Tema : Particularităţile

organizării contabilităţii în ţările

cu sistemul continental: Franţa,
Germania, Spania și Moldova
Cuprins
•Caracteristici generale ale sistemului contabil al Europei Continentale
• Țări ce se subscriu sistemului
•Sistemul contabil Francez
•Sistemul contabil in Germania
•Sistemul contabil Spaniol
•Sistemul contabil în Republica Moldova
• Relatarea comparativă a sistemelor contabile continental și cel utilizat în Republica Moldova
Caracteristici generale
Sistemul contabil al Europei Continentale (grupează modelul
francez, italian, spaniol,  portughez,  portughez, cel al
Americii Americii Latine, Latine, cel german și belgian) se
caracterizează c prin modul în care sistemele naționale au luat
naștere, adică pe baza dreptului roman, ceea ce implică
predominanța legilor scrise.
Modelul contabil continental se caracterizează din punct de
vedere al mediului economic si social  astfel: originea
finanțării este asigurată în principal din sectorul  bancar;
cultura este orientata către stat; sistemul juridic este dominat
de dreptul minat de dreptul scris, legea oferind normele
contabile amănunțite, iar sistemul fiscal este caracterizat prin
relații strânse între fiscalitate și contabilitate.
Principalele ţări ce se subscriu unui astfel de sistem
sunt: Belgia, Germania, Franţa,
Grecia, Italia, Portugalia, Elveţia şi Japonia.
Din punct de vedere al obiectivelor modelul contabil continental are
următoarele caracateristici: utilizatorii principali ai situațiilor financiare sunt
creanțierii, autoritățile fiscale și investitorii; principiile contabile sunt dominate
de către principiul  prundenței; extinderea extinderea publicării publicării are
tendințe tendințe limitate; latitudinea latitudinea în materie materie contabilă
contabilă se caracterizează printr -o largă gamă de opțiuni cu privire la
contabilizare și evaluare; calculul  beneficiului distribuit realizează într -o
manieră prudenta, iar relația contabilitate-fiscalitate se realizează printr -o
influență reciprocă între cele două. (Glaum Mandler, 1996)
Sistemul contabil francez
Particularitatea sistemului contabil francez constă în esenţa lui juridică,
deoarece toate regulamentele rezultă din legislaţia comercială şi fiscală.
Sistemul contabil în Franţa este reglementat de Codul comercial şi
Legea cu privire la impozite. Pentru ca sistemul de contabilitate să
capete o formă încheiată şi pentru sporirea politicii economice a
statului, a fost elaborată şi adoptată Legea cu privire la impozite
(1984). Accentul principal în legea fiscală este pus pe controlul privind
impozitarea şi legătura reciprocă dintre impozite şi datele raportării
contabile. Una din particularităţile distincte ale evidenţei şi dărilor de
seamă în Franţa este utilizarea Planului general de conturi contabile
(PCG). Ideea codificării conturilor este strâns legată de sistematizarea
contabilităţii, care cere determinarea unui criteriu clasificativ cu scopul
de a reflecta operaţiile economico-fînanciare. Practic, evidenţa
financiară în Europa continentală îşi ia începutul în anul 1880.
Aceasta a devenit posibil în cazul unei modificări a cerinţelor faţă de sistemul de contabilitate şi
elaborării tabelului universal de conturi, asupra raţionalizării modelului căruia au influenţat
esenţial profesorii economişti germani în anul 1920. în urma asocierii unor tipuri de producţie şi
modificarea drepturilor de proprietate, după Primul război mondial a devenit posibilă
implementarea acestei idei în ţările unde s-a păstrat 50 liberalismul economic.
Regulamentele de bază ale PCG se referă la recomandările privind utilizarea termenilor comuni
pentru toate întreprinderile comerciale (inclusiv întreprinderile şi cerinţele faţă de registre în
corespundere cu Codul comercial). Sarcinile PCG sunt: - determinarea ordinii standardizate a
contabilităţii (organizarea sistemului de contabilitate la întreprinderi, nivelul înalt al cerinţelor
faţă de reflectarea operaţiilor economicofinanciare şi influenţa lor asupra situaţiei financiare a
întreprinderii). Rezolvarea acestei probleme urmăreşte standardizarea înregistrărilor contabile la
data intrării lor în sistemul de contabilitate cu utilizarea terminilogiei adecvate; conținutului
operațiunilor economico-financiare și prezentarea rezultatelor financiare la sfirșitul perioadei de
gestiune.
Sistemul contabil în Germania
Contabilitatea în Germania are tradiţii vechi şi originale. Din mijlocul
secolului XIX o largă răspândire capătă formele noi ale companiilor,
particularităţile, structura şi domeniul de activitate (businessul) ale cărora au
exercitat o considerabilă influenţă atât asupra formării sistemului de
evidenţă, inclusiv asupra ordinii şi structurii raportării financiare, cât şi
asupra reglementării ei.
Întrucât reglementarea de stat are menirea de a lua în consideraţie
interesele tuturor formelor lor de business, a apărut problema cu privire la
gradul de reglementare a lui. Tot atunci a fost pusă şi baza unei reglementări
dure şi suficient detaliată a contabilităţii în corespundere cu cerinţele
impozitării, care în anul 1897 şi-a găsit reflectarea în Codul Comercial
(HGB). Însă standardele de contabilitate şi principiile unanime pentru prima
dată au fost aprobate în 1937, în Legea cu privire la corporaţiile pe acţiuni.
în 1965, în această Lege au fost introduse modificări esenţiale şi ea a devenit
practic unica sursă normativă de reglementare a contabilităţii.
Trăsătură caracteristică pentru Germania este una din formele istorice de reglementare a
economiei - bancară. Sursa principală de finanţare a întreprinderilor germane este nu capitalul
public, ci creditul bancar. În acest sens, interesele informaţionale ale băncilor au influenţat asupra
sistemului de contabilitate şi în 1990, în Legea cu privire la companii, au fost introduse
regulamentele cu privire la contabilitatea în bănci, utilizate în diferite instituţii financiare.
Contabilitatea în Germania se caracterizează prin următoarele particularităţi:
 influenţa esenţială a Legii cu privire la impozite;
 numărul mare de drepturi referitoare la recunoaşterea şi estimarea privind articolele bilanţului
contabil;
 gama largă de alternative privind ţinerea contabilităţii în companii particulare şi întovărăşiri;
 succesiunea în reflectarea veridică şi autentică a informaţiei în corespundere cu cerințele
legilor;
 dispoziţia spre dezvoltarea şi perfecţionarea principiilor de evidenţă, în primul rând, privitor
la evidenţa fiscală;
 influenţa minimă asupra elaborării principiilor contabile de către contabilii profesionişti;
 controlul separat al profitului net şi determinarea posibilelor căi de dosire a lui.
Sistemul contabil în Spania
Îşi ia începutul încă pe timpul epocii de Renaştere, când Spania era un stat mare mondial. Reglementarea ei
a început oficial cu introducerea, în anul 1829, a Codului Comercial pus la baza contabilităţii. Dezvoltarea
de mai departe şi -a găsit reflectare în versiunea nouă din 1885, care până în prezent îşi păstrează puterea,
cu unele modificări referitoare la regulile generale de organizare a contabilităţii. În 1979 a fost fondată
Asociaţia spaniolă a contabilităţii şi business-administrării, care se ocupă de elaborar ea metodologiei
contabilităţii. însă, din cauza reglementării normative insuficiente, companiile timp îndelungat alcătuiau
dările de seamă urmând mai mult tradiţiile decât principiile PGC şi propunerile asociaţiei.
Însă cel mai important document poate fi considerat PGC, adoptat în 1990.
Destinaţia lui principală este:
o prezentarea viziunii noi a esenţei contabilităţii;
o asigurarea transparenţei dărilor de seamă anuale ale întreprinderilor;
o comparabilitatea şi adaptarea evidenţei naţionale la cerinţele practicii internaţionale;
o introducerea noilor principii, reguli şi ordine de evaluare;
o stabilirea cerinţelor faţă de prezentarea raportării financiare, precum şi elaborarea unor forme ale ei.
PGC înaintează cerinţe aspre faţă de prezentarea informaţiei în darea de seamă anuală. Astfel, în
ea trebuie să existe date cu privire la: metoda aplicată de repartizare a rezultatului activităţii
companiei; regulile de evaluare utilizate, inclusiv lista deplină a articolelor privind fiecare grupă
de active şi datorii; arenda, asigurarea, mijloacele fixe, stocurile, impozitele etc.
Una din cerinţele PGC faţă de informaţia care se conţine în darea de seamă este comparabilitatea
datelor raportului de gestiune şi rezultatelor repartizării profitului, prezentate în darea de seamă
anuală. Raportul de gestiune este un document nou în legislaţia spaniolă. Scopul întocmirii lui
prezintă reflectarea modificărilor în sfera de activitate şi în situaţia întreprinderii, a evenimentelor
importante ce au loc în perioada de raportare, a cercetărilor ştiinţifice ce se efectuează, a
procurării şi realizării acţiunilor proprii. Menţionăm că în Spania lipsesc standardele naţionale de
raportare financiară şi drept bază este considerat standardul internaţional SIRF (IFRS) 1
„Prezentarea rapoartelor financiare".
 Sistemul contabil în Republica Moldova
 Entităţile (persoanele juridice şi fizice care desfăşoară activitate de întreprinzător,
organizaţiile necomerciale, instituţiile publice, notarii, avocaţii şi birourile înfiinţate de
aceştia, reprezentanţele şi filia­le ale întreprinderilor (organizaţiilor) nerezidente,
înregistrate în Republica Moldova, indiferent de domeniul de activitate, tipul de
proprietate şi forma juridică de organizare) sînt obligate să ţină contabilitatea şi să
întocmească rapoartele financiare în modul prevăzut de legea menţionată, de standardele
de contabilitate, de planul de conturi contabile şi de alte acte normative în vigoare.
1. documentele normative referitoare la sistem contabil din Republica Moldova,
inclusiv:
2. Bazele conceptuale ale pregătirii şi prezentării rapoartelor financiare,
3. Standardele Naţionale de Contabilitate (S.N.C.) şi comentariile la acestea,
4. Planul de conturi contabile ale activităţii economico-financiare a întreprinderilor,
5. Instrucţiunile Ministerului de Finanţe.
Bazele conceptuale ale contabilității
“Bazele conceptuale” caracterizează noţiunile şi principiile generale referitoare la pregătirea şi
prezentarea rapoartelor financiare. În mod teoretic în ele se explică convenţiile fundamentale,
caracteristicile calitative ale rapoartelor financiare, definiţia elementelor rapoartelor financiare, modul
de constatare a acestor elemente, noţiunile de menţinere a capitalului.
S.N.C. şi comentariile la acestea poartă un caracter de acte normative. În republica Moldova la
momentul de faţa sînt elaborate şi implementate 30 de S.N.C. şi 14 comentarii la acestea. În
componenţa S.N.C. sînt incluse standardele care nu au analog în sistemul contabil internaţional: S.N.C. 3
“Componenţa consumurilor şi cheltuielilor”, S.N.C. 4 “Particularităţile contabilităţii la întreprinderile
micului business”, S.N.C. 6 “Particularităţile contabilităţii la întreprinderile agricole”. Comentariile cu
privire la aplicarea S.N.C. detaliază prevederile acestora.
Planul de conturi contabile este elaborat în baza cerinţelor internaţionale de întocmire a rapoartelor
financiare. Cuprinde 9 clase de conturi. Conturile de clasa întîi sînt obligatorii pentru toţi agenţii
economici, iar conturile de clasa II (subconturile) se deschid reieşind din necesităţile întreprinderilor.
Caracterizarea comparativă a sistemelor contabile
continental și cel utilizat în Republica Moldova
Sistemul contabil continental (Franța, Germania, Sistemul contabil în Republica Moldova
Spania)
• utilizarea Planului general de conturi contabile
(PCG)
• Sunt utilizate formele istorice de reglematare a
contabilității
• Sursa principală de finanțare a entităților este
creditul bancar
• Rapoartele financiare se întocmesc în baza SIRF
• utilizarea Planului general de conturi contabile
(PCG)
• Contabiltatea este reglementată de Legea
Coontabilității modificată pană la actualitate
• Sursa de finanțare este Finanțarea bugetară de
stat
• Rapoartele financiare se întocmesc în baza SNC
și indicațiilor metodice ale Ministerului
Finanțelor