei, gambei);
 pliul cutanat;

 lungimea membrelor.

Metodele antropometriei sunt neinvazive, ieftine, destul

de precise, accesibile.
este metoda care permite aprecierea
calităților fizice caracteristice
examenului obiectiv (vizual). Ea
include:
 examinarea aparatului locomotor;

 maturizarea biologică (dentară,

sexuală, osoasă).
este metoda care include parametrii
funcționali ai organismului:
 spirometria;

 dinamometria;

 aprecierea puterii de întindere;

 aprecierea tensiunii arteriale;

 aprecierea frecvenței pulsului.

Dinamometria metoda de apreciere a forței musculare
și a puterii de întindere, arătînd gradul de dezvoltare a
musculaturii.
Se apreciază cu ajutorul dinamometrului de mînă.
 Spirometria

este metoda de apreciere a

capacității vitale pulmonare.
Se determină cu ajutorul
spirometrului printr-o
inspirație adîncă cu
reținerea respirației, urmînd
o expirație exclusiv prin
gură în spirometru.
Examenul se efectuează de
2-3 ori și se fixează
rezultatul maxim în ml.
 Frecventa pulsului:
 Numarul de batai al inimii pe durata
unui minut
 Se inregistreaza prin palparea arterei
radiale.
 Frecventa pulsului se efectueaza
inaintea determinarii tensiunii
arteriale
 Tensiunea arteriala
 Se efectueaza cu mansete adaptate virstei
 Cu cit copilul este mai mic cu atit nivelul
tensiunii arteriale este mai mic.
 La nou nascuti TA-70\90
 La copii se efectueaza dupa formula
TAS=76+2N
 N numarul de luni
Maturatia este un ansamblu de schimbari
aparente(sau depistate prin diferite
mijloace), pe care le prezinta copilul pe
parcursul copilariei si adolescentei, pina la
virsta de adult cind atinge maturizarea.
Indicatori:
-dezvoltarea dentitiei;
-dezvoltarea osoasa;
-dezvoltarea sexuala;
-maturarea neurologica.
Indicatori ai maturatiei:.
Dentiţia

 - 6-8 luni = incisivi medieni inferiori

 - 8-10 luni = incisivi medieni superiori
 - 10-12 luni = incisivi laterali
 - 1 an – 1 ½ ani = primii molari
 - 1 ½ ani -2 ani = cei 4 canini
 - 2 – 2 ½ (3 ani) = molarii II

Retardarea erupţiei: rahitism,

mixedem,trisomie 21
Înlocuirea cu dentiţia
definitivă:
- 6-8 ani: incisivi
medieni
- 7-9 ani: incisivi
laterali
- 9-13 ani: canini
- 9-12 ani:
premolarii I
- 10-12 ani:
premolarii II
- 10-14 ani molarii
II
- 18-20-25 ani:
molarii III
Maturarea dentară necesită:
Ca, Ph, Vit.A,D,C.
Maturaţia osoasă
Este cel mai fidel indicator al creşterii generale
Vârsta osoasă trebuie să concorde cu vârsta cronologică
Procesul de osificare osoasă:
- debutează luna V-a intrauterin
- se finalizează în adolescenţă
- începe la nivelul nucleilor de osificare
La n.n la termen sunt 3-4 nuclei de osificare:
- Beclard: epifiza distală femur;
- Tappon: epifiza proximală tibie;
-cuboid ;
- cap humeral (inconstant).
Evaluarea osificării: - examen radiologic
- sub vârsta de 1 an: membrul inferior
- după vârsta de 1 an : membrul superior
stâng, artic. radio carpiană

În I-ul an apar 10 nuclei de osificare pentru un hemischelet.

Stabilirea vârstei osoase se bazează pe:

 - nr. şi dimensiunile nucleilor
 - forma şi densitatea lor
 - delimitarea contururilor capetelor osoase
 - distanţa care separă centrii epifizari.

Vârsta osoasă se definitivează:

- fete: 12 ani
- băieţi: 13 ani
Se studiază şi numărul de suduri osoase apărute între vârsta de 13-
18 ani
 Alte criterii de apreciere a creşterii

a. Diametrul biacromial şi biiliac

b. Circumferinţele braţului şi coapsei
c. Grosimea plicii cutanate (tricipitală şi
subscapulară)
- criteriu valoros de apreciere a stării
de nutriţie
- elasticitatea cutanată
- dezvoltarea ţesutului adipos
- inhibiţia hidrică a acestora
d. Aprecierea rezistenţei la infecţii
e. Aprecierea maturizării neurologice
 Evaluarea maturarii scheletale

 varsta osoasa – compararea radiografiei

mainii stangi cu atlase standard ( nr,
marime, forma, densitatea nucleilor
epifizari)
 marimea fontanelelor
 dentitia temporara sau primara,
 Maturităţa biologică
 Pentru aprecierea maturităţii biologice se apreciază:
 talia
 caracterul creşterii ei anuale
 numărul dinţilor permanenţi
 prezenţa semnelor secundare de maturizare sexuală
 La anumite vârste maturizarea biologică poate fi atât ca
criteriu primar, cât şi criteriu secundar în aprecierea
dezvoltării fizice.
 Pentru copiii elevi ai claselor mici prioritar în
determinarea vârstei biologice este: numărul dinţilor
permanenţi, maturizarea osoasă, talia.
Pentru elevii claselor mari o însemnătate prioritară o are
prezenţa semnelor maturizării sexuale, osificarea - şi mai
puţin talia şi dezvoltarea sistemei dentare.
 Succesiunea aprecierii dezvoltării fizice

 Cu ajutorul tabelelor se apreciază corespunderea

vârstei biologice cu cea calendaristică.
 Nivelul dezvoltării biologice echivalenta cu cea
de calendar, dacă majoritatea indicilor
dezvoltării biologici se menţin în intervalul M ±
1δ.
 Dacă maturizarea biologică rămâne de cea de
calendar ori depăşeşte vârsta de calendar se
vorbeşte despre reţinere (retardare) sau despre
grăbirea (accelerarea) tempoului de creştere
biologică.
 Metode de evaluare a
dezvoltarii
fizice
 Metoda scarii de regresie
 Metoda indicilor

antropometrici
 Metoda estimarilor complexe a

dezvoltarii fizice
 Hartile de crestere

 Metoda percentile

 Medota devierilor

sigmale
 Indicile ponderal;
 Indicele statural;
 Indicile nutrițional
 Pentru aprecierea indicilor antropometrici ne
folosim de scara regresiei după talie;
 indicii funcţionali – după standardul de
vârstă,indicile ponderal, nutriţional, statural.
In urma evaluarii parametrilor
antropometrici se determina
tipul somatic(formele corpului):

-tip microsomatic P10 si < P3

-tip mezosomatic P25-P75
-tip macrosomatic P90-P97
Dupa dezvoltarea staturala:
--normală,
-deficitarar (hipostaturali),
-exagerata (hiperstaturali).
Dezvoltarea ponderala:
normala,
deficitara,
exagerata.
 Metoda de centile
 La baza acestei metode se afla un sir de curbe si
tabele numite centilice ale cresterii diferitor grupe
de indivizi.
 Principalii parametri ai dezvoltarii fizice a copiilor
sanatosi de diferite virste sunt orinduiti intr-un sir
de la valoarea minima pina la cea maxima.
 Fiece sir este divizat in 100 parti egale.
 Cetila- o sutime din sirul variational
 Interval centilic- diferenta dintre doua centile
vecine
 Pentru estimarea dezvoltarii
fizice a copiilpr si adolescentilor
se folosesc 7 valori de centile
Scara Stuart

97
90
75
50
25
10
3
 Valoarea fiecarui parametru se
caracterizeaza astfel daca se
incadreaza in urmatoarele
intervale de centile
foarte inalt 97-100
inalt 90-97
mediu 25-75
scazut 10-25
jos 10-3
foarte jos 0-3
 Dezvoltare corecta

-include un statut morfofunctional cu o masa corporala

si talie cuprinse intre P10 si P97 si situate in acelasi
culoar centilic sau in doua invecinate
 Dezvoltarea netipica

-masa corporala si talia sunt situate intre P10-P3 si mai

sus de P97,
sau acesti doi parametri difera unul
de altul cu 2 intervale
Dezvoltarea patologica

-masa corpului si/ sau talia se

situeaza
mai jos de P3,
sau acesti
parametri sunt la o distanta
mai mare de 2 culoare centilice
 Metoda de utilizare a tabelelor
standart in determinarea cresterii si
dezvoltarii copiilor
 Metoda permite stabilirea abaterilor
in cresterea si dezvoltarea copiilor
dupa anumiti parametri
antropometrici, prin stabilirea lor
conform tabelelor standart, care ar
trebui in norma sa corespunda virstei.
 baieti fete
(in cm) (In kg) (virsta) (in cm) (in kg)
47.1 2.6 Nou-nascut 46.7 2.6
59.1 5.3 3 luni 58.4 5.0
64.7 6.7 6 luni 63.7 6.2
68.2 7.4 9 luni 67.0 6.9
73.9 8.4 1 an 72.5 7.8
81.6 10.1 2 ani 80.1 9.6
88.9 11.8 3 ani 87.2 11.2
96.0 13.5 4 ani 94.5 12.9
102.1 14.8 5 ani 101.4 14.5
108.5 16.3 6 ani 107.4 16.0
113.9 18.0 7 ani 112.8 17.6
119.3 19.7 8 ani 118.2 19.4
123.7 21.5 9 ani 122.9 21.3
 Aceste tabele standart sunt obtinute prin
investigarea unui grup de copii de diferita
virsta si sex, considerati sanatosi. Aceste valori
trebuie sa corespunda urmatoarelor cerinte:
 Sa fie regionale
 Sa fie elaborate pe un grup destul de mare
(minim 100 copii)
 Din grupele observate trebuie excluse toate
cazurile de eterogenitate
 Trebuie sa fie utilizata aceeasi metoda de
investigare, masurare, prelucrare si analiza a
datelor
 Scara regresiei
 După scara regresiei deosebim dezvoltare fizică
mijlocie,mai mare sau mai mică decât cea mijlocie,
 de asemenea armonioasă, disarmonioasă sau grav
disarmonioasă. Copiii din grupa disarmonioasă de
obicei au dereglări de activitate cardiovasculară,
endocrină, neurologică etc. şi necesită un studiu
special. La aceşti copii se întocmesc planuri
individuale de supraveghere, consultaţii ale
specialiştilor (endocrinolog , ortoped etc.),
tratament şi proflaxie.Situaţiile marginale în
apreciere de obicei o deţin copiii cu tip patologic al
constituţiei.
Metoda devierilor sigmale (R. Martin)
 Gradele dezvoltării fizice, 7 categorii
 Medie
 Mai sus ca medie
 Mai jos ca medie
 Înaltă
 Foarte înaltă
 Joasă
 Foarte joasă

 Ca perimetru de bază sa propus devierea aritmetică medie

sau sigma (ơ)
Metoda devierilor sigmale (R. Martin)
 M+ ơ categoria medie

 M+2 ơ – mai mare (mică) decât medie

 M>2ơ – înaltă

 M<2ơ – joasă

 Se compară cu graficele variabilității fiecărui

parametru antropometric
Deviațiile sigmale metodă precisă de
antropometrie, în care se folosesc valori sigmale
pozitive, mai mult de medie (+1DS, +2DS, +3DS) și
valori negative (-1DS, -2DS, -3DS).

Corelația dintre DS și percentile sunt:

 percentila 1 echivalează cu -3DS

 percentila 3 – cu -2DS

 percentila 16 – cu -1 DS

 percentila 84 – cu +1DS

 percentila 97 – cu +2DS

 percentila 99 – cu +3DS.
 SUPRAFAŢA CORPORALĂ ȘI
CUTANATĂ
 SUPRAFAŢA CORPORALĂ se exprimă în m2.
 O metodă de stabilire a suprafeţei corporale (m2) raportată
la greutatea corporală (kg)
 1 -5 kg greutate corporală / m2 = 0,05 • kg + 0,05;
 6-10 kg greutate corporală / m2 = 0,04 • kg + 0,10;
 11-20 kg greutate corporală / m2 = 0,03 • kg + 0,30;
 21-40 kg greutate corporală / m2 = 0,02 • kg + 0,40;

 SUPRAFAŢA CUTANATĂ
 se apreciază comform tabelelor special întocmite sau
impiric S = T2 • 0,92 (cm2); unde T- talia; 0,92 - un
coeficient.
 APRECIEREA STĂRII DE NUTRIŢIE
Se determină prin aprecierea următorilor parametri:
1,Greutatea corporală
2.Talie
3.Indice statural (IS) N = 1
IS = talia actuală / talia ideală pentru vârstă;
4.Indicele ponderal (IP) N = 0,9-1,2;
IP = greutatea actuală / greutatea ideală pentru vârstă;
5.Indicele nutriţional (IN) N = 1;
IN = greutatea actuală / greutatea vârstei pentru talie
6.Circumferinţa medie a braţului
7.Pliurile cutanate
8.Examenul clinic al copilului
9.Criterii biologici şi biochimici: determinarea proteinemiei, glicemiei, lipemiei, colesterolului,
sideremiei, zincului.
10.Criterii funcţionale: urmăresc aprecierea funcţionalităţii aparatelor şi sistemelor
( determinarea toleranţei digestive, rezistenţei la infecţii)
11.Reactivitatea imunologică
12.Aprecierea dezvoltării psihomotorii
 Criterii antropometrice
 Indicele ponderal (IP) reprezintă raportul între
greutatea reală și greutatea ideală (= greutatea unui
copil de aceeași vârstă pe percentila 50 a curbei de
creștere), fiind folosit pentru aprecierea gradului de
distrofie sau deficitului ponderal.

IP între 0,9-1,1 = copil eutrofic

IP între 0,89-0,76 = malnutriție protein-calorică gr.I
IP între 0,75-0,6 = malnutriție protein-calorică gr.II
IP  0,6 = malnutriție protein-calorică gr.III
 Criterii antropometrice
 Indicele de nutriție (IN) reflectă mai fidel starea
de nutriție.
 Reprezintă raportul între greutatea reală și
greutatea corespunzătoare taliei.

IN între 0,9-1,1 = copil eutrofic

IN intre 0,89-0,81 = malnutriție protein-calorică
gr.I
IN intre 0,80-0,71 = malnutriție protein-calorică
gr.II
IN  0,70 = malnutriție protein-calorică gr.III
 Criterii antropometrice
 Indicele de masă corporală (IMC sau BMI)
reprezintă raportul între greutate și pătratul
taliei, stabilind corelația între țesutul adipos
subcutanat și cantitatea totală de grăsime a
corpului.
 Este cel mai util indicator în screening-ul
obezității.
 Indicele masei corporale la copii
 Indicele de masă corporală
(IMC) este un indicator
oficial de calculare a
greutăţii ideale pentru un
stil de viaţă sănătos 

 Formula de calculare a
IMC:  greutatea (kg) /
înălţime(lungime) (m)2
 Copiii se încadrează în una din
următoarele categorii:

- Subponderal:  dacă IMC e sub valoarea 5;

- Greutate normală: IMC între valoarea 5 şi

sub 85;

- Supraponderal: IMC peste valoarea 85 şi

sub valoarea 95;

- Obez: IMC la sau peste valoarea 95.

 Indicile statural
 Reflectă starea de sănătate și de nutriție pe
termen lung. Efectul subnutriției asupra taliei
devine aparent după 4 luni.
 IS=Talia actuală/Talia ideală pentru vîrstă.
 Conform acestui indice malnutrițiase clasifică
în:
 Malnutriție gr.I 0,95-0,9 (95-90%);
 Malnutriție gr.II 0,9-0,85 (90-85%);
 Malnutriție gr.III mai puțin de 0,85 (85%)
 Pentru o evaluare corecta a dezvoltarii
fizice a copilului se recomanda de a
masura si a cintari copilul in urmatorul
mod:

- de la 0 la 2 luni - o dată pe săptămînă;

- de la 2 luni la 3 ani - în fiecare lună;
- de la 3 ani la 6 ani - de trei ori pe an;
- de la 7 ani la 18 ani - o data pe an.
 Particularităţile SN la copii
 Particularităţile SN primilor 6 ani de viaţă sunt:
 descreşterea activităţii reflexelor necondiţionate;
 apariţia şi afirmarea multiplelor reflexe condiţionate;
 dezvoltarea şi diferenţierea recepţiei senzoriale;
 stabilirea şi dezvoltarea limbajului şi gândirii;
 treptat complicându-se activitatea motoră.
 Cele mai însemnate schimbări calitative ale
dezvoltării
 psihomotorii au loc ca şi în intervalele de dezvoltare
fizică.
 Criteriile determinării dezvoltării
psihomotorii
Capitan (2004) consideră importante pentru determinarea dezvoltării
psihomotorii următoarele criterii:

 Motorica

 Statica

 Activitatea reflector condiţionată (sistema 1 de semnale condiţionate)

 Vorbirea (sistema 2 de semnale condiţionate)

 Activitatea sistemului nervos central

 Dezvoltarea neuro- psiho-motorie
 Dezvoltarea neuro-psiho-motorie- este evoluția
achizițiilor sensoriale, intelectuale și motricitatea
individului în cursul vieții sale.

  Dezvoltarea neuro-psycho-motorie conține mai multe

compartimente:
 Dezvoltarea motorie: motricitatea globală și fină
 Dezvoltarea sensorială
 Dezvoltarea socio-afectivă
 Dezvoltarea cognitivă
 Dezvoltarea verbală
 Dezvoltarea motorie
 Dezvoltarea motorie poate fi apreciată prin
evoluţia următoarelor repere:
 poziţia
 motricitatea
 tonusul muscular
 reflexele
 Motricitatea
 Motorica – mişcări orientate, activitate manipulatorie a copilului.

 Nou-născutul se află într-o poză flexie determinată de hipertonus

muscular. Hipertonusul muscular este pronunţat în toate poziţiile. Când
copilul se află pe burtă, pe spinare, pe partea laterală sau verticală.

 Mâinile sunt flectate în toate articulaţiile, alipite de piept. Mâinile sunt

strânse în pumn, degetele mari ascunse în palmă. Picioarele sunt
flectate în toate articulațiile şi puţin abducte în regiunea femurului,
laba piciorului este îndoiată dorsal. Nici în timpul somnului nu are loc
discontractarea.

 Mişcările nou-născutului sunt limitate, haotice, iregulate, atetoide,

tremurătoare. Aceste fenomene dispar după prima lună de viaţă.
 Motilitatea
 Este iniţial reflexă, involuntară, mişcările nou-născutului
fiind dominate de către tonusul activ şi automatismele
sale primare ale căror influenţe se prelungesc şi în lunile
următoare.

 Mişcările nou-născutului au un caracter viu şi limitat. Ele

sunt de scurtă durată, spontane, globale şi de aspect
vermicular.

 Concomitent cu dezvoltarea rapidă a SN, mişcările

copilului devin treptat conştiente.
 Motilitatea
 De la 4 luni el poate apuca cu mîina folosind eminenţa hipotenară şi degetul
mic. Numai după această vârstă îşi ţine pumnul şi degetele desfăcute.

 Către 6 luni prinde un obiect printr-o mişcare asemănătoare greblei, îndoindu-şi

degetele când apucă.

 Între 6 şi 8 luni motilitatea trunchiului devine voluntară.

 Către vârsta de 2 ani copilul se poate ajuta în mod egal de ambele mâini, apoi
majoritatea devin dreptaci.

 O parte din cei stângaci (înjur de 7 %) rămân stângaci numai după vârsta de 4
ani.

 În jurul vârstei de 5- 6 ani copilul este capabil să diferenţieze mâna dreaptă de

cea stângă. Să-şi îchee nasturii, să-şi lege şireturile.
 Indicii motoricii se dezvoltă în următoarea
consecutivitate:
 La început coordonate devin mişcările muşchilor oculari (săptămână a 2-
3). Când copilul fixează privirea asupra unui obiect strălucitor.

 Întoarce capul după jucărie ce este determinat de muşchii gâtului.

 Activitatea mâinilor se începe din luna a 4-a. Ridică mâinile la nivelul

ochilor şi le priveşte. Ia jucăriile în mână, poate lua sticluţa cu lapte să bea.

 În lunile 4-5 apar mişcări coordonate a spatelui ce se manifestă prin

întoarcerea capului de pe spinare pe spate, iar în lunile 5-6 de pe burtică
pe spate.

 Mişcările devin coordonate când copilul în vârsta de un an se duce în altă

parte a camerei pentru a aduce o jucărie.
 Poziţia copilului
1. Are o anumită valoare de apreciere şi interpretare mai ales
în prima copilărie.

2. Nou-născutul îşi păstrează pe o scurtă perioadă de timp

poziţia din cursul sarcinii.

3. Apoi se menţine în mod normal în flexie, cu membrele

superioare şi inferioare egal flectate.

4. Către 2 luni poziţia copilului devine din flexie în semiflexie.

5. Poziţia lui în extensie apare după 3 ani.

 Tonusul muscular
 Reflectă în bune condiţii dezvoltarea motorie normală a copilului.

 Aprecierea la naştere a maturizării SNC se evaluează clinic şi prin

studiul tonusului muscular și prin aprecierea scorului Apgar.

 Criteriile elaborate se adresează aprecierii tonusului muscular activ

şi pasiv şi a unor automatisme primare.

 Nou-născutul la termen şi sugarul mic prezintă o hipertonie

fiziologică evidentă a membrelor superioare şi inferioare.

 Evoluţia dezvoltării tonusului muscular se desfăşoară dinspre

periferie. Studiul lui se efectuează cu ajutorul manevrelor de
extensibilitate şi măsurarea unghiurilor de deschidere dintre
componentele acestor segmente.
 Tonusul muscular
 Tonusul capului. In I lună îşi ridică capul pentru o scurtă perioadă de
timp.

 La 2 luni şi-l ţine drept şi stabil. După 2 luni începe să-şi ridice odată
cu capul umerii şi toracele.


 La 3 luni ține bine capul.

 După 5-6 luni culcat pe spate își ridică bine capul din poziţia corpului.

 Culcat pe spate de la 4 luni ridicându-şi capul şi umerii, încearcă să

şeadă.

 La 4-5 luni se rostogoleşte de pe o parte pe alta.

 Tonusul muscular
 Apoi de pe spate pe burtă şi invers.

 Poziţia şezândă sugarul o deprinde între 6-8 luni, este

anticipată şi dezvoltarea motilităţii trunchiului şi a membrelor
inferioare.

 Poziţia în picioare e posibilă după dispariţia reflexului de redresare,

respectiv după 6-8 luni. La început ridicarea se face cu ajutorul
braţelor şi mâinilor prin mişcări de agăţare, musculatura membrelor
inferioare fiind mult încordată. Apoi el stă în picioare sprijinit numai
cu o mână pentru ca între 10-12 luni el să poată sta nesprijinit.

 De la 9-10 luni poziţia de trecere de la cea şezândă la cea în

picioare. Mersul propriu zis se dezvoltă în jurul vârstei de 1 an.
 Examenul tonusului muscular

Acest examen la nou-născut se face prin:

 aprecierea posturii, cum a fost descrisă anterior;

 examenul tonusului muscular pasiv, prin aprecierea rezistenței la

mișcările pasive imprímate de examinator la nivelul diferitor
articulații;

 examenul tonusului muscular activ, adică răspunsul motor la

diverse poziții imprímate de examinator;

 În examenul tonusului muscular se va insista asupra modificărilor

sesizate în comportamentul postural, detectate la observație.
 Reflexe necondiţionate

 În perioada nou-născut, cât şi în celelalte vârste mai

deosebesc şi reflexe necondiţionate. Ele prezintă
fenomene filogenetic întărite. Deosebim trei grupe de
reflexe necondiţionate: stabile, tranzitorii şi posturale. 
Reflexe stabile
Se manifestă de la naştere şi se păstreză toată viaţa:
 reflexul de deglutiţie

 reflexele tendinoase

 reflexul cornean

 reflexele conjunctivale

 reflexul supraorbital
 Reflexe
 Deosebit de preţioase la nou-născut sunt reflexele
necondiţionate tranzistorii. Ele sunt expresia nivelului de
dezvoltare morfofuncţională a sistemului nervos.

 Reflexele tranzitorii exprimă dependenţa de structurile

subcorticale. Dispariţia lor este un fenomen de maturitate,
inhibiţie, ce are ca substrat corticalizarea activităţii SNC.

 Reflexele tranzitorii permit aprecierea nivelului de

dezvoltare al SNC şi uneori pot avea valoarea localizatoare
a leziunii.
 Reflexe tranzitorii
Aceste reflexe există după naştere şi treptat, în anumite
perioade dispar. În acest grup de reflexe intră:

 reflexe orare: suptului (1,5-2 ani), reflexul de căutare (3-4

luni), reflexul de trompă (2-3 luni), palmo-oro-cerebral (2-3
luni).

 reflexe spinale: de apărare (până la 2 luni ), reflexul de

sprijinire (până la 2 luni ), reflexul de pas automat (până la
2 luni ), reflexul Moro (până la 4 luni ), reflexul Robinson
(până la 3 luni ), reflexul Galant (până la 4 luni), reflexul
Peres (până la 3-4 luni ), reflexul Bauer (până la 4 luni ).
 reflexe pozotonice şi mieloencefalice
 Semnificaţia patologică a reflexelor
 absenţa reflexului la vîrsta la care ar trebui să fie prezent;

 persistenţa reflexului după perioada în care, în mod normal ar

trebui să dispară;

 răspunsul asimetric şi răspunsul exagerat la orice vîrstă, timpul

apariţiei şi dispariţiei lui, corespunderea reflexului vârstei
copilului
În condiţii normale reflexele apar şi dispar la anumite vârste.
Lipsa lor la anumite vârste denotă retenţia dezvoltării
neuropsihice a copilului.
Vor fi considerate patologice acele reflexe care se păstrează în
vârsta când ele trebuie să lipsească.
 Dezvoltarea senzorială

Reflexe vizuale
 Vede
la naştere, se orientează spre sursa de lumină, în somn superficial clipește
(somn profund – nu, treaz sesizează vocea mamei, este atras de figura umană).

3 luni – analizează mâinile.

4 l. – întinde mâina pientru a prinde obiectul din câmpul vizual homolateral; la 5

luni – încearcă să prindă obiectul dincolo de axul corpului. Lipsa de răspuns: nu
vede, este neatent, retard mental

 2-3 ani – numește obiectele familiare.

 3-4 ani – testul E, aprecierea gradului de maturare cognitivă.

 Deficit
vizual este dat de: tulburări de refracție, opacități lenticulare, defecte ale
analizatorului vizual (retina, n. Optic, chiazma optică, tractul optic, cortexul
 Dezvoltarea senzorială
Reflexe auditive
 Nou-născutul răspunde printr-un reflex global de
închidere, reflexul Moro.

 La stimuli auditivi puternici el răspunde prin grimasă sau

plâns, surâs, mimică (în somn superficial – reacție reflexă
a întregului corp, apoi reacția se estompează).

 La 5-6 luni apare conjugarea mişcărilor capului şi ochilor

către sursa sonoră.

 Controlul şi supravegherea acuității auditive şi vizuale sunt

obligatorii din perioada de nou-născut.
 Reflexele auditive
se testează aplicând sunetul unui clopoțel aproape de urechea copilului. Reacțiile
apărute vor fi în funcție de stadiul comportamental în care se află nou-născutul, în felu
următor:

în faza de somn profund, răspunsul la sunetul clopoțelului se va manifesta printr-o

reacție foarte slabă, copilul va strânge doar pleoapele, sau răspunsul va fi absent;

în faza de somn superficial copilul va răspunde la sunetul clopoțelului printr-o reacție d

strângere a pleoapelor mai accentuată și o reacție reflexă a întregului corp; când se va
prelungi stimularea, reacția se va estompa, devenind din ce în ce mai scăzută;

în faza de veghe calmă, nou-născutul nu reacționează aproape deloc, uneori poate

închide pleoapele; trebuie de știut că lipsa reacției în această fază de comportament ne
trebuie interpretată ca deficit de auz; se știe că în această fază el reacționează mult ma
complex, sesizând vocea mamei și localăzând-o prin întoarcerea capului spre ea;

când copilul va fi în faza de veghe cu agitație nu vor exista reacții la stimularea auditivă
 Dezvoltarea senzorială


Mirosul în mod practic are o dezvoltare mai puţin

cunoscută. După 1 an reacţionează la mirosurile plăcute şi
dezagreabile. Dezvoltarea lui este mult influenţată de
dezvoltarea gustului.

 Sensibilitatea tactilă, termică şi dureroasă sunt prezente de la

naştere şi se dezvoltă pe măsura creşterii, cu timpul răspunsul
la aceşti stimuli este mai adaptat.

 Sensibilitatea superficială este prezentă la noi-născuţi, cea

profundă se dezvoltă la vârsta de 2 ani. Sensibilitatea ne
furnizează mai puţină informaţie pentru diagnostic la copii de
vârstă fragedă.
 Dezvoltarea senzorială
Gustul
 Este prezent de la naştere.

 Nou-născutul reacţionează la substanţele acide, amare

sau sărate.

 Răspunde printr-un reflex de supt la cele dulci.

 Gustul se dezvoltă în raport cu alimentaţia copilului.

 Gustul la ei este adesea paradoxal, bizar şi capricios.

 Limbajul
 Alături de primul sistem de semnalare (senzațiiși reprezentări) apare
al II-lea sistem de semnalare, reprezentat prin cuvânt (alterarea
mecanismului psihic al vorvirii – afazia, tulburări organice și
funcționale de reglare și execuție a articulației cuvintelor).

 Vorbirea apare la copil în săptămânile a 4-6 când începe a gânguri.

 La 6 luni copilul pronunţă unele sunete „ba-ba-ba”, „ma-ma-ma”.

 Către sfârşitul primului an în lexiconul copilului sunt deja 8-12 cuvinte,

înţelese de el – papa, mama, dă-mi, na, av-av, am-am, tic-tac.

 Către 2 ani lexiconul copilului include circa 300 cuvinte, apar primele
propoziţii scurte.
 Aprecierea şi evaluarea dezvoltării
neuropsihici
Metoda Denver II
 Dupa recomandările OMS aprecierea dezvoltării
neuropsihice se efectuiaza dupa metoda Denver II ,
 Aprecierea dezvoltării neuropsihice după această
metodă presupune folosirea următoarelor 5 repere:

 1. Motricitate grosieră
 2. Motricitate fină-adaptibilitate
 3. Limbaj
 4. Criteriu personal-social
 Reacţii de voce în dezvoltarea vorbirii copiilor:
 1.5 luni - gângureşte a-aa, e-ee;
 2-3 luni - gângureşte g, ş, b;
 4 luni - silabe;
 7 - 8.S luni - silabe ba-ba, ga-ga;
 8.5 - 9.5 luni - repetă silabele cu intonaţii diferite;
 9.5-18 luni - cuvinte: mama, baba; sunete simbolice:
 gav- gav - câinele; tic-tac - ceasul etc. toate întrebuinţate
 la nominativ;
 18-20 luni - fraze din 2 cuvinte (mama dă), îndeplineşte
 comenzi simple ce exprimă interesul copilului;
 20-22 luni - apare aprecierea unui obiect din mai multe;
 22-24 luni - bagajul de cuvinte ~ 300 substantive, verbe
 şi alte părţi de vorbire;
 18-24 luni -1 perioadă: a?, ce?;
 3 ani - frazele complexe, percepe cazul în fraze;
 4-5 ani - fraze lungi, momologuri. Perioada definitivă de
 Descoperirea propriului corp
 Se manifestă la 4 luni.

 După 4 luni sugarul schiţează unele interese pentru funcţiile sale

excretorii, suporturi viitoare importante pentru educaţia
sfincteriană, care obişnuit începe după vârsta de 8- 10 luni şi chiar
mai târziu prin cerutul oliţei etc.

 Deasemenea poate surâde la vederea imaginii sale.

 Către vârsta de 1 an este interesat îndeaproape de imagine şi de a

descoperi ceea ce se află îndărătul oglinzii.

 După vârsta de 1,5-2 ani copilul îşi recunoaşte unele componente

ale corpului său, pe care le arată cu interes la solicitare.
 Descoperirea mediului înconjurător
 Este legată în mod direct de relaţiile sugarului şi copilului
mic cu persoanele din jur.

 Descoperirea obiectelor şi a spaţiului, precum şi a

mijloacelor lui de comunicare, în principal limbajul.

 Relaţiile cu persoanele din jur.

 PATOLOGIA CREŞTERII
 Creşterea unui copil este considerată normală dacă
ea evolueaza conform curbelor de referinţa, urmând
acelaşi culuar în limitele a două devieri standard în
jurul valorii medii penru vârsta si sex.


 Când creşterea este încetinită sau accelerată

parametrii ei sunt în culuarele extrem şi reprezinta
un fenomen patologic.
 Retardul de creştere statural

 Retardul creşterii staturale este -când

talia este inferioara valorii medii pentru
vârsta si sex cu 2 DS sau este sub
percentila 3.

 Când talia unui copil este sub 4 DS

vorbim despre nanism
 Retardul de creştere statural

 Formele Clinice
 În urma bilanţului anamnestic, clinic şi
radiologic orienteaza spre următoarele forme
de retard statural:
 secundar,
 osos,
 endocrin
 esenţial
 Retardul statural secundar

 are mai multe cauze: organice, metabolice

şi psihoafective, care le gasim în
anamneza. Vârsta osoasă este întârziată
dar , apropiată de vârsta staturală, ceea ce
sugerează o posibilă revenire în cazul în
care cauza este tratată
 Retarul de origine osoasă
 aici vârsta osoasă este egală cu vârsta
cronologică. Viteza de creştere este normală.
Acest retard se asociază cu malformaţii sau cu
boli cromozomiale.
 Retardul de cauza endocrină
 viteza de creştere este foarte încetinită.
 Vârsta osoasă este inferioară vârstei
cronologice, dar egală vârstei staturale.
 Retardul statural esenţial
 în acest caz copilul este armonios iar viteza de
creştere normală.Vârsta osoasa este situată între
vârsta cronologică si vârsta staturală.
 a) Se întâlneşte la retardul statural ereditar şi în acest
caz este vorba de o talie mică familială. Talia este
sitată între -2 şi -3 DS şi se constituie în primii ani de
viaţă. Vârsta osoasă este egală cu vârsta staturală şi
cu cea cronologică , dar poate fi în avans faţa de
vărsta cronologică. Posibilitatea de recuperare este
nulă, având un prognostic statural definitiv
mediocre.
 Retardul statural
 b) Retardul de creştere intrauterin se constată la
naştere. Când ne aflam în faţa unei greutaţi şi talii
inferioare vârstei gestaţionale e necesar de a compara
aceşti parametri cu curbele şi tabelele centilice.
Motivele acestui retard sunt variabile - patologia
embriofetală , cauze materne sau plancetare.
 Retardul statural constatat la naştere poate fi parţial
constatat în primele luni de viaţă. Măsuri
recuperatorii nu există decât cele profilactice.
Copilul cu talie mare şi creştere accelerată

 În cazul în care talia copilului se situează peste

percentila 95 sau peste +2 DS vorbim de talie
mare. Se recunosc 2 cercumstanţe în care talia
copilului poate fi mai mare decât media
vârstei :
 Talia mare cosntituţională , când părinţii
copilului deasemenea au o tale mare. În primul
an de viaţă avem creşterea taliei foarte repede
peste percentilele normale pentru vârsta şi sex
 Copilul cu talie mare şi creştere accelerată
 Circumstanţe patologice în care talia creşte excesiv:
 a) cauze endocrine -hipersecreţia de hormoni de
creştere ( tumori) ; secreţia de hormoni sexuali în
pubertatea precoce sau pseudopubertatea precoce ;
hipertirioidism ; hiperinsulinism.
 b) cauze nonendocrine- asociate cu sindroame
malformative sau dismorfice (gigantismul cerebral,
sindromul Marfan, Wiejudemann şi Beckwith).
 Obezitate

 La copii și adolescenți, obezitatea este definită ca un IMC

mai mare decât al percentilei de 95.
 În cele mai multe cazuri, obezitatea este provocată de o
combinație dintre un consum excesiv de calorii, lipsa
activității fizice și o predispoziție genetică, deși, în anumite
situații, cauzele principale sunt genele(boala
Down,sindromul Prader-Willi), afecțiunile endocrine
(hipotireoza,secretie excesiva de corticosteroizi(boala
Cushing),maladii talamice), medicamentația sau
afecțiunile psihice.
 Tratamentele utilizate la copii sunt în principal intervenții în
stilul de viață și tehnici comportamentale.
 Excesul de corticosteroizi
Hipercoticismul poate fi :endogen sau iatrogen.Unul dintre
cele mai representative sindroame este Sdr.Cushing.
Clinic:Incetinirea cresterii staturale,adaus excesiv in
greutate,dureri dorsale (osteoporoza) ,vergeturi.
Diagnosticul:Concentratii mari ale cortizolului timp de 24
ore
Concentratia crescuta a hormonului e de origine
central (hipotalamo-hipofizara)
Concentratia scazuta a hormonului e de origine
periferica(suprarenalele)
Alta cauza este administarerea de lunga durata a corticosteroizilor
Sindromul Prader-Willi
Copilul cu statura mica
Aceasta este cel mai des tip constitutional.
Cauzele taliei joase le putem depista
usor ,deoarece
aceasta ,de regula, este insotita si de o
patologie care
frineaza cresterea.
Cauzele:
-Endocrine
-Maladie osoasa contitutionala
-Anomalie cromozomicala autosomala
(trisomia 21)
-Afectiune cronica decompensate
-Corticoterapie continua sau indelungata
 Cel mai des intilnite cauze a taliei joase
sunt:
 Retard de crestere cu debut intrauterine
(RCIU)
 Deficitul Hormonului de crestere
 Sdr.Laron
 Hipotiroidism
 Excesul de corticosteroizi
 Sdr.Turner
 Alte cause (malformatii renale,cardiopatie)
 “Nanismul psihosocial”
 Anorexia mintala
 Sindromul Laron

Clinic se aseamana cu deficitul de STH

insa cauza este rezistența la hormon STH
prin anomaliile receptorilor.

-Astfel concentratia GH este marita

- Este o afectiune autosomal recesiva
 Hipotiroidism:
Congenital
Dobintit

Congenital: se depisteaza in primele zile dupa nastere datorita

investigatiilor de rutina.Rare cazuri dar nu unice nu este observant de
medic cauzate de unele tiroide ectopice ,care permit mentinerea
concentratiei serice a H.Tiroidieni ceea ce conduce la incetinirea
cresterii in talie.
Dobindite:
Clinic:incetinirea cresterii in talie si surplus de greutate corporala.Mai
putin informative sunt contipatiile,miscari active reduse.
Cauza:tireodita.Gusa frecevent este prezenta.
Diagnostic:Nivelul circulant scazut al TSH
Tratament :admnistrarea hormonilor tiroidieni
 “Nanismul psihosocial”-se observa in cazul in
care copilul nu creste intr-un anturaj favorabil
iar relatiile cu cei din jur sunt retrase

Anorexie mintala-se intilneste mai des la fete

cind amenoreea si slabirea apar in prim
plan.Se observa mai bine cind perioada
pubertara incepe precoce ca rezultat al
incetarii cresterii in talie
 Sindromul Sotos
Clinic:
 Talie mare la nastere

 Macrocranie (frunte lata,bose frontale

pronuntate,hipertelorism)
 Retard mintal

In decursul primilor ani de viata cresterea este

accelerate,apoi devine normal
Cauze cel mai frecvente sunt cele sporadice,dar au fost
raporatate si cazuri familiale
 Sindromul Marfan
 Este o anomalie de collagen
 Talia inalta este asociata cu maladii ocular,cardiac
si scheletice
 Stern infundibuliform
 Moliciune ligamentare
 Scolioza
 Prolaps de valve mitrala
 Transmitere autosomal dominant
 Sindromul Klinefelter
Clinic:
 Talie inalta

 Retard scolar

 Insufiecenta testiculara

 Testiculele sunt marite in volum,dar devin

normale la pubertate
Diagnosticul se pune tardive cind apre
hypogonadism,ginecomastie sau sterilitate
Multumesc pentru atentie!
Conform Organizației Mondiale a Sănătății :

“Sănătatea este o stare de bine – fizică și

mintală și de integrare socială, dar nu numai
absența bolii. ”

Grupele de sănătate a copilului se determină

prin evaluarea complexă cu bilanțul stării de
sănătate a copilului în baza celor 6 criterii de
sănătate.
Criteriile de apreciere a stării sănătăţii copilului se
referă la:
1) particularitățile ontogenezei copilului, de prezența sau lipsa incidentelor
în anamneza biologică;
2) dezvoltarea fizică a copilului care se apreciază în baza parametrilor
antropometrici (talia,masa,per.craniului,toracelui) și permite evidențierea
tulburărilor de creștere (malnutriție, hipostatură, paratrofie, dezvoltarea
disarmonioasă);
3) dezvoltarea neuropsihică a copilului, care se efectuează în
corespundere cu liniile principale de dezvoltare la diferite perioade de
vîrste. Perturbajele dezvoltării neuropsihice sugerează o patologie a SNC,
maladii somatice istovitoare sau o insuficiență a măsurilor educaționale cu
copilul;
4) starea functională a organelor și sistemelor care este apreciată prin
examenul clinic al copilului și permite depistarea unor stări premorbide,
prenozologice, adică a stărilor de fond;
5) rezistența și reactivitatea copilului, care se apreciază conform
particularităților de ontogeneză, după nr. de îmbolnăviri acute suportate
de copil in perioada preliminară examinării; copilul cu rezistentă protectiva
normală face pe parcursul anului sau suporta 1-2 episoade maladive cu
evoluție usoară; rezistenta subnormală determină îmbolnaviri frecvente
(>2 cazuri de boală) sau maladii severe ale copilului;
6)prezența maladiilor cronice și a focarelor cronice de infecție.
Grupa I de sănătate include copii absolut sănătoși la
care:

-Perioada de ontogeneză a evoluat normal; se admit

dismorfii unice (deformații neînsemnate a unghiilor,
pavilioanelor urechii, pete congenitale);
-Dezvoltarea fizică și neuropsihică se încadrează în indicii
de vîrstă;
-Starea funcțională a sistemelor și organelor este
satisfăcătoare;
-Rezistența și reactivitatea este satisfăcătoare ,
morbiditatea lipsește sau maladii acute rare cu evoluție
ușoară;
-Patologia cronică lipsește.
Grupa II A de sănătate:

- Anamnestic biologic agravat (familie incompletă),

antecedente prenatale și obstetricale (disgravidii,
patologie a sarcinii, evoluția complicată a nașterii, sarcină
multipară), prematuritate fără semne de imaturitate,
dificultăți în perioada neonatală precoce (starii neonatale
limitrofe cu expresii excesive și evoluție prelungită);
- Dezvoltarea fizică și psihomotorie corespunzătoare
vîrstei copilului;
- Statutul funcțional al sistemelor și organelor este
satisfăcător;
-Reactivitatea și rezistența este bună, maladii acute
episodice cu evoluție ușoară sau lipsa lor;
-Patologia cronică absentă.
Grupa II B de sănătate:
-Perioda ontogenezei a evoluat nefavorabil (antecedente prenatale și
obstetricale: făt macrosom, suprapurtat, naștere rapidă sau trenată,
operație cezariană, prezentație pelviană, infecții la gravide, sindrom
febril prenatal, prematuritate, maturitate) sau normal;
-Dezvoltarea fizică normală, deficit sau exces ponderal;
-Dezvoltarea neuropsihică normală sau retenție ușoară;
-Devieri funcționale (pilorospasm fără tulburări de nutriție, hernie
ombilicală incipientă, dimensiuni mici ale fontanelelor mari, defecte de
ținută, sufluri cardiace funcționale, tendințe spre hipo- sau hipertensiune
arterială, aritmii cardiace, probe funcționale de efort subnormale), stări
de fond (rahitism, malnutriție, paratrofie, diateze alergice, limfatice,
dismetabolice, anemie fierodeficitară ușoară), stări patologice minimale
(vegetații adenoide și hipertrofia amigdalelor de grad I, II, devierea
septului nazal fără dereglări de respirație, carie dentară subcompensată,
reacții nevrotice, disfuncții ale tractului digestiv, dureri abdominale
periodice);
-Reactivitate și rezistentă alterată, infecții respiratorii frecvente, bronșite
repetate, pneumonii cu evoluție trenante si recuperare lentă,
fatigabilitate, hiperexcitabilitate, tulburări de somn și ale apetitului,
subfebrilitate;
-Maladii cronice lipsesc.
Grupa III de sănătate:
-Prezența maladiilor cronice, malformații ale organelor și
sistemelor de organe în stare de compensare (starea de
compensare se referă la devieri funcționale ale organelor
patologic modificate și lipsa manifestărilor clinice și
funcționale din partea altor organe și sisteme);
-Dezvoltarea fizică corespunde vîrstei, deficit sau exces
ponderal grad I, II, statură mică;
-Dezvoltarea psihică normală sau retenție în dezvoltare;
-Starea funcțională alterată a sistemului sau organului
afectat, dereglări funcționale ale altor sisteme și organe;
-Rezistența și reactivitatea ușor alterată, acutizări rare cu
evoluție ușoară a maladiilor cronice făra dereglări
pronunțate ale stării generale, maladii intercurente
episodice;
-Perioada ontogenezei a evoluat favorabil sau mai des
defavorabil, problemele fiind în corelație cu patologia
cronică a copilului.
Grupa IV de sănătate:
-Prezența maladiilor cronice sau defectelor congenitale în
dezvoltarea sistemelor și organelor, care se află în stare de
subcompensare (starea de subcompensare se determină
prin dereglările functionale ale organelor afectate și altor
sisteme si organe);
-Dezvoltarea fizică este normală sau nu corespunde vîrstei;
deficit sau exces ponderal, retard statural;
-Dezvoltarea psihomotorie corespunde normativelor de
vîrstă sau denotă retenție în dezvoltarea neuropsihică;
-Disfuncțiuni ale sistemelor afectate și ale altor organe și
sisteme;
-Rezistența și reactivitatea deteriorate- morbiditate înaltă
prin recurențe frecvente ale maladiei de bază cu alterări
importante ale stării generale, boli intercurente cu perioada
de reconvalescență trenantă, complicații;
-Ontogeneza a evoluat defavorabil cu adversități prenatale,
obstetricale, mai rar- normal.
Grupa V de sănătate:
-Copii cu malformații de dezvoltare grave și maladii cronice
severe, starea de decompensare fiind determinată de modificări
morfopatologice și funcționale severe atît în organul afectat, cît
și în alte organe și sisteme cu starea decompensată, care
determină invaliditatea copilului;
-Dezvoltarea fizică: deficit sau exces ponderal, deficit statural;
rar-normală;
-Dezvoltarea neuropsihică normală sau întîrziată (depinde de
geneza maladiei de bază- în afecțiuni neurologice, metabolice,
endocrine- retardul psihomotor este pronunțat);
-Dereglări congenitale în starea funcțională a sistemului afectat,
devieri funcționale ale altor organe și sisteme;
-Perturbări pronunțate în reactivitatea și rezistența organismului,
acutizări frecvente și severe ale suferințelor cronice, dezvoltarea
complicațiilor, maladii intercurente frecvente cu evoluții trenante
și perioada de reconvalescență alterată;
-Evoluția ontogenetică patologică, antecedente prenatale,
obstetricale.
 Determinarea grupelor de sănătate ofera o
imagine mai amplă a statului fizic al copilului
și permite diferențierea asistenței medicale
pentru copii cu probleme de sănătate, cu
stări premorbide sau fără perturbări de
sănătate.
Multumesc pentru atentie!