Sunteți pe pagina 1din 44

Facultatea de Științe Economice și Administrarea

Afacerilor

POLITICI FINANCIARE PUBLICE

CURS MASTER
Prof. univ. dr. Gheorghița Dincă
POLITICA FINANCIARĂ

Politica economică constituie ansamblul deciziilor adoptate de către


autorităţile publice în vederea orientării activităţii economice într-
un sens considerat rezonabil pe teritoriul naţional.

 Ea reprezintă ansamblul alegerilor economice ale autorităţilor


publice, similar alegerilor economice ale consumatorului,
producătorului, investitorului, etc.
Sistematizarea instrumentelor de intervenţie a statului în economie,
în funcţie de instituţiile ce le promovează şi din punct de vedere al
obiectivelor ce pot fi atinse, a condus la separarea a patru categorii
de politici, componente ale politicii economice:

 Politica financiară;
 Politica monetară;
 Politica veniturilor;
 Politici specifice.
Principalele politici utilizate sunt primele două care prezintă
următoarele deosebiri:

Politica financiară Politica monetară

 Este simetrică - Cu eficienţă în • asimetrică - cu eficienţă


combaterea inflaţiei şi în stimularea
creşterii economice; în combaterea inflaţiei şi
 Specifică şi sectorială – poate fi eficienţă mică în
localizată pe mai multe domenii; stimularea creşterii
 Impact rapid şi puternic focalizat; economice;
 Poate fi schimbată greu. • generală - afectează
  întreaga societate;
• impact întârziat şi difuz;
• poate fi schimbată rapid.
Politica Financiară
Conceptul de deficit bugetar
 Exprimă valoric dezechilibrul financiar public, care este
rezultatul cererii prea mari de resurse financiare publice,
în comparaţie cu fondurile ce se pot constitui la nivelul
statului.
În România, pentru măsurarea dezechilibrului financiar
public se folosesc metode diferite, în funcţie de care se
identifică un anumit tip de deficit bugetar, ca de ex:
 Deficitul (surplusul) bugetului consolidat
 Deficitul (surplusul) convenţional
 Deficitul (surplusul) primar
 Deficitul (surplusul) operaţional
 Deficitul (surplusul) structural
 Deficitul (surplusul) cvasi-fiscal
a) Deficitul (surplusul) bugetului consolidat
Exprimă dezechilibrul existent la nivelul bugetelor
componente ale sistemului bugetar, agregate şi
consolidate, pentru a forma un întreg. Aceasta este
expresia cea mai utilizată în analizele privind
dezechilibrul dintre resursele şi nevoile sectorului
public.

Modul de determinare a acestuia este: V bug gen. – Ch


bug. Gen.
Dacă această diferenţă:
 Este > 0 => surplus al bugetului general consolidat
 Este <0 => deficit al bugetului general consolidat
b) Deficitul (surplusul) convenţional

 Reprezintă necesarul de finanţare a sectorului


public şi se calculează ca diferenţă între
încasările şi plăţile efective.

 În această metodă, veniturile nu includ


împrumuturile interne şi externe.

 De asemenea, la nivelul cheltuielilor nu sunt


luate în considerare rambursările datoriei
publice din acel an, însă se regăsesc
dobânzile la datoria publică.
c) Deficitul (surplusul) primar
 Acest indicator este utilizat în analiza ajustărilor ce trebuie
realizate la nivelul politicii fiscale şi exclude din deficitul
convenţional cheltuielile reprezentând dobânzile la datoria
publică.

d) Deficitul (surplusul) operaţional


 Include deficitul primar şi dobânda reală plătită în contul datoriei
publice interne.

e)Deficitul (surplusul) structural


Deficitul structural si ciclic au un rol fundamental in politica
economica, având o serie de utilizări, printre care:
- Deficitul structural reprezintă un indicator de estimare a mărimii
politicilor fiscale discreţionare. Astfel, după ajustarea la componenta
ciclica, deficitul bugetar structural poate indica tipul politicii fiscale:
expansionista, neutra sau restrictiva.
Daca politica fiscala este neutra ea nu influenteaza cererea agregata.
Politica fiscala expansionista (deficit bugetar) stimulează cererea
agregata iar una restrictiva (excedent bugetar) o contracta.
 Deficitul structural reprezintă un indicator utilizat in evaluarea
sustenabilitatii politicii fiscal-bugetare pe termen mediu. Pe
termen lung trebuie sa fie luaţi in calcul si alți factori cum ar fi
factorii demografici care influenteaza deficitul structural.
Equation1:
Structural Deficit = Total Government Deficit -- Cyclical Deficit --
One-off Measures
Deficitul structural= deficitul guvernamental total - deficitul ciclic -
masuri luate o singura data
 (One-off Measures are emergency spending, one-off banks recaps
etc)

Deficitul structural = deficitul guvernamental care ar fi existat


dacă economia funcționa la capacitate maximă (PIB potențial).

 Veniturile si cheltuielile bugetare au o serie de componente care


sunt influenţate de ciclul economic. In ceea ce priveşte
veniturile bugetare, majoritatea componentelor acestora
înregistrează fluctuaţii ciclice.
Astfel, taxe si impozite de genul contribuţiilor la
asigurările sociale, impozitul pe profit, taxa pe
valoarea adăugata, impozitul pe venit sau accizele
sunt puternic influenţate de poziţia economiei in ciclul
economic. In ceea ce priveşte cheltuielile bugetare, o
categorie importanta a acestora - compensaţiile si
platile pentru ajutorul de şomaj sunt influenţate de
ciclicitatea activitatii economice.

Soldul bugetului contribuie prin fluctuaţiile sale


ciclice in mod automat in sensul netezirii (engl.
"smooth") fluctuaţiilor in cererea agregata si pe aceasta
cale in ciclul economic.
 Componentele veniturilor si cheltuielilor bugetare
care sunt influenţate de ciclul economic actioneaza
ca "stabilizatori automaţi" contribuind astfel la
netezirea ciclului economic si scăderea volatilitatii
efectului/rezultatului (output-ului) agregat.

 Stabilizatorii automaţi pot acţiona atât pe partea de


venituri cat si partea de cheltuieli a bugetului.
 Daca avem in vedere partea de venituri, in cazul in
care economia se afla pe partea descendenta a
ciclului economic (in recesiune), veniturile bugetare
scad fiind colectate mai puţine taxe si impozite
(acestea fiind influenţate de activitatea economica).
 Aceasta scădere a nivelului taxării stimulează cererea
agregata prin creşterea veniturilor agenţilor economici,
contribuind astfel la stimularea producţiei si in final la
creşterea output-ului.
 In situaţia in care economia se afla intr-o perioada de
boom a ciclului economic, veniturile bugetare cresc,
ceea ce face ca veniturile agenţilor sa scadă contribuind
astfel la limitarea expansiunii cererii agregate.

Equation2:
Cyclical Deficit = Output Gap * Elasticity of Fiscal
Balance

 Deficit ciclic = △% PIB real/potential * elasticitatea


soldului fiscal
 Daca avem in vedere partea de cheltuieli bugetare,
stabilizatorii automaţi actioneaza de regula prin
intermediul sistemului de compensaţii si ajutoare
pentru şomeri.

 Ex. În cazul in care economia este in recesiune si creste


rata şomajului, creşterea compensaţiilor si ajutoarelor
de şomaj stimulează cererea agregata, iar in cazul unui
boom economic, scăderea acestor ajutoare limitează
expansiunea cererii agregate.

 Mecanismul descris functioneaza cu atât mai bine cu


cat sistemul de impozitare este mai progresiv.
 Soldul bugetar structural reprezintă poziţia fiscala in
momentul in care factorii de producţie din economie
sunt la nivelul lor "normal", adică atunci când
economia este la mijlocul distantei dintre un boom
economic si o recesiune.

 Impactul ciclului economic asupra deficitului bugetar


ciclic este determinat de output-gap (△%
PIBreal/potential) si de elasticitatile veniturilor si
cheltuielilor la modificarea volumului activitatii
economice (PIB).

 Decalajul PIB (Output-gap-ul) reprezintă o măsura a


ciclului economic, a utilizării capacitatilor de
producţie si a resurselor din economie.
 Output-gap-ul reprezintă abaterea procentuala a PIB-
ului efectiv de la nivelul sau potenţial, nivelul potenţial
al PIB reprezentând nivelul PIB la utilizarea "normala" a
capacitatilor de producţie.

 Pentru calculul deficitului structural pe termen scurt si mediu,


stabilizatorii automaţi, adică partea din deficitul bugetar care
se datorează ciclului economic, este tratata de regula ca flux
temporar.

 Pe termen scurt, pe lângă partea datorata ciclului economic,


mai pot apărea influente temporare de tip tranzacţii unice
(engl. "one-off") ca de exemplu amnistii fiscale, plata unor
ajutoare in caz de dezastre naturale sau vânzarea unor active
ale statului.
f) Deficitul (surplusul) cvasi-fiscal

Evidenţiază deficitul convenţional şi operaţiunile


cvasifiscale ce iau următoarele forme:
 Subvenţii pentru dobânzile la împrumuturile
acordate de Banca Naţională a României şi de
băncile comerciale societăţilor cu capital de
stat din agricultură şi energie;
 Împrumuturile preluate de stat pe bază de legi
speciale;
 Împrumuturile garantate de stat;
 Arieratele faţă de buget ale agenţilor
economici.
Teorii fundamentale privind echilibrul bugetar

Pentru a ne putea forma o opinie în privinţa optării


pentru un echilibru bugetar sau pentru un deficit
bugetar, vom prezenta teoriile fundamentale
privind echilibrul bugetar, care pornesc de la o
serie de ipoteze care generează dezechilibrul
bugetar.

Aceste teorii sunt:


1. Teoria convenţională privind echilibrul
bugetar;
2. Echivalenţa ricardiană;
3. Jocul (Schema) Ponzi.
1. Teoria convenţională privind echilibrul bugetar

 Conform acestei teorii, se porneşte de la deficitul


bugetar în scopul evidenţierii efectelor generate de
către acesta asupra economiei, formării capitalului şi
a produsului brut.

 Premisa - se consideră că nivelul cheltuielilor publice


nu este afectat de politica privind datoria
guvernamentală, volumul acestora rămânând
nemodificat, în timp ce impozitele şi taxele
înregistrează scădere.
 Această reducere temporară a impozitelor şi taxelor
este urmată în viitor de o creştere a acestora,
corespunzătoare valorii curente a datoriei.
Impactul pe termen scurt asupra economiei

 Se consideră că deficitul bugetar este cauzat, pe


de-o parte, de menţinerea cheltuielilor la un nivel
constant, şi, pe de altă parte, de reducerea
veniturilor din impozite şi taxe.
 Această politică va antrena creşterea veniturilor
populaţiei, fapt ce conduce la îmbunătăţirea
nivelului de trai.
 Astfel, creşterea veniturilor consumatorilor finali
determină creşterea cererii de bunuri şi servicii.

 Conform acestei teorii, economia este de tip


keynesist pe termen scurt, deoarece creşterea
cererii agregate determină creşterea venitului
naţional.
 De asemenea, rigiditatea salariilor, a preţurilor,
schimbările în cererea agregată influenţează utilizarea
factorilor de producţie.

 Această analiză keynesistă oferă o justificare comună


pentru politica de reducere a impozitelor sau de
creştere a cheltuielilor, atunci când economia se
confruntă cu recesiune.

 Susţinătorii abordării convenţionale au demonstrat că


rigiditatea salariilor, a preţurilor, ce modifică cererea
agregată pe termen scurt, sunt mai puţin importante pe
termen lung. Ca rezultat, politica fiscală influenţează
venitul naţional doar prin modificarea ofertei de factori
de producţie.
 Impactulpe termen lung asupra economiei – se
referă la reducerea economisirii naţionale şi
consecinţele acesteia.

 Pentru a înţelege efectele deficitului bugetar pe


termen lung, pornim de la constrângerea
bugetară a sectorului privat, care implică
relaţia:
Y = C + S + T, unde (1)

Y = Produsul intern brut (PIB)


C = Consumul privat
S = Economisire privată
T = Impozite şi taxe
 De asemenea, PIB poate fi împărţit în patru tipuri de
cheltuieli:
Y = C + I + G + NX, unde (2)

I = Investiţii
 C= consum privat
 G = Cheltuieli publice
 NX = Export net

 Egalând cele 2 relaţii:


 C + S +T = C + I + G + NX
rezultă:
S + ( T - G ) = I + NX (3)
Suma economiilor publice şi private trebuie să fie egală
cu suma investiţiilor şi exporturilor nete.
Balanța de plăți externe (balanța de plăți)
cuprinde:
1. Balanţa contului curent care include:
a) balanta comerciala; b) balanta serviciilor; c) balanta
veniturilor; d) balanta transferurilor unilaterale;
2. Balanţa contului de capital cuprinde: a) balanta
miscarilor de capital pe termen scurt; b) balanta
miscarilor de capital pe termen lung; c) balanta
rezervelor valutare internationale.

Avem următoarea relaţie:


Imports + Capital outflow = Exports + Capital Inflow
Imports – Exports = Capital Inflow-Capital Outflow
NX = NFI, unde (4)

NFI = Investiţiile străine directe nete


 Din relaţiile:
S + ( T - G ) = I + NX și
 NX = NFI

S + ( T – G ) = I + NFI
 (S – I) + (T – G) = NFI
 Această relaţie reprezintă egalitatea dintre
economisirile naţionale, ca sumă între economisirea
publică şi cea privată, şi utilizarea acestor fonduri
pentru investiţii în ţară şi străinătate.
 Referitor la economiile private, s-au conturat doua
păreri privind ritmul de variaţie al acestora:

1. Unii economişti consideră că ritmul de creştere a


economiilor private este egal cu reducerea economiilor
publice.
2. Alţii, în viziunea convenţională, consideră că
economiile private cresc mai puţin decât valoarea
cu care scad economiile publice, astfel încât
economiile naţionale scad.
În acest caz, investiţiile totale, în ţară si în
străinătate, scad, fapt ce va conduce la obţinerea
unui PIB şi a unui venit naţional mai mic.

 Reducerea investiţiilor străine nete reprezintă un


semn că rezidenţii vor deţine mai puţin capital în
străinătate sau că rezidenţii străini vor deţine mai
mult capital în ţară. În ambele situaţii, veniturile
din capital vor scădea.

 Declinul investiţiilor străine are loc o dată cu


declinul exporturilor nete, care conduce la
creşterea deficitului balanţei comerciale. Această
legătura între deficitul bugetar şi deficitul balanţei
comerciale poartă denumirea de “deficit geamăn”
Exemplu

 Presupunem ca in USA deficitul bugetar este finantat


jumătate de către străini și jumătate de pe piața
internă.
 Cu un deficit de 400 bilioane dolari, deficitul comercial
ar trebui, conform teoriei, să crească cu 200 bilioane de
dolari.
 O economie are dublu deficit daca înregistrează atât
deficit fiscal cât și deficit al contului curent.
 De fapt economia se împrumută de la străini în schimbul
bunurilor produse în străinătate.
Double deficit" in the USA. Fiscal balance
(black) and current account balance (red).
Source: ameco.[3]
2) Echivalenţa ricardiană
 A fost fundamentată de economistul David Ricardo, în
prezent considerându-se că este mult mai apropiată de
viziunea lui Robert Barro.

Modelul lui David Ricardo (1772-1823)


 Echivalenţa ricardiană este o teoremă a neutralităţii.
 Se presupune că guvernul reduce impozitele fără să
reducă şi cheltuielile publice, fapt ce determină
reducerea economisirii naţionale şi a acumulării de
capital, iar pe termen lung, o restrângere a activităţii
economice.
 Însă, echivalenţa ricardiană susţine că această politică
nu influenţează consumul şi acumularea de capital.
 Argumentul ricardian se bazează pe faptul că
impozitele mai mici în prezent şi înregistrarea de
deficit bugetar (întrucât cheltuielile publice vor
rămâne nemodificate) vor conduce, în viitor, la o
creştere a impozitelor.

 Astfel,consumatorii nu vor reacţiona la reducerea


impozitelor prin creşterea consumului, ci vor
economisi surplusul.

 Se înregistrează o creştere a economiilor private


de mărime egală cu suma reprezentând reducerea
impozitelor, în timp ce economisirea naţională şi
celelalte variabile nu se modifică.
În esenţă, echivalenţa ricardiană îmbină două idei
fundamentale:
 Constrângerea deficitului bugetar
 Ipoteza venitului permanent.

o Constrângerea deficitului bugetar se referă la


faptul că impozite mai mici în prezent implică
impozite mai mari în viitor, în condiţiile în care
cheltuielile publice nu se modifică.

o Ipoteza venitului permanent vizează faptul că


populaţia îşi bazează deciziile de consum pe
venitul permanent care depinde de valoarea
prezentă a venitului rămas după achitarea
impozitelor.
Modelul lui Robert Barro (n. 1944)

 În lucrarea “Are Gouvernment Bonds Net Wealth?”(1974),


Barro prezintă o altă interpretare a argumentului ricardian
şi anume:
 pentru deţinătorii de titluri de stat, acestea reprezintă un
activ, iar pentru plătitorii de taxe este o obligaţie ce va fi
acoperită din taxe.
 Astfel, pentru că populaţia nu a înregistrat o creştere a
venitului, ar trebui să nu-şi modifice structura consumului
ca reacţie la reducerea temporară a taxelor.

 Însă, dacă guvernul reduce taxele azi şi populaţia


anticipează că în viitor se vor reduce şi cheltuielile, atunci
venitul permanent al populaţiei creşte, fapt ce stimulează
consumul şi reduce economisirea naţională.
 Întrucât echivalenţa ricardiană consideră
unele aspecte ale politicii fiscale irelevante,
iar altele ca fiind importante, testarea acestei
abordări este greu de realizat. De asemenea,
deşi unii economişti consideră că aceasta nu
descrie comportamentul consumatorului, acest
mod de abordare a avut o importanţă
deosebită în cadrul dezbaterilor despre
deficitul bugetar, din doua motive:

 Se consideră că echivalenţa ricardiană descrie,


de fapt, realitatea sau cel puţin realizează o
primă aproximare a sa;

 Echivalenţa ricardiană oferă o bază teoretică


pentru mai multe analize.
3) Jocul (Schema) Ponzi

• Aceasta este o nouă abordare teoretică a echilibrului bugetar


potrivit căreia corectarea deficitului bugetar se poate realiza
de către stat prin reînnoirea la infinit a datoriei fără a majora
impozitele dacă ritmul de creştere economică este mai mare
decât rata dobânzii la împrumuturile pentru finanţarea şi
refinanţarea datoriei publice.

• Se presupune că guvernul reduce impozitele dar fără să reducă


cheltuielile publice, fapt ce determină, conform analizei
convenţionale, reducerea economisirii naţionale şi a
acumulării de capital, iar pe termen lung, o restrângere a
activităţii economice.
• De asemenea, se consideră că un viitor mai puţin prosper este
doar o consecinţă posibilă a unei perioade în care s-au
înregistrat deficite bugetare mari. Probabilitatea de a se obţine
acest rezultat este însă mai mică, în comparaţie cu aceea ca
politica fiscală să crească nivelul cheltuielilor publice.

• Acest mod de abordare a deficitului bugetar se caracterizează


prin faptul că este orientat spre viitor, spre evoluţia ratei de
creştere economică şi evoluţia ratei dobânzii la împrumuturile
de stat.
 Astfel, guvernul poate apela la deficite pentru o
perioadă, poate reînnoi datoria şi acumula dobânzi, fapt
posibil a se realiza doar dacă economia va înregistra un
ritm de creştere mai rapid decât cel al datoriei, iar rata
datorii/venituri va scădea în timp.
 Cu alte cuvinte, o ţară cu datorie publică mare poate
acoperi deficitele temporare de resurse prin creşterea
economică viitoare.
 Presupunem că guvernul decide să echilibreze bugetul,
în sensul că impozitele şi taxele vor egala cheltuielile
publice.
 Se pune problema identificării probabilităţii ca guvernul
să nu majoreze taxele pentru a face faţă serviciului
datoriei, deci care este probabilitatea ca să se poată
aplica schema Ponzi?
 Se urmăresc datele statistice privind rata de creştere
economica şi rata dobânzii la datoria publică.
• Dacă bugetul este echilibrat, atunci rata datorie/venit creste cu
(1+i)/(1+g), unde:
• i = rata dobânzii
• g = rata de creştere a veniturilor
• Deci, mai întâi, pentru a evalua probabilitatea de succes a
“Ponzi gamble”, examinăm comportamentul (1+i)/(1+g).

• Dacă rata datorie/venit creşte mult, impozitele vor trebui


majorate, iar în acest caz nu se mai poate aplica schema Ponzi.
• Dacă ar fi să desprindem o concluzie asupra deficitelor
bugetare în urma acestor teorii, putem afirma că deşi sunt
“un rău necesar” în anumite perioade de criză ale
economiei, nu trebuie abuzat de ele atunci când nu
reprezintă o necesitate absolută.

• Astfel, dacă pe fondul acestor deficite nu are loc relansarea


economică care să compenseze, măcar în parte,
consecinţele nefavorabile ale deficitelor, acestea se
răsfrâng păgubitor asupra finanţelor publice ale ţării şi
economiei in general, ducând la o creştere a datoriei
publice.
• Echilibrul financiar al societăţii
• Instrumentul utilizat: SISTEMUL CONTURILOR NAŢIONALE

• Sistemul conturilor naţionale evidenţiază fluxurile directe,


materiale şi financiare, bunurile produse şi serviciile prestate în
cadrul economiei naţionale, relaţiile existente în sferele
producţiei, consumului şi formării capitalului, constituirii
veniturilor în interiorul ţării, precum şi relaţiile cu
străinătatea.
Notaţii:
• S = oferta agregată
• D = cererea agregată
• Y = Produsul Intern Brut
• IM = importuri
• X = exporturi
• C = consumul privat
• I = investiţiile
• G = consumul guvernamental
• T = impozitele şi taxele
• E = economisirea sectorului neguvernamental = Y – T – C
• Ecuaţia de bază a veniturilor în sistemul conturilor naţionale este:
S=D
Y + IM = C + I + X + G
Y + IM – T = C + I + X + G – T
(Y – T – C) – I – (X - IM) = (G – T)
• ECUAŢIA SOLDURILOR
(E – I) – (X - IM) = (G – T)
Soldul economiilor soldul contului soldul sectorului
curent
sectorului
neguvernamental guvernamental

• Obiectivul central al politicii financiare – cu cele două


componente ale sale, politica fiscală şi, respectiv, cea
bugetară – trebuie să fie acela al echilibrării cererii
agregate cu oferta agregată şi nu de a echilibra bugetul.

• Soldul bugetului şi, implicit, politica financiară


reprezintă, în mod preponderent, instrumente active de
influenţare a evoluţiei economiei şi nu o reflectare
pasivă a dinamicii acesteia.
 Anul x:
 Y = 587499,4;
 IM = 265268,1;
 X = 234974,9;
 C = 420300,7;
 I = 98617,1;
 G = 98964,3;
 T = 114044,6;
  Sursa date : Institutul Naţional de Statistică – www.insse.ro
 Ministerul de Finanţe – www.mfinante.ro
  
 Asociația Americană a Energiei Eoliene solicită sprijin
guvernamental suplimentar deoarece susține că electricitatea
creată pe baza energiei eoliene creează mai multe joburi
pentru fiecare KWH produs comparativ cu alternativele: cu 27%
mai multe joburi decât energia produsă prin termocentrale
(cărbune) și cu 66% mai multe joburi față de energia electrică
create prin arderea gazului natural.
 Este acesta un argument solid pentru creșterea utilizării
energiei eoliene în producerea ee?
 Dacă joburile create plătesc salarii asemănătoare, ce implică
afirmația AAEE despre costurile generării ee cu ajutorul
turbinelor eoliene comparativ cu costurile generării ee prin
cărbune și gaz natural?
 Ar trebui acordate subvențiile?
 Probabil că nu.
Dacă este nevoie de mai mulți salariați pentru a genera o anumită
cantitate de energie pe baza turbinelor eoliene, aceasta
presupune că energia electrică astfel generată este mai
costisitoare față de celelalte metode de a produce ee. Astfel,
implicațiile afirmației sunt exact opusul a ceea ce propun
susținătorii energiei eoliene. Costurile fiind mai mari, acest
lucru presupune că deja statul și consumatorii finali
subvenționează costurile energiei eoliene, iar o subvenție
suplimentară nu ar fi acceptabilă.
Discuții suplimentare pot fi legate de costurile reducerii poluării
producerii ee și de impactul diferitelor variante asupra
generării de valoare adăugată în economie.
2. Dacă au același impact asupra veniturilor bugetare din impozite,
ce diferențe generează totuși dacă guvernul reduce impozitele
prin:
 Reducerea cotelor marginale de impunere și respectiv
 Creșterea deducerii personale în calcularea impozitului pe
venit/pe salarii? Explicați.
 Da, doar cotele mai scăzute de impunere generează
impulsul de a obține venituri suplimentare și astfel este
stimulate cererea agregată.

S-ar putea să vă placă și