Povestea lui Harap-Alb,

de Ion Creangă
BASMUL CULT
Obiective

• DATE DESPRE AUTOR ŞI OPERĂ

• TITLUL
• TEMA
• MOTIVE LITERARE
• NARATOR. PERSPECTIVĂ NARATIVĂ
• CONSTRUCȚIA SUBIECTULUI( incipit, final, episoade/secvenţe narative, tehnici
narative, acţiune, conflict, relaţii temporale şi spaţiale, momentele subiectului,
înlănţuire)
• BASM CULT
• INSTANȚELE COMUNICĂRII (AUTOR, NARATOR, PERSONAJ, CITITOR)
• PARTICULARITĂȚILE LIMBAJULUI
 ION CREANGĂ
Repere biografice
La 1 martie 1837, după mărturisirea proprie, se naşte la Humuleşti, în
ţinutul Neamţului, Ion Creangă, primul din cei opt copii ai familiei, un clasic al
prozei româneşti.
Periplul şcolilor şi imaginea primei vârste sunt redate în cuprinsul
Amintirilor din copilărie.
Omul matur, preot fără vocaţie, institutor dăruit, prieten adevărat, este un
nostalgic care face haz de necaz. Creangă scrie o serie de manuale şcolare prin
care contribuie la reformarea învăţământului românesc şi îşi câştigă reputaţie în
cercurile profesorilor.
După ce îl cunoaşte pe M. Eminescu, începe să scrie povestiri, iar Soacra cu
trei nurori este primul text citat la cenaclul Junimea şi apoi publicat în revista
Convorbiri literare.
Creangă se stinge din viaţă în ziua de 31 decembrie 1889.
Este cel mai mare povestitor român şi unul dintre cei mai mari
povestitori europeni- Fraţii Grimm, Perault şi Anderson.
Opera de maturitate este scrierea memorialistică “Amintiri din
copilărie”.
 Opera
Povesti Povestiri Nuvele
Capra cu trei iezi (1875) Acul și barosul (1874) Moș Nichifor
Dănilă Prepeleac (1876) Cinci pâini (1883) Coțcariul (1877)
Fata babei și fata moșneagului (
1877) Inul și cămeșa (1874) Popa Duhul (1879
Făt Frumos, fiul iepei (1877) Ion Roată și Cuza-Vodă ( )
Povestea lui Harap-Alb (1877) 1882)
Ivan Turbincă (1878) Moș Ion Roată și Unirea (
1880)
Povestea lui Ionică cel prost (1877)
Romane
Povestea lui Stan-Pățitul (1877) Păcală (1880)
Povestea porcului (1876)
autobiografice
Prostia omenească (1874)
Povestea unui om leneș (1878)
Ursul păcălit de vulpe (1880 Amintiri din
Punguța cu doi bani (1875) )
Soacra cu trei nurori (1875) copilărie (1879)
 “Povestea lui Harap-Alb” este cel mai
reprezentativ basm al lui Ion Creangă.
A apărut în revista Convorbiri literare, la 1 august 1877, apoi
a fost publicat în același an în ziarul Timpul de catre Mihai
Eminescu.
 Pornind de la modelul folcloric, autorul reactualizează teme
de circulație universală trecându-le prin filtrul propriei
viziuni;
 Asistăm astfel la un text narativ complex, amplu și
pluriepisodic, cu numeroase personaje purtătoare ale unor
valori simbolice.
 Semnificaţia titlului "Povestea lui Harap-Alb"
• Element paratextual care orientează lectura, indicând tema textului literar
• Caracterul fictiv, nerealist al întâmplărilor – substantivul „poveste”
• Numele personajului – personaj eponim
• Semnificatia titlului ”Harap-Alb” reiese din scena în care Spânul îl
păcălește pe fiul craiului să intre în fântâna. Naiv, lipsit de experiența și
excesiv de credul, fiul craiului își schimbă statutul de nepot al Împaratului
Verde în acela de sluga a Spânului.
• Numele este un oximoron, având sensul de “rob alb” deoarece ”harap”
înseamnă ”negru, rob”. Devenit sluga Spânului, își asumă și numele de
Harap-Alb pe care i-l dăduse acesta, dovedind în același timp loialitate și
credință față de stăpânul său, întrucât jurase pe paloș.
 Tema

• Lupta binelui împotriva răului, încheiată cu victoria binelui

• Destinul personajului principal
• Ciclicitatea existenţei umane – protagonistul urmează destinul
iniţiatic al tatălui
• Personajul principal parcurge astfel o aventură eroica imaginară, un
drum al maturizării morale și etice presărat de diferite probe și
obstacole. Lumea în care se petrece acțiunea este una miraculoasă; o
oglindire exagerată, carnavalescă și fabuloasă a realității, ce nu
provoacă o reacție particulară cititorului sau personajelor.
 Motive literare

• Motivul literar este unitatea minimală a operie literare, prin care se concretizează tema. Motivul este
reprezentat de o situație, un obiect, o persoana, un număr, care prin repetare în mai multe opere
literare capătă valoare de simbol.
• În “Povestea lui Harap-Alb”, tema este dezvoltată de motivele specifice lumii basmului popular:
motivul împăratului fără succesori
motivul superiorităţii mezinului
motivul podului – trecerea într-un alt orizont existențial
motivul inversării identităţii
motivul călătoriei
motivul probelor ( milei, curajului, la care îl supune Spânul, Împăratul Roșu, fata Împăratului Roșu)
motivul căsătoriei
motivul recompensei
 Narator. Perspectivă narativă

• NARATOR
• Obiectiv – naraţiune la persoana a III –a
• Intervenţii subiective: ,, Fiul craiului, văzându-se prins în clește și
fără nici o putere, îi jură credință...”; ,,Dar ce-mi pasă mie, eu sunt
dator să-mi spui povestea și vă rog să m-ascultați”.
• Perspectiva narativă „din spate” deoarece naratorul știe mai multe
decât personajele, fiind un narator omniscient și omniprezent.
• Focalizare externă
• Naraţiune, dialog
 CONSTRUCȚIA SUBIECTULUI
• Acţiune lineară, cronologică, pluriepisodică
• Situaţia iniţială – echilibru: Craiul ce avea trei feciori
• Elementul perturbator: sosirea scrisorii (intriga)
• Paguba: lipsa succesorului la tron
• Fiul cel mare îşi încearcă norocul – proba podului eşuează, la fel şi mijlociul
• Fiul cel mic trece proba, dar cu ajutor
• Craiul îi formulează fiului ultimele interdicţii
• Feciorul încalcă interdicţia tatălui în proba pădurii labirint
• Spânul află informaţii la fântână, schimbă rolurile şi îi dă numele fiului de crai
• Harap - Alb este supus la probe: sălăţile din grădina ursului, pielea cerbului şi fata împăratului Roş
• Pe drumul spre împăratul Roş îşi va face noi prieteni: Flămânzilă, Ochilă, Setilă, Gerilă, Păsări-Lăţi-Lungilă
• Fata împăratului îl va demasca pe Spân
• Harap – Alb e ucis de Spân dar înviat de fată
• Spânul e ucis de cal
• Eroul se căsătoreşte, schimbându-şi statului – maturizarea e încheiată
 Incipitul

• Realizează legătura dintre planul realităţii şi cel

fabulos ,,Amu cică era odată, într-o țară...”)
• Distincţia dintre timpul povestirii (redat de adverbul de timp
,,amu”) şi cel povestit( redat prin imperfectul ,,era” și de
adverbul de timp ,, odată”)
• Structura „cică” – naratorul nu îşi asumă veridicitatea
întâmplărilor
• Prezintă și reperele spațio-temporale ,,o țară” și ,,odată”,
ambele situate în sfera vagului, a ambiguității și a
determinării.
 Finalul
• Închis - victoria binelui asupra răului
• Fericit – fiul de crai își incheie călătoria inițiatică prin care și-a dobândit
calitățile de erou și este recompensat
• Basmul se încheie cu dimensiunea hiperbolică a nunţii împărătești
• Formula de încheiere transferă cititorul din universul fabulos, unde totul e
posibil, în universul real.
Relația incipit-final
• pune în evidență organizarea simetrică a textului, formula inițială și finală realizând
legătura dintre universul fabulos al operei și cel real al cititorului.
• Surprinde originalitatea scriitorului care se îndepărtează, prin note realiste, de
stereotipia formulelor consacrate ale speciei.
 Repere spațio-temporale
• Nu sunt clar precizate
• Adverbul „odată” – fixează evenimentele în atemporalitate
• Spațiul este „o țară”, adică împărăția craiului
• Pe aercurs sunt specificați mai mulți indici spațiali care dobândesc valoare
simbolică: podul, pădurea, fântâna, curtea Împăratului Verde și curtea Împăratului
Roș, etc.
• Motivul podului – element de legătură între două universuri: cunoscut şi necunoscut,
dar și trecera de la inocență la maturitate, precum și la o altă etapă existențială
• Pădurea – este o pădure labirint, simbol ambivalent al morții și al regenerării;
rătăcirea prin pădure simbolizează căutarea identităţii.
• Fântâna – coborârea pe un alt tărâm; are valoare inițiatică, crăișorul descoperind
adevărata față a Spânului; echivalează cu un botez, personajul principal primind un
nume, respectiv o nouă identitate.
Conflictul

Conflictul este determinat de nerespectarea sfaturilor

părintești, eroul fiind nevoit să refacă experiența tatălui,
pe care calul îl purtase, în tinerețe, prin aceleași locuri.
Întâlnirea cu Spânul este, deci, o reluare a veșnicului
conflict dintre cele două forțe, simboluri ale binelui și
răului. Spânul, impostor, ajuns nepotul împaratului Verde,
vrând să‑l piardă, îl supune pe Harap‑Alb la diferite
încercări.
BASMUL CULT - ,,POVESTEA LUI HARAP - ALB"

Basmul (din sl. basnŭ: născocire, scornire), numit şi

poveste, este alături de povestire, snoavă şi legendă, una
dintre cele mai vechi specii ale literaturii orale, semnalată
încă din antichitate, răspândită într-un număr enorm de
variante la toate popoarele.
Basmul este o specie a genului epic în proză în care se
povestesc întâmplări fantastice la care iau parte personaje
înzestrate cu puteri supranaturale, tema fiind lupta dintre
bine şi rău, finalizându-se totdeauna cu triumful binelui.
 CLASIFICAREA BASMULUI

 După caracteristicile personajelor, specificul şi tematica acţiunii,

predominanţa elementelor miraculoase sau a aspectelor concrete de viaţă,
basmele se clasifică în:
fantastice, cele mai semnificative şi mai răspândite desprinse, de regulă, din mit, cu
o pregnanţă a fenomenelor miraculoase
 animaliere, provenite din dezvoltarea narativă a legendelor totemice despre
animale , chiar despre plante sau unele obiecte simbolice
nuvelistice, având ca punct de plecare snoava, în naraţiune sesizându-se o
puternică inserţie a aspectelor concrete de viaţă
 După autor, basmele pot fi populare (creaţie a colectivităţii anonime) și culte
(creaţie a unui autor cunoscut).
 Trăsăturile basmului

Basmul are o compoziţie tipică, urmând acelaşi tipar narativ: situaţia iniţială de echilibru (expoziţiunea),
elementul destabilizator (intriga), acţiunea reparatorie (desfăşurarea acţiunii), confruntarea cu forţele răului
(punctul culminant), restabilirea echilibrului şi răspalata eroului (deznodământul).
• Alte caracteristici ale basmului:
• - existenţa formulelor tipice: iniţiale (a fost odată ca niciodată...), mediane (merse cale lungă să-i ajungă), finale (şi-am
încălecat pe-o şa şi v-am spus povestea-aşa);
• - timpul şi spaţiul acţiunii sunt vagi, nedeterminate;
• - apar motive şi simboluri universale: probele, călătoria, superioritatea mezinului, interdicţia, dublul, apa vie,
apa moartă, oglinda, cifrele magice (3, 7, 9), calul năzdrăvan, labirintul, căsătoria;
• - prezenţa personajele arhetipale (bătrânul sau bătrâna înţeleaptă, Fecioara, Sfânta, Prinţul);
• - existenţa celor două tărâmuri;
• - transmiterea unui mesaj moralizator şi etic (cei buni şi curajoşi înving întotdeauna şi sunt răsplătiţi);
 BASMUL CULT
Basmul cult poartă marca originalităţii autorului său, care este cunoscut. Basmul cult prelucrează structurile
populare ale speciei, individualizându-le, autorul punându-şi marca viziunii sale asupra acţiunii, a personajelor
şi a limbajului.
În basmele lui Creangă, se remarcă anumite particularităţi ale stilului său, printre care:
• arta conversaţiei ţărăneşti;
• umanizarea şi autohtonizarea fantasticului;
• deplasarea interesului naratorului de la simpla povestire la crearea unor situaţii de viaţă autentică şi a unor
personaje individualizate (prin vorbire, atitudini, gesturi);
• introducerea, în derularea întâmplărilor, a dialogului personajelor, dramatizând faptele relatate (ca în teatru);
• analiza psihologiei protagoniştilor ce nu se mai impun prin eroism, comportamentul ideal şi stereotip, ci se
comportă ca oamenii obişnuiti, care izbândesc prin calităţile sufletului şi ale minţii: bunătate, milă,
solidaritate, isteţime, capacitate de adaptare.
REPREZENTANŢI ÎN LITERATURA ROMÂNĂ
• Nicolae Filimon
• Alexandru Odobescu
• Ion Creangă
• Mihai Eminescu
• Ion Luca Caragiale
• Ioan Slavici
• Barbu Ştefănescu-
Delavrancea
REPREZENTANŢI ÎN LITERATURA
UNIVERSALĂ
• Iacob si Wilhelm Grimm
• Hans Ch. Andersen
• Ch. Perrault
CONVORBIRI
LITERARE
august 1877
TRĂSĂTURI ALE BASMULUI
 conflictul are loc între bine (Harap-Alb) şi rău (Spân); prin eroul care simbolizează
binele sunt personificate valorile perene ale umanităţii: bine, frumos, adevăr, milostenie,
prietenie, iubire; cultivă principii morale esenţiale: adevărul, dreptatea, cinstea,
prietenia, ospitalitatea, curajul
 sunt folosite formule iniţiale (“Amu cică era odată într-o ţară un crai care avea trei
feciori”), mediane (“Dumnezeu să ne ţie, ca cuvântul din poveste, înainte mult mai este”)
şi finale (“Cine se duce acolo
bea şi mănâncă. Iar pe la noi, cine are bani bea şi mănâncă, iară cine nu, se uită şi
rabdă”)
 timpul şi spaţiul nu sunt determinate: intâmplările au loc într-un spaţiu real: curtea
craiului, a împăratului Verde, a împăratului Roş, dar şi într-unul fantastic: grădina cu
sălăţi păzită de un urs fabulos, izvorul unde se adapă un cerb înstelat, tărâmul în care se
întâlnesc cei cinci năzdrăvani
 principala trăsătură a fantasticului este antropomorfizarea: personajele fabuloase se
comportă în general ca oamenii; este un fantastic de tip beningn, clar prin seninătate,
absenţa tragicului
 la acţiune participă personaje reale (verosimile): fiul craiului,
cei doi împăraţi, dar mai ales năzdrăvane (fantastice,
fabuloase): cei cinci năzdrăvani, fata Împăratului Roş, Sfânta
Duminică
 apar animale năzdrăvane credincioase (adjuvanţi): calul lui
Harap-Alb, turturica, crăiasa furnicilor şi a albinelor sau care
pun în primejdie (ursul din grădina cu sălăţi, cerbul)
 apar obiecte miraculoase (tava cu jăratec, armele şi hainele de
mire, cele trei smicele, apa vie şi apa moartă)
 motive narative tipice: călătoria, probele, răzbunarea,
demascarea spânului, pedeapsa, căsătoria, cifra 3 (craiul avea 3
fii, există 3 apariţii ale spânului, spânul îl supune la 3 probe
iniţiatice, calul vine de trei ori să mănânce jăratic, apoi se
scutură de 3 ori)
FORMULELE SPECIFICE BASMULUI
 Formulele iniţiale au rolul de a introduce cititorul în lumea basmului , aduc argumente
menite să atragă atenţia asupra “minciunii “ ficţionale . În basmul lui Creangă , formula este
mult mai simplă, redusă doar la “amu cică era odată” urmată de o pagină întreagă în care
naratorul explică într-un mod care pare
verosimil de ce rudele nu se mai văzuseră de atât de mult timp .
 Formulele mediane sunt menite să întreţină atenţia ascultătorului/cititorului . În acest
basm , formule ca “Dumnezeu să ne ţie , ca cuvântul din poveste înainte mult mai este
“ au şi un rol clar în delimitarea secvenţelor narative .
 Formulele finale au rolul de a scoate cititorul/ascultătorul din lumea ficţiunii şi de a-l
readuce în lumea reală în care binele nu mai învinge întotdeauna răul pentru că aici se joacă
după alte reguli .Basmul lui Creangă oferă o formulă cu totul originală în care ieşirea este
dură, neaşteptată : “Şi a ţinut veselia ani întregi , şi acum mai ţine încă ; cine se duce
acolo bea şi mănâncă , iar cine nu , se uită şi rabdă.”
În lumea basmului fericirea este asimilată şi cu belşugul gastronomic, dar cititorul trebuie
să se trezească la realitatea în care banul este stăpânul absolut.
Caracterul basmului
CARACTER MORAL :
LUPTA DINTRE
BINE ŞI RĂU , ÎNCHEIATĂ CU VICTORIA BINELUI
PROMOVAREA STĂRILOR UMANE UNANIM
ACCEPTATE ( CURAJ, VITEJIE, OMENIE, ISTEŢIME)

CARACTER MITIC :

EVENIMENTE CARE SE PETREC

ÎNTR-UN TIMP MITIC, ŞI
ÎNTR-UN SPAŢIU NEDETERMINAT
CARACTER INIŢIATIC :

EROUL LUPTĂ PENTRU

DOBÂNDIREA UNUI NOU STATUT
ELEMETE SPECIFICE ELEMENTE SPECIFICE

BASM POPULAR ELEMENTE COMUNE

• Scopul e unul educativ • Tema luptei dintre forţele binelui şi forţele
• Autorul e anonim răului
• Este un tablou al vieţii, având uneori • Motive specifice: împăratul fără urmaşi,
intenţie umoristică explicită superioritatea mezinului, călătoria iniţiatică,
• Reprodus în forma sa veridică de probele, recompensele eroului
transmitere • Formule iniţiale, mediane şi finale
• Predomină dialogul, naraţiunea • Caracterul stereotip al acţiunii şi personajelor
urmează un tipar, descrierea e • Prezenţa a două tărâmuri: real şi ireal
minimă • Personaje ajutătoare
  • Prezenţa donatorilor
  • Personaje animaliere
  • Personaje care întruchipează valori etice: binele
  şi răul
  • Timpul şi spaţiul sunt vagi, nedeterminate
  • Folosirea de cifre şi obiecte magice
  • Caracterul moralizator – educativ
  • Viziunea din final e optimistă
BASM CULT
• Intenţionalitate artistică a autorului, scrie
definitoriu pentru arta sa
• Prezenţa originalităţii, a fi novator înseamnă
a fi valoros
• Prezenţa creativităţii
• Tabloul vieţii e filtrat prin viziunea
scriitorului. Amprenta stilului e definitorie
• Accidentul, inefabilul constituie esenţa
basmului, stereotipul e pe plan secund
• Autenticitatea este îndepărtarea de şablon
• Situaţii de viaţă individualizate
• Surprinde situaţii tipice din viaţă
• Descrierea e amplificată, dialogul e
dramatizat, naraţiunea complexă
 
 Instanţe narative

• Naratorul are în această operă o intenţie ludică , se joacă cu cititorul ,

ignorând regulile şi clasificările .
• la început, se prezintă ca narator –auctorial , trăitor în alt timp decât
cel al povestirii : “pe vremile acelea” drumurile erau cu primejdie nu ca
“în ziua de astăzi” , pentru ca la sfârşit să sugereze că a fost invitat la
ospăţ: “un păcat de povestariu fără bani în buzunariu.”
• Îşi exprimă părerea direct sau se declară necreditabil deşi până atunci
fusese creditabil : “lumea asta e pe dos, toate merg cu capu-n jos ;
puţini suie , mulţi coboară , alţii macină la moară…Ce-mi pasă mie ? Eu
sunt dator să spun povestea şi vă rog să ascultaţi.”
 Instanţe narative

• Personajele sunt “fiinţe de hârtie “ (Roland Barthes) care trăiesc doar în

lumea ficţiunii , nu au consistenţă , dar mimează realitatea şi uneori
“concurează starea civilă “.
• Personajul principal , Harap-Alb este real şi nu fabulos ( G. Călinescu îl
asemăna cu un flăcău de la ţară datorită mentalităţii sale ).
• Celelalte personaje au rolul de “pedagogi” în contextul caracterului
acestui basm de bildungsroman: Craiul este întâiul său pedagog – el îl
învaţă simţul onoarei, să fie mândru şi corect.
• Sfânta Duminică este pedagogul bun care face totul în locul lui.
• Spânul este pedagogul rău dar care va face din el un erou
• Calul este pedagogul rezervat , este ajutorul şi confidentul tânărului
 Caracterizarea personajului Harap-Alb
din basmul cult Povestea lui Harap-Alb de Ion Creangă

• Personaj principal;
• Personaj eponim;
• Personaj pozitiv (întruchipează
binele)
Modalităţi de caracterizare

1. Caracterizare directă:
- de către narator (“Fiul craiului , boboc in felul sau la
trebi de aieste”) ;
- de către celelalte personaje (“Fii convins că nu eu, ci
puterea milosteniei şi inima ta cea bună te ajută, Harap-
Alb”) ;
- autocaracterizare
2. Caracterizare indirectă – realizată prin fapte, limbaj, relaţiile cu
celelalte personaje, nume.
 Numele personajului
 La început, personajul nu este individualizat, fiind
reperat prin sintagme precum “fiul cel mic al
Craiului”.

Harap-Alb este numele pe care i-l dă Spânul. Acest

nume reprezintă un paradox, constituind o structură
oximoronică (Harap = rob, negru) care simbolizează
evoluţia personajului.
 Statutul iniţial al personajului

 Neiniţiat, lipsit de experienţa vieţii, inocent

 Pentru a deveni împărat, el trebuie să treacă

mai multe probe şi să dovedească o serie de
calităţi, între care distingerea adevărului dincolo
de aparenţe.
 SIMBOLURI
Podul
• locul unde se desfăşoară încercarea pusă la cale de către Crai, leagă
sfârşitul împărăţieI de începutul unui spaţiu enigmatic, nesfârşit,
ameninţător,
plin de păduri şi drumuri întortocheate, ce sugerează în cod mitologic
obstacolele şi labirintul.
• Simbolismul podului sau al punţii, care îngăduie trecerea de pe un mal pe
celălalt, este unul dintre cele mai larg răspândite. Această trecere înseamnă
şi trecerea de la pământ la cer, de la starea omenească la cele supraomeneşti.
• Diferite legende din Europa de Est pomenesc despre poduri de metal pe
care eroii le trec unul după altul: Lancelot trece un pod-sabie;
 Pădurea-labirint,
• simbol ambivalent, loc al morţii şi al regenerării, căci pentru tânăr
se va încheia o etapă şi alta va începe: „de la un loc i se închide
calea şi încep a i se încurca cărările”.
• Pădurea întunecată simbolizează o fază a dezorientării, zona
inconştientului, în care omul conştient poate pătrunde doar
şovăind. Traversarea labirintului devine deci o călătorie iniţiatică.
• Se pare însă că eroul lui Creangă nu se dovedeşte capabil să ducă
la bun sfârşit călătoria sa iniţiatică, nu poate înlătura obstacolele
survenite pe parcursul traversării pădurii, el lăsându-se înşelat de
puterea de convingere a Spânului, încălcând sfatul părintesc.
• Încă naiv, „boboc în felul său la trebi de aiste”, Harap-Alb cade în
cursa ce-i fusese întinsă.
Fântâna
• apare în diverse tradiţii ca izvor de apă vie, fântâna vieţii,
fântâna nemuririi, a tinereţii veşnice.
• Prin apele ei mereu schimbătoare, fântâna simbolizează nu
atât nemurirea cât o perpetuă întinerire.
• Inclus în acest episod, regăsim şi simbolul jurământului pe
paloş. Devenit slugă eroul îşi începe ascensiunea de pe cea
mai de jos treaptă. Intrarea sa în slujba Spânului se face sub
jurământ cavaleresc-prinţul jură pe paloş şi îşi va ţine acest
jurământ, ca un adevărat cavaler. Spânul îl va învăţa umilinţa,
îl va supune la probe decisive, dar mai presus de orice îi pune
la încercare cuvântul dat, adică onoarea sa de om.
 Drumul lui Harap-Alb nu este numai un drum geografic, fizic,
ci şi un drum spiritual, de perfecţionare şi purificare. Pe de
altă parte, Spânul poate fi considerat un maestru spiritual, un
guru. Funcţia lui formativă, de mistagog, e recunoscută chiar
de cal: „Şi unii ca aceştia [spânul] sunt trebuitori pe lume
câteodată, pentru că fac pe oameni să prindă la minte” –
„Spânul este o piatră sub înfăţişare de om, care poate fi piatră
de poticnire, dar şi piatră de temelie...” (Vasile Lovinescu).
 Pentru Harap Alb e pregatirea supremă; presupunea
cunoașterea lumii şi a propriilor limite; reprezintă o metaforă
a vietii. Pe parcursul drumului află puterea răbdării şi
valoarea prieteniei; trece peste experienta capitala – moarte /
înviere;
 Animalele, simboluri ale vieţii instinctuale, sunt
proiectate în numeroase sectoare ale existenţei; unele
sunt benefice, îl ajută pe erou să treacă diferite probe,
să învingă obstacolele apărute în drumul său: de
multe ori o albină îi dă aripa sa, o pasăre îi aduce
vestea cea bună, furnicile selectează grămezi de
seminţe, în locul eroului, altele sunt rău-prevestitoare
sau ameninţătoare.
• Albina este considerată (în credinţele multor
popoare) o miraculoasă întrupare a spiritului; ea
poartă mesajul divin şi este asociată cunoaşterii şi
iniţierii;
• Furnica reprezentând idealul de muncă, iar albina
idealul de hărnicie.
 Cele cinci apariţii bizare reprezintă întruchipări ale forţelor cosmice: gerul(Gerilă),
foamea(Flâmanzilă), setea(Setilă), Ochilă este ciclopul din epopeea homerică, iar
Păsări-Lăţi-Lungilă este un săgetător coborât pe Pământ.
Portretele acestor prieteni sunt realizate grotesc, caricatural, trăsătura dominantă
fiind îngroşată pâna la limita absurdului şi capătă dimensiuni fantastice. Gerilă este ,,o
dihanie de om”, ,,care se perpelea pe lângă un foc de douăzeci şi patru de stânjini şi tot
atunci striga […] că moare de frig, Flamânzilă o ,,namilă de om”, Setilă o ,,arătanie de
om”, Ochilă o ,,schimonositură de om”, iar Păsări-Lăţi-Lungilă este o ,,pocitanie de om”.
Astfel ipostaza umană este vazută în oglinzile buclucaşe ale simţurilor. Cei cinci trăiesc
într-o deplină singurătate, fiind respinşi din zona umanului.
Portretele lor sunt hiperbolizate. Namilele (Ochilă, Setilă, Flămânzilă, Păsări-Lăţi-
Lungilă) sunt simboluri ce reprezintă idealurile umanităţii, dorinţa de a depăşi limitele.
Ele pot reprezenta şi principiul „lumii pe dos” (dincolo de fizicul înspăimântător se află o
bunătate uimitoare)
Ei reprezintă de fapt, obstacolele pe care trebuie să le învingă omul în drumul său
spre fericire: propriile limite, datorate trupescului, simţurilor (frigul-Gerilă, foamea-
Flămânzilă) dar şi limitele materiale, obiective (timpul-Ochilă, spaţiul-Păsări-Lăţi-
Lungilă).
 Apa, cel mai cunoscut simbol al
inconştientului. Element primordial,
prezent cu această semnificaţie în
aproape toate mitologiile, apa este
substanţa naşterii şi a morţii;
Apa vie şi apa moartă, aduse din
„tărâmul de dincolo”, reprezintă puterea
eroului asupra vieţii şi a morţii, încheierea
unui ciclu prin moarte şi inceperea unei
noi etape ca iniţiat.
Arta naraţiunii
Oralitatea stilului lui Ion Creangă este dată de impresia de spunere a
întâmplărilor

Modalităţi de realizare a oralităţii stilului:

• dialogul: "- Parcă v-a ieşit un sfânt din gură, Luminate împărate, zise atunci
Flămânzilă. [...]- Ia lăsaţi, măi, zise Ochilă, clipocind mereu din gene."; "Atunci spânul
zice îngâmfat: - Ei, moşule, ce mai zici? - Ce să zic, nepoate! Ia, când aş avea eu o slugă
ca aceasta, nu i-aş trece pe dinainte. - D-apoi de ce mi l-a dat tata de acasă? Numai de
vrednicia Iui -zise spânul - căci altfel nu-1 mai luam după mine ca să-mi încurce zilele.";
• folosirea dativului etic: "Şi odată mi ţi-1 înşfacă cu dinţii de cap, zboară cu dânsul
în înaltul ceriului şi apoi, dându-i drumul de-acolo, se face spânul până jos praf şi
pulbere.";
• exclamaţii, interogaţii, interjecţii: "Şi odată mi ţ-o înşfacă ei, unul de o mână şi
altul de cealaltă, şi hai, hai!... hai, hai! în zori de ziuă ajung la palat" "- Măi, Păsărilă,
 Arta naraţiunii
• expresii onomatopeice, "şi când să pună mâna pe dânsa. zbrr!...pe vârful unui munte
şi se ascunde după o stâncă (...) şi când să pună mâna pe dânsa, zbrr!... şi de acolo şi
se duce de se ascunde tocmai după lună"; "Ş-odată pornesc ei, teleap-teleap-teleap,
şi cum ajung în dreptul uşii, se opresc puţin.„
• imprecaţii, apostrofe: "Numai de nu i-ar muri mulţi înainte; să trăiască trei zile cu
cea de alaltăieri."; "Na! aşa trebuie să păţească cine calcăjurământul!";
• adresare directă: "Ce-mi pasă mie? Eu sunt dator să spun povestea şi vă rog să
ascultaţi";
• diminutive: "Şi dacă-ţi putea scoate la capăt trebuşoara asta, atunci oi mai vedea
eu..."; "Mă, feţişoara împăratului ne-a tras butucul (...) s-a prefăcut în păsărică, a
zburat ca săgeata pe lângă ceilalţi";
• formule specifice oralităţii: "toate ca toate","vorba ceea", "de voie de nevoie",
"vorba unei babe"; "vorba cântecului"; "Vorba ceea: Dă-mi, doamne, ce n-am avut,/
Să mă mier ce m-a găsit";
 Arta naraţiunii
• proverbe şi zicători: "Capul de-ar fi sănătos, că belele curg gârlă"; "Cine poate
oase roade; cine nu, nici carne moale"; "Nu-i după cum gândeşte omul, ci-i
după cum vrea Domnul"; "frica păzeşte bostănăria"; "omul sfinţeşte locul"; "Să
nu dea Dumnezeu omului, cât poate el suferi".
• versuri populare sau fraze ritmate: "Poate că acesta-i vestitul Ochilă, frate cu
Orbilă, văr primare cu Chiorilă, nepot de soră Iui Pândilă, din sat de la Chitilă,
peste drum de Nimerilă, ori din târg de la Să-1-caţi, megieş cu Căutaţi şi de
urmă nu-i mai daţi.", "La plăcinte,/ înainte/ Şi la război/ înapoi."; "Voinic tânăr,
cal bătrân,/ Greu se-ngăduie la drum!".
• cuvinte şi expresii populare, regionalisme: "m-ai băgat în toate grozile morţii"
(m-ai îngrozit -n.n); "n-ai cui bănui" (n-ai pe cine da vina ~n.n); "o lua în
porneală" (se ducea la păscut - n.n); "a mâna porcii la jir" (a sforăi - n.n);
"hatârul" (plăcerea - n.n.); "a se chiurchiului" (a se chercheli, a se ameţi - n.n.);
"farmazoană" (vrăjitoare, şireată - n.n.); "arzuliu" (fierbinte - n.n.); "teleagă"
 Arta naraţiunii
Modalităţi de realizarea umorului:
• exprimarea poznaşă, mucalită, într-o şiretenie a frazei la care este imposibil să nu
te amuzi: "Şi înălţimei voastre gând bun şi mână slobodă, ca să ne daţi cât se
poate mai multă mâncare şi băuturică, zise Setilă, căruia îi lăsa gura apă; că din
mâncare şi băutură las dacă ne-a întrece cineva; numai la treabă nu ne prea
punem cu toţi nebunii"; "aş ruga pe luminarea sa, că dacă are de gând a ne
ospăta, după cum s-a hotărât, apoi să ne îndesească mai mult cu udeala, pentru că
acolo stă toată puterea şi îndrăzneala"; "Doar unu-i împăratul Roş, vestit prin
meleagurile aceste pentru bunătatea lui cea nepomenită şi milostivirea lui cea
neauzită.";
• combinaţii neaşteptate de cuvinte: "Tare-mi eşti drag!... Te-aş vârî în sân, dar nu
încapi de urechi..."; "Dar amarnic mai eşti la viaţă; când te mânii, faci sânge-n
baligă"; "Ia să-i faci chica topor, spinarea dobă şi pântecele cobză";
 Arta naraţiunii
• caracterizări pitoreşti cu ajutorul cuvintelor familiale: fata împăratului Roş
este "o zgâtie de fată", "un drac, bucăţică ruptă din tată-său din cap până în
picioare, ba încă şi mai şi"; "care de care mai chipos şi mai îmbrăcat, de se
ţârâiau aţele şi curgeau oghelele după dânşii";
• vorbe de duh: "Vorba ceea: dă-i cu cinstea, să piară ruşinea";
• autopersiflarea: "Crai, crăiese şi-mpăraţi,/ Oameni în samă băgaţi,/ Ş-un
păcat de povestariu,/ Fără bani în buzunariu.“
• ironia: "Se vede lucru, că nici tu nu eşti de împărat, nici împărăţia pentru
tine; şi decât să încurci numai aşa lumea, mai bine să şezi deoparte cum
zici, căci mila domnului: lac de-ar fi, broaşte sunt destule"; "Ei, dragul tatei,
aşa-i că s-a împlinit vorba ceea: apără-mă de găini, că de câini nu mă tem.";
 Arta naraţiunii
• caracterele personajelor: împăratul Roş are "inimă haină, nu se mai satură de a vărsa
sânge omenesc"; fata lui este "o farmazoană cumplită"; împăratul Verde este blând,
vesel şi petrecăreţ, "prea intri în voia supuşilor";
• poreclele personajelor: Păsărilă, Buzilă;
• situaţiile şi întâmplările în care sunt puşi eroii: apariţia ciudatelor personaje în faţa
împăratului Roş, care încercau să se poarte elegant şi protocolar, stârneşte
nedumerirea acestuia: "împăratul i-a fost de-a mirarea, văzând că nişte golani au
asemenea îndrăzneală, de vin cu neruşinare să-i ceară fata, fie din partea oricui ar
fi.";
• diminutive cu valoare augmentativă: "băuturică" pentru cele "12 buţi pline cu vin
din cel hrănit (vin tare -n.n.) [...] băuturică mai este ce este" , "buzişoare" pentru
"nişte buzoaie groase şi dăbălăzate" (lălâi, atârnând în jos - n.n.): "Atunci Gerilă
suflă de trei ori cu buzişoarele sale cele iscusite...";