STUDIU DE

CAZ
LATINITATE
SI DACISM • Biringer Alenia
• Keri Andra
• Kocsmaros Andreea
• Laszlo Emma
 • Concepte şi curente de idei care pun în relaţie cele două
I. DEFINIREA componente fundamentale ale etnogenezei românilor, substratul
dacic şi elementul latin predominant
TERMENILOR • Ideea latinităţii :

ŞI ISTORIA - apare mai întâi, în secolele al XVI-lea – al XVIII-lea, în

scrierile cronicarilor, ca o firească dorinţă de cunoaştere a

CONSTITUIRII originilor şi de mândrie a unei descendenţe ilustre;

-atinge un punct de apogeu (şi de exagerări) în epoca Şcolii
LOR: Ardelene
-primele menţiuni despre români îi aparţin împăratului
Constantin al VII-lea Porfirogenetul (913-959), care îi consideră
„romani“, „urmaşi ai coloniştilor romani“: „ei se numesc romani
şi acest nume l-au păstrat până astăzi“
-ideea latinităţii limbii române este enunţată de Poggio
Bracciolini (1380-1459) şi de Silvio Piccolomini (1405-1464),
care consemnează pentru prima dată că există o asemănare între
limba vlahilor şi cea a locuitorilor din Italia
- Nicolaus Olahus (1493-1568) este primul român care afirmă, în
lucrarea „Hungaria“ (scrisă în limba latină şi terminată în 1536),
unitatea de neam, de limbă şi de origine a românilor din toate
provinciile vechii Dacii;
 I. DEFINIREA • dacismul:
- e un curent de reacţie şi de echilibrare a raportului
TERMENILOR ŞI dintre cei doi piloni pe care se întemeiază mitul
fondator, un proces de reabilitare, pe cale ştiinţifică,
ISTORIA poetică sau mitologică, a substratului autohton;
- este un demers polemic împotriva exagerărilor
CONSTITUIRII savanţilor Şcolii Ardelene şi ale purismului latinist,
care depărtau cercetarea ştiinţifică de adevărul istoric
LOR: şi de practica firească a limbii române;
- în secolul XX, afirmarea elementului autohton
devine o adevărată mişcare ideologică, dacismul, care
antrenează istorici, filologi, filozofi ai culturii şi ai
religiei, sociologi, folclorişti;
- în perioada interbelică şi după aceea, afirmarea
elementului autohton în etnogeneză devine dacomanie
sau tracomanie, alimentând uneori mişcările politice
extremiste de dreapta sau naţionalist-comuniste.
 •Ideea de latinitate prin care se înțelege originea romanică
a poporului român și a limbii române, apare mai târziu în
II.ÎNTEMEIEREA atenția cărturarilor români, care au încercat să reconstituie
faptele istorice de la cel dintâi “descălecat”, de la venirea
I S TO R I C Ă Ș I împăratului Traian
LINGVISTICĂ A •Grigore Ureche afirmă cu putere romanitatea poporului
IDEII DE român și a limbii române care este alcătuită din multe
limbi și ne este amestecat graiul nostru cu al vecinilor de
L AT I N I TAT E împrejur.
•Ideea fundamentală a lui Miron Costin este originea latină
a poporului român și a limbii române. El este primul
umanist autohton care încearcă să traseze coordonatele
univerasle valabile ale existenței poporului român între
celelalte popare europene.
•Stolnicul Constantin Cantacuzino susține cu o informație
mai bogată, unitatea de limbă și de neam a locuitorilor din
cele 3 state românești Moldova, Țara Românescă și
Transilvania. Prin români, Cantacuzino nu înțelege numai
locuitorii din Țara Românească ci și pe toți vorbitorii de
limba romănă din orice parte chiar daca au cuvinte “den
amestecarea altor limbi”.
•Ion Heliade-Rădulescu, în studiul „Repede aruncâtură de
ochi asupra limbei si inceputului românilor"* (1836),
aduce explicatii simple, justificate cu argumente științifice
si prin firescul vieții cotidiene, despre originea latină a
 •Bogdan Petriceicu-Hasdeu resuscită rolul substratului în
formarea poporului român, studiul„Perit-au dacii?“
III.CONSTITUIREA (1860) fiind un punct de plecare pentru studiile
ulterioare de afirmare a elementului dac în etnogeneza
IDEII DE DACISM: românilor:
•-combate tendinţele de a exagera componenta latină
sau slavă din alcătuirea limbii române;
•-Hasdeu pledează în favoarea unui punct de vedere
echilibrat, bazat pe izvoare istorice şi pe fapte de limbă,
pentru a dovedi că „naţionalitatea noastră s-a format din
câteva eleminte, din cari nici unul n-a fost predomnitor“;
•• Lucian Blaga, în articolul „Revolta fondului nostru
nelatin“, apărut în revista „Gândirea“ în 1921, combate
exclusivismul latin în configurarea componenţei
spirituale a poporului român: „... se poate spune că în
spiritul românesc e dominantă latinitatea, liniştită şi prin
excelenţă culturală. Avem însă şi un bogat fond slavo-
trac, exuberant şi vital, care, oricât ne-am împotrivi, se
desprinde uneori din corola necu- noscutului răsărind
puternic în conştiinţe. Simetria şi armonia latină ne e
adeseori sfârticată de furtuna care fulgeră molcom în
adâncimile oarecum metafizice ale sufletului românesc.
E o revoltă a fondului nostru nelatin.“;
 IV. ECOURI ȘI
REPRE ZENTĂ RI ● în paralel cu argumentarea de natură științifică, etnogeneza română
dobândește, în plan literar, aspecte poetice și mitologice, devenind sursă de
LITE RARE ALE inspirație pentru numeroși scriitori;
● constituire mitului fondator a atras, mai ales în perioada romantică, prin
ET NOGE NEZEI sentimentul de mândrie națională, dat de o origine fabuloasă, care asociază
două mari popoare ale Antichității.
ROMÂNIL OR ● originea latină transmite românilor atât prestigiul istoric al Imperiului Roman
și ideea apartenenței la marea familie a limbilor romanice, cât și calități ale
spiritului latin, seninătate, claritate, gândire logică;
● originea geto-dacă fascinează îndeosebi spiritele romantice prin ideea
sacrificiului eroic, prin misterele originilor, neelucidate documentar, prin
stabilitate şi arhaitate;
● pentru Mihai Eminescu, etnogeneza se situează în seria fenomenelor
primordiale ilustrate în universul său poetic: cosmogonia şi sociogonia, creaţia
lumii şi creaţia omului, a societăţii umane. „Scrisoarea I“ şi „Rugăciunea unui
dac“, de o parte, „Memento mori“, de cealaltă, ilustrează, în viziune romantică
de cea mai pură vibraţie, cele două mari coloane tematice ale imensului
edificiu poetic eminescian:Eminescu identifică timpul etern, universal, în
lumea mitică a Daciei preistorice, pe care îşi întemeiază mitosul naţional;
● Dacia este, în poezia lui Eminescu, imaginea ideală a statului arhaic, natural.
● Mitul Daciei este cea mai frumoasă reprezentare metaforică a istoriei
naţionale, în care întregul peisaj se converteşte în motive şi simboluri ale
eternităţii;
● Mihail Sadoveanu reia profundele semnificaţii mitice ale pământului dacic în
romanul „Creanga de aur“ (1933):
acţiunea coboară în timp, până la anul 780 d.Hr., în vremea arhaică, a preoţilor