Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Metoda de ameliorare pe calea hibridării naturale -are dezavantajul că reclamă un volum mare de muncă şi un timp îndelungat de lucru, în
contrast cu valoarea relativ mică a procesului de selecţie. Datorită acestor inconveniente hibridarea naturală se recomandă numai atunci
când nu poate fi aplicată hibridarea artificială (de exemplu, extinderea către nord a culturii viţei de vie). În astfel de cazuri, lipsind
un anumit material iniţial de selecţie, amelioratorul este obligat să folosească o cantitate mare de seminţe, recoltate dintr-o zonă
consacrată de cultură a viţei de vie, pe care apoi le seamănă în zona de perspectivă. Soiurile de viţă roditoare, de hibrizi producători
direcţi şi de portaltoi pot fi folosite cu succes ca material iniţial de ameliorare prin hibridare naturală, mai ales atunci când este
vorba de soiuri hermafrodite funcţional femele.
Hibridarea naturală poate fi folosită prin înmulţirea în masă a seminţelor din soiurile Vitis vinifera pentru obţinerea formelor
rezistente la mană şi la viroze.
Hibridarea naturală constă din alegerea seminţelor extrase din boabele ajunse la maturitatea deplină a strugurilor şi înmulţirea
acestora prin metoda însămînţării în masă. Reuşita ameliorării pe această cale depinde într-o mare măsură de soiurile folosite.
Dintre acestea, au prioritate cele mai valoroase soiuri sub raport biologic şi tehnologic. O anumită importanţă o au apoi soiurile de viţă
roditoare superioare, dar cu defecţiuni florale ce trebuie corectate.
Metoda ameliorării pe calea hibridării naturale - este practicată de asemenea în lucrările de selecţie la portaltoi, în special la soiurile
hermafrodite funcţional femele. La alegerea materialului pentru hibridarea naturală, au prioritate strugurii mai aspectuoşi, iar din
cadrul acestora, boabele mai mari şi seminţele mai bine formate. Pentru a obţine un număr cât mai ridicat de plante din seminţele
puse la germinateste important sa se evite uscarea exagerată a acestora atât înainte, cât şi după însămînţare.Obţinerea unui soi nou de
viţă de vie este un proces de lungă durată, întrucât este vorba de o plantă perenă, care fructifică după minimum 3—5 ani.
După intrarea în producţie, viţele din seminţe trebuie urmărite timp de minimum 3 ani, pentru a avea posibilitatea de a cunoaşte
influenţa pe care o exercită variaţia anuală a factorilor meteorologici şi modul în care au fost stabilizate caracterele şi însuşirile lor
mai valoroase.
SOIUL: NEGRU AROMAT
Soiul a fost obținut la institutul de cercetări pentru viticultură și vinificație Valea
Călugărească, prin hibridarea naturală a soiului cabernet sauvignon, fiind omologat în anul 1987.
Vigoarea butucului este mijlocie;
florile sunt hermafrodite, normale, soiul fiind autofertil;
bobul este mic, sferic, având pielița de culoare neagră-albăstruie, groasă, neaderentă la pulpa cu
pruină intensă, pulpa este verzuie, zemoasă, cu gust plăcut, aromat (tămâios);
realizează o producție medie de 3.4 kg/butuc, respectiv 16 t/ha;
conținutul mediu al strugurilor în zaharuri la maturitatea deplină este de 200 g/l, iar aciditatea
fiind de 4.8 g/l exprimată în H2SO4, maturarea strugurilor se realizează odată cu cea a soiului
cabernet sauvignon 20.IX-15.X.
METODA DE AMELIORARE PE CALEA HIBRIDĂRII INTRASPECIFICĂ
În viticultură, primele hibridări artificiale au fost efectuate de câţiva specialişti francezi emigraţi în America de Nord în secolul 19
Hibridarea intraspecifică inițiată în jurul anului 1830 s-a extins cu repeziciune, devenind la mijlocul secolului trecut o metodă la
modă pentru crearea soiurilor noi de viță de vie. Toate acestea se întâmplau mai înainte ca Mendel să fi descoperit legile eredităţii și
variabilității. În deceniile ce au urmat invaziei filoxerice, refacerea viticulturii mondiale a stimulat interesul pentru soiuri noi de Vitis
vinifera și, în legătură cu aceasta, aplicarea pe scară largă și perfecționarea metodei de ameliorare prin hibridarea intraspecifică.
Diversitatea mare a soiurilor eurasiatice, plasticitatea lor biologică foarte ridicată, posibilităţile largi de adaptare au conferit
hibridării intraspecifice un loc important în practica şi teoria ameliorării viței de vie. Așa se explică de ce la începutul secolului 20, în
Franța, Germania, Italia, Ungaria, Austria şi alte ţări, existau deja adevărate şcoli naţionale de ameliorare a viţei de vie pe această cale.
Soiurile de viță roditoare create în ultimii 30 - 40 de ani (de exemplu, Perleta, Cardinal, Italia) și fondul mare de plante hibride din
câmpurile experimentale şi cele de înmulţire existente în numeroase ţări demonstrează că posibilităţile de ameliorare prin intermediul
hibridării intraspecifice sunt mari şi departe de a fi epuizate. Aceste soiuri noi au contribuit la îmbogăţirea sortimentelor naţionale, unele
din ele căpătând o circulaţie de soiuri cosmopolite (de exemplu Regina viilor).
SOIUL REGINA VIILOR
METODE DE AMELIORARE PE CALEA HIBRIDĂRII INTERSPECIFICĂ
Uneori, la obţinerea soiurilor de hibrizi producători direcţi au contribuit 3 parteneri, cu participarea speciei Vitis
vinifera. Aceasta din urmă a fost folosită la hibridare, fie ca mamă, fie ca tată. Soiurile de hibrizi producători direcţi au
cunoscut o perfecționare continuă în obţinerea unor portaltoi cu însuşiri superioare de producție. Hibridarea interspecifică
are un rol de seamă în crearea unor soiuri de viță roditoare sau de portaltoi rezistente la mană, filoxeră, viruși, ger, etc.
Pentru realizarea acestui țel se impune o alegere judicioasă a materialului inițial de ameliorare şi cultivarea plantelor hibride
în F2, procedând ori de câte ori este nevoie la retroîncrucişarea cu soiurile de Vitis vinifera. În prima generaţie hibridă (F1)
se constată că viţele rezultate prezintă struguri și boabe mici, al căror gust particular se transmite
și în vin. Pentru a menţine fondul variaţiilor genetice şi a realiza o nouă asociere a factorilor ereditari definiţi, este necesar să
se treacă de la prima generație hibridă (F1) la o a doua generație filială (F2). După intrarea în producţie, cele mai valoroase
exemplare sunt retroîncrucişate cu soiuri europene, în scopul păstrării însuşirii de rezistenţă şi în acelaşi timp pentru a
îmbunătăţi productivitatea viţelor şi calitatea producției de struguri. Procedându-se astfel, ameliorarea pe calea hibridării
interspecifice se încheie după cel puțin 21 de ani, cu unele șanse de a obține un soi nou, care să însemne un progres faţă de
soiurile de comparaţie.
METODE DE AMELIORARE PE CALEA HIBRIDĂRII INTERSPECIFICĂ