Tema 1.

Conceptele fundamentale ale Psihologiei medicale

 Plan:

1. Definirea psihologiei medicale.

2. Postulatele psihologiei medicale.
3. Direcțiile (școlile) psihologiei.
4. Metode de cercetare în psihologie.
Psihologia medicală:

 se referă la atitudinea faţă de bolnav şi boală,

atitudinea faţă de sistemele de îngrijire a sănătăţii,
atât ale individului bolnav cât şi ale celui sănătos.

 studiază şi reacţia psihică a bolnavului faţă de

agresiunea somatică şi/sau psihică (posibilă
generatoare de boală) şi mijloacele psihice de
tratament.
Obiect de studiu al psihologiei medicale este:

 Pacientul (bolnavul), componenta

psihică a bolii lui şi relaţiile sale cu
personalul medico-sanitar
(predominant cu medicul) şi cu
familia.
 particularitatile psihologice
premorbide ale individului, atât sub
aspectul „rezistenţei”, cât si al
structurii reacţiei patologice.
Obiectivele psihologiei medicale

 psihologia omului sănătos și a

pacientului față de agresiunea
somatică sau psihică și efectele
psihologice ale suferinței în diverse
faze de evoluție a bolii;
 relațiile pacientului cu personalul
medico-sanitar, familia și ambianța;
 relația medic-pacient în stabilirea
diagnosticului și desfășurarea
tratamentului;
Obiectivele psihologiei medicale

 asigurarea confortului fizic și psihic

în condițiile de spital și de
suferință;
 soluții tehnice de specialitate
pentru prevenirea îmbolnăvirii și a
consecințelor stării patogene;
 factorii psihici și mecanismele
producerii tulburărilor de
somatizare;
Funcţiile psihologiei medicale:

 1. Participă la descoperirea etiologiei

bolilor, insistind asupra elucidării
cauzelor de natură psihogenă.
 2. Intervine în asistenţa medicală în
cunoaşterea simptomelor diferitelor boli
şi a conduitei individului în boală.
 3. Este implicată în susţinerea
terapeutică, venind cu mijloace
specifice.
Postulatele psihologiei medicale

1. Importanţa individualităţii şi a
individualizării pacientului.
“nu există boli în afara bolnavilor” (cu
particularităţile lor individuale) care suferă
purtându-le;
• D.p.d.v al psihologiei medicale, aceste
particularităţi reactive nu sunt numai somatice, ci
sunt şi ale persoanei de natura psihic.
 Postulatele psihologiei medicale

2. Influența factorilor de mediu

Fiecare dintre factorii de mediu are o influenţă
dinamizatoare, în funcţie de „labilitatea” perioadei de
dezvoltare a persoanei, de intensitate sau evolutie.
Factorii de mediu intervin de cele mai multe ori,
prin mijlocirea unei experienţe (sau obisnuinte de a
reactiona) de viaţă. La om factorul de experienta este
esenţial în formarea personalităţii.
 Postulatele psihologiei medicale

3. Factorul uman în relația medic-pacient.

Medicii şi întreg personalul medical lucrează cu
oameni bolnavi şi nu cu sindroame patologice, iar
oamenii bolnavi aduc în relaţia terapeutică medic-
pacient o influenţă complexă între factorii biologici,
forţele psihologice şi condiţiile sociale.
Direcțiile (școlile) științifice care au
contribuit major la dezvoltarea psihologiei
medicale

 Psihanaliza
 Behaviorismul
 Psihologia umanistă
Curentul (școala) de psihanaliză

S. Freud este considerat a fi

părintele psihanalizei iar lucrările
sale introduc noțiuni precum
inconștient, mecanisme de
apărare, acte ratate și
simbolistica viselor.
Teoria psihanalitică clasică accentuează cauzele
biologice ale comportamentului uman.

Presupunerile șt-ce ale lui S. Freud:

- Mintea umană îşi îndeplineşte funcţiile utilizând energie, în mod asemănător
funcţionării fiziologice a corpului, care îşi procură energie din hrană, deosebirea fiind că
energia utilizată de minte este de natură psihică.
- Energia corpului poate fi transformată în energie psihică şi invers (teoria
psihosomatică).
- Instinctele sunt forţa motivatoare a personalităţii, ele determinând
nu numai apariţia comportamentului ci şi direcţia acestuia – de a reduce tensiunea
negativă (Eros și Thanatos).
-Visele noastre reflectă dorințele noastre nesatisfăcute și ascunse.
- În scopul protejării eu-lui, mintea noastră elaborează șu folosește diferite mecanisme
de apărare ca: refularea, proiecția, sublimarea, raționalizarea, etc
 Curentul (școala behavioristă)

 Behaviorismul - curent psihologic american, aparut la

inceputul sec. XX. Cel care a dat denumirea de
„behaviorism” a fost John B. Watson (1878-1958).  
 Apare ca reacție impotriva mentalismului și a curentului
de psihanaliză, care punea accent pe activitatea psihică
(ascunsă) a perosnalității.
 Se bazează pe comportamentul observabil și nu pe
procesele minții (psihice).
Obiectivele curentului (școala
behavioristă):
 Studierea comportamentului uman,
 Relatia dintre STIMUL-RASPUNS.

“Oricine poate fi învățat să fie orice”

John B. Watson
 Psihologia (școala umanistă)

Abordare psihologică ce a apărut în anii 1950, ca reacție la limitările teoriilor

psihodinamice și comportamentale în privința unor chestiuni ca semnificația
comportamentului și natura dezvoltării sănătoase.
Reprezentanții psihologiei umaniste

Carl
Carl Rogers
RogersC Abraham Maslow
Piramida de nevoi umane
(după A. Maslow)
Psihologia umanistă se bazează pe
urmatoarele convingeri:

 •  Cel mai important aspect este prezentul, astfel

încat abordarea umanistă se concentrează pe "aici si
acum", în loc sa analizeze trecutul sau să prezică
viitorul.
•  Pentru un psihic sănătos, omul trebuie să îsi
asume responsabilitatea pentru actiunile sale,
indiferent dacă sunt pozitive sau negative.
•  Fiecare persoana este importantă si merituoasă,
prin simpla sa existență. Acțiunile pot fi negative, însă
acestea nu anuleaza valoarea de ființă umană.
•  Obiectivul suprem al vieții este obținerea
înțelegerii si dezvoltării personale. Individul poate fi cu
adevărat fericit doar încercând tot timpul să fie mai
bun și să se ințeleagă pe sine.
 Metode de cercetare în psihologie

Observaţia Experimentul Convorbirea Chestionarea

Testele Analizele
Metoda biografică
psihologice etnografic
e
Metodele cercetării psihologice au un caracter specific care decurge logic din specificitatea
domeniului (ancheta, teste, ş.a.). Tehnicile de cercetare sunt subsumate metodelor şi
reprezintă demersul operaţional al abordării fenomenelor studiate (chestionarul, interviul,
teste proiective, teste pentru evaluarea proceselor cognitive, ş.a.). Instrumentele de
cercetare sunt „uneltele materiale (foaia de observaţie, ghidul de interviu, caietul testului, ş.a.)
folosite în demersul de cunoaştere ştiinţifică a fenomenelor socio-umane”.
Metoda observaţiei

 Observaţia ca metodă constă în urmărirea

 atentă şi sistematică a unor reacţii psihice, cu scopul de a
sesiza aspectele lor esenţiale.
 În psihologie există două tipuri de observaţii, pe baza
cărora:
 - urmărim reacţiile psihice exterioare ale unei persoane
(observaţia externă);
 - urmărim propriile noastre procese psihice (observaţia
internă sau autoobservarea).
Experimentul

 este considerat cea mai importantă metodă de cercetare, în special

în psihologia medicală şi cea clinică, având posibilitatea de a ne
furniza date precise şi obiective.
 Prin experiment înţelegem provocarea deliberată a unui fenomen
psihic, în condiţii bine determinate, cu scopul de a găsi sau a
verifica o ipoteză (studierea fenomenului). Aceasta este
deosebirea esenţială dintre experiment şi observaţie, respectiv, de
autoobservaţie. Valoarea experimentului derivă din faptul că
modificăm una dintre condiţii şi urmărim ce transformări rezultă;
mărimea acestora ne indică ponderea factorului influenţat în
producerea efectului.
 În experiment există două categorii (de bază) de variabile:
 independente (asupra lor acţionează numai experimentatorul);
 dependente (cele ce depind de variabilele independente).
Metoda convorbirii.

 Pentru ca o convorbire să se ridice la rangul de metodă ştiinţifică,

ea trebuie să fie premeditată în vederea obţinerii unor date cu
privire la o persoană. Premeditată in sensul de a fi pregătită,
gândită dinainte cu scopul îndeplinirii unor condiţii care să
garanteze obţinerea unor date valabile, importante pentru
cercetarea ce o întreprindem.
 Adesea pentru obţinerea unor informaţii despre aspecte ale
personalităţii care nu pot fi nici nemijlocit observate, nici
provocate experimental şi nici obiectivate în produsele activităţii,
recurgem la interogarea directă a subiectului, prin metoda
interviului sau a convorbirii.
Chestionarea

 se utilizează atunci când vrem să cuprindem o populaţie mai

largă, aceasta fiind de fapt convorbirea realizată în scris. Mai
exact, am putea defini un chestionar ca fiind un sistem de
întrebări elaborat în aşa fel încât să obţinem date cât mai exacte
cu privire la o persoană sau un grup social.
Metoda biografică

este denumită şi anamneză, după termenul

folosit în medicină, unde ea desemnează
reconstituirea istoricului unei maladii. În
psihologie, metoda biografică implică o analiză
a datelor privind trecutul unei persoane şi a
modului ei actual de existenţă. Acest studiu al
trecutului e foarte important, fiindcă în primii
ani ai vieţii, îndeosebi în familie, se pun bazele
caracterului, ale personalităţii. Metoda
biografică este destinată studiului personalităţii
globale.
Metoda testelor.

 Testul este o probă standardizată, vizând determinarea cât mai

exactă a gradului de dezvoltare a unei însuşiri psihice sau fizice.
 Putem deosebi patru tipuri de teste:
 teste de inteligenţă şi dezvoltare intelectuală;
 teste de aptitudini şi capacităţi;
 teste de personalitate (referindu-se la trăsături de caracter şi
temperamentale);
 teste de cunoştinţe (utilizate de obicei în învăţământ).
 De retinut:

Cel mai simplu act medical presupune o

relaţie interpersonală, un contact uman
specializat dintre cel care suferă şi cel
care ajută, scopul final fiind:
alinarea suferinţei umane.
 Fiti atenti la gândurile voastre – ele devin
acțiunile voastre!
 Fiti atenti la acțiunile voastre – ele devin
obișnuințele voastre!
 Fiti atenti la obișnuințele voastre – ele devin
caracterul vostru !!!
Multumesc pentru atenție