METABOLISMUL BACTERIAN

METABOLISMUL BACTERIAN
 Înţelegera creşterii şi multiplicării bacteriilor, a
metabolismului bacterian este esenţială pentru
înţelegerea funţionării bacteriilor, a dinamicii lor şi de
asemenea pentru tratamentul infecţiilor bacteriene.
 La bacterii se întâlnesc sub forme asemănătoare sau
identice principalele căi metabolice şi cicluri de la
celulele eukariote. Multe din reacţiile biochimice privind
metabolismul celular au fost descrise iniţial la bacterii.
 Celulele umane prezintă variaţii mici în ceea ce priveşte
caracteristicile metabolice sau activităţile biochimice.
Bacteriile trăiesc în condiţii foarte variate, şi ele diferă
considerabil în capacitatea lor de a ocupa nişe ecologice.
CARACTERISTICILE
METABOLISMULUI BACTERIAN
 este un metabolism unicelular
 este un metabolism necompartimentat (pentru
că lipsesc organitele celulare)
 este un metabolism teleonomic – în cursul
evoluţiei unei specii bacteriene au fost
selectate acele căi metabolice şi mecanisme
de reglare care să asigure eficienţa maximă a
procesului metabolic.
 bacteriile au o mare flexibilitate metabolică,
prin care acestea se adaptează la condiţiile
variate de mediu.
 .
CARACTERISTICILE
METABOLISMULUI BACTERIAN
 este un metabolism de mare intensitate, care
are drept rezultat multiplicarea rapidă a
celulelor bacteriene. Tg mediu=20 min.
 în complexitatea metabolică a lumii
bacteriene, se vorbeşte despre un metabolism
cu restricţie genetică, determinat de
cantitatea de informatie asigurată de
cromozomul bacterian (molecula de ADN), în
care se găsesc numeroase gene care codifică
mai multe tipuri de molecule de proteine
(aprox. 3000), din care aprox. 2000 sunt
proteine-enzime codificate în ADN-ul
cromozomial.
METABOLISMUL BACTERIAN
 În funcţie de condiţiile de mediu, se remarcă o
diversitate metabolică legată de:
 temperatură,
 oxigen,
 pH,
 osmolaritateşi
 substanţe nutritive.
A) TEMPERATURA
 Temperatura optimă este acea temperatură la care rata de
creştere este maximală.
 Temperatura minimă de creştere – sub această valoare,
creşterea nu mai are loc.
 Temperatura maximă de creştere – cauzează denaturarea
termică a proteinelor şi posibil şi a membranelor.
A) TEMPERATURA
 1. Bacterii psycrophile sau cryophile (iubitoare de rece)
– temperatura optimă este sub 20°C.
 2. Bacterii mezophile – ele cresc între 20°C - 45°C, dar
temperatura optimă este de 35°C - 37°C – majoritatea
bacteriilor de importanţă medicală.
 3. Termophile – temperatura optimă 45°C – 60°C
 4. Stenotermophile – cel mai bine cresc la aproximativ
60°C.
 3 şi 4 sunt bacterii care cresc in izvoarele calde sau alte
medii cu temperatură înaltă.
 4 – au structuri terţiare ale proteinelor stabile la
temperatură.
B) OXIGENUL
 Pebaza necesităţilor de oxigen, bacteriile se pot
clasifica în bacterii
 aerobe,
 anaerobe şi
 microaerophile.
 Multe bacterii sunt aerobe şi cresc doar în
prezenţa oxigenului atmosferic. Deseori aceste
bacterii sunt patogeni ai căilor respiratorii sau a
mucoaselor, ca de ex. Mycobacterium
tuberculosis.
 B) OXIGENUL
 Unele bacterii sunt anaerobe, ceea ce înseamnăcă ele nu
folosesc oxigenul, în timp ce unele sunt strict anaerobe, ceea ce
înseamnă că pe acestea oxigenul atmosferic le omoară.
 Majoritatea bacteriilor anaerobe trăiesc în tractul gastrointestinal
şi pot cauza abcese profunde (de ex. Bacteroides spp), iar altele
sunt prezente în mediul înconjurăror sub formă de spori şi pot
cauza boală când sunt introduse intr-un mediu care le asigură
anaerobioza (Clostridium spp).
 Ar părea ciudat, dar există anaerobi în cavitatea bucală a omului
(Bacteroides, Fusobacterium, streptococi anaerobi – în şanţurile
gingivale).
B) OXIGENUL
 Facultativ anaerobe, (de ex. Escherichia coli) sunt
bacterii capabile să crească atât în condiţii aerobe, cât şi
de anaerobioză. Multe din aceste bacterii se găsesc la
nivelul tractului digestiv şi pot cauza infecţii ale plăgilor,
leziuni ale tractului gastrointestinal, infecţii urinare, etc.
B) OXIGENUL
 Bacterii microaerophile au nevoie de oxigen, dar nu
pot creşte în aerul atmosferic, ele au nevoie de o
presiune mai redusă de oxigen (de ex. Neisseria spp,
Campylobacter spp.)
 Majoritatea bolilor infecţioase sunt cauzate de bacterii
aerobe sau facultativ anaerobe, dar odată cu
îmbunătăţirea tehnicilor microbiologice de cultivare a
bacteriilor, implicarea anaerobilor şi a microaerofililor
în patologia umană a devenit evidentă. Aceste bacterii
necesită medii de cultură şi condiţii de incubare
speciale.
C) PH-UL
 pH-ul necesar dezvoltării majorităţii bacteriilor este
situat în zona neutralităţii, pH 7.
 Există bacterii care necesită un pH acid pentru
dezvoltarea optimă: lactobacilii – bacilii lactici de la
nivelul vaginului.
 Vibrio cholerae se dezvoltă bine la un pH de 9,2.
D) OSMOLARITATEA
 Osmolaritatea - concentraţia în săruri a mediului.
 Majoritatea bacteriilor sunt osmotolerante.

 Cu toate că se dezvoltă mai bine la o concentraţie

fiziologică, există şi bacterii care se dezvoltă la
concentraţii mari de NaCl, de ex. Staphylococcus la 9 %
NaCl.
E) SUBSTANŢE NUTRITIVE
 În general, bacteriile necesită o sursă de carbon
şi azot, o sursă de energie, apă şi diferiţi ioni
pentru dezvoltare.
 Cu toate că unele bacterii pot obţine energia
direct prin oxidarea ionilor metalici precum
fierul, bacteriile patogene (cu importanţă
medicală) obţin energia prin metabolizarea
glucidelor, grăsimilor şi a proteinelor.
E) SUBSTANŢE NUTRITIVE
Principalele tipuri de nutriţie la bacterii sunt:
 în raport cu obţinerea energiei:
 bacterii fototrofe, care folosesc energia din radiaţia
luminoasă, bacteriile fotosintetice;
 bacterii chimiotrofe: folosesc energia prin oxidarea chimică a
diferitelor substrate (organice sau anorganice, majoritatea
bacteriilor cu importanţă medicală)
 E) SUBSTANŢE NUTRITIVE
În raport cu sursa de carbon, bacteriile se clasifică:
 bacterii autotrofe: capabile să se dezvolte pe medii
alcătuite numai din substanţe anorganice, care
utilizează de obicei CO2 dizolvat în mediu ca sursă
de carbon.
 bacterii mixotrofe, pot folosi atât substanţe organice
cât şi CO2 din substanţe anorganice
 bacterii heterotrofe, folosesc ca sursă de carbon
substanţele organice, ele sunt bacteriile cu imporanţă
medicală.
 bacterii paratrofe, care nu se dezvolta decat pe celule
vii (Ricketsii si Chlamydii)
 E) SUBSTANŢE NUTRITIVE
 Unele bacterii, precum E. coli, pot creşte pe medii de cultură
simple, care conţin doar săruri, clorură de amoniu şi glicerol.
 Alte bacterii sunt extrem de pretenţioase şi au un necesar nutritiv
complicat.
 Mai mult decât atât, Treponema palllidum are un necesar de
creştere atât de complex, încât încă nu s-a reuşit obţinerea unui
mediu de cultură sintetic, care să-i permită dezvoltarea.
 Bacterii cu dezvoltare strict intracelulară (Chlamydiae şi
Rickettsiae) nu au crescut niciodată pe medii de cultură sintetice,
şi ele se cultivă pe linii celulare eukariote (celule fibroblastice de
şoarece sau celule de embrion de găină) sau pe ou embrionat.
 Acest fapt nu înseamnă că ele sunt virusuri (ele sunt de fapt
bacterii gram negative), ci le face extrem de greu de lucrat cu ele.
Laboratoarele clinice nu au posibilitatea cultivării lor.
E) SUBSTANŢE NUTRITIVE
 Importanţa medicală a cunoaşterii proprietăţilor
metabolice ale bacteriilor sunt în principal legate de
cunoaşterea necesităţilor nutritive ale bacteriilor
patogene, în vederea izolării acestora din produsele
patologice ale bolnavului cu scopul de ale identifica, de a
le cunoaşte proprietăţile patogenice şi cu scopul de a
determina gradul lor de sensibilitate la antibiotice
CREŞTEREA ŞI MULTIPLICAREA
BACTERIILOR
 Bacteriile se multiplică prin sciziparitate sau diviziune binară.
 Prin acest proces, bacteria se alungeşte, îşi dublează volumul şi
formează un sept, care împarte bacteria în două segmente egale.
 Când septul este complet, iau naştere două celule fiice identice.
 Astfel, bacteriile se multiplică logaritmic: dintr-o celulă mamă iau
naştere două celule fiice, din cele două celule, dau naştere la rândul
lor la patru, apoi la opt, şi aşa mai departe.
 Sciziparitatea este un proces asexuat.
 Ciclul celular de înmulţire al bacteriilor este controlat prin replicarea
moleculei de ADN, cu care începe diviziunea celulară şi prin care
este coordonată sinteza proteică
CURBA DE CREŞTERE BACTERIANĂ
 Dacă o cultură bacteriană s-ar dubla o dată la fiecare 20 de minute
(majoritatea bacteriilor) şi ar continua să se multiplice neabătut 48
de ore, o bacterie (de ex. Escherishia coli) ar produce 2144 celule
bacteriene.
 E. coli este o bacterie relativ mică cu o masă de aproximativ 1 x
10-12 g.
 Astfel, la sfârşitul celor 48 de ore, ar apărea o colonie bacteriană cu
greutatea de 2,2 x 10 31 g., adică de 4000 de ori greutatea Terrei.
 Din fericire, creşterea bacteriană este autolimitantă. Chiar şi în
condiţii ideale, majoritatea culturilor bacteriene se multiplică
logaritmic doar pentru 3 – 5 ore.
 Ele repede îşi consumă nutrienţii esenţiali şi acumulează produşi
toxici de metabolism.
 Din acest motiv, curba de creştere a bacteriilor care se multiplică
într-un mediu lichid are aspectul curbei din figură
CURBA DE CRESTERE A BACTERIILOR
CURBA DE CRESTERE A BACTERIILOR
 Fazele creşterii:
 1. Faza de latenţă (Lag);

 2. Faza de multiplicare logaritmică (Log);

 3. Faza staţionară;

 4. Faza de declin (de moarte celulară

CURBA DE CRESTERE A BACTERIILOR
 1. Faza de latenţă (Lag):
 Când bacteriile sunt transferate într-un nou mediu de
cultură, este o perioadă iniţială când bacteriile trebuie
să se acomodeze la noile condiţii.
 Pot fi modificări de temperatură, nutrienţi disponibili,
etc.
 În această fază, bacteriile nu se multiplică, ele îşi
programează activitatea metabolică pentru aceste noi
condiţii ale mediului de cultură respectiv.
CURBA DE CRESTERE A BACTERIILOR
 2.Faza de multiplicare logaritmică (Log) sau
exponenţială:
 Odată multiplicarea începută, numărul bacteriilor
sporeşte exponenţial.
 Timpul de generare (Tg) este timpul necesar
populaţiei bacteriene pentru a-şi dubla numărul (1
celulă  2 celule). Tg: 20 min. pt E coli, 24 ore pt.
My. tuberculosis.
 În această fază celulele bacteriene sunt foarte
sensibile la condiţiile de mediu, deci sunt susceptibile
şi la antibiotice.
CURBA DE CRESTERE A BACTERIILOR
 3. Faza staţionară.
 La un moment dat, mediul de cultură va rămâne fără
substanţele nutritive cheie, şi se vor acumula produşi de
metabolism toxici.
 Când aceasta începe, timpul de generaţie se prelungeşte
simţitor, iar rata de creştere a bacteriilor se va echilibra cu
numărul de bacterii care mor.
 Această fază staţionară alterează mult susceptibilitatea
bacteriilor la antibiotice
CURBA DE CRESTERE A BACTERIILOR
 4. Faza de declin (de moarte celulară).
 În această fază finală, lipsa substanţelor nutritive cumulată cu
acumularea de produşi toxici de metabolism, duce la moartea
celulelor.
ACŢIUNEA
AGENŢILOR FIZICI
ŞI CHIMICI
ASUPRA
BACTERIILOR
 Efectele
complexe ale factorilor din mediul
înconjurător sunt influenţate de
 natura microorganismelor (caracterele de specie),
 compoziţia chimică şi
 faza de dezvoltare (vârsta culturii), dar şi de
 forma vegetativă sau sporulată a bacteriilor.
 Pe de altă parte, efectul acţiunii este determinat de
 intensitateasau concentraţia agentului,
 timpul de expunere,
 concentraţia ionilor de H+ sau OH- etc.
 Efectelepot fi: stimulatoare, de atenuare, de oprire a
multiplicării sau de distrugere a bacteriilor.
Efect bacteriostatic: inhibă
înmulţirea bacteriilor fără ale
omorî, fenomen reversibil;
Efect bactericid: omoară
microorganismele prin lezarea
integrităţii sau a funcţiei
bacteriene, fenomen ireversibil.
Agenţii fizici şi chimici au o largă
aplicare în:
practica sterilizării,
dezinfecţiei,
obţinerea de variante şi de produse
biologice
conservarea bacteriilor etc.
 Septic – infectat, contaminat cu germeni.
 Aseptic (steril) – lipsit de microbi patogeni sau nepatogeni.
 Asepsie – ansamblul de metode prin care se evită contaminarea
unui substrat steril.
 Sterilizare – distrugerea sau îndepărtarea oricăror forme de
viată, a tuturor microorganismelor patogene sau nepatogene,
forme vegetative sau sporulate de pe o suprafată sau dintr-un
substrat inert
 Dezinfectie – distrugerea formelor vegetative microbiene
(mai rar a celor sporulate) din sau de pe suprafata unor
substraturi inerte, cu ajutorul dezinfectantelor
 Dezinfectant – substantă chimică, toxică pentru tesuturi
vii, cu actiune microbicidă, ireversibilă
 Antisepsie – distrugerea sau îndepărtarea temporară a formelor
vegetative microbiene de pe substraturi vii (mucoase, tegumente,
plăgi), cu ajutorul antisepticelor.
 Antiseptic – substantă chimică, netoxică pentru tesuturile vii, cu
actiune reversibilă, bacteriostatică asupra microorganismelor.
 Prezervare –prevenirea multiplicării unor microorganisme în
produse farmaceutice, vaccinuri, alimente etc.
AGENŢII FIZICI
 Temperatura poate fi favorabilă sau defavorabilă
microorganismelor, cea din urmă acţiune datorându-se ruperii
legăturilor intramoleculare ale proteinelor şi ale altor molecule
în stare nativă, prezenţa apei mărind labilitatea legăturilor
chimice.
 În general, formele vegetative ale bacteriilor patogene sunt
omorâte începând de la 50 – 70°C.
 Sporii, prezentând o compoziţie chimică diferită (cu deosebire
în natura proteinelor şi lipidelor) şi conţinut de apă foarte redus,
sunt mult mai rezistenţi, fiind omorâţi la temperaturi de 100 -
160°C.
 Cea mai eficientă metodă de sterilizare, faţă de spori, este cea
prin autoclavare la o atmosferă (121°C) – timp de 15 minute
 CĂLDURA UMEDĂ
 Are ca mecanism de actiune coagularea proteinelor si degradarea
enzimelor.
 1. temperaturi sub 100°C – sunt aplicate pentru formele
vegetative ale bacteriilor mezofile si criofile aflate în solutii
apoase.
 pasteurizarea – expunere termică + refrigerare imediată;
 tindalizarea –
 Autoclav cu robinetul de vapori deschis
 2.temperatura de 100°C – metoda imperfecta de sterilizare fiind
utilizată la decontaminarea apei, alimentelor, lenjeriei,
instrumentarului etc.
 Se folosesc fierbătoare încălzite electric sau la flacără.

 3. temperatura de peste 100°C – este temperatura la care se

realizează sterilizarea.
 Se folosesc autoclave care folosesc vapori de apă sub presiune:
0,5 atm - 115°C; 1 atm - 121°C; 2 atm - 1 34°C.
CĂLDURA USCATĂ
 Are ca mecanism de actiune carbonizarea structurilor
bacteriene.
 1. flambare – metodă de completare a sterilitătii,
metodă deasepsie;
 2. încălzire la incandescentă – pentru ansa sau acul de
platină;
 3. incinerare – pentru materiale contaminate,
reziduuri, animale;
 4. sterilizare cu aer supraîncălzit– se realizează în
cuptorul Pasteur (Poupinel; etuvă) la 180°C timp de 1
oră, sau la 160°C timp de 2 ore.
FRIGUL
 refrigerarea – temperaturi de 0 – 7° au efect bacteriostatic
asupra majoritătii microorganismelor; unele bacterii mor
(Neisseria meningitidis, N.gonorhoeae, Haemophilus
influenzae), altele se pot multiplica.
 congelarea – dacă este făcută lent, la temperaturi de (-20°C)
favorizează formarea cristalelor de apă care lezează membrana
citoplasmatică a celulei bacteriene care va fi distrusă (efect
microbicid).
 Congelarea rapidă la (-80°C) în bulion glicerinat duce la
solidificarea amorfă a apei intracelulare ceea ce face ca celula
microbiană să rămână în viată.
 socul rece – unele bacterii pot fi distruse prin scăderea bruscă a
temperaturii, de la 45°C la 15°C.
DESICAREA
 Prin îndepărtarea apei din celula bacteriană, în
citoplasma lor apar numeroase schimbări chimice şi
fizice, precum şi denaturarea proteinelor.
 Formele vegetative ale unor bacterii, mor repede
prin desicare, în ore (pneumococul, gonococul,
vibrionul holeric) sau în câteva zile (bacilul
tuberculozei), în timp ce sporii îşi pot păstra
viabilitatea un timp îndelungat.
 Uscarea în vid a culturilor congelate (liofilizarea) în
prezenţa unei soluţii protectoare de proteine, prin
zăpadă carbonică la -78°C, este o metodă de
conservare.
 RADIATIILE
 Radiatii neionizante – radiatiile UV au efect microbicid, dar au
putere de penetrabilitate mică.
 Se pot folosi la
 dezinfectia aerului
 în încăperi
 din boxele de lucru

 la dezinfectia suprafetelor
 în laboratorul de microbiologie, ca o metodă complementară măsurilor de
curătenie si dezinfectie chimică.
RADIATIILE
 Radiaţiile X se pare că îşi exercită efectul bactericid
prin ionizare, cu formare de radicali oxigen
bactericizi.
 Acestea, ca şi razele beta, gama şi alte tipuri de
radiaţii penetrante, produc ionizarea moleculelor,
formarea peroxidului de hidrogen, inactivarea
proteinelor, inclusiv a enzimelor, locul important al
acţiunii lor fiind ADN-ul
 Această metodă de sterilizare se utilizează pentru
medicamente, instrumentar confectionat din material
degradabil termic. Ca surse de radiatii gama sunt
folosite cobaltul 60 sau cesiul 137
ULTRASUNETELE
 Au actiune microbicidă prin actiune mecanică,
spărgând peretele celular acele sunete care ating
16.000 cicli/sec.
 Determină liza celulelor bacteriene prin ruperea
peretelui celular şi dezintegrarea structurilor, ca
urmare a ruperii şi golirii conţinutului celular prin
procesul de cavitaţie.
 De asemenea, în cursul acţiunii undelor ultrasonice, se
ating temperaturi de 50 - 80°C, care determină
moartea microorganismelor.
 Bacteriile diferă mult în privinţa sensibilităţii lor la
efectele sonice.
 Sporii sunt extrem de rezistenţi
FILTRAREA
 Prin procesul de trecere a unui lichid sau gaz
printr-un material poros, pot fi retinute, mecanic
sau electrostatic, cele mai multe dintre bacterii
dacă dimensiunea porilor este de aproximativ
0,22 μm.
 Filtrele cu dimensiunea porilor de 0,01 μm pot
retine si virusurile mici, aceste filtre având în
mod real rol sterilizant al materialului filtrat.
 Este o metodă se sterilizare la rece aplicată
solutiilor denaturabile termic.
 Se poate aplica si aerului din incaperi
LASERUL

Laserul (light amplification by

stimulated emission of radiation)
are efect microbicid instantaneu
AGENTI CHIMICI
 Pe lângă substantele chimice necesare dezvoltării si
multiplicării bacteriene, există o serie de alte substante
chimice cu efect bacteriostatic sau bactericid.
 Aceste substante sunt
 antibiotice,
 chimioterapice,
 antiseptice,
 dezinfectante.
 Dezinfectant - este termenul prin care sunt cel mai
adesea desemnate substanţe puternic microbicide,
utilizate pentru decontaminarea meselor de lucru,
instrumentarului, veselei de spital, bideurilor etc. şi care,
din cauza efectelor iritante sau toxice, se pot aplica
numai pe suprafeţe inerte.
 Un antiseptic este un agent chimic aplicat pe ţesuturi vii,
care inhibă sau omoară microorganismele.
 Un bun antiseptic trebuie să îndeplinească o serie de
condiţii:
 să omoare bacteriile la concentraţii joase într-o perioadă
scurtă şi să prezinte un spectru microbian larg;
 să fie solubil şi stabil în apă sau într-un solvent, fără a
pierde puterea bactericidă;
 să fie relativ netoxic pentru ţesuturi;
 să fie cât mai penetrant şi să nu se combine cu materialul
organic etc.
 Acţiunea bactericidă a agenţilor chimici se poate realiza
pe mai multe căi, care pot să stea la baza clasificării lor,
 agenţi tensioactivi,

 agenţi de denaturare ai proteinelor,

 inhibitori enzimatici
 Agenţi tensioactivi
 Din această categorie fac parte fenolii, detergenţii şi
săpunurile.
 Fenolul (acidul fenic sau carbolic),
 soluţia de fenol 5%, dezinfectant, omoară şi spori;
 soluţia de fenol 1% este utilă pentru inactivarea toxinelor;

 Detergenţii
 detergenţi anionici, cu acţiune antibacteriană mai slabă, activi în
special asupra bacteriilor Gram-pozitive în diluţii de 1/1000 şi
 detergenţi cationici, compuşi de amoniu cuaternar în numeroase
formule, folosiţi ca dezinfectanţi în soluţii apoase slab diluate şi ca
antiseptici în diluţii mari.
 Agenţiide denaturare ai proteinelor
  Sunt substanţe care modifică starea fizico-
chimică a celulei bacteriene prin precipitarea
proteinelor, suprimând astfel întreaga activitate
metabolică.
 acizii,
 bazele,
 alcooliişi
 cloroformul.
 Inhibitori enzimatici
  Agenţi de interferare metabolică, inhibitorii enzimatici sunt
substanţe care reacţionează cu grupări chimic-active ale
proteinelor – enzime (carboxilice, aminice, fenolice etc.),
determinând blocarea funcţiei acestora.
 Formolul.

 Halogenii

 apa oxigenată 3%,

 permanganatul de potasiu 3/1000 – 1/10000,

 Coloranţii bazici sau acizi: albastrul de metilen, violetul de

genţiană, fuxina bazică.
 În functie de actiunea antimicrobiană pe care o au
dezinfectantii vorbim despre efect antimicrobian
 a. de nivel înalt – substante care distrug toate
microorganismele cu exceptia unui număr redus de
spori bacterieni, cu conditia timpului de contact de
cel putin 20 de minute
 peroxid de hidrogen stabilizat (6%),
 acid peracetic,
 hipoclorit desodiu (5%, 25%),
 glutaraldehida (2%),
 cloramina B (2%);
 b. de nivel mediu – substante care distrug virusuri, fungi,
formele vegetative bacteriene (inclusiv Mycobacterium
tuberculosis) dar nu distrug endosporii bacterieni si unele
virusuri fără învelis extern (rhinovirus, enterovirus).
 Timpul de contact este de 10 minute:
 fenoli,
 iodofori,
 alcooli,
 compusi pe bază de clor etc;
 c. de nivel scăzut – substante care distrug
majoritatea formelor vegetative bacteriene, unele
virusuri, unii fungi dar nu distrug M.tuberculosis,
endosporii bacterieni si virusurile nude.
 Timpul de contact este de 10 minute:
 clorhexidina,
 compusi cuaternari de amoniu
 Actiuneaantimicrobiană a antisepticului sau
dezinfectantului depinde de
 concentratie,
 timpul de contact si de
 prezenta substantelor organice