Prin agricultura urbana se intelege practica cultivarii, prelucrarii si
distributiei alimentelor in zona urbana si in satele mici din jurul acesteia (peri-urban). Aceasta include agricultura, gradinaritul (horticultura), cresterea animalelor, apicultura urbana, acvacultura, agrosilvicultura. In tarile in care este practicata ea a dovedit a avea un rol important in viata sociala si culturala precum si in economia orasului. Agricultura urbana are nenumarate avantaje
Printre acestea amintim reducerea saraciei si
incluziunea sociala a populatiei defavorizate sau a persoanelor vulnerabile.
Agricultura urbana joaca un rol important
in consolidarea securitatii alimentare prin atenuarea impactului pe care il are transportul acestora catre consumatorul final. De cele mai multe ori alimentele parcurg sute chiar mii de kilometri pana ajung in farfurie. Accesul la alimentele produse pe plan local, cresterea gradului de constientizare cu privire la multe aspecte ale alimentelor: cum cresc alimentele, ce este un aliment produs sanatos si responsabil, care sunt culturile locale si care este perioada in care acestea pot fi recoltate si consumate cat mai natural, este un alt rezultat al practicarii agriculturii urbane
Agricultura urbana are o mare contributie la obiectivele de
dezvoltare durabila, prezentate de catre UE in Agenda pentru 2030 printre care reducerea risipei alimentare, sustinerea fermierilor locali, lupta impotriva incalzirii climatice. Securitatea alimentară este parte a securităţii fiecărui stat din lume şi respectiv a securităţii globale. Asigurarea securităţii alimentare, adică asigurarea aprovizionării populaţiei cu produse agroalimentare de bază şi de calitate rezultate din gestionarea raţională a resurselor interne prin politici specifice, intră în obligaţiile fiecărui stat
Avem o definiţie mult
complexă şi anume „securitatea alimentară, la nivel individual, casnic, naţional, regional şi global, este realizată atunci când toţi oamenii, în toate momentele, au acces fizic şi economic, la alimente suficiente, sigure şi nutritive, pentru a-şi satisface nevoile de hrană şi preferinţele alimentare, pentru o viaţă activă şi sănătoasă”. Securitatea alimentară a fost abordată pe un concept multidimensional care are în vedere atât necesitatea asigurării unei oferte agricole suficiente cât și asigurarea accesului economic al populației la hrană, stabilitatea ofertei și al modului de utilizare. Responsabilitatea pentru disponibilitatea hranei revine, în principal, agriculturii, care trebuie să asigure o ofertă alimentară suficientă pentru satisfacerea nevoilor alimentare și nutriționale ale populației, iar accesul la hrană este o problemă care depinde de situația generală a economiei care asigură, prin nivelul veniturilor populației, puterea de cumpărare a hranei pentru fiecare gospodărie a hranei la nivel individual. Deoarece producţia agricolă este principala sursă şi cea mai sigură pentru asigurarea disponibilului de consum alimentar al populaţiei unei ţări, s-a considerat că direcţia strategică cea mai importantă a acestei abordări este cea referitoare la creşterea rolului agriculturii româneşti ca furnizor de securitate alimentară, cu următoarele obiective: creşterea nivelului de asigurare a consumului alimentar al populaţiei din producţia internă, la produsele importante (cereale, legume, 2 fructe, carne, alimente procesate); stabilizarea ofertei agricole interne, în principal prin măsuri de susţinere a infrastructurii de îmbunătăţiri funciare (cu accent pe irigaţii); dobândirea statutului de ţară exportatoare de produse agricole şi furnizor de securitate alimentară în plan regional şi european. Securitatea alimentară implică următoarele aspecte, mult mai complexe : Disponibilitatea unor alimente de calitate şi nutritive, din surse locale, regionale şi internaţionale (producerea şi procesarea alimentelor, managementul apei, comerţ: import-export, depozitarea alimentelor) Stabilitatea furnizării de alimente (condiţii bune de producere, mediu economic optim, măsuri de planificare în caz de urgenţe şi dezastre, condiţii bune de viaţă, stil de viaţă sănătos ) Accesul la acele alimente (marketing, transport, putere de cumpărare, programe sociale de furnizare a alimentelor nutritive) Acceptabilitatea (alimente disponibile care să fie potrivite cerinţelor culturale şi nutriţionale) Adecvarea (sustenabilitatea ecologică şi siguranţa alimentelor) Accesul la informaţie privind calitatea şi siguranţa alimentelor Utilizarea alimentelor consumate (stare bună de sănătate, posibilitatea de alegere a alimentelor nutritive, siguranţa şi calitatea alimentelor, apă curată, sanitizare)