Sunteți pe pagina 1din 8

Agricultura urbană și securitatea alimentară

Prin agricultura urbana se intelege practica cultivarii, prelucrarii si


distributiei alimentelor in zona urbana si in satele mici din jurul acesteia
(peri-urban). Aceasta include agricultura, gradinaritul (horticultura),
cresterea animalelor, apicultura urbana, acvacultura, agrosilvicultura. In
tarile in care este practicata ea a dovedit a avea un rol important in
viata sociala si culturala precum si in economia orasului.
Agricultura urbana are nenumarate avantaje

Printre acestea amintim reducerea saraciei si


incluziunea sociala a populatiei defavorizate sau a
persoanelor vulnerabile.

Agricultura urbana joaca un rol important


in consolidarea securitatii alimentare prin atenuarea
impactului pe care il are transportul acestora catre
consumatorul final. De cele mai multe ori alimentele
parcurg sute chiar mii de kilometri pana ajung in
farfurie.
Accesul la alimentele produse pe plan local, cresterea gradului de
constientizare cu privire la multe aspecte ale alimentelor: cum cresc
alimentele, ce este un aliment produs sanatos si responsabil, care sunt
culturile locale si care este perioada in care acestea pot fi recoltate si
consumate cat mai natural, este un alt rezultat al practicarii agriculturii
urbane

Agricultura urbana are o mare contributie la obiectivele de


dezvoltare durabila, prezentate de catre UE in Agenda pentru
2030 printre care reducerea risipei alimentare, sustinerea
fermierilor locali, lupta impotriva incalzirii climatice.
Securitatea alimentară este parte a securităţii fiecărui stat din lume
şi respectiv a securităţii globale. Asigurarea securităţii alimentare, adică
asigurarea aprovizionării populaţiei cu produse agroalimentare de bază şi
de calitate rezultate din gestionarea raţională a resurselor interne prin
politici specifice, intră în obligaţiile fiecărui stat

Avem o definiţie mult


complexă şi anume „securitatea alimentară, la nivel individual, casnic,
naţional, regional şi global, este realizată atunci când toţi oamenii, în toate
momentele, au acces fizic şi economic, la alimente suficiente, sigure şi
nutritive, pentru a-şi satisface nevoile de hrană şi preferinţele alimentare,
pentru o viaţă activă şi sănătoasă”.
 Securitatea alimentară a fost abordată pe un concept multidimensional care are în
vedere atât necesitatea asigurării unei oferte agricole suficiente cât și asigurarea
accesului economic al populației la hrană, stabilitatea ofertei și al modului de utilizare.
 Responsabilitatea pentru disponibilitatea hranei revine, în principal, agriculturii, care
trebuie să asigure o ofertă alimentară suficientă pentru satisfacerea nevoilor alimentare
și nutriționale ale populației, iar accesul la hrană este o problemă care depinde de
situația generală a economiei care asigură, prin nivelul veniturilor populației, puterea
de cumpărare a hranei pentru fiecare gospodărie a hranei la nivel individual.
Deoarece producţia agricolă este principala sursă şi cea mai sigură pentru
asigurarea disponibilului de consum alimentar al populaţiei unei ţări, s-a
considerat că direcţia strategică cea mai importantă a acestei abordări este cea
referitoare la creşterea rolului agriculturii româneşti ca furnizor de securitate
alimentară, cu următoarele obiective: creşterea nivelului de asigurare a
consumului alimentar al populaţiei din producţia internă, la produsele
importante (cereale, legume, 2 fructe, carne, alimente procesate); stabilizarea
ofertei agricole interne, în principal prin măsuri de susţinere a infrastructurii de
îmbunătăţiri funciare (cu accent pe irigaţii); dobândirea statutului de ţară
exportatoare de produse agricole şi furnizor de securitate alimentară în plan
regional şi european.
Securitatea alimentară implică următoarele aspecte, mult mai
complexe :
 Disponibilitatea unor alimente de calitate şi nutritive, din surse
locale, regionale şi internaţionale (producerea şi procesarea
alimentelor, managementul apei, comerţ: import-export,
depozitarea alimentelor)
 Stabilitatea furnizării de alimente (condiţii bune de producere,
mediu economic optim, măsuri de planificare în caz de urgenţe şi
dezastre, condiţii bune de viaţă, stil de viaţă sănătos )
 Accesul la acele alimente (marketing, transport, putere de
cumpărare, programe sociale de furnizare a alimentelor nutritive)
 Acceptabilitatea (alimente disponibile care să fie potrivite cerinţelor
culturale şi nutriţionale)
 Adecvarea (sustenabilitatea ecologică şi siguranţa alimentelor)
 Accesul la informaţie privind calitatea şi siguranţa alimentelor
 Utilizarea alimentelor consumate (stare bună de sănătate,
posibilitatea de alegere a alimentelor nutritive, siguranţa şi calitatea
alimentelor, apă curată, sanitizare)

S-ar putea să vă placă și