INFRACȚIUNILE FISCALE

INFRACȚIUNILE FISCALE
Infracțiunea fiscală reprezintă comportamentul economic ce duce la
evitarea, sustragerea de la plata obligațiilor legale datorate către stat.
Nu orice sustragere de la plata obligațiilor legale reprezintă evaziune fiscală
ci doar sustragerea obligațiilor datorate către stat. Așadar, sustragerea de
la plata unor obligații datorate în baza unui contract nu constituie
infracțiune de evaziune fiscală ci dă naștere unui litigiu civil.
În România, infracțiunea de evaziune fiscală este pedepsită cu închisoarea
de la 2-8 ani iar în funcție de prejudiciul care a fost sustras, pedeapsa se
mărește.
TIPURI DE FRAUDĂ
• Schema piramidală
• Schema Ponzi
• Schema “Îmbogățește-te rapid”

• Spălarea banilor
• Evaziunea fiscală
• Vânzările la negru

• Extorsiunea
• Escrocheria
• Înșelăciunea
 Schema piramidală
Într-o schemă piramidală, organizația obligă persoanele care
doresc să se alăture să efectueze o plată și să recruteze persoane
noi în această schemă. În schimbul acestor acțiuni, organizația le
promite noilor membri o parte din banii luați de la fiecare
membru suplimentar pe care îl recrutează.
Comportamentul schemelor piramidale urmează matematica
privind creșterea exponențială. Fiecare nivel al piramidei este
mult mai mare decât cel dinaintea sa. Pentru ca o schemă
piramidală să câștige bani pentru toți cei care se înscriu în ea, ar
trebui să se extindă la nesfârșit. Acest lucru nu este posibil,
deoarece populația Pământului este finită. Când schema se Progresia exponențială nesustenabilă a
termină inevitabil cu recruți noi, iar membrii sunt lipsiți de alte unei scheme piramidale clasice,
surse de venit, schema se prăbușește. Majoritatea oamenilor se presupunând că fiecare membru este
obligat să recruteze 6 persoane noi.
vor afla la nivelurile inferioare ale piramidei. În cele din urmă, toți
oamenii de la nivelurile inferioare ale piramidei nu fac bani;
numai cei din partea de sus obțin profit.
Prin urmare, o schemă piramidală se caracterizează prin faptul că câțiva oameni (inclusiv creatorii
schemei) câștigă sume mari de bani, în timp ce membrii ulteriori pierd bani. Din acest motiv, acestea
sunt considerate escrocherii.
Schema Ponzi
O schemă Ponzi este o operaţiune investiţională frauduloasă
ce implică plata unor profituri deosebit de mari unor
investitori de pe urma unor fonduri investite de alte persoane
şi nu de pe urma veniturilor pe care afacerea le-a generat în
realitate.
Acest sistem piramidal a primit numele de la Charles Ponzi,
care prin anii 20 a înşelat mii de cetăţeni din New England,
convingându-i să investească într-o schemă de speculaţii cu
mărci poştale. În acea perioadă dobânda anuală la conturile
bancare era de 5%. Ponzi a promis că poate oferi un profit de
50% în numai 90 de zile. Pentru început, Ponzi a adus câteva
cupoane poştale internaţionale, spre a-şi sprijini pe ele
schema dar, după scurt timp, a început să-i plătească pe
Termenul de schemă Ponzi este
primii investitori din sumele depuse de cei mai recenţi
folosit îndeosebi în Statele Unite ale
investitori.
Americii, în timp ce în alte ţări nu se
Când fluxul de noi investitori este întrerupt sau când face nicio deosebire între această
investitorii solicită rambursarea integrală sau concomitentă a schemă şi alte scheme piramidale.
fondurilor lor, schema se destramă și întreaga fraudă este
dată în vileag.
Schema Ponzi în România
În România, cea mai mare înșelătorie bazată pe o schemă
Ponzi a fost renumitul joc Caritas, care a fost înființat de
un fost contabil și a funcționat aproximativ 2 ani, în
perioada aprilie 1992-august 1994. Investițiile atrase au
depășit valoarea de 1000 de miliarde de lei vechi,
echivalentul a până la 5 miliarde de dolari americani.
Numărul deponenților rămâne în continuare incert, dar
este de ordinul milioanelor. Întreaga țară era cuprinsă de
febra jocului și de posibilitatea unui câștig uriaș. Profitul Închiderea Caritas a fost urmată de
era de 8 ori valoarea sumei investite, după doar 3 luni de proteste, oameni în greva foamei și
la depunere. Lista câștigătorilor era publicată în ziar, iar datorii în valoare de 450 de milioane
televiziunile și figuri proeminente ale vremii lăudau de dolari americani. Ioan Stoica a fost
succesul Caritas, întărind astfel încrederea oamenilor în arestat pe 24 august 1994. În 1995, a
mecanismul bazat, de fapt, pe o schemă Ponzi. fost condamnat la 7 ani de închisoare
pentru fraudă, însă după cele 2 apeluri
Începutul declinului a fost în octombrie 1993, atunci când pe care le-a făcut, pedeapsa i-a fost
plata câștigurilor este amânată pentru prima oară, din redusă la doar 1 an și jumătate. A fost
cauza unor așa zise încurcături în documente. eliberat pe 14 iunie 1996.
La ce să fiți atenți pentru a nu cădea pradă
fraudei de tip Ponzi
Sunt câteva aspecte la care ar trebui să fiți atenți pentru a nu deveni victimele unei fraude
bazată pe o schemă Ponzi.
În primul rând, dacă o propunere de a investi este prea frumoasă pentru a fi adevărată, atunci
cel mai probabil, nici nu e. Faptul că profitul este mare iar riscul mic e primul semnal că ar putea
fi vorba despre o înșelăciune. Niciun câștig mare nu se poate realiza fără riscuri pe măsură.
Un alt aspect la care este bine să fiți atenți este dacă profitul încasat sau promis suferă sau nu
schimbări de-a lungul timpului.
Dacă strategia de investiții este „secretă” sau „prea complexă pentru a fi explicată” și dovedită,
dacă documentele necesare sunt dificil de obținut sau întârzie nepermis, dacă organismul
financiar căruia i-ați încredințat banii dumneavoastră nu este certificat sau autorizat de
autoritățile competente, atenție! Șansele să fiți victima unei fraude sunt foarte ridicate.
Schema “Îmbogățește-te rapid”
O schemă de îmbogățire rapidă este un plan pentru a obține rate mari de rentabilitate pentru o investiție mică.
Majoritatea schemelor creează impresia că participanții pot obține această rată ridicată de rentabilitate cu un risc redus și
cu puțină abilitate, efort sau timp. Schemele de îmbogățire rapidă afirmă adesea că bogăția poate fi obținută lucrând
acasă. Schemele legale și cvasi-legale de îmbogățire rapidă sunt promovate frecvent în reclame și în reviste și ziare.
Schemele sau înșelătoriile ilegale sunt adesea făcute publice prin spam sau apeluri telefonice. Unele forme de publicitate
pentru aceste scheme comercializează cărți sau discuri compacte despre îmbogățirea rapidă, mai degrabă decât să le
ceară participanților să investească direct într-o schemă concretă.

Scheme online

Schemele de îmbogățire rapidă care funcționează în întregime pe Internet promovează de obicei „formule secrete”
pentru marketingul afiliat și publicitatea afiliată. Schema va pretinde de obicei că nu necesită abilități speciale de IT sau
marketing și va oferi un interval de timp nerealist în care individul ar putea câștiga sute de mii, dacă nu milioane de dolari.

Sfaturi de loto ca să vă îmbogăți rapid

Richard Lustig, un câștigător de șapte ori la loterie din SUA, a scris o broșură din 2013 în care explică metodele cărora le-a
atribuit succesul, care a devenit un best-seller pe Amazon.com. Jurnalistul financiar Felix Salmon l-a caracterizat pe Lustig
drept „un hack de îmbogățire rapidă”.

NFT-uri și criptomonede

De la creșterea popularității jetoanelor nefungibile (NFT) la începutul anilor 2020, scepticii au acuzat multe proiecte NFT
că seamănă cu schemele de îmbogățire rapidă.
Spălarea banilor
Spălarea banilor este procesul prin care cineva ascunde adevărata sursă a veniturilor obținute în mod
ilegal. Aceste fonduri pot proveni din fraudă, corupție, trafic de droguri sau alte infracțiuni. Persoanele
implicate în spălarea banilor se asigură că banii dobândiți ilegal par a fi obținuți într-un mod legitim. Prin
diverse metode de spălarea banilor, infractorii introduc banii în sistemul financiar legitim, astfel încât să
pară că veniturile din activitățile infracționale sunt de fapt obținute în mod legal.

Procesul de spălare a banilor constă de obicei din trei etape: plasare, stratificare și integrare.
• Plasarea: În acest prim pas, fondurile sunt plasate în economia legală printr-o afacere sau prin numerar
depus într-un cont bancar în trepte mici, astfel încât tranzacțiile să nu pară suspecte.
• Stratificarea: Acest pas ascunde sursa banilor printr-o serie de tranzacții, cu ajutorul mai multor entități,
țări și trucuri de contabilitate. Schemele de spălarea banilor pot fi extrem de complicate pentru a fi dificil
de descoperit de către investigatori de unde provin banii.
• Integrare: Spălarea banilor este retrasă din contul legitim, iar banii sunt returnați infractorului din sursa
legitimă.
Metode de spălarea banilor:
1. Smurfing (structurare sau fragmentare)
2. Spălarea banilor prin activități de comerț
3. Spălarea banilor prin jocuri de noroc
4. Revânzarea activelor
5. Spălarea banilor prin criptomonede
Evaziunea fiscală
Evaziunea fiscală este o activitate ilegală în care o persoană sau o entitate evită în mod deliberat
să plătească o adevărată obligație fiscală.
Cei prinși care evadează impozitele sunt, în general, supuși acuzațiilor penale și pedepselor
substanțiale.
Evaziunea fiscală implică declararea veniturilor, profiturilor sau câștigurilor mai mici decât
sumele câștigate efectiv sau supraevaluarea deducerilor.
O măsură a gradului de evaziune fiscală este valoarea venitului nedeclarat in mod real. O alta
masura este evitarea fiscala, adica nedeclararea absolută.
Atât declararea nereală cât și nedeclararea pot fi privite ca fiind forme de neconformitate
fiscală, întrucât descriu o serie de activități care intenționează să submineze sistemul fiscal al
unui stat, deși o astfel de clasificare a evitării fiscale nu este incontestabilă, având în vedere că
evitarea este legală.
Nivelul evaziunii depinde de o serie de factori, inclusiv suma de bani pe care o persoană sau o
corporație o deține: eforturile de a sustrage scăderea impozitului pe venit atunci când sumele
implicate sunt mai mici, nivelul evaziunii depinde și de eficiența administrației fiscale, corupția
de către funcționarii fiscali îngreunează controlul evaziunii.
Vânzările la negru
Prin vânzare la negru se înțelege efectuarea de acte sau fapte de comert cu bunuri a caror provenienta
nu este dovedită, in conditiile legii.
Documentele de provenienta trebuie să însoțească marfurile, indiferent de locul in care acestea se afla,
pe timpul transportului, al depozitarii sau al comercializarii.
Prin documente de provenienta se intelege, dupa caz, factura fiscala, factura, avizul de insotire a marfii,
documentele vamale, factura externa sau orice alte documente stabilite prin lege.
Constatarea contraventiilor si aplicarea sanctiunilor se fac de catre functionarii din aparatul de
specialitate al primarului, organele Garzii Financiare, organele controlului financiar si de personalul
Politiei Romane, Jandarmeriei Romane si Politiei de Frontiera Romane.
Marfurile sau produsele care au servit sau au fost destinate sa serveasca la savarsirea acestor fapte,
daca sunt ale contravenientului sau ale operatorului economic, precum si sumele de bani si lucrurile
dobandite prin savarsirea contraventiei se confisca si se valorifica in conditiile legii, contravaloarea lor
facandu-se venit la bugetul administratiei publice centrale.
Veniturile obtinute ilicit de persoanele fizice sau juridice din aceste activitati cat si incasarile in
intregime din vanzarea marfurilor a caror provenienta nu este dovedita se confisca si se fac venit la
bugetul administratiei publice centrale.
Extorsiunea
Extorsiunea sau extorcarea este o infracțiune în care infractorul exercită presiune asupra unei persoane să
efectuezi un act împotriva voinței tale, pentru a obține un beneficiu economic sau material.
Printre sinonimele care pot fi folosite cu referire la acest termen se numără șantaj, deposedare, înșelăciune,
uzurpare, jaf, pagube, pagube, printre altele.
Din păcate, extorcarea este o infracțiune foarte frecventă, cu toate acestea, este pedepsită prin lege și este
considerată o crimă multi-ofensivă deoarece atât un bun juridic, cât și proprietatea, integritatea (fizică și
morală) și libertatea unei persoane sunt atacate.
De asemenea, extorcarea se încadrează și în categoria infracțiuni de sechestru, deoarece extorsionistul
încearcă să beneficieze de activele economice și materiale ale persoanei atacate.
Cu toate acestea, în fiecare țară există un Cod Penal care stabilește măsurile judiciare menite să sancționeze
acțiunile prejudiciilor și detrimenților cauzate de extorsionist asupra victimei sau victimelor.
Acum, oamenii care comit extorcare, în general, tind să facă parte din bande criminale și, chiar, sunt oameni
cunoscuți de extorsionist.
Atunci când un extorsionator își atacă victima, se datorează faptului că știe ce beneficii poate obține de la el
și știe cel mai bun mod de a exercita presiune.
De exemplu, atunci când un extorsionist sau o bandă criminală forțează și solicită unui comerciant să facă o
plată lunară pentru protecția sa și a afacerii sale pentru a preveni furtul, jefuirea, printre altele.
Escrocheria
Escrocherie (din franceză escroquerie) (sinonim înșelăciune) este numită o infracțiune contra
patrimoniului, privat sau public, care constă în înșelarea unei persoane prin mijloace
frauduloase în scopul obținerii unor profituri.
Escrocheria are ca scop dobândirea ilicită a bunurilor altei persoane prin înșelăciune sau abuz
de încredere.
Escrocheria constă în inducerea în eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevărată a unei
fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obține pentru sine
sau pentru altul un fals material injust, dacă s-a pricinuit o pagubă.
Escrocheria, adică dobîndirea ilicită a bunurilor altei persoane prin înşelăciune sau abuz de
încredere, se pedepseşte cu sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii sau cu
închisoare.
Înșelăciunea
Înşelăciunea constă în inducerea în eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevărată a
unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obţine pentru
sine sau pentru altul un folos material injust şi dacă s-a pricinuit o pagubă.
Această infracţiune este aşadar o modalitate tipică de sustragere ce se realizează însă prin
inducerea în eroare a victimei pentru a o determina să remită un bun sau un folos material
făptuitorului şi pe care acesta urmăreşte să-l obţină.
Înşelăciunea poate fi săvârşită prin folosire de nume sau calităţi mincinoase ori de alte mijloace
frauduloase.
Elementele necesare, probabil ale celei mai generale forme de fraudă criminală, furtul prin falsă
pretenție, sunt amăgirea intenționată a unei victime prin reprezentare falsă sau pretenție cu
intenția de a convinge victima să se despartă de proprietate și cu victima care se desparte de
proprietate pe reprezentarea sau pretenția și cu făptuitorul care intenționează să păstreze
proprietatea de la victimă.