InstituȚiA PublicĂ Liceul Teoretic "B.P-HASDEU", or.

Drochia

Copilăria de atunci și copilăria de acum

Hai mai bine despre copilărie să povestim, căci ea este veselă şi nevinovată şi
drept vorbind, acesta-i adevărul.

Proiect realizat de elevul 

clasei a XI-a ,,C``
 Ceban Liviu
Profesor:Mâțu Inga
 Copilăria de atunci
Copilăria este un moment ce îți este dat în viața doar
odată.Fiind copil nu ai nici o grijă,stiind că ziua de mâine o vei
petrece ca și azi,veselă și frumoasă.Ce-i pasă copilului când
mama şi tata se gândesc la neajunsurile vieţii, la ce poate să le
aducă ziua de mâine, sau că-i frământă alte gânduri pline de
îngrijire. Copilul, încălecat pe băţul său, gândeşte că se află
călare pe un cal dintre cei mai straşnici, pe care aleargă cu voie-
bună, şi-l bate cu biciul, şi-l struneşte cu tot dinadinsu, şi
răcneşte la el din toată inima, de-ţi ie auzul; şi de cade jos, crede
că l-a trântit calul, şi pe băţ îşi descarcă mânia în toată puterea
cuvântului... Aşa eram eu la vârsta cea fericită şi aşa cred că au
fost toţi copiii, de când îi lumea şi pământul, măcar să zică cine
ce-a zice. Pe Creangă îl interesează, în primul rând, imaginea
vârstei de aur, pentru că - dacă prin amănunte Nică este propria
sa ipostază, așa cum i-o păstrează amintirea, tipologic vorbind,
eroul său e „copilul universal”. Subiect al evocării, scriitorul are
capacitatea de a se obiectiva şi de a vedea în sine copilul de
pretutindeni şi de oricând, cum însuși declară: „aşa eram eu la
vârsta cea fericită şi aşa cred că au fost toţi copiii de când
lumea asta şi pământul”. Intenţia lui Creangă este de a înfăţişa
„copilăria veselă şi nevinovată”, care stă sub semnul
neastâmpărului băieţesc, al spontaneităţii şi al poznelor.
 Copilăria de atunci
Copilăria de atunci era mult mai interesantă,multe jocuri,distracții,aventuri,pozne care nici
sfânta Nastasia, izbăvitoarea de otravă, nu era în stare a o desface cu tot meşteşugul ei.
Povestea ceea: „Un nebun arunc-o piatră în baltă, şi zece cuminţi n-o pot scoate.“Vorbind
despre ocupațiile de atunci al copiilor erau:scăldatul,furatul de cireșe,smântânitul oalelor,de al
imita pe popa prin casă,uratul,a prinde muște cu ceaslovul.
Scăldatul era o slăbiciune a copiilor, la fel era și cu Nică: Furatul de cireșe era o ocupație destul
,,În ziua aceea, în care mă rugase ea, era un senin pe ceriu şi aşa de de interesantă,având o oarecare teamă sa nu te prindă Proprietarul,așa a fost și cu
frumos şi de cald afară, că-ţi venea să te scalzi pe uscat, ca găinile. Nică. ,,Odată, vara, pe-aproape de moși,mă furișez din casă şi mă duc, ziua miaza-
mare, la moş Vasile, fratele tatei cel mai mare, să fur nişte cireşe; căci numai la dânsul
Văzând eu o vreme ca asta, am şparlit-o la baltă, cu gând rău asupra şi încă la vro două locuri din sat era câte-un cireş văratic, care se cocea-pălea de
mamei, cât îmi era de mamă şi de necăjită’’. Duminica Mare. Mă trezesc în cireşul femeii şi încep a cărăbăni la cireşe în sân, crude,
coapte, cum se găseau. Şi cum eram îngrijit şi mă sileam să fac ce-oi face mai degrabă,
iaca mătuşa Mărioara, c-o jordie în mână, la tulpina cireşului. — Dar bine, ghiavole,
aici ţi-i scăldatul?
 Copilăria de atunci
O altă ocupație și o slăbiciune a copiilor de atunci este
smântânirea oalelor, așa a fost și în cazul lui Nică. D-APOI CU
SMÂNTÂNITUL OALELOR, CE CALAMANDROS făceam! Când
punea mama laptele la prins, eu, fie post, fie câşlegi, de pe-a doua
zi şi începeam a linchi groşciorul de pe deasupra oalelor; şi tot aşa
în toate zilele, pănă ce dam de chişleag. Şi când căuta mama să
smântânească oalele, smântâneşte, Smarandă, dacă ai ce…
O altă ocupație ar fi de al imita pe popa: Iar stropşitul de Ion,
cu talanca de la oi, cu cleştele şi cu vatrarul, face o
hodorogeală şi un tărăboi, de-ţi iè auzul. Apoi îşi pun câte-o
ţoală în spate şi câte-un coif de hârtie în cap şi cântă „aliluiia“
şi „Doamne milu - ieşte, popa prinde peşte“, de te scot din
casă. Şi asta în toate zilele de câte două-trei ori, de-ţi vine,
câteodată, să-i coşeşti în bătaie, dac-ai sta să te potriveşti lor.
 Copilăria de acum

Copilăria,un moment frumos distrus de noile tehnologii.

Între copilăria generaţiilor de atunci şi cea de acum există cu siguranţă o diferenţă sesizabilă. Este
şi firesc, având în vedere că lumea este într-o continuă evoluţie. Copiii de azi sunt evoluaţi, sunt în
ton cu tehnologia, dar nu şi esenţa copilăriei, care este jocul, visul, libertatea, lipsa grijilor, lucruri
care predispun mai mult la creativitate şi formarea unei gândiri autonome.
Copilăria trăită cu visuri şi bucurii bazate pe jucării simple, uneori din sărăcie, în care ne puteam
lupta cu zmeul cel rău şi credeam că suntem amici la cataramă cu Harap-Alb şi cu Ileana
Cosânzeana nu era oare mai frumoasă decât copilăria celor de azi, petrecută printre amici virtuali,
focuri pe calculator şi desene animate cu monştri şi personaje virtuale? Cu siguranţă, suntem
subiectivi, dar ceva adevăr trebuie să fie la mijloc.În zilele noastre rar mai vezi copiii hoinărind
toată ziua la joacă,
mingea fiind amicul de cataramă,
Rar mai vezi vreun copil care se teme să se duce
să mănânce temându-se ca mamă să nu
îl oprească acasă.Au fost vremuri...