Biochimia sângelui.

Proteinele,
enzimele și compușii azotați
neproteici.

Martîn Cristina,
asistent universitar
 Obiectivele:

• Componenţa chimică şi funcţiile sângelui.

• Substanţele organice azotate ale plasmei sangvine.
1. Proteinele plasmatice. Prealbumina. Albumina, globulinele (α1-
antitripsina, α2-macroglobulina, haptoglobina, ceruloplasmina,
transferina, fibrinogenul, imunoglobulinele), proteina C reactivă,
feritina, hepcidina . Metodele de dozare şi separare a proteinelor.
Variaţiile fracţiilor proteice în patologie.
2. Enzimele plasmatice. Clasificarea funcţională. Principalele enzime
plasmatice cu valoare diagnostică.
3. Compuşii neproteici azotaţi ai plasmei sangvine. Azotul rezidual,
fracţiile lui în normă şi în patologie.
 Sângele
• ţesut lichid heterogen, ce asigură
conexiunea umorală a ţesuturilor şi
organelor;
• reprezintă 5-7,5% din greutatea corpului;
• volumul sangvin total la un om adult
este de 4,5 -5 L;
• 2/3 – circulă prin patul vascular, 1/3 –
depozitat (splină, ficat şi alte organe);
• pH-7,35-7,45;
 Funcţiile sângelui:

• Transport
• Protecție
• Reglare homeostatică
 Funcția de transport
• transportul gazelor: O2 de la plămîni la ţesuturi
şi CO2 de la ţesuturi spre plămîni;
• transportul substanţelor nutritive din tractul
digestiv spre ţesuturi;
• transportul produselor finale ale metabolismului
intermediar (uree, acid uric) pentru eliminarea
prin rinichi, plămâni, piele, intestin;
• transportul hormonilor de la glandele endocrine
la ţesuturile ţintă;
 Funcția de protecție
• Leucocitele (WBC) distrug microorganismele
invazive;
• Anticorpii captează și distrug substanțele
patogene;
• Trombocitele și factorii plachetari inițiază
coagularea sângelui și reduc la minimum
pierderele de sânge;
 F-ţia reglatoare homeostatică

a) Izoionie
- menținerea constantă a c% anionilor și cationilor (Na +; K+;
Ca 2+, Mg 2+, Cl-, H2PO4-, HCO3- , etc.);
b) Izotonie
- menţinerea la nivel constant a presiunii osmotice a sângelui;
c) Izotermie
- menţinerea constantă a temperaturii corpului;
▪ Menținerea EAB (pH sangvin - 7,35 - 7,45)
▪ Hemostatică
- Trombocitele rol in hemostaza primară (oprirea inițială a sângerării și
formarea dopului hemostatic plachetar)
- Hemostaza secundară (coagularea)
 Sângele (100%)
Elemente
figurate (45%):
Plasma (55%) 1. eritrocite;
2. leucocite;
3. trombocite;

Apa (91-
Reziduu uscat (8-9%)
92%)

Substanțe organice
Subst.minerale
1. Anionii Azotate Neazotate
2. Cationii 1. Enzime 1. Glucide
2. Proteine 2. Lipide
3. Neproteice 3. Acizi organici
 Proteinele plasmatice
• Concentrația plasmatică a proteinelor 60-80 g/L.

•Principalele proteine plasmatice sunt:

⮚ Albuminele 40-50 g/L
⮚ Globulinele 20-30 g/L
⮚ Fibrinogenul 2-4 g/L
 Răspunsul de fază acută
Inflamație (fizică, chimică, biologică)
Produce

Leziuni celulare fragmente celulare

Atrag

Macrofage, Neutrofile
Produc

Citokine proinflamatorii (IL-1,IL-6, TNF-α)

Acționează

Ficat Proteine
 Proteinele plasmatice

• sinteza de proteine cu rol în procesul inflamator

(proteine pozitive de fază acută);
• stoparea sintezei unor proteine fară rol în inflamație
(proteine negative de fază acută), pentru a folosi resursele
(aminoacizii) pentru sinteza proteinelor pozitive de fază acută;
Proteinele pozitive de fază
acută
Proteinele negative de fază • α1-antitripsina
acută • α1-glicoproteina acidă
• Albumina • Feritina
• α2-macroglobulina
• Prealbumina • Haptoglobina
• Transferina • Hepcidina
• Antitrombina • Fibrinogenul
• Proteina C reactivă
• Imunoglobulinele
 Proteinele plasmatice

Funcțiile proteinelor:
• Menţin presiunea coloid-osmotică (oncotică);
• De transport (vitamine, metale, hormoni);
• Determină vîscozitatea;
• Hemostatică (fibrinogenul);
• Protecţie (prin intermediul anticorpilor);
• Reprezintă o rezervă proteică.
 Proteinele plasmatice

Valoarea plasmatică a proteinelor depinde de:

- aportul proteic;
- absorbția la nivel intestinal;
- sinteza hepatică;
- catabolism;
- pierderi (pe cale ranală, digestivă, cutanată - arsuri extinse);
Indicații pentru dozarea proteinelor plasmatice:
- sindroame de malnutriție;
- sindroame de malabsorbție;
- afecțiuni însoțite de insuficiență hepatică;
- afecțiuni însoțite de hipercatabolism proteic;
- afecțiuni care evoluează cu pierderi de proteine;
 Proteinele plasmatice

Fracţiile proteice (metoda electroforezei)

• Albumine (55-65%)
• α1-globuline (2-4%)
• α2- globuline (6-12%)
• β- globuline (8-12%)
• γ- globuline (12-22%)
 Proteinele plasmatice

Prealbumina
• prealbumina de legare a tiroxinei (TBPA)
sau transtiretina (TTR);
• sintetizată hepatic;
• Rol: transportă tiroxina și vitamina A;
• T½ ~ 2 zile vs albumina (15-19 zile), indicator mai bun al afectării acute
a funcţiei de sinteză hepatică.
• Scade
- afecțiuni hepatice cu insuficiența hepatică;
- compensator creșterii sintezei proteinelor de fază acută (inflamaţii) -
proteină negativă de fază acută;
• Creșteri
- insuficiența renală cronică;
• Malnutriția proteic - energetică reduce nivelul de prealbumină și realimentarea
restabilește nivelurile.
Cuantificarea prealbuminei serice are o utilitate clinică majoră ca marker pentru satrea
nutrițională.
 Proteinele plasmatice
Albuminele
• 55-65% din totalul proteinelor plasmatice;
• masa moleculară 69,000 Da;
• sintetizate hepatic (12g/zi);
• sunt proteine simple acide;
• bine se dizolvă în apă;
• T½ ~15-19 zile;
• Rol:
1. menținerea presiunii oncotice;
2. leagă și transportă componenți plasmatici (bilirubina, acizi grași liberi,
vitamine liposolubile, acid uric, Ca2+). Transportator plasmatic pentru
unii hormoni steroizi (cortizol, estrogen), pentru hormonii tiroidieni
(tiroxina), pentru unele medicamente (aspirina, sulfonamide, penicilina).
 Proteinele plasmatice

Albuminele
• valori crescute
- hemoconcentrație (deshidratare);
• valori scăzute (hipoalbuminemia = principală cauză de hipoproteinemie)
- deficit de aport (malnutriție);
- deficit de absorbție (enteropatii);
- deficit de sinteza;
- compensator creșterii sintezei proteinelor de fază acută (inflamaţii) -
proteină negativă de fază acută;
- insuficiența hepatică;
- pierdere de proteine (sindrom nefrotic);
- scădere relativă (aparentă) în hemodiluții (prin hiperhidratare);
• Pierderea de albumină clinic este manifestată prin apariția edemului periferic.
• Microalbuminuria de 150-300 mg/ 24h, care se dozează la pacienții cu DZ, și HTA
este un semn precoce de afectare renală - afectarea endoteliului. Proteinuria >3 g/24
este de natură glomerulară.
 Proteinele plasmatice

Globulinele
- proteine cu caracter slab acid sau neutru (pI - 4,1- 7,3), conţin 3-
30% glucide (hexoze, hexozamine, acid sialic, fucoze);

Zona α1 – globuline
• α1 – antitripsina
• α1 – antichimotripsina
• α – LP (HDL)
• Transcortina (transportă
cortizolul)
• Globulina tiroxinoliantă
• Protrombina (coagulare)
• α1– Glicoproteina acidă
 Proteinele plasmatice
α1 – antitripsina (AAT)
• Glicoproteină, sintetizată hepatic (în mai mică măsură de macrofage/monocite,
pancreas, celule alveolare pulmonare, enterocite, endoteliu);
• 90% din zona alfa1-globuline;
• Rol: inhibitor natural al proteazelor (inhibă tripsina, chimotripsina, kalecreina,
protrombina, plasmina, elastaza, colagenaza etc.);
• Deficitul de α1-antitripsină - patologie genetică autosomal recesivă, cu expresie clinică
variabilă, cauzată de un deficit plasmatic parțial sau total de α1-antitripsină;
• Dezechilibrul dintre concentrațiile
locale de elastază și α1-antitripsină,
deteremină degradarea structurii
pulmonare emfizemul pulmonar;
Valori crescute
- inflamații acute/inflamații cronice acutizare
(proteină pozitivă de fază acută);
Valori scăzute (deficit dobîndit)
- insuficiență hepatică;
- sindrom nefrotic, enteropatii;
- consum crescut, în contextul excesului de proteaze (CID);
 Proteinele plasmatice

Zona α2 - globuline:
- Haptoglobina
- Ceruloplasmina
- α2-macroglobulina
- Colinesteraza
- Plasminogenul
- Antitrombina III
- Proteina ce leagă
vitamina D3
- Eritropoietina
 Proteinele plasmatice

• α2-macroglobulina (A2M)
• Cea mai mare proteină plasmatică nonimunoglobulinică;
• Masa moleculară 725,000 Da;
• Sinteza hepatică;
• Inhibitor natural al proteazelor cu spectru larg, putînd inactiva aproape
tipurile de serin, tiol, metal și carboxil proteaze.
• Valori crescute
- inflamații acute/inflamații cronice acutizare
(proteină pozitivă de fază acută);
- sindromul nefrotic crește > 10 ori (greutate
moleculara mare si nu se pierde la nivel renal);
• Valori scăzute
- insuficiența hepatică;
• Implicată in boala Alzeimer pe baza
abilității sale de a media clearance-ul și
degradarea β-amiloidului.
 Proteinele plasmatice

Haptoglobina (Hp)
•Glicoproteină sintezată hepatic;
•Rol: leagă hemoglobina liberă;
• Structură tetramerică, 2 perechi de lanțuri
diferite, alfa și beta legate prin punți disulfhidrice.

Valori crescute
- inflamatii acute/inflamatii cronice acutizare (proteină pozitivă de fază acută), procese neoplazice;
Valori scăzute
- deficit genetic (ahaptoglobulinemia congenitală);
- deficit dobîndit
• sinteza ↓ (insuficiența hepatică);
• consum ↑ (hemoliza intravasculară);
• ↓ Hp serice și funcție hepatică normală → consumul crescut de Hp în hemoliza intravasculară.
• Mioglobina nu se leagă de Hp, prin urmare eliberarea unor cantități mari de mioglobină în
rabdomioliză, nu va determina scaderea Hp în ser.
 Proteinele plasmatice

Ceruloplasmina (cupru-oxidază sau fero-oxidază)

• Metaloglicoproteină ce conține cupru;
• Sintetizată hepatic sub formă de apoceruloplasmină (cînd ionii de Cu sunt atașați
devine ceruloplasmină);
• Moleculă de ceruloplasmină este un octamer și poate lega 8 ioni de Cu.
• Masa moleculară 132,000 Da ;

• Rol:- transportă 70% din Cu seric total;

- feroxidază (oxideaza Fe2+ => Fe3+) reacție ce precede încorporarea Fe
în apotransferină;
- implicată în metabolismul aminelor biogene (oxidarea
hidroxitriptaminei);
- rol antioxidant, intervine în procesele de sinteză a citocromoxidazei;
 Proteinele plasmatice

Ceruloplasmina
Valori crescute
• inflamații acute/inflamații cronice în acutizare (proteină pozitivă de fază acută);
• alterarea excreției cuprului, ca urmare a colestazei (Cu se elimină 80% pe cale biliară) - sindroame
colestatice;
Valori scăzute
• deficit genetic (boala Wilson);
• deficit dobândit
-deficit de aport (malnutritie);
-deficit de absorbtie (enteropatii);
-deficit de sinteză (insuficiența hepatică);
-pierdere de proteine (sindrom nefrotic);
!Boala Wilson (degenerescența hepatolenticulară) afecțiune autosomal - recesivă, cauzată de o mutație la
nivelul genei ATP7b de pe brațul lung al cromozomului 13, ce codifică o proteină transportatoare
transmembranară, o ATP-ază, care reallizează atât transferul Cu în ceruloplasmină, cît și excreția biliară a
acestuia.
Excreția hepatică a cuprului în bilă este afectată în condițiile unei absorbții intestinale și transportului spre
hepatocit neafetectate, astfel ca consecință are loc depunerea cuprului în țesuturi (ficat, creier, ochi,
pancreas,os) cu apariția cirozei hepatice, tulburărilor neurologice, inelul Kayser-Flaischer, afectării
cardiace, pancreatice și osoase.
 Proteinele plasmatice

Zona β globuline:
• Beta2 - microglobulina
• Transferina
• Lizozim
• Beta-lipoproteinele
• Complement - C3
 Proteinele plasmatice

Transferina
•Glicoproteina (siderofilina, beta1-globulină);
•Sintetizată hepatic sub formă de apotransferină, conține 687 AA;
•Rol: transportă Fe la țesuturi;
•Transferina poate fixa 2 ioni de Fe3+/moleculă;
•Valori normale = 200-400 mg/dl;
•Transferina se încarcă cu Fe ionizat provenit din mucoasa intestinală sau organele de
depozitare ale metalului (ficat, splină, măduvă osoasă) și îl transportă spre organele
consumatoare de fier, în special țesuturile hematopoietice, prin legarea de receptori specifici
de pe suprafața celulei;
•1/3 din transferină este saturată cu Fe;
• Capacitatea latentă de legare a fierului în transferină (UIBC)- numărul de situsuri de
legare a Fe din transferină care nu sunt ocupate de fier.
•Capacitatea totală de legare a fierului în transferină (TIBC) - UIBC+ferul seric
(determinare indirectă a concentrației transferinei)
•Carențe de Fe ↑ sinteza și concentrația transferinei ( rata de sinteză este invers
proporțională cu depozitele de Fe)
 Proteinele plasmatice

Transferina

Valori crescute
• rata de sinteză e invers proportională cu depozitele de fier (ex: anemie feriprivă);
Valori scăzute
• sinteza supresată în cursul proceselor de fază acută (inflamații acute/cronice);
• deficit de sinteză (afecțiuni hepatice);
• creșterea saturației cu fier a feritinei, determină scăderea sintezei transferinei
(hemocromatoză);
 Proteinele plasmatice

Feritina
• Proteină oligomeră formată din 24 protomeri;
• Reprezentată de 2 subunități H (heavy) și L (light), care formează învelișul
proteic, un halou sferic în care pot să fie depozitate până la 4500 ioni de
Fe3+;
•Fierul intră în moleculă sub formă de Fe2+ și este oxidat sub acțiunea
catalitică a apoferitinei (lanțurile H au un centru feroxidazic).
•Concentraţia feritinei în sânge, indicator diagnostic important ce reflectă
starea depozitelor de fier;
•Citokinele IL-1β, IL-6, TNF-alfa

eliberarea feritinei în fluxul sanguin

valori ridicate în procesele inflamatorii

(proteină pozitivă de fază acută)
 Proteinele plasmatice

Hepcidina
•Hormon peptidic produs de ficat;
•Alcătuită din 25 de AA, opt resturi de cisteină;
•Modulator negativ al nivelului de fier în organism;
•↓ absorbția și eliberarea Fe din macrofage prin inactivarea
feroportinei;
•Gena hepcidinei activată transcripțional;
• Activarea genei hepcidinei prin Il-6, eliberată în timpul inflamației,
apariția anemiei;
• Anemia, hipoxia și depozitele sărăcite de fier, inhibă sinteza
hepcidinei, favorizează absorbția fierului.
 Metabolismul Fe

Fe în organism
(4-5 g)

Hb
Feritină Transferină Enzime 1%
60-70%
27% 0,18%

Mioglobină
4%
3 compartimente:
1. Compartimentul sanguin (65%) - în eritrocite sub formă de Hb, în plasmă legat de
transferină.
2. Compartimentul de depozit (30%) - în splină, ficat, măduvă hematogenă sub 2 forme:
Feritină - compus hidrosolubil, eliberează uşor Fe 3+, hemosiderina - feritină parţial
degradată, conţine fier greu mobilizabil.
3. Compartiment tisular (5%) - în muşchi, sub formă de mioglobină (4%), în structura
enzimelor (citocromi, peroxidaze etc.) (1%).
 Absorbția fierului

Reglarea absorbției fierului:

•↑[Fe] ↓sinteza de apoferitină din celulele
Reglarea absorbției fierului:
mucoasei duodenale Fe nu va fi fixat în
•Hepcidina - modulator negativ al fierului în
celule sub formă de feritină transferat în
organism
plasmă.
↑[Fe] = ↑Hepcidină = ↓Ferroportin = ↓Absorbția Fe
•Supraâncărcarea cu Fe ↑apoferitina,
↓[Fe] = ↓Hepcidină = ↑Ferroportin = ↑Absorbția Fe
fixează Fe în eneterocite (eliminat prin fecale).
 Proteinele plasmatice

Zona gama globuline

• Fibrinogen
• Proteina C reactivă
• Imunoglobulinele
 Proteinele plasmatice

Fibrinogenul
•Glicoproteină sintetizată în ficat;
•Rol: în hemostază(factorul I al coagulării);

*Conține 6 lanțuri polipetidice, grupate cîte 2 (α,β,γ).

Trombina scindează fibronopeptidele A și B de la capetele
amino ale lanțurilor A-α și B-β, expunînd astfel situsurile de
legare din domeniul E complementare situsurilor din
domeniul D al altor monomeri de fibrină. Astfel se formează
fibrina polimer. Complexul este solubil, dar puțin stabil.
*Factorul sabilizant FXIII stabilizează polimerul și oferă
cheagului rigiditate. Se formează legătură peptidică între
gupările α-amino din resturile de lizină și carboxil ale
glutaminei.
 Proteinele plasmatice

Fibrinogenul
Valori crescute
•inflamatii acute/cronice acutizare, neoplazii
(proteina pozitivă de fază acută);
• răspuns compensator la pierderi de proteine - sindrom nefrotic
Valori scăzute
•deficit dobandit
- deficit de aport (malnutriție);
- deficit de sinteză (insuficiența hepatică);
- exces de fibrinoliză (CID);
•deficit congenital
- deficit de sinteză (afibrinogenemia congenitală);
 Proteinele plasmatice

Proteina C-reactivă (CRP)

• Proteină neglicolizată cu structură pentamerică.
• Descoperită în 1930 în sângele pacienților, în timpul fazei acute a pneumoniei cu pneumococ,
fiind o proteină care reacționează cu capsula C-polizaharidică a Streptococcus pneumoniae;
• Sintetizată în ficat;
• Valorile normale 0-5 mg/dL;
Rol: - clearance-ul detritusurilor celulare;
- opsonizare (se leagă de fagocite şi accelerează
fagocitarea antigenelor şi microorganismelor);
- activarea complementului pe calea clasică;
Valori crescute
•inflamații acute sau cronice în acutizare ( proteină de faza acută),
•orice afecțiune care implică un proces inflamator (infecții bacteriene, boli autoimune, bol
iinflamatorii intestinale, traumatisme, arsuri, intervenții chirurgicale).
Valori scăzute
•tratamentul cu antiinflamatorii, corticosteroizi;
!CRP este un ,,triger,, proinflamator în sine, deoarece stimulează producția monocitară de IL-1, IL-
6, TNF.
!Marker clinic important asociat cu riscul de boala arterială coronariană, probabil datorită rolului
pe care îl joacă înflamația în aterogeneză.
 Proteinele plasmatice

Imunoglobulinele
• Sintetizate de plasmocite (celule care provin prin diferențierea și proliferarea limfocitelor);
• Clase : Ig G, Ig A, IgM, IgD, IgE;
• Unele imunoglobuline apar sub formă de
oligomeri ai structurii de bază, dimeri (IgA)
sau pentameri (IgM).

• Tetrameri cu formula moleculară H2L2. 2

Rol: în raspunsul inflamator lanțuri ușoare (L) și 2 lanțuri grele (H)
unite prin punți disulfidice.
• Legarea specifică a Ag; •Lanțurile H sunt diferite de la o clasă la
alta , lanțuri γ la IgG, μ la IgM, α la IgA, ε
• Activarea complementului; la IgE și ð la IgD. Lanțurile L, la toate
• Modularea raspunsului imun; clasele sunt fie lanțuri ƛ, fie k.
 Proteinele plasmatice
Modificări cantitative ale proteinelor plasmatice
❖ Hiperproteinemie (PT > 8,5 g/dl)
- Absolută (reală): aport alimentar crescut (suplimente proteice, diete
hiperproteice); boli hematologice (boli hematologice cu sinteza anormal crescută
de proteine, ex. mielom multiplu, boala Waldenstrom )
- Relativă (aparentă): sindroame de hemoconcentrație (în deshidratări, vome,
diaree);
❖ Hipoproteinemie (PT < 6,5 g/dl)
- Absolută (reală): aport scăzut (malnutriție, vegetarenieni); scăderea absorbției
intestinale (boli inflamatorii intestinale); scăderea sintezei (insuficiență hepatică),
pierderi proteice (sindrom nefrotic, enteropatii); sechestrare proteică (ascită,
ocluzie intestinală); hipercatabolism proteic ( hipertiroidism sever, tuberculoză,
neoplazii);
- Relativă (aparentă): sindroame de hemodiluție (în hiperhidratare).
❖ Disproteinemie (modificarea raportului între fracțiile proteice;
 Proteinele plasmatice

Modele proteice
•Inflamația cronică:
-↑α1, α2-globulinele dar mai ales γ-globuline;
- ↓ concentrația plasmatică de albumine;
Cauze: infecții cronice, boli de colagen,
tumori maligne;
•Mielomul Multiplu
- un spike ascuțit în domeniul gama;
- dacă se produc doar lanţuri
uşoare ale Ig, acestea se vor
excreta şi în urină sub forma
proteinelor Bence -Jones;
 Proteinele plasmatice
Modele proteice
•Inflamația acută:
- ↑α1 și α2 globulinele;
- ↓ concentrația plasmatică de albumine;
- Alte teste:↑ PCR, Fibrinogenul, VSH
Cauze: infecții bcteriene (pneumonie, febră reumatică,
tuberculoză, nefrită interstițială), arsuri, infarct miocardic, leziuni
multiple sau postoperator, pusee de acutizare a bolilor cronice
(artrită reumatoidă, boala Chron), tumori maligne.
 Proteinele plasmatice

Modele proteice
•Ciroza hepatică
- stadiul final al hepatopatiilor cronice;
- evoluează cu fibroză, necroză hepatocitară,
noduli de regenerare;
- ↓ concentrația plasmatică de albumină;
- ↑ β și γ-globulinele, mai ales a imunoglobulinelor IgG, M şi A , (contopirea vârfurilor β şi
γ pe ELFO determină apariţia „domului cirotic”);
Sindromul nefrotic
- proteinurie > 3,5 g/24 h;
- hipoproteinemie < 6 g/dl;
- hipoalbuminemie < 3 g/dl;
- hipercolestrolemie (↓ albuminei ↑sintezei de globuline de către hepatocite, inclusiv lipoproteine → ↑
lipide plasmatice și colesterol);
• ↓ concentrația plasmatică a albuminelor și a γ-globulinelor;
• ↑ α2 și β-globulinelor;
• ↑ permeabilităţii capilarelor glomerulare determină proteinurie glomerulară cu creşterea
compensatorie a sintezei de globuline;
 Enzimele plasmatice
•Secretorii - se sintetizează în ficat și în normă se secretă în plasmă.
(Ex: factorii coagulării, lecitin colesterol acil transferaza (LCAT),
colinesteraza, ceruloplasmina, renina). În patologia ficatului activitatea
lor în sânge ↓.
•Indicatorii - localizate intracelular
(Ex. în citoplasmă (lactat DH, aldolaza); în mitocondrii (glutamat DH); în
lizosomi (β-glucoronidaza). În afecțiunile celulare activitatea lor în
plasmă este brusc mărită – servesc ca indicatori ai sediului organului
lezat.
•Excreto-secretorii - provenind din glandele exocrine și pancreas,
sunt excretate și acționează la nivelul tubului digestiv (amilaza, lipaza,
tripsina). Activitatea lor crește în plasmă prin lezarea celulelor de origine
sau prin prezența unui obstacol la nivelul căilor excretorii. În condiții
normale activitatea lor în plasmă e joasă.
 Enzimele serice în infarctul miocardic

Creatinkinaza sau creatinfosfokinaza (CK sau CPK)

• Catalizează formareaATP
din creatin fosfat și ADP;
• 3 forme izoenzimatice:
•CK-M2, CK-MB, CK-B2
Izoenzima Localizare
CK-MM Mușchi striati,
miocard, creier,
tiroidă;
CK-MB Miocard, muschi
striati,prostată, uter;
CK-BB Creier, tub digestiv,
uter, rinichi, plamâni; intestinal;
Creștere
Distrofii musculare, rabdomioliză,
polimiozită/dermatomiozită, traumatisme
musculare, infarct miocardic, tumori al
sistemului nervos central, hipotiroidie;
Infarct miocardic (după 4-6 ore de la debut),
miocardita, cardiomiopatii, distrofii
musculare,carcinom de prostată, postpartum;
Infarct cerebral, chirurgie pe creier, infarct
 Enzimele serice în infarctul miocardic
Aspartat aminotransferază (ASAT) sau
Glutamat oxaloacetat transaminaza (GOT)
• Aminotrasferază, transferă gruparea amino de la aspartat,
grupului cetonic al α-cetoglutaratului,
cu formare de acid oxaloacetic.
• Enzimă biloculară, citoplasmatică (40%)
și mitocondrială (60%).
• Conține 2 izoenzime
- ASAT 1 (GOT1) - localizată în citoplasma cardiomiocitelor;
- ASAT 2 (GOT2) - localizată în mitocondriile hepatocitelor;
• Spre deosebire de CK, ASAT crește mai puțin în afecțiunile
musculaturii striate.
• ASAT poate crește și în infarctul pulmonar, precum și alte maladii
hepatice. În astfel de situații nu se ajunge însă la creșteri de CK.
 Enzimele serice în infarctul miocardic
Lactat dehidrogenaza ( LDH)
•Oxidoreductază, participă la
glicoliza anaerobă, catalizând
reacția reversibilă de conversie
a acidului lactic în acid piruvic;
•Enzimă citoplasmatică prezentă în toate celule organismului.
•LDH este un tetramer alcătuit
din două subunități peptidice
H (tip miocardic) și două subunități
peptidice tip M (tip muscular scheletic)
 Enzimele serice în infarctul miocardic
Lactat dehidrogenaza ( LDH)

•LDH-6 - descrisă la subiecții cu boli hepatice și presupune un prognostic nefavorabil;

•Creșterile LDH survin mai târziu decât în cazul CK și ASAT, dar persistă mai mult
timp;
•Creșterile de LDH1 și LDH2, cu LDH1>LDH2 în infarctul miocardic, iar
LDH2>LDH1 în anemia megaloblastică.
 Enzimele serice în infarctul miocardic

Comportarea în dinamică a activităților CK, AST și LDH în infarctul miocardic

Intervalul de timp de la debut
Enzima până la detectarea până la până la Observații
unor creșteri cu atingerea normalizarea
valoare diagnostică valorilor maxime valorilor
CK( CPK 4-8 ore 16-36 ore 3-6 zile CK-MB - mai specifică
) pentru miocard
ASAT 6-10 ore 18-48 ore 3-6 zile AST (dar nu și CK) poate
crește în infarctul pulmonar
LDH 8-14 ore 24-60 ore 7-15 zile Izoenzimele LDH1 si LDH2
sunt mai pentru miocard

• Mioglobina (17 kDa) - marker precoce a

IMA, ↑ în 2-3 h și revine la valoarea inițială în
24 h după un IMA. Se elimină prin urină și
poate fi detectată în acest produs de excreție.
• Troponina T (TnT) - mai specifică pentru
leziunile miocardului, decât dozările de
enzime, că TnT ar crește mai rapid (3-4h) ,
decât CK și că această creștere ar fi mai
persistentă (pînă la 14 zile), chiar decât
amplificarea activității LDH.
 Modificări ale enzimelor serice în patologiile musculaturii

• ↑ CK: - efort fizic excesiv efectuat de persoane neantrenate;

- hipoxia severă a musculaturii, survenită în stări de șoc;
- traumatisme ale musculaturii și chiar anumite injecții
intramusculare (ex: tetracicline, peniciline, diazepam);
- miopatia alcoolică, miopatiile degenerative;
- hipertermia malignă (formă particulară de miopatie care survine în
cursul anesteziei, care se însoțește de o creștere masivă a CK, ASAT și LDH);
- dermatomiozitele
• ↑ CK-MM > 10 ori limita superioară a normei sindromul de strivire
(crush syndrome);
• Creșteri extrem de accentuate ale CK-MM se întîlnesc în rabdomioliză;
• ↑ CK-MM > 10-30 ori limita superioară a normei,
distrofia musculară progresivă, mai ales în tipul Duchenne;
 Enzimele serice în patologiile sistemului osos
Fosfataza alcalină (ALP)
• Enzimă din clasa hidrolazelor, secretată de osteoblaste.
• Alcătuită din 6 izoenzime:
- Hepatobiliară (3 izoforme L1, L2, L3);
- Osoasă (2 izoforme B1 și B2, o altă izoformă osoasă B1x, a fost descoperită în serul
pacienților hemodializați);
- Intestinală;
- Placentară (formă tranzitorie în cursul sarcinii);
- Izoenzima Regan (↑ cancerul mamar, plămâni, colon și ovare)
- Izoenzima Nagao (↑ carcinomul metastatic al suprafețelor pleurale și în adenocarcinom
pancreatic și ductului biliar);
• Izoenzima osoasă diferă de ALP hepatică printr-o mai mare
susceptibilitate la inactivare prin căldură și printr-o migrare electroforetică
mai lentă;
• Activitatea ALP de origine osoasă ↑ în ser ori de câte ori are lor o
reacție osteoblastică, asociată cu formarea sau repararea țesutului osos;
 Enzimele serice în patologiile sistemului osos

Fosfataza alcalină (ALP)

Valori crescute ale ALP serice
- Rahitism;
- Hiperparatiroidism;
- Boala Peget (osteodistrofia deformantă);
- Procesele tumorale primare sau secundare ale scheletului
( ex. tumorile primare osteogene, metastazele pornite dintr-un carcinom de prostată )
! Valori normale ale ALP la un bolnav cu o afecțiune neoplazică, nu pot excule prezența
metastazelor osoase, care pot evolua unori osteolitic, nefiind însoțite de o reacție
osteoblastică.
Valori scăzute ale ALP serice
- deficit sever de vitamina C;
- hipotiroidism sever instalat încă din copilărie;
- hipofosfatazie - afecțiune genetică evoluând cu fenomene de rahitism
rezistent la terapia cu vitamina D;
- deficiența de zinc (Zn- cofactor necesar pentru activitatea ALP);
 Enzimele serice în patologia ficatului
• AST (glutamat oxaloacetat transaminaza);
• ALT (glutamat piruvat transaminza);
• γ-glutamil-transferaza (GGT);
• ALP (fosfataza alcalină);
• LDH 5; •ALAT și izoenzima citoplasmatică a (ASATc)
sunt localizate primar în citosol. ↑ lezarea
membranei celulare.
•(ASATm) eliberată primar în cazul leziunii
mitocondriale. ↑hepatita alcoolică
•ALP (fosfataza alcalină) și γ-glutamil-
transferaza (GGT) se localizează în principal
pe suprafața canaliculară a hepatocitului. În
colestază acizii biliari se acumulează și dizolvă
fragmentele de membrană eliberând enzimele
în plasmă, GGT este de asemenea găsită în
microzomi
• Medicamentele inductoare de enzime
microzomiale ca Fenobarbitalul, pot ↑ sinteza
de GGT și ↑ activitatea plasmatică a GGT.
GGT este elevată în prcesele obstructive.
 Enzimele serice în patologia ficatului

•T1/2 ALAT - 17 h
•T1/2 ASATc - 48 h, T1/2 ASATm - 87 h
}citolitic
sindrom

•Alcoolul induce leziuni mitocondriale ducând la eliberarea ASATm

↑disproporționată a ASAT/ALAT (raportul DeRittis, norma 0,7-1,4 );
•↑Raportul DeRittis (Hepatita alcoolică (3-4:1); IMA, medicamente
hepatotoxice);
•↓Raportul DeRittis [patologii inflamatorii (hepatitele virale) ↑
permeabilitatea membranei celulare eliberarea enzimelor
citoplasmatice];
•↓ Transaminazelor apar în deficitul de piridoxal fosfat (malnutriție,
consum de alcool);
 Enzimele serice în patologia ficatului
γ-Glutamiltranspeptidaza (GGT)
• Asigură formarea între acidul glutamic eliberat din glutation și
aminoacizi a unor complexe acid glutamic-aminoacid din care în
citosol se eliberează aminoacizii și acidul glutamic.
Rol: - sinteza proteinelor și a peptidelor,
- reglarea concentrațiilor tisulare de glutation,
- transportul AA prin membranele celulare.
• Localizată: ficat, cai biliare, pancreas,intestin,
rinichi, prostată și creier, însa enzima circulantă
este exclusiv de origine hepatobiliară;
• T 1/2 - 2-3 zile, ↑ Colestază;
• γ-GT nu exista în oase, deci ↑ activității ei asociată cu ↑ activității fosfatazei
alcaline, indica originea hepatobiliară a fosfatazei alcaline;
• γ-GT utilizată pentru a diagnostica alcoolismul cronic;
 Modificări ale enzimelor serice în patologia
pancreasului
α-amilaza
• 2 forme izoenzimatice: salivară și pancreatică;
• hidrolizează amidonul, glicogenul, poli și oligozaharidele;
• Se găsește în salivă, pancreas, suc duodenal, ficat, intestin subțire;
• ↑ pancreatită acută, ulcerul duodenal penetrant în pancreas,
ocluziile intestinale, infarctul mezenteric, colecistită acută,
administrarea de opiacee, patologii renale,
• Eliminarea renală ↑patologii renale;
• Valorile anormal ↑ ale acestei enzime tind să revină la normal deja
în ziua a doua de la debutul fenomenelor acute și doar în cazuri
rare persistă mai mult de 72 de ore;
• Valoarea diagnostică a determinărilor de α-amilază este limitată;
 Modificări ale enzimelor serice în patologia pancreasului

Lipaza
• Pancreasul este sursa principală și primară de lipază serică.
• Lipaza (trigliceridlipaza) pancreatică are specificitate pentru
legăturile esterice din pozițiile (1 și 3) ale trigliceridelor,
obținându-se 2 acizi grași și o moleculă de β-monoglicerid dintr-
un triacilglicerol.
• Glicoproteină, nu este prezentă în glandele salivare, mai specifică
pentru diagnosticul pancreatitelor acute.
• Crește în 4-8 ore și rămîne elevată pentru 8-14 zile;
• Filtrată de glomeruli și în mod normal este complet reabsorbită
de tubii proximali și în normă este absentă în urină;
• La pacienții cu insuficiență a reabsorbției tubulare renale cauzate
de tulburări renale, lipaza se găsește în urină.
 Modificări ale enzimelor serice în patologia pancreasului

Cauze extrapancreatice ale creșterii activităților serice ale amilazei și lipazei

α-amilaza Lipaza
Ulcer perforat* + +
Ileus* + +
Infarct mezenteric* + +
Colecistită* + +
Parotidită acută** + -
Insuficiență renală + -
Macroamilazemie + -
Sarcină extrauterină + -
Sindrom paraneoplazic + -

❖ Tripsina - produsă de pancreasul exocrin ca 2 proenzime, tripsinogen 1 și tripsinogen 2.

Proenzimele sunt activate în duoden de către enterokinază care produce tripsina 1 și respectiv
tripsina 2. Inactivată de AAT și α2-macroglobulina.
• Produsă exclusiv de celulele acinare pancreatice, este un indicator specific al leziunilor
pancreatice, corelează cu severitatea inflamației pancreatice.
 Substanțe azotate neproteice
Azotul neproteic
•Normă – 15-25 mmol/l;
• uree (50%),
• aminoacizi (25%),
• acid uric (4%),
• creatina (5%),
• creatinina (2,5%),
• amoniac, indican, nucleotide, polipeptide.
•Determinarea azotului neproteic se face în filtratul obţinut prin
precipitarea proteinelor din plasmă.
•Diferenţa între azotul neproteic şi azotul ureic constituie azotul
rezidual.
 Substanțe azotate neproteice
•Creşterea c% azotului neproteic – azotemie.
•Cauze:
- micșorarea eliminării renale a produselor azotate;
- catabolismul intens al proteinelor tisulare;
•Deosebim:
- Azotemie de retenţie
- Azotemie de producţie
•Ureea
•Acidul uric
•Creatina
•Creatinina
Mulțumesc pentru
atenție!