Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Managementul
comportamental al
micului pacient.
Cand si cum?
Dr. Cristina MUDRENCO
Medic Rezident Ortodontie si Ortopedie Dento-Faciala
DentEstet4KIDS
Tratamentul dentar al copiilor presupune o relatie interpersonala intre
medic – copil si familie, relatie definita ca “triunghiul tratamentului
pedodontic” cum o numeste Wright si colab(1988).
Pacientul copil
Familia (mama) Echipa stomatologica Copilul este notat ca fiind varful triunghiului si centrul atentiei familiei si
echipei stomatologice (fig. 1). Triada parinte – copil – medic dentist, daca
functioneaza optim, va avea ca rezultat anumite raporturi benefice intre medic
si copil (Maxim si colab in 1998).
Incepand deja cu perioada anteprescolara la copii in aceste
raporturi interpersonale se mai adauga influenta altor persoane
(educatori, profesori, prieteni, cunoscuti etc.) – anturajului (fig.
2).
Pacientul Copil
A. B.
C. D.
Situatia A – este o relatie ideala intre toate partile, insa ea poate sa se
modifice in orice moment. De aceea de la medic se cere o atitudine vigilenta,
foarte atenta in cuvinte si actiuni.
Situatia B – este caracteristica pentru copiii de varsta anteprescolara, cand
copilul este inca complet dependent de mama, care asigura pentru el securitatea
si reprezinta un ghid de comunicare. Dialogul se va realiza prin intermediul
mamei, iar examinarile si toate manoperele se vor realiza in brate.
Situatia C – este cea mai dificila si trebuie evitata. Dialogul se stabileste
intre parinti si medic. Copilul este agresat de aceasta coalitie si poate sa nu
accepte examinarile si tratamentul.
Situatia D – poate aparea la copii de varsta scolara care doresc sa-si
afirme personalitatea, sa scape de sub tutela parinteasca si tind sa stabileasca
relatii personale cu medicul, venind in unele cazuri in contrazicere cu parerile
parintilor.
Copii ce dau consimtamantul de colaborare. Asemenea copii discuta cu medicul, inteleg necesitatea tratamentului si
indeplinesc toate cerintele. Pregatirea catre vizita la medicul dentist, discutiile trebuie realizate intr-un limbaj inteles de
copil, accesibil pentru varsta psihologica.
Copii cu capacitati insuficiente pentru colaborare. Acesti copii nu sunt in stare sa intre in contact verbal cu medicul si sa
inteleaga necesitatea vizitei la medicul dentist. In acest caz tratamentul dentar trebuie realizat prin aplicarea anesteziei
generale sau administrarea sedativelor.
Copii cu incapacitati potentiale pentru colaborare. Din aceasta categorie fac copiii de 3-6 ani. Copiii cu experienta
negativa stomatologica sau cei speriati de povestirile groaznice ale parintilor, prietenilor etc. Au frica de medic si de
aceea necesita o atitudine speciala.
Copii cu comportament isteric sau necontrolat. Copiii tipa,
efectueaza miscari necontrolate etc. Aceste atitudini necontrolate
pot sa apara mai ales cu ocazia primei vizite la medicul dentist,
cand copilul are accese de manie, plange, loveste, musca si de
obicei, coboara dupa comportament intr-un stadiu mai infantil
decat varsta lui. Unii copii opun rezistenta examinarii
stomatologice: strang din buze, se agita. In general sunt copii
capriciosi, rasfatati, care incearca sa aiba un comportament similar
celui din familie. Este important sa incercam o comunicare fara sa-
i constrangem, adoptand o pozitie ferma, ca ei sa inteleaga ca nu li
se permite comportamentul de acasa.
Din cauza fricii fata de vizita la medicul dentist o parte din copii devin timizi
si fricosi. Copiii fricosi refuza uneori sa intre in cabinet, sa se aseze in fotoliu
si nu accepta sa stea fara insotitorii lor. Ei urmaresc cu privirea medicul, se
feresc de apropierea lui, adesea nu aud si nici nu vor sa-si concentreze atentia
asupra cuvintelor medicului, de aceea incercare unui dialog pentru o
comunicare reala este frecvent fara succes. O privire binevoitoare, un gest
amical vor putea reduce frica, pregatind copilul pentru o buna cooperare.
Urmeaza sa-l convingem de lipsa agresiunii in manipularile stomatologice,
cum functioneaza utilajul, folosind procedee psihoterapeutice. Atitudinea
timida se intalneste de obicei la copii cu experienta sociala limitata, cu o
labilitate emotionala. Acesti copii vor fi nesiguri, cu deficiente de actiune si
comunicare, se situeaza pe pozitii defensive. Daca nu-i abordam corect pot
evolua spre atitudini necontrolate. Asemenea copii trebuie stimulati pentru
cooperare in sedintele urmatoare, laudandu-i, recunoscand progresul.
Copii cu comportament de frustrare, dar care accepta colaborarea. Copilul este
incordat, urmareste orice actiune a personalului medical. Tratamentul este acceptat, insa
frecvent insotit de plans. Situatia este controlata de medic deoarece copilul vrea sa
colaboreze.
3. Temperamentul copilului
Temperamentul copilului poate influenta tratamentul. De
exemplu gradul de sociabilitate al copilului poate influenta
comportamentul sau la medicul dentist (Wilson, 2000).
3.3. Medicul pedodont
Aspectele care tin de medic:
Ø aspectul neplacut al cabinetului,
Ø aspectul neplacut al imbracamintei medicului,
Ø necunoasterea pacientului de catre medic,
Ø lipsa de indemanare si viteza de lucru a medicului,
Ø personalitatea neplacuta a medicului,
Ø limbajul folosit de medic,
Ø nefolosirea laudei, lipsa de control si empatie,
Ø folosirea de comenzi cu valoare de sugestii, lipsa
de umor in comunicarea cu pacientul.
3.4.Anxietatea materna
Tendinta traditionala este ca insotitorii sa fie exclusi din cabinet deoarece:
Ø se amesteca in timpul tratamentului prin vorbit (cu copilul sau medicul) ceea ce
deranjeaza medicul;
se evita transferarea fricii de la mama la copil,
Ø nu s-a demonstrat efectul benefic al prezentei mamei in raport cu
comportamentul copilului la tratament (Poynter, Peretz si colab 1998).
3.5.Antecedentele medicale
Experientele medicale anterioare negative pot sa conduca la un
comportament necooperant ulterior.
3.6. Momentul si durata tratamentului
Se recomanda planificarea tratamentului cand copilul este odihnit si
sedintele de tratament sa fie scurte.
3.7. Gradul de informare al pacientului
In general copiii dar si parintii nu sunt informati asupra
necesitatii tratamentului dentar si mai ales asupra riscurilor
medicale grave la care sunt supusi pacientii care nu urmeaza un
tratament adecvat.
In functie de tipul psihologic diagnosticat la copil tactica
actiunilor medicului va fi diferita dar totdeauna blanda,
prietenoasa, dar ferma, incurajand inclinatiile bune ale copilului, si
eliminand din start pe cele negative.
In actiunea de a convinge copilul sa-si invinga teama de
medicul dentist, pe langa medic un rol foarte important il au
parintii. Acestia trebuie sa poarte discutii cu propriul copil folosind
cuvinte cat mai simple, convingatoare si pe intelesul sau despre:
cum apar cariile si ce se poate face impotriva acestora; de ce
trebuie ca si dintii de lapte sa fie ingrijiti corect si regulat; de ce
medicul trebuie sa controleze regulat dintii.
De asemenea este bine ca inainte ca propriul dumneavoastra copil sa mearga
prima data la un control dentar, incercati sa-l determinati sa va insoteasca si sa asiste ca
spectator atunci cand dumneavoastra, ca parinte mergeti la control regulat (incercati ca
vizita sa fie scurta si sa nu ridice probleme complicate din punct de vedere medical).
Astfel copilul este introdus in atmosfera de lucru. Lasati-l chiar sa se joace acasa de-a
medicul dentist utilizand o oglinda mica. Lasati-l in aceasta atmosfera calda a jocului, sa
controleze “starea” dintilor dumneavoastra.
Prima vizita a copilului in cabinetul dentar trebuie deci sa fie bine pregatita in
cadrul familiei, dar si medicul la care mergeti trebuie informat despre acest lucru.
Acesta este dator sa-si rezerve pentru aceasta prima vizita o perioada mai lunga
de timp pentru a se acomoda cu instrumentele, a caror utilitate va fi explicata in termeni
adecvati varstei lui, cu zgomotele, mirosul si cu personalul cabinetului.
Se recomanda ca prima sedinta sa se limiteze doar la familiarizarea copilului cu
conditiile cabinetului, cu fotoliul dentar , cu modul de examinare a cavitatii bucale.
Daca prima vizita este legata de o solicitare pentru durere, atunci aceasta trebuie
inlaturata cat mai rapid, cu blandete, dar si cu fermitate. Daca copilul este capabil de
cooperare, el trebuie sa inteleaga ca medicul doreste sa-l ajute “luandu-i durerea”, prin
aceasta sporindu-i motivatia de a colabora.
ESTE FOARTE IMPORTANT SA II SPUNETI ADEVARUL,
IN SENSUL CA NU TREBUIE SA-I SPUNETI CA VA AVEA
DURERI DAR NICI CA NU-L VA DUREA DELOC.
ASTFEL, COPILUL VA FI SURPRINS NEPLACUT LA CEA
MAI INSIGNIFIANTA DURERE SI ISI POATE PIERDE
INCREDEREA ATAT IN DUMNEAVOASTRA CAT SI IN
MEDICUL DENTIST. TREBUIE SA-I EXPLICATI, PE UN
TON CAT MAI FAMILIAR, CA MEDICUL TREBUIE SA
“FOREZE” DACA GASESTE UN DINTE BOLNAV,
PREGATINDU-L ASTFEL PENTRU SENZATII SI
ZGOMOTE NECUNOSCUTE PANA ATUNCI. DACA
APARE DUREREA EL TREBUIE SA STIE CA MEDICUL
POATE “ADORMI” DINTELE.
4. TRATAMENTUL STARII DE FRICA LA COPIL