Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
MICROORGANISMELOR
Microorganismele sunt capabile de a realiza o mare
diversitate de reacţii biochimice care se traduc fie prin
producerea de biomasă microbiană, fie prin sinteza sau
transformarea unor compuşi organici variaţi.
Metabolismul microorganismelor reprezintă totalitatea
reacţiilor biochimice implicate în activitatea lor biologică,
prin intermediul cărora energia şi elementele biogene, ca
atare sau sub forma unor combinaţii specifice, sunt
preluate din mediu şi utilizate pentru biosinteză,
degradare şi creştere, ca şi pentru alte activităţi
fiziologice secundare. Metabolismul microorganismelor
este caracterizat printr-o mare diversitate a nutrienţilor
utilizaţi pe diferite căi metabolice. Căile metabolice
constituie secvenţe de reacţii chimice, catalizate
enzimatic, care permit organismelor vii (deci şi
microorganismelor) să obţină din nutrienţi compuşi
utilizaţi pentru sinteza constituenţilor celulari şi energia
necesară pentru aceste sinteze, ca şi pentru alte
procese care necesită consum de energie.
Diferitele reacţii ale metabolismului îndeplinesc
patru funcţii esenţiale pentru viaţa celulei:
– eliberarea de energie şi stocarea ei sub formă de ATP
şi alţi compuşi macroergici;
– producerea subunităţilor folosite pentru construcţia
constituenţilor celulari, pornind de la substanţele
nutritive;
– activarea subunităţilor de construcţie monomere pe
seama energiei din compuşii macroergici şi formarea
constituenţilor celulari macromoleculari prin reacţii de
polimerizare a monomerilor, conform informaţiei
genetice specifice;
– formarea şi degradarea biomoleculelor necesare
anumitor funcţii specializate ale celulei.
Căile metabolice sunt de patru tipuri:
- căile catabolice;
- căile anabolice;
- căile amfibolice
- căile anaplerotice.
Indiferent de tipul de cale metabolică utilizată
de microorganisme, realizarea etapelor
acestora implică participarea enzimelor.
Caracteristicile enzimelor: