Cuprins ROMÂNISM UNITATEA SUFLETULUI ROMÂNESC REGIONALISMUL CULTURAL „VIAȚA BASARABIEI” ŞI ALTE REVISTE HOTARELE ROMÂNISMULUI ÎN DATE CONCLUZII Вставка рисунка Românism [român + -ism] 1 Sentimentul național al românilor. 2 Spirit românesc. 3-5 (rar) Românime . 6 (rar) Termen, expresie sau construcție specifică limbii române împrumutată de altă limbă (dar neadaptată la sistemul acesteia). UNITATEA SUFLETULUI ROMÂNESC
Când vorbim de sufletul românesc înțelegem prin el manifestările
intelectuale ale întregului nostru neam, adică partea comună a tuturor manifestărilor individuale. Aşa bunăoară limba este productul nu a minței fiecăruia, ci a minței colective: tot aşa şi moravurile şi obiceiurile, poveştile şi poezia, muzica si dansurile naționale, portul, clădirea caselor, uneltele întrebuințate, şi într-un cuvânt toate acele îndeletniciri pe care le practică toată lumea. Acest complex de activități intelectuale alcătuieşte sufletul poporului in deosebire de sufletul individual. Acest suflet este însă deosebit după elementele etnice la care-l considerăm: altul este sufletul românesc, altul cel grecesc şi altul cel unguresc. Dar chiar în sânul aceleiaşi rase, se deosebesc sufletele popoarelor deosebite ce se țin de ele... . Regionalismul cultural. „Viața basarabiei” şi alte reviste
Revistele literare basarabene au avut, în afară de
obiectivul fundamental de a întreține climatul cultural şi manifestarea activă a spiritului critic, şi sarcina de a aco- peri golurile culturii româneşti şi a promova românismul. Profilul lor literar propriu-zis s-a conjugat, în virtutea unui asemenea fapt, cu un profil cultural universal care să includă studii sociologice, de istorie, etnofolclorice, teolo- gice, filosofice menite să modeleze conştiinţa identității româneşti a basarabenilor intrată în zodia înstr ăinării. „Viața basarabiei” şi alte reviste Capul de serie al revistelor din anii 30 şi steaua călăuzitoare a culturii româneşti din această perioadă fecundă a fost Viaţa Basarabiei, al cărei profil croit după cel al Vieții româneşti cu adăugarea unui orgolios aer provincial. Ea a fost, după cum s-a anunţat programatic, „plămânii spirituali“ ai Basarabiei. Meritul ei fundamental e că a publicat şi a lansat un şir strălucit de scriitori de real talent care au devenit figuri notorii ale literaturii basarabene, încadraţi organic literaturii române în genere (Constantin Stere, Magda Isanos, Alexandru Robot, Teodor Nencev, Gheorghe V. Madan, Nicolai Costenco, Vladimir Cavarnali, Ion Buzdugan, George Meniuc, Nicolae Spătaru, Lotis Dolënga, Dominte Timonu, Bogdan Istru), realizându-şi, astfel, obiectivele esențiale pe care le enumera în articolul-pro-gram semnat în nr. 1, 1932 de Pan Halippa: Obiectivele esențiale: 1)desțelenirea paraginei trecutului de robie, care mai persist ă în unele privin ți în Basarabia;
2)dezvăluirea şi înfăţişarea sufletului românesc basarabean în ceața vremurilor
apuse şi în splendoarea luminii de azi;
3) cercetarea pământului Basarabiei din punct de vedere geografic şi etnografic;
4) îndrumarea fiilor Basarabiei pe căile românismului şi ale statului național român;
5) crearea delegături sufleteşti între locuitorii Basarabiei, f ăr ă deosebire de na ționalitate şi
religie;
6) cimentarea legăturilor între românii din tot cuprinsul României Mari şi cei în afară de hotarele ei politice
7) urmărirea mersului instituţiilor de cultură spiritual ă şi material ă în Basarabia şi chiar în
Țara întreagă, în măsura în care înregistrarea faptelor poate ajuta aducerea la lumin ă în problemele basarabene;
8) dezbaterea nevoilor economice ale Basarabiei;
În „O istorie deschisă a literaturii române din Basarabia”academicianul Mihai Cimpoi remarcă: „Din erupţiile vulcanice ale spiritului, din elanuril sufleteşti titaniene ce au ca ţintă Necunoscutul sau Absolutul, din ebuliţia intelectuală alimentată de temperaturile înalte ale trăirilor la limită, din suflul eroic al aspiraţiilor se plăzmuieşte figura monumentală a lui Constantin Stere, basarabeanul înstrăinat, mântuit, după ce a cunoscut neantul dezrădăcinării, prin revenirea în albia românismului.” Constatând că aspectul vocației românilor, „popor în curs de formație culturală”, nu era suficient cercetat în anii '30-40, fiind, în schimb, „speculat de politicieni", autorul Personalismului exegetic, în nu mai puțin celebra carte Vocația. Factor hotărâtor în cultura Popoarelor (1932), enumerând locurile deja comune precum vocația românilor de mediatori între civilizaţia apuseană și cea orientală, vocația românilor de continuatori ai civilizaţiei bizanţului (subliniată în cunoscuta bizant după bizanţ a lui N. Lorga), sau vocația agricolă a românilor, sau „predilecția multor români pentru politică, pentru poezie, pentru oratorie pentru sport etc.", Își fixează totodată și propria ipoteză în enunţul: „vocația românilor începe de unde sfârşeşte psihologia românilor" (C. Rădulescu-motru, Vocația. Factor hotărâtor în cultura popoarelor, craiova, scrisul românesc-beladi, 1997, pp. 147; 150). Concluzii:
Este vorba, în cele de mai sus, despre identitatea unei culturi
naționale, dincolo de ceea ce au descoperit alți scriitori, dar și etnopsihologii (bunăvoinţă, ospitalitate, amestecate cu indisciplină, lipsă de perseverență, scepticism, și, pe de altă parte, spirit de adaptare,etc.) constând dintr-un compus rezultat prin distilarea și „împăcarea” alterităților și totodată de o cultură „civică” proprie poporului român, „conaturală”, alterată însă de ideologiile dominate ale secolului XX și de postideologiile dezintegratoare ale secolului XXI. Altfel, potrivit datelor istorice, românii au dezvoltat, în măsura posibilităţilor, independent de cultura politicăoficială „închisă”, o cultură civică deschisă, predispusă la comunicare. HOTARELE ROMÂNISMULUI ÎN DATE Vă mulțumesc pentru atenția acordată!