6.

CIUPERCILE FITOPATOGENE

Morfologia ciupercilor fitopatogene

 Aparatul vegetativ al ciupercilor este foarte divers constituit,
fiind reprezentat prin mai multe tipuri morfologice.
 La formele inferioare care aparţin încrengăturii Myxomycota,
aparatul vegetativ este constituit dintr-o masă citoplasmatică,
fără perete celular, capabilă deci, să execute mişcări
amoeboidale.

 Acest corp vegetativ se numeşte mixamibă sau gimnoplast

atunci când este uninucleat şi plasmodiu când este
plurinucleat.

 În general la ciupercile din încrengătura Myxomycota,

plasmodiul este saprofit, însă la ciuperca Plasmodiophora
brassicae care provoacă boala denumită hernia rădăcinilor de
varză, plasmodiul este parazit intracelular.
 La majoritatea ciupercilor fitopatogene, aparatul vegetativ se
numeşte miceliu. Acesta este alcătuit din filamente care se
numesc hife.

 La ciupercile mai puţin evoluate din subîncrengătura

Mastigomycotina miceliul este alcătuit din hife neseptate,
continui, ramificate care conţin numeroşi nuclei.

 Un asemenea tip de miceliu se numeşte cenocitic sau

sifonoplast.
 La ciupercile evoluate din subîncrengăturile Ascomycotina şi
Basidiomycotina miceliul este alcătuit din hife septate, fiecare
celulă conţinând 1-2 nuclei, după cum se numesc
monocariotice sau dicariotice.
 Uneori filamentele miceliene se întreţes mai dens sau mai lax
formând ţesuturi false care se numesc plectenchime.

 În raport cu funcţiile pe care le îndeplinesc, plectenchimele pot

fi: meristematice, de protecţie, mecanice sau de susţinere, de
conducere, de acumulare de substanţe de rezervă etc.
 În condiţii nefavorabile de viaţă miceliul se poate transforma în
miceliu de rezistenţă sau în diferite structuri somatice cum
sunt: rizomorfe, scleroţi, strome, geme, toate alcătuite din
celule cu membrana îngroşată şi cu conţinut celular
deshidratat, bogat în substanţe de rezervă.

 Sub această formă, ciupercile pot duce o viaţă latentă până

când condiţiile de mediu devin prielnice unei dezvoltări
normale.
 Tot din miceliu se pot forma şi structuri care să îndeplinescă
funcţia de absorbţie a substanţelor nutritive din substraturile
vii sau moarte.

 Astfel, la ciupercile parazite aceste structuri se numesc

haustori care sunt prelungiri ale miceliului, de diferite forme
(sferici, piriformi, spiralaţi, tubuliformi, ramificaţi digitat) care
pătrund în celulele gazdă, de unde prin osmoză îşi extrag
substanţe nutritive.

 La ciupercile inferioare, absorbţia substanţelor nutritive din

substrat se face pe toată suprafaţa gimnoplastului sau
plasmodiului.
Reproducerea ciupercilor
 Ciupercile sunt organisme dotate cu o mare capacitate
de reproducere. Aceasta poate avea loc pe două căi:
 asexuat când nu este precedată de fuziunea nucleilor
unor celule sau organe sexuale
 sexuat când are loc prin unirea a doi nuclei haploizi
formaţi în structuri sexuale distincte sau chiar în celule
somatice ale aparatului vegetativ.
I. Reproducerea asexuată reprezintă modalitatea prin care
formarea unui individ sau unei colonii nu e precedată de
procesul sexual.
Aceasta poate fi vegetativă sau prin organe diferenţiate cu
funcţie de înmulţire.
 Inmulţirea vegetativă, mai puţin frecventă la ciupercile
fitopatogene, se realizează fie prin porţiuni de miceliu capabile
în condiţii favorabile să regenereze aparatul vegetativ sau prin
spori de natură miceliană denumiţi talospori care nu se
formează special, ci se prezintă ca fragmente miceliene
înconjurate de o membrană îngroşată, şi de aceea ei pot
funcţiona şi ca spori de rezistenţă.
 Reproducerea asexuată prin organe special diferenţiate
reprezintă un stadiu din ciclul de dezvoltare al ciupercilor.
 Celulele sau agregatele celulare diferenţiate asexuat cu rol de
înmulţire şi răspândire a ciupercilor se numesc spori. Uneori,
sporii pot îndeplini şi funcţii nespecifice (de rezistenţă, de
sexualitate).
După posibilităţile de mişcare sporii pot fi:
 imobili – aplanospori, întâlniţi la majoritatea ciupercilor adaptate
la mediul uscat.
 mobili – zoospori prevăzuţi cu 1-2 flageli, care se întâlnesc la
ciupercile inferioare adaptate la mediul umed.
După locul de formare, sporii pot fi:
 exospori sunt sporii care se formează pe filamente sau organe
specializate care apar libere la suprafaţa miceliului. Ex. conidiile,
bazidiosporii
 endospori care se formează în interiorul unor organe. Ex.
ascosporii care se formează în asce
zoospori
Bazidii cu bazidiospori
Asce cu ascospori
 Sporii sunt unicelulari, dar
există şi spori bicelulari
sau multicelulari cu septe
transversale sau cu septe
transversale şi
longitudinale.
 Sporii pot avea o
membrană netedă sau cu
diferite ornamentaţii, după
care membrana poate fi
echinulată, verucoasă,
reticulată, alveolată,
punctată etc.
Se numesc conidii, sporii imobili formaţi direct pe miceliul primar
haploid, fie la vârful unor hife denumite conifiofori.

După aspectul morfologic, conidiile sunt de mai multe tipuri:

 - conidii de tip hifal se formează pe conidiofori aerieni,
simpli sau ramificaţi, izolaţi sau asociaţi. Ex. conidiile la
Monilinia se formează la suprafaţa unor perniţe denumite
sporodochii care reprezintă o împletire de hife miceliene;
- conidii de tip melanconial se formează pe conidiofori care se găsesc în
acervuli. Aceştia reprezintă pungi sau lagăre subcuticulare sau subepidermale şi
sunt întâlniţi la antracnoze.
- conidiile de tip sferopsidal se numesc şi picnospori şi se formază în
fructificaţii denumite picnidii. Acestea au în general formă de butelie, se găsesc
adâncite în substratul gazdei, sunt globuloase, negricioase, prevăzute cu un orificiu
denumit ostiol.
 Alte tipuri de spori :
 - ascosporii sunt spori endogeni, formaţi în asce în
urma diviziunii reducţionale sau meiozei;
 - bazidiosporii sunt spori exogeni formaţi pe bazidii
tot în urma meiozei;
Ascele şi bazidiile se pot forma liber la suprafaţa
substratului sau în fructificaţii speciale denumite ascome,
respectiv bazidiome.
Ascomele (ascocarpii) pot fi de mai multe feluri:
 complet închise şi se numesc cleistotecii (Ordinul Erysiphales)

 peritecii care se deschid la maturitate printr-un orificiu denumit

ostiol

 apotecii care au formă de pâlnie, fiind larg deschise

cleistoteciu
periteciu
apotecii
La ciupercile din ordinul Uredinales (rugini), în afară de bazidiospori şi
picnospori, mai sunt întâlnite şi alte tipuri de spori:
 ecidiosporii sunt spori formaţi în nişte cupe denumite ecidii
 uredosporii sunt spori de propagare formaţi în lagăre denumite
uredosori
 teleutosporii sunt spori de rezistenţă formaţi în lagăre denumite
teleutosori

La ciupercile din ordinul Ustilaginales (tăciuni şi măluri) sporii de

propagare şi de rezistenţă se numesc teliospori.
 II. Reproducerea sexuată constă în esenţă în fuziunea a doi
nuclei compatibili din punct de vedere sexual.
În cadrul acestui tip de reproducere au loc două procese
importante:

● Fecundaţia (F) care constă în două etape distincte:

 plasmogamia (P) care constă în fuzionarea citoplasmelor a două
celule de sex diferit;
 cariogamia (C) care constă în fuzionarea nucleilor din celula
formată în prima etapă.

● Diviziunea reducţională sau meioza (R)

 Datorită celor două procese: fecundaţia şi meioza, în ciclul de viaţă
al ciupercilor se realizează alternanţa a două faze:

 haplofaza (faza haploidă) cu celule cu n cromozomi şi

 diplofaza (faza diploidă) cu celule cu 2n cromozomi.

 La ciupercile inferioare, plasmogamia şi cariogamia se succed
repede, aşa încât rezultă diplofaza reprezentată de zigot cu nucleu
2n. După un timp mai mult sau mai puţin îndelungat are loc
meioza, şi astfel se face revenirea la haplofază.
 La ciupercile superioare, are loc mai întâi plasmogamia, iar după
un anumit interval de timp şi cariogamia. Astfel între cele două
procese apare dicariofaza o a treia fază, în care celulele hifale au
câte doi nuclei.
 Gametogamia presupune copularea directă a doi gameţi identici
sau diferiţi din punct de vedere morfologic.
 Gametangiogamia presupune copularea unor gametangi
identici sau diferiţi din punct de vedere morfologic.

 La Ascomycetes, gametangiogamia se numeşte

ascogamie şi are loc între gametangiul femel denumit
ascogon cu gametangiul mascul denumit anteridie,
rezultând asce ce conţin ascospori.
La Oomycetes, procesul sexual se numeşte oogamie (copularea gametangiului
sexual femel numit oogon cu cel mascul denumit anteridie) rezultând oosporul.
Somatogamia reprezintă un proces de fecundaţie simplificat, caracteristic
ciupercilor evoluate (unele ascomicete şi toate bazidiomicetele). Aici nu se mai
formează gametangi, copularea având loc între celulele somatice vegetative.
Ciclul de viaţă al ciupercilor fitopatogene

 Ascomycotinele şi Mastigomycotinele sunt ciuperci

haplobionte pentru că trăiesc în haplofază, pe când
Basidiomycotinele sint dicariobionte, având corpul vegetativ
reprezentat de un miceliu dicariotic (cu celule cu doi nuclei).

 Ciclul de viaţă al unei ciuperci cuprinde toate stadiile de la

germinarea sporilor până la producerea de noi spori,
corespunzători celor iniţiali.
 Ciupercile în general sunt pleomorfe, adică una şi aceeaşi specie
poate exista sub mai multe forme morfologice independente. La
ciupercile Ascomycetes, stadiile asexuate se numesc anamorfe
sau forme imperfecte, iar stadiile sexuate se numesc teleomorfe
sau forme perfecte.
Nomenclatura ciupercilor

 Numele de gen se scrie cu majusculă, iar numele speciei şi

al unităţilor infraspecifice se scriu cu litere mici.

 Şi denumirile taxonilor de fungi sunt reglementate de cod.

Ele sunt oarecum diferite de cele utilizate în taxonomia
plantelor superioare având sufixe specifice:
 - încrengătura: - mycota pentru ciuperci; - phyta pentru
cormofite
 - subîncrengătura: - mycotina pentru ciuperci; - phytina
pentru cormofite
 - clasa: - mycetes pentru ciuperci; - opsida pentru cormofite
 - subclasa: - mycetidae pentru ciuperci; - idae pentru
cormofite
Clasificarea ciupercilor fitopatogene

 sistemul de clasificare al lui Ainsworth (1973)

Regnul Fungi
- Încrengătura Myxomycota
- Încrengătura Eumcota
 subîncrengătura Mastigomycotina
 subîncrengătura Zygomycotina
 subîncrengătura Ascomycotina
 subîncrengătura Basidiomycotina
 subîncrengătura Deuteromycotina