LUCEAFARUL
     Luceafarul sau steaua diminetii este o poezie creeata de poetul roman Mihai Eminescu
si publicata in anul 1883 la Viena in Almanahul societatii academice social literare
"Romania Juna"; a fost si este considerata ca si opera de arta a lui eminescu si una dintre
cele mai mari realizari ale literaturii romane iar pe langa asta un ultim pilon al literaturii
romantice europene. Una in familie sau in "constelatia" poemelor, i-a luat lui Eminescu
zece ani pentru a o concepe, iar la forma finala el a fost ajutat de filozoful si prietenul lui
cat si fondatorului ziarului "Convorbiri literare" Titu Maiorescu care publica la sfarsitul
anului 1883 si in ziarul lui.In timpul conceperii poeziei, Eminescu a combinat folclorul
roman impreuna cu teme romantice si niste inspirari din mituri Indo-Europene, poezia
ajungand de la o poveste in versuri la o mithopeie(un gen narativ in literatura moderna si
in filme unde o mitologie artificiala si fictionalizata este creeata de catre scriitor in proza
sau in alte forme literare),o reflectie proprie a conditiei sale de geniu si o ilustrare a
filozofiei de iubire.
Primele strofe ale Portretul lui Mihai
Luceafarului in original Eminescu
     Eroul din din versurile lui Eminescu este fiinta celesta numita "Hyperion " si in mare
este identificat ca si alter egoul lui Eminescu; combina elemente legate de ingeri
cazuti,demoni si incubi(demoni barbati care cauta sa intretina relatii sexuale cu femei
adormite), dar care nici nu este seducator sau rau intentionat. Misiunea lui pe
firmament(in scrierile biblice, firmamentu este un dom solid si vast creeat de Dumnezeu
in timpul creeari lumii sa divida marea inceputului in portuine superioara si inferioara ca
pamantul sa poata aparea) este intrerupta de chemarile printesei Catalina, care il roaga
sa coboare si sa ii fie partener. El este convins de vorbele ei si este dispus sa renunte la
imortalitatea lui, dar pentru a face acest lucru el are nevoie de aprobarea de la un al 3-
lea protagonist, Demiurgul(este considerat ca si o figura artizana care este responsabil
de creearea si mentinerea forma fizica a universului). Steaua diminetii il cauta pe
Demiurge la marginea universului, insa are o revelatie despre irelevanta rasei umane. In
absenta lui Hyperion, printesa este sedusa de un muritor. Cand se intoarce la locul lui din
cer, intelege ca Demiurge avea dreptate.
 Misu Teisanu-
Personificarea printesei chromolithografia pentru
Catalina. Luceafar(a 15-a strofa:" Şi
apa unde-au fost căzut
În cercuri se roteşte,
Şi din adânc necunoscut
Un mândru tânăr creşte."
     Cum este notat si de editorul Dumitru Panaitescu sau zis si "Perpessicius" in perioada interbelica "cea
mai absurde" legenda urbana care s-a raspandit si conform lui Eminescu, care a scris poezia trenului de
noapte care il duce la Bucuresti, de fapt mai are niste schite, unele lafel de lungi ca si capodopera finalizata.
Perpessicius le numeste "tipuri de sine statatoare", si in 1938 opteaza sa le publice separat in acompania
muncii lui Eminescu, cu psihologul Petru Cretia, care le numeste "Constelatia Luceafarului". Una din sursele
de inspiratii ale lui Eminescu fiind "Fata-n gradina de aur", scrisa in 1873, cand Eminescu a fost in Berlin, a
fost versiunea in "ottava rima"(8 versuri) a folclorului roman in proza.
     Intregi portiuni din poemul final ies la iveala si in alta poezie a perioadei, numita "Peste codri sta
cetatea", abea ce discuta despre printesa care visa despre alesul ei, Steaua Diminetii. Eminescu a facut
cateva intoarceri discrete la schitele lui, adaugand tema principala a lui Hyperion, un geniu neanteles, si in
final in 1882 a publicat "Legenda Luceafarului". El a fost un musafir al "Societatii Junimea" de la Bucuresti,
cand a citit varianta pe 17 Aprilie; dupa el a lucrat foarte atent alaturi de prietenul sau Titu Maiorescu, care
l-a ajutat cu critici constructive. In timpul acestor activitati, opera de arta isi capata ultima strofa. Dupa, pe
24 Aprilie, cum relateaza in jurnalele lui, Maiorescu a scris despre "frumoasa legenda" doar ca Luceafarul.
Caricatura lui Perpessiucius- Titu Maiorescu
de Victor Ion Popa
     Maiorescu a aprobat si promovat lucrarea lui Eminescu spre public atat in Bucuresti cat si in Buftea, care
a durat pana in Ianuarie 1883, si la care au participat Eminescu, Petre Carp, Alexandru Stirbei si Ioan Slavici.
Prima data fiind publicata in "Almanahul Societatii Academice Social-Literare Romania Juna" pusa de
Diaspora de la Vienna in Aprilie 1883, a fost preluata in August de "Convorbiri Literare". La un moment dat,
in acest timp, Eminescu a fost gasit bolnav terminal si internat la  spitalul din Oberdöbling pentru
tratament. In jurul lui Noiembrie 1883, cat timp lucra la prima editie a poeziilor lui Eminescu, Maiorescu
decide sa taie 4 strofe care detaliau negocierea dintre Hyperion si Demiurge, intr-un efort pentru a
imbunatatii tonalitatea si fonica poeziei. Editorii tarzii inmarmuriti, Garabet Ibraileanu a lasat omiterea, dar
a inclus-o ca si un apendix, in acelasi timp D.R. Mazilu ezita intre versuri in cautarea sa pentru un "ideal" si
"pur" Luceafar.