Criticismul

junimist
 “Momentul Junimist” in cultura romana s-a costituit in ultimele
patru decenii ale secolului al XIX-lea incepand cu anul 1863 ca o
miscare de modernizare profunda si de aplicare freventa a
spiritului critic.

 Societatea Junimea ia fiinta la Iasi in anul

1863. Initiativa infiintarii acestei societati
apartine tinerilor Petre Carp, Vasile Pogor,
Teodor Rosetti, Iacob Negruzzi si Titu
Maiorescu. Junimistii au recunoscut
contributia predecesorilor , dar s-au raportat
critic la epoca pasoptista (1830-1860 ), de
intemeire a literaturii noaste moderne.
 Societatea Junimea este cea mai importanta grupare care a fost
constituita ca urmare a dorintei unor intelectuali ieseni, recent reveniti de
la studii din strainatate, majoritatea din Germania, al caror model riguros
le-a format o viziune despre lume si o noua atitudine , de a sustine, intr-un
cadru organizat , discutii si prelegeri despre domeniile vietii sociale,
politice si culturale . Unul dintre factorii care a asigurat raspandirea mai
usoara a ideilor junimiste a fost revista “Convorbiri literare” .
Apare la Iasi la 1 martie 1867 , fiind revista cu cea mai lunga
aparitie din literatura romana. Secretarul ei a fost Iacob
Negruzzi ,iar Titu Maiorescu este un “spiritus rector” al
gruparii. De la Iasi, atat societatea Junimea cat si revista se
muta la Bucuresti . Conducatorii publicatiei in aceasta perioada
sunt Iacob Negruzzi, M . Dragomirescu, S. Mehedinti, P. P .
Negulescu , C. Radulescu-Motru, acest comitet find urmat la
conducerea publicatiei de I. Bogdan, pe urma Simion Mehedinti
si apoi de Tzigara Sarmucas ,iar din 1939 de T. E. Toroutiu.
Colaboratorii revistei sunt Vasile Alecsandri , Mihai Eminescu, Ion Creanga ,
Ion Luca Caragiale , Duiliu Zamfirescu, Alexandru Vlahuta, Pompiliu Cerna
precum si istoricul A. D. Xenopol, filozoful Vasile Conta si filologul Lambriol.
De-a lungul existentei sale, societatea a avut trei atape de dezvoltare.
Etapele Societatii Junimea
1. Etapa ieseana (1863-1874):
• are un pronuntat caracter polemic;
• se manifesta in trei directii:limba, literatura si cultura;
• este perioada in care se elaboreaza principiile sociale si estetice ale
junimismului impunandu-se necesitatea educarii publicului prin asa
numitele “prelectiuni populare” organizate pe teme variate in diverse
cicluri sistematice si tinute intr-o forma academica;
• aceasta etapa marcheaza cautarile febrile de modele apte sa asigure
progresul la care aspira Maiorescu;
2. Etapa a doua (1874-1885):
• este etapa in care sedintele Junimii se desfasoara la Bucuresti, insa
revista continua sa fie tiparita la Iasi;
• reprezinta o etapa de consolidare in care se afirma reprezentantii de
seama ai “Directiei Noi” in poezia si proza romana : Mihai Eminescu, Ion
Creanga, Ioan Slavici, Ion Luca Caragiale, dar si scriitori aproape
necunoscuti astazi: Samson Bodnarescu, Matilda Cugler-Ponj;
• este perioada in care se diminueaza teoretizarea criticismului in
favoarea judecatilor de valoare;

3. Etapa bucuresteana (1885-1944)

• intreaga societate Junimea , impreuna cu revista

“Convorbiri literare” este mutata la Bucuresti;
• are un caracter preponderent universitar prin
cercetarile istorice , filozofice si filologice.
Criticismul junimist
Cateva trasaturi diferentiaza Criticismul Junimist de epoca
anterioara sintetizand noul spirit al culturii noastre. Aceste
trasaturi au fost numite de catre criticul Tudor Vianu in lucrarea
“Istoria literaturii romane moderne” si sunt urmatoarele: spiritul
critic, spiritul filosofic, gustul pentru clasic si academic, spiritul
oratoric, ironia.
Spritul critic presupune:
• Respect pentru adevar in cercetarea istoriei si a limbii;
• Rigoare si ratiune, dorinta de asezare a vietii politice si culturale
pe baze autentice;
•Cultivarea simplitatii si combaterea falsei eruditii,manifestata prin
folosirea de catre unii carturari ai timpului a unei limbi artificiale,
care sa ii diferentieze de oamenii de rand;
• Respingerea non-valorii: ”betia de cuvinte” sau abuzul de
neologisme (la nivelul limbii) si “formele fara fond” (la nivel socio-
politic, cultural si al institutiilor statului)
Spiritul oratoric al junimistilor are o anumita rigurozitate, un
anumit echilibru, care se opune retorismului exagerat al
pasoptistilor si frazeologiei demagogice a discurilor politice
din acea vreme. Este aspru criticata “betia de cuvinte”,
abuzul de neologisme, retorica mesianica si sunt luati in
deradere “oratorii, retorii si limbutii”, fiind propus, de catre
Maiorescu un discurs autentic, echilibrat, riguros, care va fi
impus si celorlalti junimisti.
Ultima dar nu cea din urma trasatura a criticismului junimist
este ironia, fiind considerata “arma” cea mai folosita, de
catre membrii Junimii impotriva adversarilor, dar si pentru
sanctionarea defectelor din interiorul societatii. Aceasta
combinatie de ironie cu autoironie este cel mai bine
evidentiata in “deviza” gruparii: ”Intra cine vrea, ramane cine
poate!” si constituie o anumita forma a libertatii spirituale, a
libertatii de exprimare.
Titu Maiorescu
Date biografice

Titu Maiorescu, primul din marii critici romani, directorul de

spirit a Societatii Junimea a impus prin autoritatea judecatii sale de
valoare pe Eminescu, Creanga, Caragiale si Slavici, marii nostri clasici.
Doctor in filosofie de la Giessen, profesor de logica si filofosie, intai la
Universitea din Iasi (1862-1874), apoi la Bucuresti (1884-1909), de mai
multe ori nimistru al Cultelor si Instructiunii publice (1874-1889, 1890-
1891), al Justitiei (1900-1901,1912), de Externe (1910-1912) si prim-minitru
(1912-1913), deputat conservator al fractiunii junimiste, orator
parlamentar stralucit, avocat de reputatie, Maiorescu a fost un intelectual
de prestanta, unul din ctitorii Romaniei moderne. A murit la 18 iunie 1917
in Bucuresti, refuzand sa ia legatura cu ocupanti germani intr-o izolare
demna.
Desi desavarsit cunoscator al culturii romane, se formeaza
si prin importanta rigoare in gandire si creatie. Intreaga sa activiate in
domeniul invatamantului, culturii,literaturii si in domeniul politic il
defineste “genial strateg al culturii romane, organizator exemplar al
teritoriilor culturii romanesti”.
Studii reprezentative: ”In contra directiei de astazi in cultura
romana”, ”O cercetare critica asupra poeziei si prozei romane de
la 1867”, ”Directia noua in poezia si proza romana”, ”Comediile d-
lui Caragiale”, ”Eminescu si poeziile lui”, ”Despre scrierea limbii
romane”.
• “Despre scrierea limbei romane” - 1866
- articolul declanseaza lupta impotriva curentului latinist si
precede intemeierea institutiei academice, care ar fi avut drept
scop: impunerea alfabetului latin, unificarea ortografiei, elaborarea
unor lucrari normative;
- este formulata prima teza a concordantei intre forma si fond,
referindu-se la raportul dintre alfabetul latin si limba romana: ”In
momentul in care romanii s-au patruns de adevarul ca limba lor
este o limba romana. In acel moment si forma extraordinara sub
care avea sa se prezinte aceasta, adeca scrierea sa [...] literile
trebuiau sa fie luate de la romani. Si, astfel, alfabetul slavon [...] fu
alungat din scrierea noastra cea noua si fu inlocuit prin alfabetul
latin.”
• “O cercetare critica asupra poeziei de la 1867”
- concentreaza conceptia despre arta a autorului;
- scopul ei este de a prezenta “elementele artei poetice”, care
separa poezia de alte genuri literare, ca de alte domenii ale
cunoasterii, oferind” publicului o masura mai sigura pentru a
deosebi adevarul de eroare si frumosul de urat”
- din ratiuni metodologice, criticul isi imparte studiul in 2 capitole:
”Conditiunea materiala a poeziei” si “Conditiunea ideala a
poeziei”
a) Conditiunea materiala a poeziei
- raportul dintre arta si stiinta, dintre literatura si celelalte arte”
deosebit de stiinta care se ocupa de adevar, poezia, ca toate artele
este chemata sa exprime frumosul [...] adevarul cuprinde numai
idei, pe cand frumosul cuprinde idei manifestate in materia
sensibila” ;
- Definitia conditiunii materiale: ”Prima conditiune, dar o
conditiune materiala, sau mecanica pentru ca sa existe o poezie,
in genere, fie epica, fie lirica, fie dramatica, este: ca sa se destepte
prin cuvintele ei imagini sensibile in fantezia auditoriului”;
- Mijloace de realizare a conditiunii materiale: alegerea cuvantului cel
mai putin abstract, folosirea adjectivului si a adverbului in epitete
ornante, personificarile obiectelor, miscatoare si abstracte, crearea
comparatiei, a metaforei, a tropului.

b) Conditiunea ideala a poeziei

- Definitia conditiunii ideale: ”Ideea sau obiectul exprimat prin poezie
este totdeauna un simtamant sau o pasiune si niciodata o cugetare
exclusiv intelectuala, sau care tine de taramul stiintific, fie in teorie, fie
in aplicarea practica. Prin urmare, iubirea, ura, tristetea, bucuria,
disperarea, mania etc. sunt obiecte poetice: invatatura, perceptele
morale, politica etc. sunt obiecte ale stintelor si niciodata ale artelor.”;
- Mijloace de realizare a conditiunii ideale: o mai mare “repejune” a
miscarii ideilor, o exagerare sau, cel putin, o marire si o noua privire a
obiectelor sub impresia simtamantului si a pasiunii, o dezvoltare
grabnica si crescanda spre culminarea finala sau spre o catastrofa.
- aceasta lucrare de critica normativa impune contemporanilor
distinctia intre domeniul estetic si alte domenii, inlaturand din sfera
artei obiectele stiintei sau poezia ocazionala, bombastica, si respinge
falsele valori.
• “In contra directiei in cultura romana” - 1868
- acest studiu a aparut initial in revista “Convorbiri literare”, mai
apoi in cadrul volumului ”Critice”, care reuneste cele mai
importante studii maioresciene;
- bazandu-se pe faptul ca in perioada sa modernizarea vietii
publice la noi a insemnat imprumtarea unor forme democratice
din Europa, fara sa le corespunda fondul necesar autohton,
criticul considera, ca nu trebuie sa se imprumute din Occident
aceste forme, ci trebuie ridicat fondul cultural autohton la
inaltimea acestor forme: ”De aceea este mai bine sa nu facem o
scoala decat o scoala rea”, revenind mai tarziu la aceasta teorie
si insistand asupra nevoii de a inalta poporul nostru” pana la
intelegerea acelui grad si a unei organizari politice potrivite cu
el”;
- se raporteaza critic la cateva lucrari ale reprezentantilor “Scolii
Ardelene”: “Lexiconul de la Buda”, ”Tentamen criticum in
linquam romanicam”;
• Directia noua in poezia si proza romaneasca (1872)
- literatura “se caracterizeaza, prin adevar, prin intelegerea ideilor, ce
omenirea intreaga le datoreste civilizatiei apusene si totodata prin
prestarea si chiar accenturarea elementului national;
- este formulat un principiu estetic important: “arta e senina, trebuie sa
ramaie senina chiar cand exprima desperarea”;
-ca reprezentanti de frunte ai “Directiei noi” sunt considerati Vasile
Alecsandri si Mihai Eminescu;

Consideratii generale asupra operei lui Titu Maiorescu:

Studiile maioresciene formeaza idei valabile si azi care au impus marile
valori ale literaturi romane, nefiind numeroase consacrate fenomenului
literar, ci, mai degraba, fenomenului cultural. Prin inlaturarea
mediocritatilor se impune gustul si rafinamentul estetic maiorescian,
precum si curajul opiniilor si al judecatilor de valoare. In analiza operelor
literare, pune accent pe forma artistica raportandu-se la continutul ei;
originalitatea si autenticitatea sunt conditii primordiale ale valorii operei de
arta, definita de particularitatile creatoare individuale si de asimilare in
creatie a specificului national.
Universitatea Bucuresti

Universitatea Iasi
Rolul de indrumator cultural si literar al lui Titu Maiorescu in cadrul Junimii s-a
materializat prin promovarea unei literaturi originale, prin preocuparea
teoretica de a oferi reperele unei literaturi de valoare, prin lansarea criticii de
directie: era astfel marcata Epoca Marilor Clasici in literatura noastra.
Marii clasici in viziunea lui Titu Maiorescu:

1. Mihai Eminescu
• “Poet in toata puterea cuvantului “ – intuieste geniul eminescian si ii
fixeaza locul in literatura romana, in 1870 dupa ce Eminescu publicase in
“Convorbiri literare” doar trei poezii: “ Venere si Madona”, “Epigonii”,
“Mortua est”;
• “Eminescu este un om al timpului modern, cultura lui individuala, sta la
nivelul culturei europene ”;
• “ceea ce caracterizeza personalitatea lui Eminescu este o asa de
covarsitoare inteligenta careia nimic din ce-si intiparea vreodata nu-i
scapa “;
2. Vasile Alecsandri
•“cap al poeziei noastre literare in generatia trecuta”;
• (in special volumul “Pasteluri”) insufletite de o simtire asa de curata si
de putenica a naturii scrise intr-o limba asa de frumoasa, incat au devenit
fara comparare cea mai mare poboaba a poeziei lui Alecsandri, o podoaba
a literaturii romane indeobste”;
• “Opera lui va gasi pururea in Academia Romana un cuvant de
aparare, de lauda, de recunostinta”;
 3. Ioan Slavici
• S-a impus in strainatate prin nuvelele sale, ce se remarca prin
originalitate, masura estetica si specific national: ”Ne bucuram ca
tanara literatura romana a fost in stare sa dea batranei Europe prilejul
unei emotiuni estetice din chiar izvorul cel mai curat al vietii sale
populare”
4. Ion Creanga
• Este asezat de Maiorescu alaturi de Dickens,Flaubert si Turgheniev
5. Mihai Sadoveanu
• Talentul lui original a izvorat din fondul propriu al tarii in care s-a
nascut: ”publicand cele trei volume de povestiri (“Dureri inabusite”,
”Povestiri”, ”Crama lui Mos Petcu”) Sadoveanu este original prin
tipologie, descrieri de natura, umor sobru, fond national si valoare
morala”.

Prin aceste aprecieri Maiorescu realizeaza o radiografie lucida a

situatiei literaturii noastre, o pledoarie pentru valoare, pentru national
si universal in arta.
M. Eminescu I. Creanga M. Kogalniceanu

V. Alecsandri I.L. Caragiale A. D. Xenopol

Concluzii

Criticismul junimist este o trasatura definitorie a junimismului,

perioada in care fenomenul cultural romanesc este supus unor
judecati de valoare in scopul separarii valorilor autentice de
mediocritate. Spiritul critic se manifesta atat in cadrul Societatii
Junimea, in revista Convorbiri literare, cat si in studiile
fondatorilor, mai bine zis unuia dintre premergatorii acestui
curent literar: Titu Maiorescu. Societatea Junimea si revista
convorbiri literare promoveaza stilul stiintific, academic,
oratoric si polemic, combat exesele si mediocritatile, facand
posibila aparitia unei mari literaturi clasice. Junimea marcheaza
victoria ideii de valoare estetica unde spiritul clasicist se
ingemineaza cu ecourile romantismului pasoptist, manifestand
deschidere spre realism.
Bibliografie:
Calinescu, George, “Istoria literaturii romane de la origini
pana in prezent”, Bucuresti, Fundatia Regala pentru
Literatura si Arta, 1941
Maiorescu, Titu , “Critice”, Bucuresti, EPL, 1974
Maiorescu, Titu, “Comediile d-lui Caragiale”
Maiorescu, Titu , “Eminescu si poeziile lui”
Vianu, Tudor, “Junimea “ in “Istoria literaturii romane
moderne “, Bucuresti, Cartea Romaneasca, 1944

Realizatori: Breje Diana

Coca Liana
Harkai Alisa
Pop Ioana
Tolas Ramona