Curs 11

Principiile sistemului comercial internațional

Schimbările structurale din deceniile recente au marcat economia și comerțul
mondial, conducand la multilateralismul comercial – a cărei platformă este
Organizația Mondială a Comerțului (OMC) – si care traversează o criză profundă.
Deplasarea centrului de greutate a puterii economice în lume dinspre țările
dezvoltate înspre țările emergente generează probleme de ordin sistemic, care
se răsfrâng asupra mecanismelor de guvernanță ale organizației și, implicit, asupra
cooperării multilaterale a națiunilor în sfera comerțului.
Noile realităţi asociate mutațiilor în raportul de forțe din economia mondială
îngreunează, înainte de toate, exercitarea de către OMC a funcției de negociere
comerciala multilaterala și a celei legislative, având ca finalitate elaborarea de noi
reguli comerciale la nivel global.
Aceste probleme sistemice au cunoscut o exacerbare în contextul încetinirii
drastice a ritmului de creștere a comerțului mondial în anii care au urmat crizei
financiare și economice globale și al incertitudinilor de natură macroeconomică
și geopolitică care continuă să planeze asupra perspectivelor de revigorare a
schimburilor comerciale internaționale
Funcţiile Sistemului Comercial International

• Forum de gestionare a derulării schimburilor comerciale

internaţionale;

• Obţinerea unui coeficient sporit de liberalizare la scară

multilaterală a comerţului internaţional;

• Creator de coduri de conduită plurilaterale şi multilaterale în

planul politicilor comerciale;

• Conturarea unui nou parteneriat internaţional

Principiile Sistemului Comercial International

 
 Nediscriminarea este un pivot important din următoarele raţiuni: 
• de natură economică - Oferă şanse egale ţărilor indiferent de mărime;
• de eficienţă - Reducerea costurilor şi duratei negocierilor.
 
 Reciprocitatea  - reflectă dorinţa de a limita înclinaţia spre unilateralism;
• Se prezintă sub multe forme (poate fi difuză şi specifică);
•  Apare şi în procesul de aderare de noi membri întrucât aceştia
dobândesc pe cale multilaterală toate facilităţile negociate deja;

O cale de înţelegere a rolului reciprocităţii este să se pornească de la premisa

că sectoarele concurate de importuri au o serie de avantaje competitive
specifice;
Pentru ca reciprocitatea să funcţioneze este important ca grupurile de interese
favorabile liberalizării să nu aibă alte mijloace de a obţine acest deziderat;
 Transparenţa - Monitorizarea procesului de punere în aplicare a
angajamentelor asumate  presupune un flux constant şi nedistorsionat de
informaţii;
 
La Geneva funcţionează şi au reuniuni numeroase comitete specializate,
grupuri de lucru şi consilii care primesc rapoarte, elaborează studii, publică
culegeri cuprinzând practicile comerciale
 
Ţările participante sunt obligate să notifice reglementările legale, modificările
în arhitecturile instituţionale, intenţiile de a pune în aplicare noi instrumente de
politică comercială, modul în care se soluţionează problemele specifice
 
Transparenţa - Trebuie realizată în dublu sens;
 
I. Reduce presiunile asupra mecanismului de soluţionare a diferendelor,
întrucât anumite măsuri se pot discuta la nivelul cel mai adecvat;
II. Este vitală pentru credibilitatea sistemului, poate conduce la
diminuarea incertitudinilor derivate din aplicarea diferitelor instrumente de
politică comercială;
 Salvgardarea a fost o preocupare constantă şi se bazează pe trei
tipuri de prevederi
 
• Prevederi care permit folosirea instrumentelor comerciale pentru a
obţine obiective macroeconomice (protejarea sănătăţii şi
securităţii, evitarea prejudicierii semnificative a unor sectoare
economice);
• Prevederi menite să asigure o concurenţă loială;
• Prevederi care permit intervenţia din raţiuni economice;
• Aspecte specifice ale negocierilor comerciale multilaterale
• Principii care au guvernat negocierile în cadrul rundelor GATT
(Acordul General pentru Tarife și Comerț - en. The General Agreement
on Tariffs and Trade);
• Tehnicile de negociere folosite;
• Rezultatele negocierilor comerciale multilaterale
Aderarea Romaniei la GATT

Romania si-a manifestat interesul fata de activitatea desfasurata de GATT si implicit al

dezvoltarii relatiilor comerciale cu toate tarile lumii, fara deosebire de oranduire sociala.
Astfel, a participat in calitate de observator la GATT inca din anul 1957, la invitatia
Secretarului GATT,
- din iulie 1966, s-a stabilit o legatura cu caracter tehnic intre Centrul de Comert
International al GATT si Camera de Comert si Industrie a Romaniei.
In iulie 1968, Romania a adresat oficial cererea de aderare la GATT ca membra cu
drepturi depline.
In noiembrie 1968, Consiliul reprezentantilor a examinat cererea Romaniei si a hotarat
crearea unui grup de lucru (format din reprezentantii a 27 de tari membre) care a negociat cu
tara noastra conditiile de aderare.
In octombrie 1971, Consiliul reprezentantilor a adoptat in unanimitate raportul grupului de
lucru, precum si protocolul de aderare convenit.
Conform practicii uzuale a GATT, protocolul de aderare a Romaniei a fost supus votului partilor
contractante prin corespondenta si adoptat.
Acest protocol a fost semnat apoi si de Romania (15 octombrie 1971) si astfel, tara noastra a
devenit membra cu drepturi depline la GATT.
Ca membra GATT, Romania beneficiaza de o serie de avntaje, cu implicatii pozitive asupra
schimburilor comerciale ale tarii.
Caracteristicile negocierilor multilaterale

Principiile negocierilor

• Fiecare parte contractantă PC decide dacă participă sau nu la negocieri;

 
• Nici unei părţi contractante nu i se poate pretinde să ofere concesii
unilaterale, concesiile trebuind să fie de egală valoare;
 
• Concesiile acordate în cadrul multilateral nu pot fi retrase în mod unilateral;
(în situaţii determinate retragerea unilaterală se poate face cu oferirea de
concesii echivalente);
 
• De rezultatele negocierilor beneficiază toate ţările P.C.

Tehnicile de negociere
 Bimultilateralismul;
 Formula reducerii liniare a taxelor vamale;
 Tehnica armonizării disparităţilor tarifare;
 Tehnica negocierilor zero pentru zero;
Caracteristicile negocierilor
-  Negocierile sunt schimburi multivalente de concesii;
-  Negocierile sunt jocuri concurenţiale desfăşurate în mai multe etape;
-  Negocierile sunt procese care implică mai mulţi actori;
-  Negocierile necesită timp şi au caracter repetitiv;
- Guvernele participante nu sunt structuri monolitice;
-  Numărul de alternative poate fi mic şi depinde de provocările cu care se
confruntă negociatorii;
 - Negociatorii pot căuta să ajungă la aranjamente simbolice;
-  Echitatea este de multe ori mai important decât eficacitatea.
Sistemul comercial international (SCI) include:
i) regulile de conduita convenite pe plan international care
guverneaza modul de desfasurare a schimburilor comerciale
internationale
ii) institutiile create pentru facilitarea formularii si urmarirea/
asigurarea respectarii acestor reguli
iii) mijloacele specifice la care recurg statele pentru a-si promova
propriile interese în comertul international

SCI se întinde pe 4 paliere:

1. multilateral (OMC): piatra unghiulara a sistemului
2. plurilateral: acordurile optionale (Anexa 4 la "Carta OMC"); e.g.,
achizitiile guvernamentale
3. regional: retea în continua expansiune de acorduri regionale de
liber schimb
4. national: în masura în care se recurge la masuri unilaterale (fie în
pofida regulilor multilaterale, fie în domenii unde acestea nu exista)
Sistemului Comercial International este caracterizat de 3 parametri
importanti:
1. înaltimea: gradul de protectie împotriva importurilor
2. largimea: numarul de state (sau % din comertul mondial) supuse
regulilor
3. adâncimea: gama de probleme abordate/reglementate

Prima dimensiune este în scadere, pe cand celelale doua sunt în continua

extindere.
OBIECTIVELE Sistemului Comercial International (multilateral)

Fundamentul (oficial):
"cresterea nivelului de viata, asigurarea ocuparii depline a fortei
de munca, cresterea sustinuta a venitului real"

mediat prin
• reducerea substantiala a taxelor vamale si a altor bariere în
calea comertului, ca si eliminarea discriminarii în comertul
international

modus operandi:
"concentrarea" întregii protectii la nivelul taxelor vamale,
reducerea negociata a acestora si "consolidarea" nivelurilor
convenite prin negocieri
Organizaţia Mondială a Comerţului – baza sistemului multilateral de comerţ
1. Introducere
Prima încercare de adoptare a regulilor care să guverneze relaţiile comerciale
internaţionale a fost făcută de unele ţări imediat după cel de-al doilea război
mondial, când a apărut necesitatea creării unui organism care să supravegheze,
să controleze şi să se implice direct în desfăşurarea comerţului internaţional.
• la 30 octombrie 1947 Acordul General pentru Tarife şi Comerţ
(GATT), regulile sale aplicându-se comerţului internaţional cu bunuri.
 Acest Acord a funcţionat pe o bază provizorie, de la 1 ianuarie 1948, până
la înfiinţarea Organizaţiei Mondiale a Comerţului şi a fost inclus în textele
legale ale OMC.
Rundele de negocieri sub auspiciile GATT au determinat liberalizarea
comerţului cu bunuri (în special a produselor industriale) şi fixarea
principalelor reguli multilaterale de comerţ.
Cea mai importantă rundă de negocieri a fost Runda Uruguay, care a durat din
1986 până în 1994. Negocierile desfăşurate în cadrul acestei runde au
determinat deplina includere a sectorului produselor agricole în regulile
multilaterale de comerţ, abordarea comerţului cu servicii şi a drepturilor de
proprietate intelectuală în acelaşi set de reguli.
Unul dintre rezultatele Rundei Uruguay a fost crearea Organizaţiei
Mondiale a Comerţului la 1 ianuarie 1995.
Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC) constituie un forum de
negocieri pentru continuarea liberalizării comerţului cu bunuri şi
servicii, convenirea unor reguli cât mai adecvate la noile condiţii de
comerţ şi asigură funcţionarea unor mecanisme multilaterale de
punere în aplicare a angajamentelor asumate de Membrii OMC.
Aceste mecanisme includ, între altele, o procedură de reglementare a
diferendelor.
 În 2013, din sistemul OMC fac parte toate ţările mari ale lumii, doar o
parte din ţările în curs de dezvoltare.
În acest fel, Organizaţia Mondială a Comerţului se bucură de o
participare aproape universală având în vedere faptul că,
în prezent, numără 159 de state membre, care acoperă 97 % din
comerţul mondial
2. Rolul Organizaţiei Mondiale a Comerţului în economia mondială

Înfiinţată la 1 ianuarie 1995, OMC reprezintă baza instituţional-juridică a

sistemului comercial multilateral, fiind unica organizaţie internaţională
contractuală, care tratează regulile globale ale comerţului dintre ţări.
Acordul de la Marrakesh (15 aprilie 1994) prevede în preambulul
său obiectivele de bază, similare cu cele ale GATT- ului, dar care au fost
extinse pentru a acorda OMC mandatul de a trata comerţul cu servicii. Astfel
principalele obiecive sunt:
• creşterea nivelului de trai, a standardelor de viaţă şi majorarea veniturilor;
• utilizarea deplină a forţei de muncă;
• majorarea producţiei şi dezvoltarea comerţului;
• utilizarea optimă a resurselor mondiale.
Aceste obiective au fost completate cu domeniul serviciilor şi cu noţiunea de
„dezvoltare durabilă”, referitoare la utilizarea optimă a resurselor mondiale
şi la necesitatea protecţiei şi conservării mediului înconjurător,
corespunzător diferitelor niveluri de dezvoltare economică ale ţărilor.
OMC serveşte drept forum pentru continuarea negocierilor privind
liberalizarea comerţului cu servicii prin desfiinţarea barierelor şi
elaborarea de reguli în noi domenii legate de comerţ.
Pe lângă aceasta, ea îndeplineşte următoarele funcţii:
 facilitarea implementării, administrării şi aplicării instrumentelor
juridice ale Rundei Uruguay şi ale oricăror noi acorduri ce vor fi
negociate în viitor;
 soluţionarea diferendelor comerciale;
 examinarea politicilor comerciale naţionale;
 cooperarea cu alte instituţii internaţionale în formularea politicilor
economice la scară mondială.
În scopul asigurării unei mai mari coerenţe în elaborarea politicilor
economice la nivel mondial, OMC va coopera, în funcţie de necesităţi,
cu FMI şi Banca Mondială.
Trebuie menţionat că OMC este singura organizaţie internaţională globală,
cu vocaţie universală, care stabileşte reguli de comerţ între state.
Aceste reguli sunt conţinute în Acordurile OMC, negociate, semnate şi
ratificate de Parlamentele membrilor, scopul principal al acestor Acorduri
fiind:
 sprijinirea producătorilor de bunuri şi servicii,
 a exportatorilor şi importatorilor în realizarea operaţiunilor
comerciale,
 oferirea unui cadru multilateral coerent şi eficient, care să ajute
membrii la identificarea şi valorificarea avantajelor necesare creşterii
economice.
Toate aceste reguli au caracter multilateral (pentru acordurile
multilaterale), cu unele flexibilităţi pentru ţările în curs de dezvoltare.
Adoptarea deciziilor
- Unanimitate  –  amendarea  principiilor de bază ale funcţionării sistemului

 - Majoritatea de  3/4 - interpretarea unor prevederi ale OMC şi acordarea

unor derogări de la principiile fundamentale
- Majoritatea de 2/3  –  amendarea prevederilor OMC referitoare la alte
aspecte decât principiile generale şi aderarea de noi membri
 - Consensul  –  acolo unde nu se aplică altă procedură
 - Fiecare ţară dispune de un singur vot, iar majoritatea se raportează la
numărul total al membrilor OMC şi nu la numărul celor prezenţi.
În cadrul „Rezultatelor Negocierilor în cadrul Rundei Uruguay privind comerţul
multilateral”, textele juridice includ o listă de aproape 60 de acorduri, anexe,
decizii şi înţelegeri.
Prin intermediul acestor acorduri a fost instituit un sistem mondial comercial
nediscriminatoriu care reglementează în mod expres drepturile şi obligaţiile
membrilor OMC.
Pe lângă Acordurile ce cuprind principiile de bază (GATT Acordul general asupra
tarifelor și comerțulu, TRIPS Acordul asupra proprietății intelectuale, GATS Acordul
general asupra comerțului cu servicii), au fost negociate şi o serie de Acorduri
suplimentare care se referă la clauze speciale cu privire la sectoare specifice
(cum ar fi: evaluarea bunurilor în vamă, inspecţia înainte de expediţie etc.).
Regulile OMC – prevăzute în Acorduri, declaraţii şi decizii, sunt rezultatul
negocierilor dintre membrii organizaţiei.
Prin intermediul acestor acorduri (voluminoase şi complexe deoarece reprezintă
texte juridice ce cuprind o gamă largă de activităţi, care se referă la agricultură,
industria textilă şi îmbrăcăminte, sistemul bancar, standarde industriale,
proprietatea intelectuală şi multe alte domenii, dar bazate o serie de principii
care constituie fundamentul sistemului multilateral de comerţ), membrii OMC
operează într-un sistem de comerţ nediscriminatoriu, care le stabileşte
drepturile şi obligaţiile.
Apartenenţa la OMC se obţine pe baza liberei decizii a ţărilor care doresc
acest lucru, în urma unui proces de negocieri cu membrii, care se finalizează
cu încheierea unui Protocol de aderare în care sunt incluse angajamentele
pe care ţara respectivă şi le asumă şi se obligă să le pună în aplicare ulterior
aderării la organizaţie, obligându-se, în acelaşi timp, să respecte regulile şi
principiile generale ale OMC.
OMC este condusă, în fapt, de guvernele membrilor, toate deciziile fiind
luate de către membri, ca regulă generală prin consens, (fie de către miniştri
- cu ocazia Conferinţelor ministeriale, fie de către oficialii membrilor -
care se întâlnesc regulat la Geneva).
Aceste decizii sunt apoi transpuse în legislaţiile naţionale, prin adoptarea
lor de către Parlamentele membrilor.
OMC este o organizaţie în care fiecare membru, indiferent de mărimea sau
de puterea sa economică sau comercială, are o pondere egală, pe principiul
un membru – un vot.
Reglementările OMC prevăd posibilitatea unui vot majoritar, însă această
prevedere nu a fost niciodată utilizată în OMC, fiind foarte rar folosită chiar în
cadrul predecesorului sau – GATT.
OMC este considerată ca fiind “cel de al treilea pilon al economiei mondiale”
alături de Banca Mondială şi Fondul Monetar Internaţional, organizaţia este
unică prin structură şi funcţionare, în sensul că OMC nu face parte din Sistemul
ONU iar, în cadrul OMC, „puterea” nu este delegată unui organ director (cum
este cazul Băncii Mondiale sau FMI), Secretariatul OMC, în frunte cu directorul
general al organizaţiei, având un rol de facilitare şi implementare a deciziilor
adoptate de către membri.
Unul dintre elementele esenţiale prin care OMC se deosebeşte de predecesorul
său GATT îl constituie obligaţia fiecărui membru de a accepta “pachetul” de
reguli şi obligaţii multilaterale, inclusiv de a se supune prevederilor
Memorandumului de acord privind Reglementarea Diferendelor, care sunt puse
în aplicare prin intermediul Organului de Reglementare a Diferendelor
(ORD).
Existenţa ORD, a mecanismului la care membrii pot recurge în situaţia în care
consideră că sunt dezavantajaţi prin nerespectarea angajamentelor luate de un
alt membru în cursul negocierilor (sau a celor de aderare la OMC), sau că
respectivele angajamente sunt implementate de o manieră care conduce la
anularea avantajelor lor teoretice, face din OMC o instituţie deosebit de
importantă pe plan internaţional, cu putere de implementare şi urmărire a
modului de punere în aplicare a obligaţiilor asumate de către fiecare
membru, întărind astfel caracterul său contractual.
3     OMC în contextul globalizării economiei mondiale

Principiile de bază ale OMC/GATT pe care toţi membrii trebuie să le aplice sunt:
1. tratamentul cel mai favorabil acordat unei ţări trebuie extins tuturor
membrilor Organizaţiei Mondiale a Comerţului (clauza naţiunii celei mai
favorizate);
2. nici o ţară nu poate face discriminare între produsele proprii şi cele importate
(tratamentul naţional);
3. nici o ţară nu poate aplica restricţii cantitative asupra comerţului;
4. toate regulile şi legile afectând comerţul trebuie să fie publice;
5. regulile şi angajamentele sunt obligatorii pentru membri, iar eventualele
dispute comerciale dintre membri trebuie soluţionate prin intermediul
mecanismului de soluţionare a diferendelor.
Există însă şi excepţii referitoare la măsuri de protejare a comerţului sau
implementarea standardelor în domeniul sănătăţii şi siguranţei.
1 Rezultatele Conferinţei ministeriale de la Doha
Tendinţele pozitive şi negative înregistrate în perioada precedentă, precum şi
determinarea membrilor de a acţiona conştient şi responsabil, au făcut posibil ca
membrii OMC să adopte la Conferinţa Ministerială de la Doha (noiembrie 2001), după
aproape trei ani de negocieri susţinute desfăşurate la Geneva, o agendă de lucru
extrem de ambiţioasă – denumită „Agenda de dezvoltare de la Doha” (DDA).
Conferinţa Ministerială de la Doha (2001) poate fi considerată un succes atât pentru
OMC cât şi pentru membrii săi, pentru că:
• au fost obţinute rezultate pozitive în ceea ce priveşte Acordul TRIPS in domeniul
proprietatii intelectuale (s-au purtat negocieri în vederea creării unui sistem
multilateral de notificări şi înregistrare a indicaţiilor geografice pentru vin şi băuturi
spirtoase, în conformitate cu prevederile articolului 23.4 al TRIPS etc);
• s-au obţinut rezultate semnificative în domeniul agriculturii (principalul subiect în
acest domeniu a fost sprijinul producătorilor interni şi promovarea exportului, tot
aici au fost propuse negocieri de extindere a accesului pe piaţă, reducerea tuturor
formelor de subvenţionare a exportului, reducerea sprijinului intern ce afectează
negativ comerţul etc.);
• negocierile din cadrul OMC vor continua, pe toate palierele acoperite de OMC;
• aderarea Chinei şi Taiwanului la OMC (China a devenit cel de-al 143 membru al
OMC după 15 ani de negocieri).
În plus, în cadrul Conferinţei Ministeriale de la Doha au avut loc dezbateri şi
negocieri care au acoperit şi alte domenii precum:
• securitatea alimentară şi protecţia sănătăţii;
• comerţul cu servicii; comerţul electronic;
• domeniul investiţiilor; problemele cu care se confruntă ţările în curs de
dezvoltare în implementarea acordurilor curente ale OMC etc.
După şase zile de negocieri, pe 14 noiembrie 2001, miniştrii au aprobat
o Declaraţie privind lansarea noilor negocieri comerciale multilaterale. 
Programul stabileşte trei ani de negocieri care trebuiau finalizate în 2005,
acoperind diferite domenii care vizau comerţul internaţional, în special
agricultura, serviciile, accesul pe piaţă pentru produse industriale,
investiţiile etc.
Ca si rezultat al negocierilor - în cadrul Conferinţei Ministeriale de la
Doha, miniştri au adoptat două Declaraţii de baza – una principală şi
cealalta privind proprietatea intelectuală şi sănătatea publică, precum şi o
Decizie care vine în sprijinul membrilor - ţări în curs de dezvoltare ce
întâmpină dificultăţi în punerea în aplicare a obligaţiilor lor în baza
Acordurilor OMC existente.
1. Declaraţia Ministerială principală include prevederi referitoare la obiectivele
şi termenele pentru negocierile curente în domeniile agriculturii şi serviciilor,
negocieri sau posibile negocieri pentru un mare număr de domenii cum ar fi:
• taxe vamale industriale,
• comerţ şi investiţii,
• comerţ şi politica de concurenţă,
• comerţ şi mediu,
• proprietatea intelectuală,
• clarificarea regulilor în domeniul apărării comerciale şi a acordurilor
regionale,
• reglementarea diferendelor,
• transparenţa achiziţiilor publice,
• facilitarea comerţului, implementarea Acordurilor OMC
Negocierile, pentru domeniile pentru care acestea au fost mandatate, trebuiau
încheiate până la 1 ianuarie 2005, singura excepţie constituind-o domeniul
reglementării diferendelor, pentru care negocierile trebuiau încheiate până la
sfârşitul lunii mai 2003.
2. Declaraţia privind proprietatea intelectuală şi sănătatea publică,
reprezintă în esenţă o recunoaştere a diferitelor flexibilităţi de care dispun
guvernele membrilor în baza Acordului OMC privind drepturile de
proprietate intelectuală legate de comerţ (TRIPS) atunci când doresc să
abordeze diverse probleme urgente de sănătate publică.
Declaraţia oferă un răspuns preocupărilor exprimate în ultima perioadă de o
serie de ţări în curs de dezvoltare în legătură cu necesitatea unui acces mai
facil şi mai puţin oneros la o serie de medicamente esenţiale destinate
combaterii unor epidemii majore, oferind în acelaşi timp asigurările
necesare firmelor producătoare de produse farmaceutice privind
respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, în scopul încurajării
continuării şi dezvoltării activităţilor de cercetare.
3. Decizia privind implementarea oferă soluţii şi sprijin ţărilor în curs de
dezvoltare şi mai puţin avansate în aplicarea Acordurilor OMC existente.
În prezent, OMC reprezintă elementul central al sistemului internaţional
bazat pe reguli care guvernează comerţul mondial.
Prin situarea sa în afara sistemului Naţiunilor Unite, OMC a reuşit să îşi
prezerve, în cadrul activităţii sale interne, caracterul de “neutralitate
politică” şi esenţa rolului său, rol pentru care a fost înfiinţat, de strictă
reglementare a normelor aferente activităţilor comerciale pe plan
internaţional.
În planul imaginii externe, pe fondul general al accentuării fenomenului de
globalizare, al conştientizării pe scară tot mai largă a rolului OMC, alături de Banca
Mondială şi FMI în economia mondială, au început să se manifeste, în special
după declanşarea crizei economico-financiare din Asia de Sud-Est din 1997, o
serie de curente de opinie deosebit de critice şi chiar revendicative la adresa
rolului şi puterii deţinute de OMC în actuala economie mondială.
Astfel de reacţii au condus la diferite moduri de manifestare, mergând de la
activităţi pacifiste, desfăşurate în paralel cu lucrările normale (Conferinţele
ministeriale ale OMC), la acţiuni violente de stradă, organizate cu scopul stopării
activităţilor OMC (cum au fost cele de la Geneva în 1998 şi Seattle în 1999).
În acest context, unul dintre elementele de preocupare permanentă pe
agenda organizaţiei l-a constituit creşterea gradului de
transparenţă internă şi externă a activităţilor desfăşurate,
incluzând un dialog continuu şi susţinut cu reprezentanţii societăţii
civile, în cadrul unui amplu proces de îmbunătăţire a imaginii
organizaţiei.
OMC are posibilitatea ca, prin sistemul său de reguli clare şi precise,
inclusiv prin modul în care poate contribui la reglementarea
diferendelor dintre membrii săi,
să nu constituie un element facilitator al promovării unei
globalizări sălbatice, scăpată de sub control,
ci
tocmai un element de reglementare, de punere sub control şi
ordonare a tendinţelor, fenomenelor şi efectelor negative ale
procesului de globalizare, în vederea promovării unei dezvoltări
echitabile şi durabile pentru toate statele lumii.
2. Conferinţa ministerială de la Doha –  moment decisiv în evoluţia OMC
Organul suprem din cadrul OMC, responsabil pentru luarea deciziilor este
Conferinţa ministerială, care se reuneşte la fiecare doi ani.
Ea exercită  funcţiile OMC şi adoptă măsurile  necesare în acest scop.
Conferinţa ministerială este abilitată  să ia decizii cu privire la toate aspectele
acoperite de orice Acord  comercial multilateral dacă un membru solicită
aceast lucru.
De la înfiinţarea OMC au avut loc opt Conferinţe Ministeriale
Singapore - 1996 Hong Kong , China– 2005
Geneva, Elveția- 1998 Geneva, Elveția– 2009
Seattle, SUA - 1999 Geneva, Elveția- 2011
Doha, Qatar – 2001 Bali, Indonezia - 2013
Cancun, Mexic – 2003 Nairobi, Kenya – 2015
Buenos Aires, Argentina – 2017
Shanghai, Cina - 2019 grup restrâns

Dintre acestea cea de la Doha fiind considerată ”de o importanţă majoră” în

redobândirea rolului OMC de liberalizare a comerţului.
În cei aproape 15 ani care au trecut de la declanșarea Rundei Doha – prima
rundă de negocieri comerciale multilaterale din cadrul OMC, chemată să
sporească gradul de deschidere a piețelor și să îmbunătățească regulile și
disciplinele multilaterale existente –, negocierile au înregistrat progrese
limitate, afectând credibilitatea sistemului comercial multilateral construit
în jurul OMC.
Și mai îngrijorător este faptul că, în lipsa unor progrese palpabile în Runda
Doha și mai ales după blocarea negocierilor în 2008, statele membre ale
OMC au recurs într-o măsură crescândă la aranjamente comerciale
situate în afara organizației, periclitând rolul central al organizației în
sistemul comercial internațional.
Totuși, după o îndelungată perioadă de timp, în care colaborarea
multilaterală a națiunilor lumii a fost practic înghețată, membrii OMC au
reușit să urnească din loc acest proces cu prilejul Conferinței ministeriale a
OMC de la Bali (Indonezia), din decembrie 2013, unde s-au angajat să reia
negocierile comerciale multilaterale și să ducă la bun sfârșit Runda Doha.
Si la Nairobi in 2015, s-au manifestat divergențe de poziții referitore la viitorul Rundei Doha:
1. numeroși membri ai OMC reafirmă Agenda de Dezvoltare de la Doha, ca și
angajamentul de a încheia runda pe această bază
2. membri care nu reafirmă mandatul de negociere de la Doha, considerând că sunt
necesare noi abordări pentru a obține rezultate substanțiale în urma negocierilor
multilaterale
3. unii membrii (precum SUA, UE ș.a.) doresc să poarte negocieri asupra unor noi
probleme, impuse de noile realități economice și neabordate până acum în OMC
4. membrii OMC au opinii diferite cu privire la modul de abordare a negocierilor
Totuși, se manifestă și o anumită convergență, în sensul că există o disponibilitate clară
a membrilor OMC de a accelera negocierile privind subiectele restante ale Rundei
Doha, incluzând cei trei piloni ai agriculturii – sprijinul intern, accesul pe piață și
concurența la export –, ca și accesul pe piețele neagricole, serviciile, dezvoltarea și
îmbunătățirea regulilor OMC.

În opinia celor mai mulți observatori, Declarația ministerială adoptată la Nairobi cu

privire la Runda Doha echivalează, în esență, cu admiterea faptului că runda nu mai
este dorită si ca aceasta a fost menținută în viață în mod artificial după 2008.
Negocierile comerciale plurilaterale

În timp ce negocierile comerciale la nivel multilateral continuă să traverseze o

perioadă critică, negocierile comerciale plurilaterale – la nivelul unui grup de
membrii ai OMC – se desfășoară într-un ritm alert și înregistrează progrese în
direcția liberalizării fluxurilor comerciale internaționale în sectoare specifice.

Astfel, în perioada recentă, au fost finalizate și, respectiv, sunt în curs de

desfășurare mai multe negocieri importante la nivelul unui grup restrâns de
membri ai OMC – în cadrul organizației, dar și în afara ei – în scopul convenirii de
noi acorduri comerciale plurilaterale în anumite sectoare ale comerțului. Să
remarcăm faptul că:
• în anul 2014 a intrat în vigoare forma revizuită a Acordului privind achizițiile
guvernamentale, negociat din 2012;
• în anul 2015 au fost încheiate negocierile plurilaterale vizând Acordul privind
tehnologia informației (ITA 2), declanșate în 2012;

• pe parcursul anului 2015 și în prima parte a anului 2016 au continuat în ritm

susținut negocierile în vederea convenirii Acordului privind bunurile de mediu
(EGA), lansate în 2014 în cadrul OMC, ca și negocierile pentru încheierea
Acordului privind comerțul cu servicii (TISA), lansate în 2013, dar în afara OMC.
În ultimii ani a crescut notabil interesul unor state membre ale OMC – deopotrivă
dezvoltate și în dezvoltare – pentru încheierea de acorduri comerciale plurilaterale, ca
instrumente de deschidere a piețelor și de stabilire de noi reguli comerciale.
Inițiativele sectoriale nu sunt o noutate în istoria sistemului comercial multilateral
GATT/OMC. Adoptat în 1947 pentru a stabili reguli cu aplicare generală pentru
reglementarea comerțului cu toate bunurile, GATT (Acordul General pentru Tarife
Vamale și Comerț) conținea puține referințe privitoare la produse sau domenii
specifice.
Experiența dobândită în negocierea inițiativelor sectoriale a constituit fundamentul
pe care au fost așezate mai multe acorduri plurilaterale administrate în prezent de
OMC, cum ar fi de exemplu, Acordul privind tehnologia informației, Acordul privind
serviciile financiare și Acordul privind serviciile de telecomunicații de bază, negociate
în 1996, la un an după intrarea în funcțiune a OMC.
Modelul actual al negocierilor comerciale multilaterale din cadrul OMC se bazează pe
principiile consensului și „unei singure acţiuni”, care cere ca toate țările membre ale
OMC să ajungă la un acord asupra tuturor aspectelor supuse negocierilor.
Agenda mult prea extinsă a OMC, numărul mare al membrilor săi (164), ca și marea
diversitate a intereselor economice și geopolitice ale acestora fac extrem de dificilă,
dacă nu chiar imposibilă, finalizarea unei runde comerciale atotcuprinzătoare (de
genul Rundei Uruguay, încheiate în 1994, sau al Rundei Doha, lansate în 2001).
Conferința ministerială a OMC a avut loc la Shanghai la 5 noiembrie 2019 la o
scară mai mică.
Aceasta a fost a doua conferință de acest gen de la aderarea Chinei la Organizația
Mondială a Comerțului în 2001.
La eveniment au participat peste 200 de invitați, inclusiv miniștri sau
reprezentanți ai miniștrilor din 33 de țări și regiuni, inclusiv UE, Rusia și India.
Reuniunea a fost prezidată de directorul general al OMC, Roberto Azevedo.
Potrivit rapoartelor reprezentantului competent al Ministerului chinez al
Comerțului, în timpul conferinței s-a ajuns la un consens larg cu privire la diferite
probleme, inclusiv sprijinul pentru sistemul comercial multilateral și opoziția
față de unilateralism și protecționism.
Avantajele și tipologia acordurilor comerciale plurilaterale

Negocierile plurilaterale sunt mult mai flexibile, întrucât vizează subiecte

specifice/sectoriale, implică un număr mai mic de participanți și pot fi conduse de o
masă critică de membri, care au un interes vital în obținerea de rezultate concrete și
rapide în urma negocierilor.
De regulă, drepturile și obligațiile decurgând din acordurile plurilaterale se aplică
doar membrilor semnatari; dar, în cazul în care se atinge o masă critică sub aspectul
numărului de participanți, aceste acorduri pot fi „multilateralizate”, adică extinse
asupra tuturor membrilor OMC, în baza clauzei națiunii celei mai favorizate (MFN).
În prezent, OMC găzduiește două tipuri de acorduri plurilaterale: deschise și închise
(Fried, 2016).
Acord privind tehnologia informației / Information Technology Agreemen (ITA 2)
este un acord plurilateral deschis, fiind aplicat în baza principiului MFN, ceea ce
înseamnă că beneficiile sale se aplică tuturor membrilor OMC, chiar și celor care nu
și-au asumat niciun angajament de liberalizare.
Alt acord plurilateral deschis este preconizat a deveni în timp și Acordul privind
bunurile de mediu / Environmental Goods Agreement (EGA).
Acordul privind achizițiile guvernamentale este un acord plurilateral închis, beneficiile
sale fiind limitate doar la participanții care și-au asumat obligații în ceea ce privește
aplicarea regulilor/disciplinelor stipulate prin acord.
*Acordul privind achizițiile guvernamentale (Agreement on Government
Procurement – GPA) a intrat în vigoare în aprilie 2014, fiind o formă revizuită a
vechiului Acord OMC privind achizițiile guvernamentale (GPA), convenit ca rezultat al
Rundei Uruguay (1986-1994).
Un acord plurilateral închis va fi, cel puțin într-o primă fază, și Acordul privind
comerțul cu servicii / Trade in Services Agreement (TISA), negociat în afara OMC, dar
participanții la negocieri intenționează să multilateralizeze acordul într-o etapă
ulterioară.
Negocierile plurilaterale se confruntă însă cu două obstacole principale
(1) în cazul în care beneficiile asociate acestor negocieri sunt aplicabile
tuturor membrilor, chiar și celor care nu își asumă niciun angajament nou
de deschidere a pieței, se reduce motivația părților de a participa la
convenirea de acorduri plurilaterale; totodată, participanții la negocieri
devin precauți din cauza „profitorilor clandestini”, ceea ce limitează gradul
lor de ambiție în materie de deschidere a piețelor;
(2) în cazul în care beneficiile acordurilor plurilaterale sunt limitate doar la
participanții la negocieri, părțile neparticipante pot, practic, bloca
rezultatele negocierilor astfel încât acestea să nu fie incluse în OMC, pe
motivul că încalcă principiul nediscriminării (Dadush, 2015).
Noul Acord privind tehnologia informației / Information Technology Agreement

ITA este un acord plurilateral convenit în OMC în 1996, care acoperă comerțul cu
produse ale tehnologiei informației și comunicațiilor (IT), incluzând computere,
semiconductori, circuite integrate, echipamente de telecomunicații, ca și părți și
componente ale acestor produse.
Dacă în 1996 acordul implica doar 29 de participanți, numărul acestora a sporit
ulterior la 81, acoperind 97% din comerțul mondial cu produse IT (WTO, 2016a).
Acordul ITA prevede ca fiecare participant să elimine și să consolideze taxele vamale
la nivelul zero în cazul tuturor produselor IT specificate în Acord.
Întrucât concesiile asociate ITA sunt incluse în schemele de concesii ale participanților
existente în OMC, eliminarea taxelor vamale este realizată în baza clauzei MFN.
Aceasta înseamnă că inclusiv țările care nu au aderat la ITA pot beneficia de pe urma
oportunităților comerciale generate de eliminarea taxelor vamale în baza Acordului
(WTO, 2016a).
Prin eliminarea taxelor vamale la o serie de produse IT, Acordul ITA din 1996 a
contribuit în mod semnificativ la expansiunea dinamică a schimburilor internaționale
în domeniu, valoarea exporturilor mondiale de produse IT triplându-se în ultimii 15
ani și ajungând să reprezinte aproape 10% din comerțul mondial cu bunuri.
ITA 2. Numărul părților participante la renegocierea Acordului ITA a crescut continuu, prin aderarea a
noi membri, de la de 33 de membri in 2012, inclusiv a Federației Ruse, în septembrie 2013. Și a
urmărit extinderea listei produselor care cad sub incidența sa cu circa 200 de noi produse (precum
semiconductori de generație nouă, sisteme de navigație GPS, dispozitive medicale de generație
nouă, sateliți de comunicații, ecrane tactile ș.a.), întrucât inovația tehnologică a avansat atât de
rapid încât numeroase noi categorii de produse IT au rămas în afara sferei de acoperire a acordului
existent.
În 2015, numărul participanților la negocierile ITA a ajuns la 54 (cele 28 de state membre ale UE
contând drept un singur participant), deținând la un loc aproximativ 90% din comerțul global cu
produse IT. Acordul ITA este unul deschis, orice membru al OMC având posibilitatea să i se alăture
(WTO, 2016a).
Impactul estimat al ITA 2. Potrivit estimărilor OMC, valoarea comerțului generat de noul ITA extins
se cifrează la peste 1.300 miliarde de dolari anual, reprezentând circa 7% din comerțul mondial cu
bunuri, ceea ce depășește volumul comerțului internațional cu produse auto, sau al comerțului
mondial cu produse textile, confecții și produse siderurgice la un loc (WTO, 2015d).
Potrivit datelor OMC, nivelul curent al taxelor vamale aplicate în regim MFN în cazul produselor IT
care intră sub incidența Acordului ITA 2 este relativ înalt pe anumite piețe, de ex:
• în SUA, nivelul taxelor vamale aplicate la anumite componente de receptoare telefonice este de
8,5%,
• în China taxa vamală aplicată camerelor video se ridică la 35%;
• taxa vamală aplicată de UE la aparatele de înregistrare DVD era de 14%,
• Thailanda percepe o taxă vamală de 30% asupra anumitor tipuri de cartele magnetice.
Semnificația Acordului ITA 2.
Încheierea cu succes a negocierilor vizând ITA 2 are semnificația de a reprezenta
primul acord major din domeniul reducerii taxelor vamale convenit în cadrul OMC
în ultimele două decenii.
Deși este plurilateral, de pe urma acordului vor beneficia toți cei 164 membri ai
OMC, întrucât vor avea acces scutit de taxe vamale pe piețele acelor țări care vor
elimina taxele vamale la aceste produse, reducerile tarifare urmând a fi aplicate
într-o manieră nediscriminatorie, conform principiului MFN (WTO, 2015d).
Importante țări emergente, precum Brazilia, Mexic, India, Indonezia și Republica
Africa de Sud au decis să nu participe la renegocierea acordului ITA.
Este de așteptat ca și Acordul ITA 2 să exercite un impact devastator asupra
industriei emergente de hardware din țările în dezvoltare din Asia, Africa și
America Latină, care oferă stimulente generoase investitorilor străini în vederea
promovării producției de produse electronice și de IT pe plan local (Jafri, 2015).
Potrivit autorităților comunitare, noul Acord ITA 2 extins va reduce costurile
produselor IT atât pentru consumatorii, cât și pentru producătorii din UE. Acesta va
lărgi accesul pe piețele internaționale al companiilor europene de IT – unele dintre
ele fiind lideri mondiali – și va încuraja inovarea prin simplificarea accesului la
tehnologia de ultimă oră. Prin urmare, este de așteptat ca ITA 2 să contribuie la
dezvoltarea în continuare a economiei digitale în UE.
Negocierile plurilaterale vizând liberalizarea comerțului cu produse ecologice
Inițiativa privind deschiderea pieței internaționale a produselor ecologice este cel mai
recent exemplu pentru lansarea de negocieri plurilaterale în cadrul OMC, menite a
conduce la liberalizarea comerțului într-un mod nediscriminatoriu.
Acordul EGA (Environmental Goods Agreement) este deschis tuturor membrilor OMC
interesați în demersul de liberalizare a pieței produselor ecologice.
În ianuarie 2014, UE împreună cu alți 13 membri ai OMC s-au reunit la Davos (Elveția),
pentru a explora modalitățile de liberalizare a comerțului cu produse ecologice,
urmând exemplul unei inițiative similare a Forumului de Cooperare Economică Asia-
Pacific (APEC), din 2012-2013.
În iulie 2014, acest grup de membri, a lansat negocieri în vederea convenirii, în cadrul
OMC, a Acordului privind bunurile de mediu (Environmental Goods Agreement – EGA),
în scopul liberalizării comerțului mondial cu asemenea produse. La lansarea
negocierilor au participat: Australia, Canada, China, Taiwan-China, Costa Rica, UE,
Hong Kong-China, Japonia, Noua Zeelandă, Norvegia, Singapore, Coreea de Sud,
Elveția și SUA.
Ulterior, negocierilor li s-au alăturat încă trei state membre – Israel, Turcia și Islanda –,
majorând numărul participanților la 17.
Importante economii emergente, precum Brazilia, Mexic, Rusia, India și Republica
Africa de Sud, nu participă la negocieri.
Negocierile au avut ca punct de pornire o listă conținând 54 de bunuri de mediu,
întocmită de țările membre ale APEC - cooperarea degajată a statelor asiatice,
oceanice și americane care au ieșire la Oceanul Pacific, cu scopul pe termen lung,
de a construi o Zonă de Comerț Liber, care au convenit să reducă taxele vamale de
import la 5%, sau chiar sub acest nivel, până la sfârșitul anului 2015.
Lista include, printre altele, turbine eoliene, aparate de monitorizare a calității
aerului și panouri solare (WTO, 2014).
Participanții la negocierile EGA Environmental Goods Agreement urmăresc ca
acordul să fie orientat către viitor, pentru abordarea și a altor subiecte aferente
sectorului, precum facilitarea serviciilor de afaceri asociate exporturilor de
bunuri de mediu (de ex., serviciile de reparare și întreținere a turbinelor
eoliene) și barierele netarifare în calea comerțului cu bunuri de mediu (de ex.,
cerințele de conținut local sau restricțiile privind investițiile).
Totodată, se preconizează ca Acordul EGA să fie ajustabil la schimbările
tehnologice în perspectivă prin mecanisme de revizuire.
Beneficiile EGA Environmental Goods Agreement

Inițiativa de liberalizare a pieței bunurilor de mediu ilustrează modul în care politica

comercială poate contribui în mod pozitiv la protecția mediului și la combaterea
schimbărilor climatice.
a. să stimuleze comerțul mondial cu bunuri și servicii ecologice;
b. să sprijine industria „verde” la nivel global;
c. să contribuie la atingerea obiectivelor globale în materie de climă și energie;
d. să înlesnească un acces mai ieftin la tehnologiile de mediu în plan global;
e. să susțină dezvoltarea ecologică a orașelor aflate în creștere dinamică;
f. să întărească securitatea aprovizionării cu energie în UE și să reducă dependența
de combustibilii fosili;
g. să creeze o platformă de dezbateri în cadrul OMC privind bunurile și serviciile
ecologice (European Commission, 2016a).
Cele circa 650 de produse nominalizate de membrii EGA au fost încadrate în zece mari
categorii, în funcție de destinația lor, respectiv: (i) managementul deșeurilor solide și
periculoase; (ii) gestionarea deșeurilor de apă și tratarea apei; (iii) controlul poluării
aerului; (iv) producerea de energie din surse regenerabile; (v) eficiență energetică; (vi)
curățarea și refacerea mediului; (vii) reducerea zgomotelor și a vibrațiilor; (viii) analiza
și monitorizarea mediului; (ix) utilizarea produselor ecologice; și (x) utilizarea eficientă
a resurselor (European Commission, 2015b).
Obiectivele UE
UE este o susținătoare ferventă a Acordului EGA Environmental Goods Agreement ,
Comisia Europeană urmărind realizarea unui acord ambițios și cuprinzător privind
tehnologiile de mediu, care să aducă beneficii reale pentru comerț și mediu.
Acest sector are o importanță vitală pentru UE, întrucât contribuie nu doar la protecția
mediului înconjurător – prin combaterea poluării apei, aerului și solului, la mai buna
gestionare a deșeurilor și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră –, dar și la
crearea de locuri de muncă și la creșterea economică (European Commission, 2015b).
Creșterea economică ecologică este parte integrantă a politicilor economice și de
mediu ale UE.
Comisia Europeană, care negociază Acordul EGA în numele UE, își bazează demersul de
negociere pe mandatul primit de la Consiliu încă în 2001, cu ocazia lansării Rundei Doha.
UE este lider mondial în exporturile și importurile de bunuri de mediu, fiind urmată
de China și de alte țări membre ale APEC (Cooperarea Economică Asia-Pacific).
Deși bunurile de mediu constituie o parte relativ mică a comerțului UE, sectorul este
foarte dinamic. Iar dacă lista bunurilor ecologice se extinde la 165, exporturile UE
sporesc la 146 miliarde de euro (aproximativ 8% din totalul comerțului UE), iar
importurile la 70 miliarde de euro (European Commission, 2016a).
 Acordul privind comerțul cu servicii

O inițiativă plurilaterală negociată din martie 2013 – dar în afara OMC – este noul
Acord privind comerțul cu servicii (Trade in Services Agreement - TISA).
Spre deosebire de acordul multilateral GATS (Acordul general privind comerțul cu
servicii) – care a intrat în vigoare odată cu înființarea OMC în 1995 ca rezultat al
Rundei Uruguay (1986-1994) –, la noile negocieri participă doar un grup de 23 de
membri ai OMC, care doresc să accelereze demersul de deschidere a piețelor de
servicii, în condițiile în care negocierile din Runda Doha au avansat nesatisfăcător.
Grupul deține circa 70% din comerțul mondial cu servicii, a cărui valoare s-a cifrat la
4.675 la nivelul anului 2015 (WTO, 2016b).

Obiectivele Acordului TISA

Negocierile TISA - Trade in Services Agreement acoperă toate sectoarele de servicii –
începând cu serviciile asociate tehnologiei informației și comunicațiilor (TIC), serviciile
de logistică și de transport, serviciile financiare și serviciile de telecomunicații și până la
serviciile de afaceri (precum serviciile de contabilitate, juridice, de arhitectură, de
inginerie ș.a.). Negocierile urmăresc două obiective majore:
(1) adâncirea angajamentelor de liberalizare a pieței serviciilor și
(2) elaborarea de reguli noi și mai stricte pentru comerțul cu servicii.
Multilateralizarea Acordului TISA.
Deși este negociat în afara OMC, participanții la negocieri – și îndeosebi UE și
SUA, care au interese majore în încheierea noului Acord – urmăresc realizarea unui
acord ambițios, compatibil cu Acordul GATS din cadrul OMC, și care să atragă o
cât mai largă participare pentru a fi multilateralizat în viitor (European Commission,
2014).
Cu alte cuvinte, se dorește ca Acordul TISA să devină parte integrantă a corpului de
discipline al OMC, iar beneficiile sale să fie extinse dincolo de participanții actuali.
Două condiții sunt necesare pentru aducerea viitorului acord în sistemul OMC:
(1) obligațiile asumate în temeiul acordului trebuie să fie de același tip ca și în GATS,
astfel încât acestea să poată fi ușor aduse sub auspiciile acordului multilateral;
acest lucru va fi asigurat prin recurgerea la aceleași concepte de bază (accesul
pe piață, tratamentul național ș.a.);
(2) numărul de participanți trebuie să ajungă la o masă critică, astfel încât
beneficiile acordului să poată fi extinse la toți membrii OMC.
 Relevanța negocierilor TISA pentru UE
Pentru UE, comerțul cu servicii are o importanță strategică. Sectorul de servicii deține o
pondere de circa 75% în PIB-ul comunitar și în forța de muncă, fiind principalul sector
care contribuie la creșterea economică și la crearea de locuri de muncă.
Comerțul transfrontalier cu servicii reprezintă circa 30% din comerțul total al UE, iar
(ISD) în sectorul de servicii (care ar urma să fie acoperite de viitorul Acord (TISA)
constituie aproximativ 70% din fluxurile de ISD și 60% din stocurile de ISD ale UE
(European Commission, 2014).
Pt. țările cu care UE are încheiate acorduri bilaterale, angajamentele de liberalizare în
domeniul serviciilor s-ar cere adâncite (de ex., Mexic și Chile); iar pt. țările cu care UE nu
are încheiate acorduri de comerț liber este necesar să includă un capitol special privind
serviciile (de ex., Australia, Noua Zeelandă, Pakistan, Elveția, Israel, Paraguay, Taiwan-
China și Turcia).
Deoarece aceste țări reprezintă la un loc cel puțin 22% din exporturile de servicii ale UE și
peste 20% din importuri, în valoare de 123 și, respectiv, 90 miliarde de euro.
UE este un partener comercial important, fie că este vorba de țări mai mici, fie de țări
mari, precum SUA (în cazul acestora din urmă UE reprezintă 32% din exporturile de
servicii și 34% din importuri) (European Commission, 2013b; 2016c).
Până acum, UE a încheiat acorduri comerciale bilaterale conținând capitole specifice
vizând serviciile (aflate în vigoare) cu Norvegia, Islanda, Mexic și Coreea de Sud.
Este însă de remarcat că numeroase țări emergente importante (precum țările BRIC
sau ASEAN) nu participă la aceste negocieri, iar în opinia unor analiști,
compatibilitatea TISA Trade in Services Agreement cu OMC rămâne discutabilă
(UN/DESA, 2016).
În absența unei mase critice, viitorul acord va lua forma unui acord preferențial în
domeniul serviciilor în sensul Articolului V al GATS.
China și Uruguay și-au manifestat încă din 2014 interesul de a se ralia negocierilor
TISA, urmate fiind de Mauritius în 2015, demersul lor fiind susținut de UE, al cărei
obiectiv strategic este crearea unui acord cu o participare cât mai larg (European
Commission, 2014). Uruguay a fost admis ca cel de-al 24-lea membru TISA în
februarie 2015, dar dezbaterile pe marginea participării Chinei continuă să întâmpine
dificultăți, din cauza temerilor exprimate de unii participanți la TISA, și mai ales de
SUA, care obstrucționează, de fapt, participarea aceasteia, condiționând-o de
îndeplinirea anumitor condiții prealabile, pe care guvernul chinez nu le acceptă.
Dar, analiștii apreciază că, până la urmă, susținerea de care se bucură din partea UE
demersul de aderare a Chinei la TISA va conta foarte mult în realizarea consensului
părților participante în contextul dezbaterilor de aderare.
 Este de menționat că, încă de la sfârșitul lunii septembrie 2014, guvernul chinez a
solicitat în mod oficial să participe la negocierile TISA (începând chiar de la
următoarea rundă, din decembrie 2014), ceea ce a surprins actualii participanți la
negocieri, întrucât o asemenea perspectivă a fost anticipată doar pe termen lung.
Solicitarea Chinei reflectă o atitudine pozitivă și ofensivă, evidențiind importanța
crescândă a Chinei în comerțul internațional cu servicii.

Pentru a risipi temerile legate de efectele Acordului TISA,

• guvernele celor 28 de state membre ale UE au convenit ca mandatul de
negociere vizând Acordul TISA (încredințat Comisiei Europene în martie 2013) să
fie făcut public, similar mandatului de negociere privind
Transatlantic Trade and Investment Partnership (TTIP) între UE și SUA,
desecretizat în 2014.
• Parlamentul European a adoptat, la data de 3 februarie 2016, cu o vastă majoritate
de voturi (76%), o rezoluție privind recomandările care să ghideze Comisia
Europeană în negocierile sale cu ceilalți participanți la TISA (European
Parliament, 2016)
• întrucât mai mulți jucători majori sunt implicați în negocierile plurilaterale privind
Acordul TISA, care se desfășoară în afara Rundei Doha, acestor negocieri li se
reproșează că ar fi deturnat atenția de la negocierile multilaterale privind
serviciile din cadrul OMC, contribuind la impasul acestora din urmă (UN/DESA,
2016).
Concluzii

Este larg împărtășită opinia că acordurile plurilaterale constituie o alternativă

atractivă la negocierile comerciale multilaterale.
Experiența nefericită a negocierilor din Runda Doha demonstrează că principiul
„unei singure acţiuni” nu mai este o modalitate eficientă de negociere, fiind nevoie
de mai multă flexibilitate atât
• pentru finalizarea negocierilor în domeniile-cheie ale Rundei Doha –
agricultura, produsele industriale și serviciile –,
• cât și pentru promovarea unor noi acorduri la nivelul acelor țări care sunt
dispuse să-și asume obligații mai profunde de liberalizare, în sectoare
specifice, prin intermediul aranjamentelor plurilaterale, în contextul cărora
reformele să fie extinse doar asupra țărilor participante, sau asupra tuturor
membrilor OMC (Peterson Institute Report, 2015; Dadush, 2014).
Potrivit poziției oficiale a UE, negocierile plurilaterale – similare celor din
domeniul tehnologiei informației, al bunurilor de mediu sau al serviciilor – ar
fi o cale promițătoare de urmat și în cazul noilor probleme care în prezent
ridică provocări majore la adresa comerțului mondial, cum ar fi:
• investițiile,
• comerțul electronic,
• aspectele de reglementare din interiorul frontierelor care afectează
comerțul,
• subvențiile etc.
Dar, acordurile care rezultă din asemenea inițiative trebuie să fie deschise
participării tuturor celor care doresc să li se alăture, și să fie menținute în
cadrul OMC și nu în afara organizației (European Commission, 2015).
Este de așteptat ca, în perspectivă, negocierile în cadrul sau în afara OMC
pentru încheierea de acorduri comerciale plurilaterale să se intensifice pentru
a cuprinde și alte domenii specifice, care nu sunt încă acoperite de regulile
multilaterale ale OMC, precum investițiile, concurența, drepturile de
proprietate intelectuală, comerțul electronic ș.a.
Totuşi, există aşteptarea ca aranjamentele plurilaterale să determine, cu
timpul, participarea mai multor ţări în dezvoltare/emergente de teama de a nu
rămâne în afara lor şi de a pierde astfel potenţialele beneficii economice.
Pe de altă parte, aceste ţări nu pot opri încheierea unor asemenea acorduri,
întrucât regulile OMC permit convenirea lor de către un grup mai mic de ţări,
cu condiţia ca prevederile lor să satisfacă anumite cerințe.
Or, un asemenea acord (în speță, TISA) care să includă ţările dezvoltate
(precum SUA, UE, Canada, Japonia), dar şi ţări emergente favorabile unei
asemenea înţelegeri (Chile, Columbia, Pakistan, de ex.), este deja într-un
stadiu avansat de negociere.
Prezenţa României la OMC
România a fost Parte Contractantă la GATT, iar prin participarea sa la negocierile din
cadrul Rundei Uruguay a devenit Membru fondator al OMC. Lista sa de angajamente
din cadrul OMC a avut caracteristicile unei ţări în curs de dezvoltare şi nuanţe de ţară
cu economie în tranziţie, materializate în taxe vamale mai ridicate decât ţările
dezvoltate şi angajamente mai mici, asumate pe perioade de timp mai mari.
Până la 1 ianuarie 2007 (data intrării în UE), România a participat în mod activ şi direct
la procesul de negocieri din cadrul OMC, precum şi la activitatea curentă a
Organizaţiei, politica sa comercială fiind examinată, periodic, de către Organul
specializat al OMC. Ca Stat Membru al UE, România aplică politica comercială comună
a UE şi a preluat angajamentele UE din cadrul OMC.
România a fost implicată în două proceduri de reglementare a diferendelor
(declanşate de SUA şi, respectiv, Ungaria), ambele cazuri soluţionate prin consultări,
înainte de a se ajunge la Panel.
Începând cu anul 2003, România a deţinut preşedinţii ale unor Comitete din cadrul
OMC (Licenţe de Import, Antidumping, Subvenţii şi Măsuri Compensatorii, Evaluare în
Vamă şi Măsuri investiţionale legate de comerţ –TRIMs).
 Atât Comunitatea Europeană, cât şi statele membre U.E. sunt membri OMC. În cadrul
OMC, Comisia Europeană este cea care negociază în numele U.E., statele membre
participând la reuniunile TPC şi ale altor comitete/grupuri de lucru ale Comisiei
Europene şi Consiliului U.E. unde se dezbate şi adoptă poziţia de negociere.
 Domeniile în care procesul şi rezultatul negocierilor poate avea
consecinţe asupra economiei comunitare şi româneşti (având în vedere
statutul României de membru al Uniunii Europene):

1.  Agricultura
-   pentru măsurile de sprijin intern, se propune o mai mare reducere a măsurilor
aplicate de ţările dezvoltate (UE este în prima bandă de reducere), cu posibilitatea ca
ţările în curs de dezvoltare care nu au angajamente de natura ‘măsurii globale de
sprijin’ (AMS) să nu îşi asume angajamente de reducere a măsurilor de sprijin
intern de minimis. Pentru România, consecinţa va fi aceea că sprijinul financiar din
cadrul PAC se va reduce în timp (ca urmare a reducerii sprijinului intern comunitar, pe
ansamblul său);
-   subvenţiile la export, sub toate formele lor (la insistenţa UE, cu sprijinul SUA,
Canadei, Australiei şi Noii Zeelande) au fost eliminate in 2013 (reamintim că 2013 a
fost termenul de finalizarea a PAC). 
 - reducerea  taxelor vamale de import se va face în cadrul a patru benzi, dar
multe aspecte privind reducerea rămân subiect de negociere. Se recunoaşte
necesitatea desemnării (inclusiv de ţările dezvoltate) a produselor speciale (la
insistenţele UE), şi faptul că ţările în curs de dezvoltare vor avea dreptul să îşi
desemneze produsele speciale pentru care să fie permisă aplicarea clauzei de
salvgardare specială;
-       orice termene stabilite în cadrul OMC, şi acestea sunt "mobilizatoare",
respectarea lor fiind foarte greu de realizat;
-        problematica bumbacului - reducerea mai masivă a măsurilor de sprijin
intern la bumbac (SUA sunt principalul ‘plătitor’, dar şi UE va trebui să acţioneze
asupra măsurilor de sprijin intern acordate unor state membre producătoare).
2.  Produse industriale (NAMA - Non-Agriculture Market Access)
-        s-a convenit aplicarea unei formule non-lineare de reducere a taxelor vamale
consolidate, cu mai mulţi coeficienţi (Swiss formula). 
Această soluţie reprezintă un compromis major atât din partea UE cât şi din partea
Braziliei, Indiei şi Argentinei.
Dificultatea negocierilor este determinată de faptul că nici numărul, nici mărimea
acestor coeficienţi nu au fost definite.
 
3.  Negocierile privind liberalizarea comerţului cu servicii vor continua în conformitate cu
mandatul existent. UE nu a reuşit să îşi impună punctul de vedere privind fixarea unor
‘praguri’ cantitative şi calitative pentru evaluarea ofertelor prezentate.