Funcționarea neuropsihică a adolescentului

Cum este un adolescent?

Pubertatea are trei faze distincte: a) prepubertatea (10 – 12 ani), când
se accentuează caracterele secundare; b) pubertatea propriu-zisă (12 –
14 ani), când glandele sexuale intră în funcţie şi încheie, din punct de
vedere biologic, copilăria; c) postpubertatea (după 14 ani), când se
maturizează funcţia de procreare.

Adolescenţa debutează încă în pubertate şi este cuprinsă între 14 și

15 ani – 17 și 18 ani). Această etapă, foarte importantă din perspectiva
dezvoltării personalităţii, întâmpină dificultăţi în determinarea
indicatorilor pentru clasificare. A.Munteanu (1998, 2006) evidenţiază
două subetape: 1) adolescenţa propriu-zisă (14-15 – 18-20 ani) 2)
adolescenţa prelungită (18-20 – 24-25 ani). Din punct de vedere
fiziologic, sunt indicate limitele de la 17 până la 21 de ani pentru băieţi
şi de la 16 până la 20 de ani pentu fete.
 Modificări hormonale
Schimbări majore au loc în sistemul hormonal:
• creşte funcţionarea glandei tiroide care asigură creşterea fizică;
• creşte funcţionarea glandei hipofizei care are impact asupra glandelor
sexuale;
• datorită intensificării epifizei şi glandelor suprarenale, se manifestă
caracteristicile sexuale secundare;
• debutul pubertăţii se datorează activării glandelor sexuale;
• timusul, sau glanda copilăriei, aproape că îşi încetează activitatea.
 Modificări cerebrale în adolescență
Neuroplasticitatea semnificativă

„Tăierea” neuronilor (celulele de bază ale creierului) şi a conexiunilor lor (sinapse), adică
eliminarea conexiunilor stabilite în prealabil între neuroni şi chiar a unor neuroni, lăsând în
urmă circuitele neuronale de care are nevoie cel mai mult individul.

Formarea de mielină. Procesele de mielinizare ajută la reconfigurarea creierului în forma

adultă.
Subţierea „materiei cenuşii” urmată de creşterea „materiei albe”.
Creşte numărul de conexiuni neuronale dintre diferitele părţi ale creierului de-a
lungul copilăriei până la vârsta adultă.

Zonele creierului implicate în răspunsurile emoţionale sunt pe deplin activate sau chiar mai
active decât la adulţi, în timp ce zonele creierului implicate în menţinerea răspunsurilor
emoţionale, precum şi a răspunsurilor bazate pe impuls nu au ajuns încă la maturitate.

Se amplifică activitatea circuitelor neuronale care utilizează dopamina,

principalul neurotransmiţător responsabil de căutarea satisfacţiei.
Cortexul prefrontal
Cazul lui Phineas Gage

Voința și cortexul prefrontal

 Luarea deciziilor
• Adolescența se caracterizează prin incertitudine privind statusul și rolul copilului în societate, ca
urmare a detașării de sub tutela parentală, sugestibilitate crescută, tensiune și confuzie la nivel
psihic.
• Relația dintre dezvoltarea creierului și riscul de a face alegeri mai puțin bune, în special în situații
fierbinți, este denumită maturitate psihosocială.

Cercetările au arătat că adolescenții cu vârsta cuprinsă între 12 și 17 ani sunt semnificativ mai
puțin maturi psihosociali între 18 și 23 de ani și sunt, de asemenea, mai puțin maturi psihosocial
decât adulții (în vârstă de 24 ani și peste).

În general, imaturitatea psihosocială a adolescenților face mai probabil ca aceștia:

• să caute situații cu încărcătură emoțională și să-și asume riscuri;
• să facă alegeri sub imperiul impulsului de moment;
• să se concentreze pe beneficii pe termen scurt;
• să aibă dificultăți în a amâna o recompensă;
• să fie susceptibili la presiuni ale prietenilor ori celor de vârsta lor;
• să nu fie în stare să anticipeze consecințele alegerilor lor.
 Câteva aspecte esențiale care facilitează luarea celor mai potrivite decizii:
• Imaginea de sine pozitivă
• Pentru că adolescenții să aibă o imagine de sine pozitivă este necesar ca persoanele importante din viață
lor să comunice deschis cu ei și să le transmită feedback-uri constructive, evitând criticile sau etichetările
de orice natură.
• Autocunoașterea
• Procesul de autocunoaștere din perspectiva abilităților, motivației, intereselor, tipului de personalitate,
precum și din perspectiva nevoilor și obiectivelor, este fundamental în situația luării unei decizii în plan
educațional.
• Gândirea critică
• Fiecare opțiune este necesar a fi evaluată cu atenție, astfel încât adolescentul să poată hotărî dacă este
sau nu potrivită pentru el.
• În multe cazuri, tendința de a lua decizii în concordanță cu factori extrinseci, cum sunt: grupul de prieteni,
colegii de clasă, trend-urile educaționale, este mare.
• Într-adevăr, este important că adolescentul să afle informații din cât mai multe surse, însă pentru că
acestea să acționeze în favoarea sa, este necesar să le analizeze și să le confrunte cu propria sa viziune.
• Ieșirea din zona de confort
 Deprinderea de a lua decizii poate fi învățată.
Există șase pași cheie pe care îi putem urma pentru a încuraja
luarea unor decizii bune de către adolescenți:
⇒ Fiți la curent cu evenimentele viitoare din viața adolescenților
care pot implica luarea de decizii din partea acestora. 
⇒ Prezentați scenariile care pot implica un risc sau care pot
solicita luarea unei decizii.
⇒ Încurajați adolescentul să se oprească și să se gândească.
⇒ Furnizați un reper important la care să se raporteze în luarea
deciziilor.
⇒ Reamintiți adolescenților să vă ceară ajutor.
⇒ Utilizați greșelile ca oportunități de învățare.
Sistemul de recompensă la adolescenți
Comportamentul riscant al adolescenților
 Dopamina
• Dopamina este hormonul ambiției și concentrării. El se produce în organism în momentul
începutului îndrăgostirii, ne face să tindem spre posesiunea totală.
• Conform structurii chimice, dopamina face parte din aminele biogenice, mai concret, din
catecolamine. Dopamina este un predecesor al noradrenalinei (și, respectiv, al adrenalinei)
în biosinteza sa.
• Este interesant că, conform datelor Institutului de neuroștiințe, sănătate mintală și
dependență (Canada), activarea sistemului sistemului de dopamină precedează însuși
comportamentul care aduce plăcere, satisfacție sau o răsplată.
• Dacă comportamentul aduce satisfacție și justifică așteptările, atunci creierul potențează
cantitatea corespunzătoare de dopamină produsă pe viitor, făcând această așteptare
plăcută.
• Dacă comportamentul nu a adus rezultatele așteptate, atunci nivelul de dopamină în timpul
acestei acțiuni va fi mic. Oamenii își pierd interesul și motivația înainte de acțiunea care nu
le-a adus rezultatele așteptate.
• Cercetătorii au ajuns la concluzia că dopamina are un rol decisiv în felul în care noi
învățăm să memorizăm sursele de plăcere și satisfacție. Dopamina facilitează procesele
de cunoaștere și se produce de către creier în timpul acțiunilor noi și în căutarea plăcerii.
Impulsul de căutare a satisfacţiei, amplificat în adolescenţă, se
manifestă în viaţa adolescenţilor în trei moduri principale:

Impulsivitate Predispoziţie
crescută către adicţii

Hiperraţionalitatea
 Principalii factori de protecţie sunt:
• Orientarea pozitivă a curiozităţii adolescentului cu scopul de a-i distrage atenţia de la
orice comportament neadecvat şi de la orice situaţie periculoasă, menţinându-se în
acelaşi timp impulsul explorator.
• Promovarea educaţiei prin valori şi atitudini care promovează apreciere, respect şi
responsabilitate pentru sănătatea proprie şi cea a comunităţii.
• Creşterea stimei de sine a elevilor cu scopul reducerii frecvenţei comportamentelor de
risc, ca alternative la îmbunătăţirea imaginii de sine.
• Dezvoltarea abilităţilor sociale care constituie suportul atitudinal şi comportamental
autonom şi raţional faţă de ceilalţi şi care neutralizează presiunile din partea anturajului.
• Promovarea alternativelor sănătoase de petrecere a timpului liber care să ajute copilul
şi adolescentul să își satisfacă necesităţile conform dezvoltării sale şi să construiască
modele pozitive de întrebuinţare a timpului liber: evenimente sportive, excursii,
spectacole, activităţi de voluntariat.

Eficienţa activităţilor de prevenire a comportamentelor de risc în şcoală este legată în

primul rând de implicarea profesorilor şi a părinţilor prin capacitatea de exprimare
emoţională, respect reciproc, de laude îndreptăţite dar şi de critică corectă, fiind astfel
convingători atunci când va fi vorba de prevenirea comportamentelor de risc.
 Eu sunt centrul Universului, iar Universul nu
este suficient de bun

Una dintre schimbările importante la nivel hormonal constă în sporirea producției de receptori
pentru oxitocină. Și, în timp ce această substanță este descrisă ca fiind hormonul legăturilor
afective, este legată și de accentuarea conștiinței de sine, făcând astfel un adolescent să
simtă că ar fi "centrul Universului" - acest sentiment atinge maximul în jurul vârstei de 15 ani.

În plus, autonomia pe care încep să o dobândească adolescenții le deschide ochii și asupra

a ce e în jurul familiei și a mediului lui familiar, astfel că se vor întreba, probabil pentru prima
dată:
"Ce fel de persoană vreau să fiu și ce fel de loc vreau să ocup în lumea asta?".
Anxietatea socială

Oxitocina
Hormonul atașamentului
Sistemul limbic al adolescentului
 Emoții intense
Modificări majore în sistemul limbic
+
schimbări hormonale
=
trăiri intense de furie, frică,
agresivitate (inclusiv față de sine),
entuziasm și atracție sexuală.
• Tulburările de comportament manifestate sub forma unor încălcări regulate
a drepturilor persoanelor din jur (violență, vandalism, furt) și / sau încălcări
ale normelor sociale general acceptate (înșelăciune, absenteism, fugit de
acasă).
• De regulă, un copil cu comportament antisocial are anumite trăsături de
personalitate: incontinență și agresivitate; o tendință spre conflicte
interumane; încăpăţânare; refuz de a respecta regulile de conduită general
acceptate; dificultăți de adaptare socială, dificultăți în comunicare cu colegii,
cu persoanele adulte; apartenența la grupări informale; neîncredere în sine,
stima de sine scăzută; o familie disfuncțională, vulnerabilă, neorganizată;
violență in trecut etc.
 Viziunea cadrelor didactice în ceea ce privește
problemele de comportament antisocial la elevi:
nerespectarea regulilor de comportare şcolară;
lipsa responsabilităţii;
minciuna;
comportament violent;
diverse forme de dependenţă (de calculator etc.);
fuga de acasă;
comportament autodistructiv.
 Prezența problemelor emoționale la elevi, pe care le observă sau constată profesorii:
• neliniştea şi anxietatea (24,5%);
• crizele emoționale (16,7%);
• timiditatea (12,7%);
• suspiciunea Covid (7,8%);
• singurătatea (7,8%);
• stările depresive (6,9%);
• stresul școlar (6,9%);
• furia (6,9%);
• frica (4,9%);
• panica (4,9%).
 Sistemul limbic la
adolescenți

Interpretare greșită a emoțiilor?

Stresul major în adolescență afectează creierul în mod diferit la băieți
și fete.

Stresul social din

adolescenţă pare să
încetinească maturizarea
creierului.

Stresul cauzat de experienţele

negative din timpul copilăriei,
precum apariţia unei boli sau
divorţul, par să fie asociate cu
maturizarea mai rapidă a cortexului
prefrontal şi a amigdalei în
adolescenţă.
• În final propunem unele recomandări psihologice pentru actorii educaționali în
scopul creării și menținerii stării de bine a elevilor în școală:
❖ Pentru dezvoltarea unor stări emoționale pozitive față de învățare este
importantă crearea unui climat emoțional relaxat și pozitiv în familie și școală,
inclusiv în situațiile de evaluare școlară.
❖ Învățarea are loc mai eficient în contextul emoțiilor pozitive. Bucuria unui
elev extinde capacitatea lui de gândire creativă, inovatoare, contribuind la
rezolvarea eficientă a problemelor.
❖ Menținerea stărilor pozitive în interior o perioadă mai îndelungată, prin
meditaţie, relaxare psihologică şi fizică. Asimilarea unor tehnici de respirație și
relaxare ca „prim-ajutor” în cazul apariției unor situații stresante.
❖ Alegerea este importantă deoarece are impact pozitiv asupra învățării și
implicării în școlarizare. Când elevii au posibilitatea de alegere și oportunități
de a se angaja în activități care sunt de interes și valoare pentru ei, starea lor
este ameliorată
 „De fapt învaţă-i pe adolescenţi ce sunt emoţiile şi cum să stăpânească valul
emoţiilor lor. Trebuie să-i învăţăm pe adolescenţi cum să meargă pe creasta valului.
Asta înseamnă ca ei să dobândească această abilitate. Este vorba despre inteligenţa
emoţională care este foarte utilă de-a lungul întregii lor vieţi.”
Siegel