COMPONENŢA CALITATIVĂ

A RAŢIEI ALIMENTARE.
VITAMINELE ŞI SĂRURILE MINERALE.
 PLANUL LECȚIEI
•Compoziţia calitativă a raţiei alimentare.
•Vitaminele – noţiune, clasificare.
•Rolul vitaminelor hidrosolubile, liposolubile,
necesarul fiziologic, insuficienţa, excesul.
•Sursele principale de vitamine.
•Sărurile minerale – caracteristici, surse.
•Clasificarea sărurilor minerale în dependenţă
de necesităţile fiziologice zilnice.
•Consecinţele insuficienţei şi surplusului de
săruri minerale.
VITAMINELE – NOŢIUNE

Vitaminele sunt substanţe

chimice cu structură diversă care
deşi folosite în cantităţi foarte
mici au un rol esenţial în
menţinerea proceselor celulare
vitale.
 VITAMINELE
•se găsesc în cantităţi mici în
alimentele naturale,
•fac parte din biocatalizatori
• sunt factori alimentari
indispensabili corpului
 Clasificarea vitaminelor

Hidrosolubile Liposolubile
 VITAMINELE LIPOSOLUBILE
Sunt insolubile în apă şi solubile în solvenţi
organici. Dacă sunt administrate în exces, pot
atinge nivele toxice.
 VITAMINA A

Vitamina A este prima vitamină

liposolubilă cunoscută sub trei forme
diferite de vitamină A:
• restinal
• retinol
• acid retinoic.
 ABSORBŢIA VIT. A
• Retinolul trece bariera digestivă, printr-un sistem de

transport activ, absorbindu-se aproape în totalitate.

• Lecitina şi vitamina E favorizează absorbția

vitaminei A.

• Aproximativ 90% din rezervele de vitamină A ale

organismului se găsesc în ficat (sub formă

esterificată).
 ROLUL VITAMINEI A ÎN ORGANISM

• activarea vederii;
• stimularea diferenţierii celulare şi ca
urmare a păstrării integrităţii ţesuturilor
epiteliale şi a pielii;
• susţinerea sistemul imun;
• protejarea creşterii şi a remodelării
osoase.
 ROLUL VITAMINEI A
ÎN FUNCŢIONAREA ANALIZATORULUI VIZUAL

Vitamina A deţine două roluri importante la

nivelul ochiului şi anume :
 menţine transparenţa perfectă a corneei

 participă la transportul energiei luminoase

sub formă de impulsuri nervoase la retină.
 ROLUL VITAMINEI A ÎN IMUNITATE

Prezenţa vitaminei A în ţesuturile

epiteliale, contribuie la prevenirea
invaziei microorganismelor la acest
nivel, deci şi combaterea procesului
infecţios.
În plus vitamina A joacă un rol
important în imunitatea generală.
ROLUL VITAMINEI A ÎN PROCESUL
DE CREŞTERE

Diminuarea creşterii este comună

copiilor cu deficienţă de vitamină A.
Adaosul de vitamină A la raţia acestor
copii, duce la sporirea greutăţii şi a
taliei.
ROLUL VITAMINEI A ÎN CREŞTEREA
ŞI REMODELAREA OSOASĂ
Vitamina A influenţează activitatea
osteoblaştilor şi a osteoclaştilor şi la
creşterea şi remodelarea osoasă.
Ea intervine în activarea echipamentelor
enzimatice a acestor celule.
 ALTE ROLURI ALE VITAMINEI A
• deţine un rol important în funcţiile de reproducere la
femei;
• contribuie la funcţionarea sistemului nervos şi ca
urmare răspunsul la stres;
• este importantă în hematopoeză, în formarea smalţului
dentar, buna funcţionare a tiroidei şi a altor organe.
• Beta-carotenul se transformă în organism în vitamină
A şi acţionează ca antioxidant şi anticancerigen, în
special pentru anumite localizări (piele, vezică urinară,
plămâni).
 NECESITĂŢILE DE VITAMINA A
Cantitatea de vitamină A necesară pentru o persoană
depinde şi de greutatea acesteia. Orice aport în exces de
vitamină A este depozitat în ficat, unde rămâne disponibil
pentru celulele organismului.
Necesităţile de vitamină A sunt apreciate astfel:
 4000 U.I. pentru femeia adultă;
 5000 U.I. pentru femeia care alăptează (după unii autori 6000-
8000);
 1000-2500 U.I. pentru copii şi adolescenţi.

1 U.I. de vitamină A corespunde la 03 mg de retinol sau 0,6 mg de

beta-caroten.
 SURSELE ALIMENTARE
• ficatul,
• untura de peşte,
• laptele şi produsele lactate,
• untul şi ouăle.
• provitamina A carotenoizii
ce sunt pigmenţi roşii,
galbeni ai plantelor.
Carotenii se întâlnesc în următoarele alimente de origine
vegetală:
• morcov,
• frunze verzi (spanac, urzici, salată verde, mărar, pătrunjel),
• ardei gras, gogoşari,
• tomate,
• sfeclă roşie,
• caise, piersici,
• căpşuni,
• pepene galben, banane.
Vitaminele A sunt rezistente la temperaturi crescute, se
inactivează în prezenţa oxigenului şi a altor substanţe
oxidante. Vitamina E o protejează de oxidare.
 VITAMINELE D
• se găsesc în natură atât în stare liberă cât şi sub formă de
provitamine (steroli), care se transformă în vitamine sub
acţiunea radiaţiilor ultraviolete.
• în organismul uman se formează vitamina D3
(colecalciferol). Durata procesului de formare a
vitaminei D3 este de aproximativ 36 de ore.
• Vitamina D2 provine din ergosterol sub influenţa
radiaţiei solare, deci este de origine vegetală.
• Vitamina D se absoarbe în jejun în prezenţa bilei şi este
stocată în special în fiere.
 Rolul în nutriţie şi efectele carenţei

Vitaminele D funcţionează ca hormoni şi împreună cu

hormonul paratiroidian calcitonina, reglează metabolismul
calciului, al fosforului.
o promovează absorbţia calciului în intestinul subţire
superior;
o facilitează absorbţia fosforului, prin stimularea
mecanismului de transport al fosfaţilor în celulele epiteliale;
o eliberează fosforul din compuşii săi, fenomen ce depinde de
fosfataza alcalină, care este reglată de vitamina D;
 Hipovitaminoza
Rahitismul este boala deficienţei de vitamină D, care se
întâlneşte la copii. Oasele nu reuşesc să se calcifice normal,
ceea ce cauzează o întârziere în creştere şi anormalităţi
scheletice. Oasele devin aşa de fragile, încât ele se deformează
când trebuie să suporte greutatea corporală.
Osteomalacia sau rahitismul adulţilor apare mai frecvent la
femei, care prezintă un aport scăzut de calciu, o expunere
redusă la soare şi care au sarcini repetate. În osteomalacie,
calciul se află în cantităţi reduse în oase, deoarece nu este
absorbit eficient din intestin, sau reabsorbit la nivel renal.
Oasele pierd mineralele şi suprastructura proteică, devin
poroase şi friabile. Poate să apară morbiditatea otică, deoarece
oasele urechii degenerează când vitamina D lipseşte.
 Hipervitaminoza

Excesul de vitamină D măreşte absorbţia calciului. Excesul de calciu

în sânge duce la precipitarea acestuia în ţesuturile moi, formarea

pietrelor în special în rinichi, unde calciul este concentrat pentru a fi

excretat. Calcificarea poate să cuprindă vasele sangvine şi este

periculoasă în arterele mari ale inimii şi plămânilor, când poate cauza

moarte.

Vitamina D are efecte toxice când este consumată peste cantităţile

recomandate.
 Raţia
Activitatea vitaminei D se exprimă în UI (unităţi internaţionale).
1 UI = 0,025 mg de vitamină D cristalizată.
Nevoile pentru adulţi în climatul nostru sunt de aproximativ 100
UI/zi.
Se estimează că adultu1 care îşi desfăşoară o parte din activitate
în aer liber, nu are nevoie de aport suplimentar de vitamină D.
 sugari şi copiii mici 400 UI (10 p-g/zi), iar în caz de alimentaţie
artificială a sugarului şi expuneri limitate la soare 800 UI/zi.
 copiii peste 7 ani şi la adolescenţi 100 – 200 UI/zi.
 perioada de sarcină (mai ales în primele luni) 600 UI/zi,
 în timpul alăptării 600-800 UI/zi.
 Sursele alimentare
Alimentele de origine animală sunt sursă importantă de
vitamină D:
• gălbenuşul de ou,
• ficatul,
• peştele gras,
• untul,
• laptele fortifiat.
Laptele nu este o sursă importantă de vitamină D,
conţinutul în grăsimi este relativ mic, dar este un
vehicul ideal pentru fortificare, deoarece conţine şi
calciu.
 Rolul în organism
• Vitamina E (tocoferolul) îndeplineşte un rol
important în procesele de reproducere, dezvoltarea
embrionului, ea determină funcţionarea ţesutului
muscular şi celui nervos, participă la acumularea
glicogenului în ficat.
• Carenţa tocoferolului în organism provoacă
hemoliza eritrocitelor, tulburări de reproducere ca
sterilitate la bărbaţi şi femei, malformaţii
congenitale, avort, moartea intra­uterină a fătului,
hipogalactie la mamă, tulburări musculare şi
nervoase.
 Hipovitaminoza

• Scăderea concentraţiei vitaminei E din sânge

sub un nivel critic face ca globulele roşii să se
lizeze şi să-şi împrăştie conţinutul, ca urmare a
oxidării acizilor graşi polinesaturaţi din
membranele lor.
• Deficienţa îndelungată de vitamina E cauzează
disfuncţii neuromusculare care implică măduva
spinării şi retina.
• Tulburările neuromusculare şi atrofia care
însoţesc deficienţa de vitamina E.
 Sursele alimentare
Provin din uleiurile vegetale şi produsele derivate din acestea:
• margarina,
• sosuri pentru salate
• grăsimi pentru aluaturi.

Uleiul de germene de grâu este în mod special bogat în vitamină E, iar uleiul de secară şi

de soia sunt pe locul 2.

O proporţie de 20% vitamină E provine de asemenea, din fructe şi vegetale. Cerealele

fortificate şi alte produse cerealiere, contribuie cu 15% vitamină şi procentaje mai mici

provin din carne, peşte, ouă, nuci, seminţe.

Vitamina E este uşor distrusă la căldură şi prin oxidare. Activitatea vitaminică se reduce

prin reîncălzirea uleiurilor vegetale la temperaturi ridicate, prin conservarea la frig a

alimentelor vegetale.
 VITAMINA K (FILOCHINONA)
• este importantă în procesul de coagulare a sângelui,
micşorează permeabilitatea capilarelor, favorizează
procesul de regenerare a ţesuturilor.
• Lipsa ei duce la apariţia hemoragiilor musculare,
cerebrale şi apare mai des după tratamente îndelungate
cu antibiotice şi sulfanilamide care distrug flora
intestinală, capabilă de a sintetiza vitamina K.
• Ea se află în legumele verzi (varză, spanac, cereale),
tomate, gălbenuşul de ou, brânzeturi, ficat, carne,
peşte.
Vitaminele hidrosolubile
 VITAMINA B1
(tiamina, vitamina anti-polinevritică sau anti - "beri - beri", aneurina).

Vitamina B1 are o largă răspândire în natură, fiind

prezentă în toate organismele vegetale şi animale, deci

şi în alimentele de origine vegetală şi animală.

Omul şi animalele superioare îşi procură vitamina din

hrană şi de asemenea prin sinteză endogenă, de către

flora intestinală.
 Absorbţia
• Tiamina este absorbită activ în intestinul
subţire.
• Cantitatea totală de tiamina în organism
este de 25-30 mg.
• Depozitarea tiaminei în diferite organe se
face în cantităţi mici şi este de scurtă
durată.
 Rolul în nutriţie

• ajută la arderea glucidelor şi proteinelor,

• la normalizarea funcţiei sistemului nervos,
• participă la procesul de creştere.
 Semnele carenţei de vit. B1:
• depresia nervoasă,
• oboseala,
• iritabilitatea,
• instabilitatea emoţională,
• cefaleea,
• crampele musculare,
• nevralgiile,
• insomnia,
• pierderea apetitului,
• constipaţia atonă,
• tahicardia la efort moderat,
• aritmiile,
• dispneea de efort,
• scăderea tensiunii arteriale până la insuficienţă cardiacă.
În formele mai accentuate de carenţă, apar semne de
• nevrită cu parestezii,
• crampe şi contracturi musculare,
Deficienţa majoră de vitamină B1 duce la o boală numită
"beri – beri care se manifestă la adult prin:
• tulburări motorii gastro-intestinale,
• astenie musculară în special la nivelul membrelor
inferioare,
• atrofii musculare care pot fi mascate de edeme şi
tulburări cardiace (tahicardie, dispnee, palpitaţii şi, în
final, insuficienţă cardiacă acută).
FAO/OMS recomandă un aport zilnic de 0,4 mg/l000 kcal.
După americani, necesarul de 1,5 mg.
 Sursele alimentare

• Sursele alimentare de vitamină B1 sunt cerealele integrale,

drojdia de bere constituie o sursă foarte bogată în B1,

vegetalele şi legumele, deşi sunt surse sărace în tiamină,

oferă un aport considerabil, prin cantitatea ridicată a

acestora în raţia zilnică.

• În urma prelucrării culinare (frigerea cărnii), pierderile de

vitamină B1 sunt de aproximativ 25% iar prin fierbere B1

se pierde în proporţie de 30-35%.

 VITAMINA B2 (riboflavina)
Este larg răspândită în natură: în celulele
organismelor vegetale, animale şi
microorganisme.
 Rolul în nutriţie
 
• participă la respiraţia celulară,
• metabolismul proteic,
• măreşte rezistenţa organismului către
substanţele toxice şi microbiene.
 Hipovitaminoza se manifestă:
• scădere accentuată a rezistenţei organismului faţă de infecţii
(conjunctivite, stomatite, glosite),
• căderea părului,
• dereglări cutanate,
• fisurarea comisurii labiale,
• aspectul depapilat al limbii cu edem, coloraţie roşie
purpurie,
• dermatită seboreică a pielii feţei,
• dermatoza scrotală sau vulvară.
• Tulburările oculare: oboseală vizuală, fotofobie,
conjunctivită, opacifierea corneei, cataractă.
• Afecţiunile nervoase: tulburări ale reflexelor, astenie,
pareze, nistagmus, tremurături etc.
 Raţia

• Aportul recomandat este de:

• 0,6 mg/1000 kcal;
• 2,5 -3 mg vit. B 2 /zi în sarcină şi alăptare;
Un aport crescut de vit. B2 se recomandă în
hipertiroidism, febră, stres, tratament
medicamentos.
 Sursele alimentare

 
• Alimentele de origine animală: ficat,
rinichi de vită, peşte, lapte şi
brânzeturi,ouă.
• Alimentele de origine vegetală : drojdia
de bere şi unele legume (soia, mazărea
uscată, varza).
 VITAMINA B6
Se prezintă sub trei forme piridoxal, piridoxină şi
piridoxamină.
Această coenzimă este activă în metabolismul
aminoacizilor, deoarece poate transfera grupările
aminice, ceea ce permite organismului să
sintetizeze aminoacizi neesenţiali, când grupările
amino sunt disponibile.
 Rolul în nutriţie
• intervine în metabolismul aminoacizilor,
hemoglobinei, favorizează creşterea,
funcţionarea celulelor nervoase,
• participă în sinteza ureei, serotoninei,
histaminei, în transformarea triptofanului în
vitamina PP,
• împiedică depunerea colesterolului în pereţii
arterelor.
 Hipovitaminoza
 

• Se semnalează foarte rar, din cauza abundenţei

alimentare şi a biosintezei acestei vitamine de către
flora intestinală.
• Alcoolul interacţionează cu vitamina B6, promovând
distrugerea şi pierderea vitaminei B6 din organism.
• Stare de slăbiciune, iritabilitate şi insomnie.
• Leziuni cutanate eritematoase şi seboreice în jurul
nasului, gurii, ochilor.
• Se afectează hematopoieza şi duce la instalarea
anemiei.
• Scade rezistenţa organismului la infecţii.
 Hipervitaminoza
• Tulburări nervoase ireversibile.

Raţia de vitamină B6

• Necesarul este dependent de cantitatea de

proteine şi de acizi graşi polinesaturaţi din
alimentaţie, crescând atunci când meniurile sunt
bogate în proteine sau sărace în acizi graşi esenţiali.
• Nevoile zilnice sunt 0,016 mg/g de proteină/zi.
• Pentru bărbaţi necesarul este de 2 mg/zi,
pentru femei 1,6 mg/zi.
 Sursele alimentare

• Ficat (0,5 mg/100 g), carne, peşte, vegetale

obişnuite şi cu frunze, legume, fructe,
seminţe de cereale.
• Alimentele pierd vitamina B6 la temperaturi
ridicate şi în prezenţa luminii.
• Decorticarea seminţelor şi îndepărtarea
tărâţelor pentru a obţine faina albă,
constituie o cauză de sărăcire substanţială în
piridoxină a produselor respective.
 Vitamina PP
(niacina, acidul nicotinic, nicotinamida,
niacinamida)

• Vitamina PP este cunoscută şi sub denumirea de vitamină

antipelagroasă.
Formele active ale vitaminei PP sunt coenzimele NAD (nicotinamid
adenin dinucleotid) şi NADP (nicotinamid adenin dinucleotid
fosfat).
• Organismul uman poate forma niacină din triptofan în prezenţa
vitaminelor B2 şi B6.
PELAGRA
• Acidul nicotinic şi nicotinamida sunt uşor absorbite la nivelul
intestinului subţire şi transportate pe cale sanguină la diferite organe
şi ţesuturi.
 Rolul în nutriţie

• Formele coenzimatice (NAD, NADP), are rol esenţial în

producerea energiei, în urma metabolizării glucidelor, lipidelor,
protidelor şi a altor compuşi.
• Rol important în procesele de creştere şi în biosinteza
hormonilor.
• Prin unire cu apofermenţii proteici diferiţi, coenzimele niacinice
formează enzime (dehidrogenaze), ce participă în multiple
reacţii de oxido-reducere, prin transfer de hidrogen de la un
substrat la altul, în lanţul respirator, preiau ionii de hidrogen din
ciclul Krebs şi îi trec enzimelor flavinice, care la rândul lor sunt
oxidate de citocromi şi citocrom-oxidază.
• În acest proces se eliberează energie şi se formează molecule de
ATP.
 Hipovitaminoza

• Boala cauzată de deficienţa de niacină este pelagra şi se

caracterizează prin următoarele simptome: diaree,
dermatită, demenţă şi chiar moarte.
Hipervitaminoza
• Efect nedorit asupra sistemului nervos, a lipidelor
sangvine şi a glucozei din sânge.
• Când niacină este administrată sub formă de acid
nicotinic în doze de 10 ori mai mari ca necesarul zilnic,
dilată capilarele şi cauzează o senzaţie de nelinişte şi
alte simptome.
• Forma de nicotinamidă nu produce acest efect.
 Necesarul zilnic

• Un echivalent niacină este egal cu 1 mg

vitamina PP sau 60 mg triptofan.
• Nevoile zilnice sunt de 6,6 echivalenţi
niacinici la 1000 kcal, ceea ce reprezintă
16- 20 mg vitamină PP/zi pentru adulţi şi
23 mg vitamină PP/zi pentru femeia
însărcinată şi pentru cei ce efectuează
munci grele.
 Sursele alimentare
• Carnea, ficatul conţin niacină şi triptofan.
• Laptele, brânzeturile şi ouăle au cantităţi mici de vitamină PP, dar
sunt bogate în triptofan.
• Ciupercile, asparagusul, vegetalele cu frunze verzi şi leguminoasele
sunt printre cele mai bogate surse vegetale de niacină.
• Porumbul este pelagrogen din mai multe motive.
• o parte din vitamina PP conţinută este legată într-o formă numită
niacitin, pe care sucurile digestive nu o pot desface cu uşurinţă;
• zeina este lipsită de triptofan;
• în porumb ar exista substanţe cu efecte antiniacinice.
• Tratarea porumbului cu substanţe alcaline eliberează vitamina PP
legată disponibilizând-o pentru organism.
 VITAMINA B12
(ciancobalamina, vitamina antianemică, antipernicioasă, factor extrinsec)

• Vitamina B12 şi acidul folic sunt strâns legate,

depinzând una de alta pentru activare şi
completându-se în ceea ce priveşte acţiunea.
Vitamina B12 este reprezentată de bacterii şi de fungi.
 Absorbţia

• Are loc la nivelul intestinului subţire şi necesită prezenţa unui

actor intrinsec (o glicoproteină secretată de mucoasa gastrică).
• Vitamina B 12 se combină cu acest factor şi este transportată
până în zonele speciale din ileon, unde este absorbită. Ea este
fixată de celulele epiteliale graţie factorului intrinsec şi în
prezenţa calciului traversează aceste celule spre torentul
circulator, unde se combină cu proteinele serice. Factorul
intrinsec rămâne în intestin unde reglează nivelul absorbţiei
vitaminei B12.
• Cianocobalamina este transportată în sânge ataşată la
transcobalaminele I, II, HI şi se depozitează în ficat, care poate
stoca între 2 şi 10 mg, cantitate suficientă pentru 3­5 ani.
Unele persoane moştenesc o genă defectă
pentru factorul intrinsec şi ca urmare
prezintă simptome de deficienţă, deşi ele
primesc o cantitate corespunzătoare de
vitamină B12 prin hrană.
 ROLUL ÎN ORGANISM
• influenţează în general metabolismul azotat, biosinteza amino­
acizilor, a acizilor nucleici şi a substanţelor proteice, biosinteza
bazelor azotate din nucleul porfirinic, biosinteza creatinei din
metionină, a serinei din glicocol etc.
• participă la formarea şi transferul radicalilor metil, formil şi la
folosirea acestora în sinteza bazelor purinice şi pirimidinice şi
implicit a acizilor nucleici şi a nucleoproteinelor.
• În măduva osoasă vitamina B12 este esenţială pentru sinteza de
ADN.
• metabolismul glucidelor, favorizând gluconeogeneza; stimulează
metabolizarea fructozei şi a glicogenului.
• stimulează biosinteza fosfolipidelor la om şi la animale.
• biosinteza porfirinelor inclusiv a hemoglobinei este de necontestat.
 VITAMINA C
acidul ascorbic

Se întâlneşte în stare liberă şi asociată cu proteine,

formând un complex proteină - acid ascorbic.
 ABSORBŢIA
• Vitamina C este absorbită în tubul digestiv similar cu

monoglucidele: se absoarbe în cantitate mică la nivelul cavităţii

bucale şi a stomacului, cea mai mare parte în duoden şi mai lent

în jejun. Concentraţia maximă este realizată în leucocite la 4 ore

de la administrarea orală a unei doze de 500 mg de acid

ascorbic. Rezervele organismului în acid ascorbic sunt în jur de

1500 mg, din care 5-15 mg / 100 g ţesut se găsesc în ficat.

• După absorbţie, acidul ascorbic se transformă reversibil în acid

dehidro-ascorbic care reprezintă prima etapă a metabolizării sale, în

continuarea procesului de metabolizare a acidului ascorbic în

organism, acidul dehidroascorbic se va degrada ireversibil în acidul

2,3-diceto-L-gulonic. La om, acizii treonic, oxalic şi dicetogulonic sunt

metaboliţii care se elimină prin urină. Omul adult elimină prin urină

zilnic 25-40 mg de acid ascorbic, în cursul eforturilor fizice acidul

ascorbic se elimină prin transpiraţie, în tratamentul cu aspirină,

piramidon, salicilaţi, barbiturice, se produce o creştere a eliminării

acidului ascorbic, cu reducerea acestuia în organele de depozit.

 ROLUL ÎN ORGANISM
ŞI EFECTELE CARENŢEI
• Vitamina C participă în reacţiile de oxido-reducere tisulară.
• constituie un puternic agent reducător,
• protejează de oxidare vitaminele A şi E,
• trece fierul trivalent în fier bivalent (formă uşor absorbabilă).
• activează acidul folic în acid tetrahidrofolic şi protejează
vitaminele din grupul B, împiedicând apariţia semnelor de carenţă
a acestor vitamine.
• ajută la formarea proteinei structurale fibroase (colagen), foarte
importantă pentru structura oaselor şi a dinţilor, a peretelui arterial
şi a celui capilar, în timpul sintezei colagenului,
• asistă la metabolismul multor aminoacizi, unii din ei sunt folosiţi
pentru prepararea hormonilor, în special a norepinefrinei şi a
tiroxinei.
 HIPOVITAMINOZA
• Simptomele de scorbut: hemoragii, degenerări musculare care
includ muşchiul cardiac, pielea devine rugoasă, maronie, cu
cruste şi uscată (hipercheratinizată) iar rănile se vindecă greu din
cauza dificultăţilor în formarea cicatricilor, extremităţile oaselor
lungi devin moi, malformate, dureroase şi pot apărea fracturile.
Ligamentele din jurul dinţilor slăbesc şi poate să se instaleze
edentaţia. Anemia şi infecţiile sunt prezente. Semnele psihologice
includ isteria şi depresia. Moartea subită poate fi cauzată de
ateroscleroza severă sau sângerări masive în articulaţiile şi
cavităţile organismului.
• Avitaminoza C apare la sugarul alimentat
artificial şi se manifestă prin: hemoragii
gingivale, subcutanate, epistaxis, dureri la
presiunea oaselor.
 HIPERVITAMINOZA
• Se manifestă prin greaţă, crampe abdominale şi diaree.
• Persoanele care iau medicaţie anti­coagulantă au de
suferit de pe urma dozelor masive de vitamină C, iar
cei care au tendinţa către gută şi prezintă tulburări
genetice ce alterează descompunerea vitaminei C, pot
forma pietre la rinichi dacă iau doze mari de vitamină
C.
• Suplimentele de vitamină C sunt periculoase pentru
persoanele cu o supraîncărcare a organismului cu Fe;
vitamina C intensifică absorbţia acestuia şi eliberarea
lui din depozitele existente.
 RAŢIA
• Un aport de 10 mg/zi este suficient a preveni şi chiar
pentru a vindeca scorbutul. Doza de 100 mg/zi duce
la saturarea ţesuturilor, la 95% din populaţie.
• După PAULING sunt necesare, cantităţi mai mari de
vitamină C (1-2 g/zi) pentru a îndeplini alte funcţii
decât prevenirea scorbutului, cum ar fi protecţia
celulelor faţă de unele virusuri.
 SURSELE DE VITAMINĂ C
• coacăzele negre, citricele, căpşunile, cantalupul,
ananasul, bananele, broccoli, varza de Bruxelles,
conopida, varza, spanacul, vegetalele cu frunze verzi,
ridichile, piperul verde, tomatele şi cartofii sunt surse
importante de vitamină C.
• laptele, carnea (cu excepţia ficatului), ouăle, pâinea şi
cerealele sunt sărace în vitamină C.
• în unele legume (castraveţi, dovlecei, morcovi) şi
fructe (struguri, mere) se găseşte o enzimă numită
ascorbicoxidaza care în prezenţa oxigenului transformă
acidul ascorbic în acid dehidroascorbic şi alte produse de
degradare.
• Vitamina C este uşor distrusă, în primul rând
pentru că este foarte solubilă în apă şi ca atare
prin spălare sau păstrarea legumelor şi a
fructelor în apă, scade conţinutul lor în
vitamină C. Oxidarea vitaminei C este
accelerată de căldură, lumină, alcali, enzime
oxidative şi cantităţi mici de Cu şi Fe. Din
contră, oxidarea este inhibată de mediul acid şi
de temperatura scăzută.
 VITAMINA P
• Vitaminele P sunt formate dintr-un amestec de
glicozide naturale. Dintre glicozidele
flavonoidice au activitate vitaminică mai
importantă hesperidina, rutina şi quercitina.
• Ele au fost denumite iniţial "citrine" deoarece
se găsesc în cantitate mare în sucul citricelor.
Ulterior, au fost denumite vitamine P, de la
efectul favorabil pe care-l au asupra fragilităţii
şi permeabilităţii capilarelor.
 ROLUL ÎN NUTRIŢIE ŞI EFECTELE CARENŢEI
• Intră în compoziţia unor sisteme oxido-reducătoare care acţionează
cuplat cu sistemul acid ascorbic-acid dehidroascorbic, protejând
acidul ascorbic de acţiunea agenţilor oxidanţi.
• Micşorează permeabilitatea vaselor capilare, mărind rezistenţa
acestora.
• Influenţează acţiunea unor enzime: efect inhibitor asupra xantin­
oxidazei, succinoxidazei, tiroxinde­carboxilazei. În cantităţi mari
pot fi guşogene, deoarece sunt în competiţie cu tiroxina pentru iod.
• Rol important în prevenirea şi combaterea scorbutului alături de
vitamina C, măresc tonusul miocardului, scad tensiunea arterială.
 HIPOVITAMINOZA P
• Se caracterizează prin creşterea fragilităţii vaselor
sangvine.
SURSELE ALIMENTARE
Se găsesc răspândite în natură, în cantităţi mari în:
• citrice,
• ardei,
• măcieşe,
• varză,
• spanac,
• coacăze,
• struguri şi în frunzele de ceai.
 BIOTINA
(VITAMINA BH, SAU COENZIMA R)
• Biotina, a fost descoperită în drojdii şi în ficat. Ea face
parte din factorul de creştere (alături de acidul
pantotenic), de aceea se mai numeşte şi bios n.
• Sub aspect structural se cunosc două biotine naturale
cu activitate vitaminică:  şi -biotina. Biocitina, care
se obţine prin combinarea biotinei cu lizina, este unul
din cei mai activi derivaţi ai biotinei.
• Biotina formează cu avidina­ - albumină extrasă din
albuşul de ou nefiert­ un complex proteic "biotin-
avidină" care se comportă ca o anti-vitamină biotinică.
 ROLUL ÎN NUTRIŢIE
• creşterea şi funcţionarea normală a organismelor animale şi
vegetale.
• Are un rol cheie în metabolismul glucidelor, lipidelor şi al
proteinelor, precum şi în metabolismul energetic celular.
• Biotina constituie coenzima multor sisteme enzimatice cu rol
în procesele de carboxilare, în decarboxilări reversibile şi în
transcarboxilări, realizând transferul grupărilor carboxil.
• Ia parte la biosinteza acizilor graşi şi a colesterolului, la
biosinteza, dezaminarea, şi interconvertirea unor aminoacizi,
biosinteza bazelor azotate purinice şi pirimidinice, biosinteza
acizilor nucleici şi a proteinelor tisulare şi enzimatice.
 MULŢUMESC
PENTRU ATENŢIE!!!