DIALIZA

CUPRINS
1. Definiție

2. Mod de funcționare

3. Clasificare

4. Prevenire
 DIALIZA
Dializa = este procesul care preia funcția rinichilor atunci când aceștia
eșuează. Acest proces este necesar atunci când se dezvoltă insuficiență renală
în stadiul final (rinichii funcționeză la 10 – 15 % din capacitatea lor).
De asemenea, dializa are rolul de a menține echilibrul organismului,
corectând nivelurile diferitelor substanțe toxice din sânge. Făra dializă, toți
pacienții cu insuficiența renală completă ar muri din cauza acumulării toxinelor
în circuitul sanguin.
Rolul rinichilor este acela de a filtra sângele prin eliminarea toxinelor și
fluidelor în exces din corp, aceste deșeuri sunt transportate în vezica urinară
pentru a fi eliminate în procesul de micțiune.
Dializa filtrează deșeurile, elimină lichidele suplimentare și restabilește
echilibrul corect al substanțelor chimice din sânge.
Există două tipuri principale de dializă:
• hemodializa;
• dializa peritoneală;
 HEMODIALIZA

Hemodializa presupune utilizarea unui „rinichi artificial” (hemodializor) în

scopul eliminării toxinelor și a excesului de apă și de substanțe chimice din sânge.
Hemodializa este un proces care folosește o membrană artificială (făcută de om)
pentru a:
 elimina din organism produși metabolici precum uree;
 restabili echilibrul electrolitic în sânge;
 elimina fluidele în exces din organism;
 În timpul hemodializei, sângele trece printr-un filtru, numit
dializor, în afara corpului. La începutul procedurii de
hemodializă, o asistentă medicală plasează două ace în venele de
la braț. Fiecare ac este atașat la un tub conectat la aparatul de
dializă.
Aparatul de dializă pompează sângele prin filtru, apoi îl
întoarce în corp. În timpul procesului, aparatul de dializă
verifică tensiunea arterială și controlează cât de repede sângele
trece prin filtru. Sângele intră la un capăt al filtrului și este
împins forțat în multe tuburi goale, foarte subțiri. Pe măsură ce
sângele trece prin tuburi, soluția de dializă trece în direcția opusă
pe exteriorul acestor conducte. Produsele uzate din sânge se
deplasează în soluția de dializă. Sângele filtrat rămâne în
interiorul tubulețelor și se întoarce în corp.
 Accesul vascular este punctul de legă tură dintre corp și
dializor, locul unde acele sunt inserate pentru a realiza
circuitul. Aparatul de dializă lucrează la un debit foarte
ridicat. El extrage și returnează în organism aproape
jumă tate de litru de sânge în fiecare minut.
Există trei tipuri de acces vascular:
fistula arterio-venoasă (FAV);
grefonul sintetic arterio-venos;
cateterul temporar de hemodializă;
 FISTULA ARTERIO-VENOASĂ
Cel mai bun tip de acces vascular pe termen lung este o fistulă arterio-
venoasă. Chirurgul conectează o arteră la o venă, de obicei în braț, pentru a
crea o fistulă AV. O arteră este un vas de sânge care transporta sângele
oxigenat dinspre inimă spre restul corpului, iar o venă este un vas de sânge
care readuce sânge înapoi spre inimă.
Atunci când chirurgul conectează o arteră la o venă, venele devin mai
largi și mai groase, făcând mai ușor plasarea acelor pentru dializă. Fistula
AV are, de asemenea, un diametru mare care permite sângelui să curgă din
corp în aparatul de dializă și înapoi în corp rapid. Scopul este de a permite
un flux sanguin ridicat, astfel încât cea mai mare cantitate de sânge să treacă
prin dializor.
 Fistula AV este considerată cea mai bună opțiune deoarece
aceasta:
• asigură fluxul cel mai ridicat de sânge pentru
dializă;
• are un risc mai mic să se infecteze sau să se
blocheze;
• are o durată de viață mai lungă;
Majoritatea pacienților pot merge acasă imediat
după intervenție, în aceeași zi. Operația se realizează
de obicei în anestezie locală, fiind amorțită doar zona
în care chirurgul creează fistula AV, dar, în funcție de
situația pacientului, se poate opta pentru anestezie
generală.
 GREFONUL SINTETIC ARTERIO-VENOS

Dacă venele nu permit realizarea unei fistule AV, se poate opta

pentru implantarea unui grefon AV. În acest caz, chirurgul utilizează
un tub artificial pentru a conecta o arteră la o venă. Un grefon AV
pentru dializă poate fi utilizat la scurt timp după intervenția
chirurgicală.
Cu toate acestea, există un risc mai ridicat de infecție și de
formare a cheagurilor de sânge în grefon. Cheagurile pot bloca fluxul
de sânge prin grefon și pot face dificilă sau imposibilă dializa.
 CATETERUL TEMPORAR DE HEMODIALIZĂ

Dacă boala de rinichi progresează rapid și nu este timp

pentru efectuarea unei proceduri de acces vascular înainte
de dializă, este necesară implantarea unui cateter venos -
un tub mic și moale inserat într-o venă în gât, piept sau
picior, ca acces temporar.
 POSIBILE COMPLICAȚII

Orice tip de acces vascular poate dezvolta

complicații, cele mai frecvente fiind:
• infecția plăgii operatorii sau a
grefonului/cateterului temporar;
• flux sanguin scăzut sau blocaj total, cauzate de un
cheag de sânge sau de cicatrice;
Aceste probleme pot afecta tratamentul prin
hemodializă, fiind nevoie de mai multe proceduri pentru
a înlocui sau repara accesul pentru ca acesta să
funcționeze corect.
 DIALIZA PERITONEALĂ
În cadrul dializei
peritoneale sângele este
curățat în interiorul
corpului. Medicul
plasează în abdomen un
tub din plastic numit
cateter, prin care va
introduce lichidul de
dializă.
Sângele rămâne în
arterele și venele care
irigă cavitatea abdominală
(peritoneală), în timp ce
excesul de lichide și
toxinele sunt îndepărtate.
 Deși îndeplinește o parte din funcțiile rinichilor și elimină numeroase probleme
cauzate de insuficiența renală, dializa nu vindecă bolile renale. Numeroși pacienți
continuă să lucreze după ce se obișnuiesc cu dializa, cu condiția ca munca lor să nu
implice efort fizic.
În dializa peritoneală o soluție sterilă care conține minerale și glucoză este introdusă
printr-un tub în cavitatea peritoneală. Cavitatea peritoneală a corpului acționează ca o
membrană semipermeabilă. Această membrană este un strat de țesut care conține vase
de sânge care înconjoară organele interne și tapetează cavitatea abdominală. Dializatul
este lăsat pentru o perioadă de timp pentru a absorbi produsele de degradare fiind apoi
drenate la exterior prin tubul de dializă.
Acest ciclu este repetat de 4-5 ori în timpul zilei. Ultrafiltrarea apare prin osmoză-
difuziunea solventului (apei) printr-o membrană semipermeabilă.
Dializa peritoneală este mai puțin eficientă decât hemodializa, dar deoarece poate fi
efectuată de mai multe ori efectele de eliminare a deșeurilor și apei este similar
hemodializei. Dializa peritoneala este efectuată la domiciliul pacientului.
 REGIMURI DE DIALIZA PERITONEALĂ

Se clasifică în:
 dializa peritoneală continuă;
 intermitentă;

Dializa peritoneală continuă presupune

prezența permanentă în cavitatea peritoneală
a soluției de dializă (24 de ore/zi, 7
zile/săptămână), în vreme ce forma
intermitentă se administrează numai câteva
zile pe săptămână sau câteva ore pe zi.
 Dializa peritoneală
ambulatorie continuă  este
o forma de dializă portabilă
care nu necesită alte
echipamente decât pungile
cu soluție de dializă și o linie
de conectare a acestora la
cateterul de dializă.
Schimburile sunt efectuate
manual de către pacient.
Prețul redus și independența
de aparatura automată au
făcut ca această formă să
devină forma cea mai
populară de dializă.
 RISCURI
HEMODIALIZA
• Tensiune arterială scăzută;
• Anemie;
• Crampe musculare;
• Dificultăți de somn;
• Niveluri ridicate de potasiu în
sânge;
• Pericardită;
• Moarte subită cardiacă,
principala cauză de deces a
persoanelor supuse dializei;
DIALIZA PERITONEALĂ
• Slăbirea mușchilor abdominali;
• Glicemie ridicată din cauza
dextrozei din dializat;
• Creștere în greutate;
• Hernie;
• Febră;
• Dureri de stomac;
 Cauzele insuficienței renale:

• Alimentarea insuficientă cu sânge a rinichilor;

• Flux de urină obstrucționat;
ACUTĂ • Reacții la alergeni, substanțe toxice sau un atac
autoimun acut asupra rinichilor;

• Diabetul de tip I si II;

• Tensiune arterială crescută;
CRONICĂ •
•
Atac autoimun pe termen lung asupra rinichilor;
Obstrucție prelungită a tractului urinar;
 Simptomele insuficienței renale:

• Reducerea volumului de urină;

• Durere sau presiune în piept;
• Comă;
• Oboseală sau somnolență excesivă;
• Greață persistentă;
• Confuzie;
• Dificultate inexplicabilă în respirație;
 Prevenirea insuficienței renale:

Măsurarea regulată a tensiunii arteriale;

Respectarea cu strictețe a tratamentelor recomandate
pentru bolile cronice – diabet zaharat, lupus, hipertensiune
arterială;
Renunțarea la fumat – la diabetic, tabagismul poate
accelera afectarea vaselor sanguiune mici;
Evitarea folosirii excesive a medicamentelor eliberate fără
rețetă;
Tratarea promptă a infecțiilor urinare sau a oricărei alte
afecțiuni a căilor urinare;
 BIBLIOGRAFIE

1. Ursea, N, Mircescu, G., Ghid practic de dializă, Ed.

Fundația Română a Rinichiului, Bucureti, 2003.
2. Covic A., Hemodializa – Principii teoretice si practice,
Ed. Demiurg, 2010.
3. Segall L., Florea L., Covic A., Dializa peritoneala, Ed.
Polirom, Iasi, 2006.
4. https://www.romedic.ro/dializa/dializa-peritoneala
5. http://ceestedializa.ro/
GUZ SIMONA
Anul I, Grupa A