Sunteți pe pagina 1din 27

TEMA I

ANATOMIA
SISTEMULUI NERVOS
PREZENTATOR: POLUȘINA OLGA
Sistemul nervos central
Sistemul nervos central (SNC) (sistemul
nervos cerebro-spinal) este reprezentat de
organele nervoase care constituie encefalul,
adăpostit de cutia craniană și măduva
spinării, în canalul medular al coloanei
vertebrale.

SNC constituie în ansamblul său împreună cu


sistemul nervos vegetativ (SNV) deține
controlul neuroendocrin asupra organismului,
posedând o dublă calitate de control
involuntar cât și voluntar. Protecția
mecanică a sistemului nervos central se
realizează prin existența unui înveliș
protector format din meninge și lichidul
cefalorahidian.
Dezvoltarea sistemului nervos central
La om, sistemul nervos apare în urma dezvoltării intrauterine a
ectoblastului regiunii postero-mediale embrionare, situată anterior
nodului lui Hensen și posterior de mugurele cordal. La acest nivel
ectodermul se îngroașă formând placa neurală, ulterior șantul neural,
care în dezvoltarea acestuia marginile se îngroașă devenind creste
neurale. Dezvoltarea ulterioară facilitează transformarea șanțului
neural, care se închide și devine tub neural. Închiderea începe medial
către extremități, comunicarea cu exteriorul realizându-se prin
intermediul neuroporului anterior și neuroporului posterior, care se
vor închide ulterior.
Dezvoltarea ulterioară duce la formarea a trei vezicule: prozencefal,
mezencefal și rombencefal. În săptămâna a 6-a, prozencefalul se
împarte în telencefal și diencefal, iar rombelcefalul în metencefal și
mielencefal.
Encefal
Creierul sau encefalul (lat. cerebrum) reprezintă partea sistemului nervos central aflată în
interiorul craniului. El controlează numeroase funcții ale organismului precum bătăile inimii,
mersul, generarea de gânduri și emoții. Creierul la animalele vertebrate este protejat de
cutia craniană, fiind căptușit cu o membrană (meninge).
Într-un creier uman există între 85 și 100 miliarde de neuroni, fiecare dintre ei având cam
10.000 de conexiuni.
Fiziologie
Encefalul funcționează ca un sistem centralizat complex la un nivel superior, ce
coordonează comportarea organismului în funcție de informațiile primite. Funcția creierului
se realizează printr-o rețea densă de neuroni. Această activitate a creierului se măsoară
prin EEG (electro-encefalo-gramă), care stabilește intensitatea biocurenților produși la
acest nivel.
 Creierul este format din trei părți principale: anterioară, medie și posterioară.
 Encefalul cuprinde:
• trunchiul cerebral - aici își au originea 10 din cei 12 nervi cranieni, este sediul unor
reflexe somatice și vegetative.
• cerebelul - extirparea sa generează astenie, astazie și atonie, care sunt atenuate
ulterior prin compensare corticală.
• diencefalul - cuprinde talamusul, metatalamusul, subtalamusul, epitalamusul și 
hipotalamusul.
• emisferele cerebrale - reprezintă cea mai mare parte a sistemului nervos central.
Encefalul (creierul) este localizat în
cutia craniană și are aproximativ 1500
g. Este legat de corp prin 12 perechi de
nervi cranieni din care 10 perechi își au
originea în trunchiul cerebral. Nervii
sunt:

 senzitivi - aduc informații de la


organele de simț la creier;
 motori - duc comenzi la mușchi;
 micști - cu fibre senzitive și motorii.
Trunchiul cerebral
Localizare
 este localizat în continuarea măduvei;
 are formă de trunchi de con cu baza mare în sus;
 este alcătuit din substanță cenușie sub formă de nuclei și
substanță albă printre ei și la exterior-
Cuprinde
 bulbul rahidian (lângă măduvă);
 puntea lui Varolio (localizată transversal);
 mezencefal conține nuclei importanți(exemple: nucleul roșu,
substanța neagră sau nucleu cu rol de orientare vizuală și
auditivă).
Trunchiul cerebral delimiteaza, impreuna cu creierul mic, o
cavitate umpluta cu lichid cefalorahidian, cel de al 4-lea
ventricul. Centrii respiratori vitali se situeaza la nivelul sau.
Cerebel/Diencefal

 Cerebelul(creierul mic) este localizat în partea posterioară a


cutiei craniene;
• este format din două emisfere cerebeloase brăzdate de șanțuri
și cute unite printr-o formațiune, numită vermis (=vierme inelat).
 Diencefalul (creierul intermediar sau creierul mare)
• este localizat în prelungirea trunchiului cerebral și acoperit de
emisferele cerebrale;
• este alcătuit din mase de substanță nervoasă:
• talamus;
• metatalamus: cu rol vizual și auditiv;
• epitalamus: conține glanda epifiză și are rol olfactiv;
• hipotalamus.
Măduva spinării
Măduva spinării (Medulla spinalis) face parte din sistemul nervos central, fiind protejată de canalul vertebral, legat de gât,
trunchi și extremitățile corpului prin intermediul nervilor spinali, fiind învelit la fel ca și creierul într-o membrană conjunctivă
denumită meninge. Măduva spinării are doua funcții principale. În primul rând, ea acționează ca un sistem de conducere in
ambele sensuri între creier și sistemul nervos periferic. Această funcție este îndeplinită prin intermediul neuronilor senzitivi și
motori;fibrele acestora din urmă formează fascicule lungi, care pleacă din diferite parți ale creieruluiA doua funcție a măduvei
spinării este de a controla activitățile reflexe simple. Aceasta se obține prin neuroni, ale căror prelungiri se extind pe distanțe
mici în sus și în jos prin măduva spinării și prin interneuroni care transmit mesajele direct între neuronii senzitivi și cei motori.
Localizare
 canalul vertebral
 îl ocupă în întregime (C1-L2)
Aspect
 formă cilindrică, ușor turtită antero-vertebral
 după L2, se continuă cu con medular și fillum terminale
 pe traseu prezintă 2 umflături, numite intumescențe: cervicală și lombară
 pe suprafață: șanțuri:
a)anterior: șanț adânc
b)posterior: șanț îngust și mai puțin adânc

Măduva spinării se termină cu un manunchi de fibre, numit fillum terminale


acoperită de 3 foițe meningiale:
 dura mater
 arahnoidă
 pia mater
Sistem nervos periferic

Sistemul nervos periferic cuprinde acele


componente ale sistemului nervos, care
se află în afara creierului și a măduvei
spinării (cele două formând sistemul
nervos central: SNC): nervii cranieni,
nervii spinali și ganglionii spinali cu
prelungirile lor. Sistemul nervos periferic
nu este protejat de oase sau de o
barieră, cum este bariera
hematoencefalică pentru creier.
Componente
 Ca și în sistemul nervos în totalitatea lui, și în sistemul nervos periferic se deosebesc două componente:
• Fibre nervoase somatice eferente (motorii) destinate vieții de relație, cu terminație în organele
efectoare, în general în placa motorie musculară, responsabil de mișcarea voluntară sau reflexă, și fibre
nervoase aferente (senzitive sau senzoriale), provenind de la formațiile receptoare, care transmit
informații de la periferie în sistemul nervos central.
• Fibre nervoase vegetative eferente sau aferente (simpatice sau parasimpatice), care depind de 
sistemul nervos autonom, responsabile pentru organele interne (viscere) și activitatea glandulară (funcții
care sunt inconștiente).
 În nervii periferici, cranieni sau spinali, fibrele nervoase somatice sunt amestecate în diverse proporții cu
cele vegetative. Exemple: Nervul oculomotor conține atât fibre nervoase somatice pentru motilitatea
extrinsecă a globilor oculari, cât și fibre vegetative - simpatice și parasimpatice - pentru motilitatea
intrinsecă (iridoconstrictoare și iridodilatatoare). Nervul vag sau pneumogastric conține un mic
contingent de fibre motoare somatice (de ex. pentru mușchii fonatori ai laringelui); cea mai mare parte
este constituită din fibre vegetative parasimpatice, destinate organelor interne (viscere) din cutia toracică
și din abdomen. Nervul median este alcătuit din fibre somatice motoare și sensitive aparținând plexului
brahial (C5 - T1) și din fibre vegetative simpatice provenind din lanțul ganglionar cervical, în special din
ganglionul stelat.
Nervul facial

Nervul facial reprezintă a șaptea pereche de nervi cranieni. Nervul


facial este un nerv mixt, motor și senzitivo-senzorial. Acesta prezintă
două rădăcini: una motorie și una senzitivo-senzorială. Rădăcina
motorie este reprezentată de nervul facial propriu-zis, iar cea
senzitivă de nervul intermediar al lui Wrisberg.
Nervul facial prezintă următorul teritoriu funcțional: inervația
motorie a mușchilor mimicii, a mușchilor stilohioidian și digastric,
inervația mușchiului scăriței, sensibilitatea porțiunii mijlocie a
pavilionului, a conductului auditiv extern și a membranei timpanice.
De asemenea, nervul facial are rol în sensibilitatea mucoasei buco-
naso-faringiene și a mucoasei bazei limbii, în sensibilitatea gustativă
a vârfului și marginilor limbii, în secreția lacrimală, nasală și salivară
a glandelor submandibulară și sublinguală.
Inervarea motorie:
 Nervul facial: trece prin canalul nervului facial, orificiul
stilomastoid și se situează în grosimea glandei parotide
divizîndu-se în mai multe ramuri formînd plexul parotid.
Ramurile: temporală, zigomatică, marginală a mandibulei,
cervicală și auriculară posterioară.
 Nervul mandibular (ramura a treia a nervului trigemen)
spre mm.maseter, temporal, pterigoizi, venterul anterior al
mușchiului digastic și m.milohioidian.
Inervația senzitivă este înfăptuită de către toate cele trei
ramuri al nervului trigemen: 1)Oftalmică (senzitivă):
nn.frontal,lacrimal, nazociliar. 2)Maxilară (senzitivă):
formează ,,laba de gîscă mică” 3)Mandibulară (mixt):
n.alveolar inferior, lingual
Nervii:

Nervul este învelit periferic de țesut conjunctiv- epinerv. Epinervul trimite prelungiri în interiorul nervului. Prelungirile
separă fasciculele de fibre nervoase formând în jurul fasciculelor un strat numit perinerv . Perinervul are rol izolant și de
transportor pentru lichidele interstițiale aflate lângă fibrele nervoase. Țesutul conjunctiv al nervului are în compunerea lui
vase nutritive ce deservesc nervul și fibre nervoase vegetative.
Funcții
Funcție senzorială: transmite informații de la receptori la centrii de comandă
Funcție efectoare: transmite informații (comenzi ) de la centri de comandă la organe efectoare
Nervul are două proprietăți:

Excitabilitatea, este proprietatea de a răspunde la acțiunea unui element excitant din mediul exterior;
Conductibilitatea, este proprietatea de a conduce excitația de la organul la care s-a generat, până la organele nervoase
dar și invers (adică funcțiile prezentate mai sus).
Clase
După criteriul originării în sistemul nervos central nervul poate fi:

Nerv cranian sau cerebral, originat în creier;


Nerv spinal sau rahidian, originat în măduva spinării.
După criteriul rolului în activitatea sistemului nervos și a naturii fibrelor ce îl compun există:

Nerv senzitiv, care conduce impulsurile de la organul receptor la centru.


Nerv efector care conduce impulsurile de la centru la organul efector. Nervul efector poate stimula fie un mușchi fie un
organ secretor.
Nerv mixt, care conține atât fibre senzitive cât fibre efectoare îndeplinind ambele funcții de conducere.
NERVII CRANIENI
Nervii cranieni aparțin de sistemul nervos periferic și sunt 12 perechi la număr. Nervii cranieni au
fost notați pentru prima dată cu cifre romane de către Sömmering, în anul 1787. Această notație e
valabilă până în prezent.
Acestor doisprezece perechi de nervi cranieni ar trebui să li se adauge și nervul terminal, care
este considerat prima pereche de nervi cranieni, înaintea nervului olfactiv. Nervul terminal nu are
funcție olfactivă, are rol senzitiv și prezintă anasmotoze cu trigemenul la nivelul mucoasei foselor
nazale. Nervul terminal s-a oprit din evoluție datorită dezvoltării trigemenului, care i-a luat rolul
funcțional. Nervii cranieni prezintă fibre nervoase motorii, senzitive, senzoriale și vegetative.
Nervii cranieni prezintă traseele prin intermediul cărora creierul analizează, gestionează și
controlează informaţiile primite de la nivelul structurilor aflate în partea capului și gâtului. Nervii
cranieni părăsesc cutia craniană prin anumite fisuri, orificii sau canale şi se împart structurilor din
organism.
Nervii cranieni sunt denumiți după funcția lor: nervii olfactiv, optic, oculomotor,
vestibulocohlear, după caracterele lor morfologice: trigemen, după raporturi: hipoglos, după zona
de distribuție: facial, glosofaringian
Nervul terminal

Nervul terminal este cel mai rostral nerv cranian. Acesta a fost identificat
pentru prima dată la rechin de către Gustave Fritsch. După aproximativ 27 de
ani, nervul cranian zero a fost identificat și la om de către Johnston J.B.
Acesta a afirmat că :,… la unele creiere este nevoie de microscop optic pentru
a evidenția nervul, iar laaltele acesta poate fi observat cu ochiul liber…”.
Nervul terminal debutează la nivelul trigonului olfactiv și se distribuie pe
suprafața medială a tractului și bulbului olfactiv și pe fața laterală a crestei de
cocoș.
Nervii cranieni
DEREGLAREA SENSIBILITATII
 Hipoestezie (diminuarea senzatiei – termice, algice,etc.)
 Anestezie (pierderea completă a sensibilitătii);
 palanestezie – pierderea simtului de vibratiune.
 Disestezie Hiperestezie
 Hiperpatie (durere severă sau de calitate neplăcută)
 Parestezie (amorțire, înghețare, frigere, etc.)
TIPURI (sindroame):
I. Periferic
- mononeural
- multineural
- polineural
- plexal

II. Segmentar (dermatomer)


- ganglionar (+ erupții Herpes Zoster)
- radicular (+ semne de elongație)
- „coarne posterioare” (disociat)
- comisural (siringomielic –disociat „scurtă” sau „semiscurtă”)
III. Conductiv (prezenta nivelului de afectare)
- cordoane posterioare (ataxie senzitivă)
- sindromul Brown-Sequard (semisectiune transversă)
- sectiune transversă completă (paraplegic)
- truncular (hemi + altern)
- talamic (hemi + dureri talamice)
- capsular (sindromul celor 3 sau 4 hemi)

IV. Cortical
- mono
- hemi
V. Functional (isteric)
Dereglări de vedere
Următoarele simptome „oftalmice” pot indica deteriorarea structurilor
creierului.
 modificarea câmpurilor vizuale;
 hemianopsie completă sau parțială (pierderea unei părți a câmpului vizual;
 orbire monoculară tranzitorie (pierderea bruscă a vederii pe termen scurt);
 pareza sau paralizia ochilor cu conștiința păstrată;
 diplopie (vedere dublă) și strabism (strabism);
 orbire la ambii ochi, precum și hemianopsie (pierderea bilaterală a
câmpurilor vizuale).
Dereglări de vorbire

Tulburări de vorbire asociate cu afectarea organică a centralului


sistemul nervos (SNC).
2. Tulburări de vorbire asociate cu modificări funcționale ale sistemului nervos central
(bâlbâială, mutism și surditate).
3. Tulburări de vorbire asociate cu defecte în structura articulației
aparat (dislalie mecanică, rinolalie).
4. Întârzieri în dezvoltarea vorbirii de diverse origini (cu
prematuritate, cu boli severe ale organelor interne,
neglijență pedagogică etc.).
1. Afazie - prăbușirea tuturor componentelor vorbirii ca urmare a leziunii corticale zone de vorbire.
2. Alalia - subdezvoltarea sistemică a vorbirii ca urmare a leziunii corticale zone de vorbire în perioada
anterioară vorbirii.
3. Disartrie - o încălcare a părții producătoare de sunet a vorbirii, inspirație ca urmare a unei încălcări a
inervației mușchilor vorbirii. Depinzând de localizarea leziunii, există mai multe variante de disartrie.
Tulburarea mersului este o schimbare a naturii mersului, care se manifestă printr-o încălcare a lungimii pasului, lățimii, ritmului și simetriei
acestuia, precum și o schimbare a poziției corpului și a membrelor în timpul mișcării. Cel mai adesea apare la bătrânețe cu diverse boli neurologice.
Cauze:
 ulburări ale circulației cerebrovasculare (inclusiv accidente vasculare cerebrale acute);
 patologii care afectează lobul frontal al creierului sau cerebelului;
 tulburări funcționale ale sistemului nervos central (sindrom astenic sau polineuritic etc.);
 scleroza amiotrofică;
 Diabet;
 miodistrofie;
 encefalită;
 patologia măduvei spinării;
 boli genetice;
 deficit de vitamine B;
 amiotrofie neuronală;
 paralizie cerebrală (PC);
 Boala Parkinson;
 distonie de tors
Atactic sau tremurător. Apare atunci când cerebelul sau talamusul sunt afectate.
Pacientul își desfășoară picioarele larg și merge, clătinându-se constant, își
pierde în mod regulat echilibrul.
Ștampilare. Apare ca urmare a deteriorării fibrelor conductoare ale sistemului
nervos. La mers, pacientul coboară imediat piciorul până la tot piciorul, ca și
cum ar imprima fiecare pas.
amestecând. Acest tip de mers este caracteristic persoanelor în vârstă și se
dezvoltă, de asemenea, pe fondul unui număr de patologii neurologice și
slăbiciune generală. Se caracterizează printr-o scădere a lungimii pasului, în care
piciorul aproape că nu se desprinde de pe podea, parcă târâind.

S-ar putea să vă placă și