Istoria orașului București

Autori:
Ana Coman
Ștefan Coman
 Capitala României are un parcurs istoric cel puțin interesant, dacă stăm să
analizăm etapele și factorii care au dus la evoluția orașului în toate planurile. Orașele
formate în Țara Românească reprezentau adevărate centre economice și încorporau
oameni din mai toate clasele sociale. Dintre toate acestea doar Bucureștiul a îmbrăcat
“veșmântul capitalei”.
 Preistoria și Antichitatea

Primele mențiuni istorice despre București provin din secolul XIV, însă acest
lucru nu înseamnă că și primii locuitori datează din acea perioadă. Zona pe care astăzi stă
capitala României era populată încă din Preistorie.
Descoperirile arheologice atestă, pe teritoriul Bucureştilor, urme de locuire
datate din aproximativ anul 150.000 î. Hr., ceea ce face din Capitala României una dintre
cele mai vechi zone populate din Europa. Aşezările erau situate pe malurile celor două
râuri ce străbat Bucureştiul – Dâmboviţa şi Colentina.
Au fost descoperite de asemenea artefacte ce datează din Paleoliticul târziu,
Mezolitic și Neolitic inclusiv adevărate obiecte de artă și unelte chiar sofisticate ce aparțin
culturilor Glina, Dudești și Gumelnița, a căror arie includea zone vaste din Balcani.
Din epoca geto-dacică datează diverse tezaure de monede greceşti sau de
imitații locale, precum cele de la Herăstrău, Colentina, Pipera, Fundeni, Popeşti-Leordeni.
În perioada romană, teritoriul bucureștean a continuat să fie un pământ al
nimănui, cutreierat și locuit câteodată de ciobani, ocolit de numeroasele popoare barbare
ce se aflau în permanentă căutare de prăzi bogate și călcat ocazional de trupe romane sau
bizantine ce încercau să restaureze controlul imperial în abandonata Dacie.
 Evul Mediu
Legenda întemeierii orașului București

Cea mai populară legendă despre originea Capitalei din perioada evului mediu
spune povestea unui cioban, Bucur, care acum mai bine de 700 de ani a ajuns în luncile
Dâmboviţei păscându-şi animalele. Bucur era un om foarte avut, cu o turmă de oi foarte
mare, dar şi multe slugi. Şi-a aşezat stâna pe malul Dâmboviţei şi, ajutat de slujitorii săi, a
reuşit să îşi întemeieze o gospodărie foarte mare.
Deoarece gospodăria ciobanului Bucur era atacată constant de prădători, acesta
a transformat-o într-o cetate greu de penetrat. Pentru a-şi arăta recunoştiinţa faţă de
Dumnezeu, Bucur a ridicat şi o biserică, în apropierea cetăţii sale.
Cu timpul, oamenii care treceau prin zonă au început să se aşeze în jurul
bisericii şi a fortăreţei lui Bucur şi astfel se naşte prima comunitate pe malurile Dâmboviţei.
 Evul Mediu

În anul 1459 s-a făcut prima atestare istorică a Bucureștiului într-un act
emis de domnitorul Vlad Ţepeş. Este vorba de un hrisov prin care domnitorul Vlad
Ţepeş “cu a sa bunăvoinţă, cu inimă curată şi luminată”, dăruieşte “lui Andrei şi cu fiii
săi, Poiana lui Stev şi lui Iova şi lui Drug… ocina lui Petre din Ponor… Şi cine dintre
dânşii va muri, iar ocinele să fie celor rămaşi, la dânşii prădalnica să nu fie”.

Actul a fost eliberat cu scopul de a-i scuti pe cei amintiţi în hrisov de dările
obişnuite şi se încheia cu menţiunea că “s-a înscris în septembrie 20, în cetatea
București, în anul 6968 (1459).

Vlad Țepeș alege să facă din vechea cetate a lui Mircea cel Bătrân o nouă
capitală a Țării Romanești, transformând vechiul fort din lemn într-un castel adevărat.
 Perioada Fanariotă

Această perioadă a fost una de înflorire și dezvoltare. Sub cârmuirea unor

domnitori precum Nicolae Mavrocordat și Alexandru Ipsilanti, sunt puse primele
pavaje, apar primele școli și universități din București și începe perioada de extindere
a concentrațiilor urbane și limitarea moșiilor destinate agriculturii, ce va fi încheiată de
abia spre începutul secolului XX.

Tot în aceste decenii încep să apară mahalalele a căror organizare se

aseamănă cu cea din Constantinopol și care duce la concentrarea unor categorii
sociale sau etnii și culte în anumite cartiere.

Bucureștiul începe să capete acel aspect unic, prin care se impune în

memoria călătorilor străini, drept punctul de graniță dintre influențele europene și cele
asiatice și locul de fuziune și schimb între cele două culturi.
 Micul Paris

Veacul scurs după Revoluția de la 1848 avea să fie cel mai înfloritor pentru
București. Devenit capitala întregii Românii ca urmare a dublei alegeri a lui Alexandru
Ioan Cuza, orașul avea să treacă printr-o adevarată explozie economică,
demografică și culturală.
În 1854 se inaugurează Grădina Cişmigiu, despre care germanul
Ferdinand Lassalle apreciază că “întrece cu mult tot ce poate arăta Germania”. Este
important de menţionat că Bucureştiul este primul oraş din lume care introduce
iluminatul cu petrol lampant. Acest lucru s-a produs în 1857, în timp ce Viena abia în
1859 va introduce această facilitate publică.

Hanul lui Manuc

(1841)
 Micul Paris
În perioada următoare Bucureștiul va fi ocupat de trupele germane în
Primul Razboi Mondial, va fi lovit de numeroase cutremure și incendii, va fi scena
multor răscoale și răzmerite, de la conspirația care-l va înlătura pe Cuza, până la
lovitura de stat împotriva regimului Antonescu și va fi bombardat de aliații anglo-
americani iar apoi de către foștii aliați germani în timpul celui de-al Doilea Război
Mondial. Dar în ciuda tuturor acestor dezastre, viața și progresul au continuat așa
cum au facut-o în trecut, orașul atrăgând în continuare noi locuitori de la simpli
lucrători la genii artistice.

Bucureștiul
Interbelic
 Perioada Comunistă

Bucureștiul comunist s-a caracterziat prin ridicarea de întregi cartiere noi

de blocuri rezidențiale, specifice țărilor comuniste, amplasarea de statui cu scopul
glorificării doctrinelor și liderilor, demolarea bisericilor și a clădirilor vechi ce stateau
în calea noului plan urbanistic, crearea de uzine și fabrici ciclopice către periferia
orașului etc. În această perioadă multe din elementele ce constituiau farmecul și stilul
“Micului Paris” s-au pierdut pentru totdeauna.

Bucureștiul în
perioada
comunistă
 După Revoluție

După Revoluția din ’89, probabil cea mai mare răscoală din multele pe care
Bucureștiul le văzuse până atunci, s-a încercat o revenire la ideea de “Micul Paris”,
însă moștenirea lăsată de comunism nu poate fi ștearsă sau mascată. Este greu de
identificat direcția de evoluție a Bucureștiului, însă apar doua fenomene:
abandonarea fabricilor și a marilor complexe din perioada comunistă și extinderea
într-un ritm foarte rapid a mall-urilor, supermarketur-ilor și a altor astfel de complexe
comerciale masive, atât la periferie cât și prin zonele apropiate de centru.
Istoria acestei perioade a Bucureștiului încă se scrie și poate ca peste
cateva decenii vom putea să spunem că și aceasta a avut ceva unic. Până atunci
trebuie să privim cu optimism viitorul.
 Bibliografie

https://identitatea.ro/istoria-Bucureștiului/
https://historia.ro/sectiune/general/istoria-Bucureștiului-de-la-asezare-medievala-la-
572808.html
http://www.istorie-pe-scurt.ro/istoria-mai-mult-sau-mai-putin-cunoscuta-a-Bucureștiului/
https://bucuresti.fest.ro/evenimente/expozitii/arheologie
http://www.istorie-pe-scurt.ro/istoria-mai-mult-sau-mai-putin-cunoscuta-a-bucurestiului/
#more-7988
https://www.youtube.com/watch?v=oC074zjlmGQ&t=134s
https://www.youtube.com/watch?v=zDZVvhqIws8&t=53s
Mulțumim!