Triunghiul pedodontic.

Managementul
comportamental al
micului pacient.
Cand si cum?
Dr. Cristina MUDRENCO
Medic Rezident Ortodontie si Ortopedie Dento-Faciala
DentEstet4KIDS
 Tratamentul dentar al copiilor presupune o relatie interpersonala intre
medic – copil si familie, relatie definita ca “triunghiul tratamentului
pedodontic” cum o numeste Wright si colab(1988).

Pacientul copil

Familia (mama)  Echipa stomatologica Copilul este notat ca fiind varful triunghiului si centrul atentiei familiei si
echipei stomatologice (fig. 1). Triada parinte – copil – medic dentist, daca
functioneaza optim, va avea ca rezultat anumite raporturi benefice intre medic
si copil (Maxim si colab in 1998).
Incepand deja cu perioada anteprescolara la copii in aceste
raporturi interpersonale se mai adauga influenta altor persoane
(educatori, profesori, prieteni, cunoscuti etc.) – anturajului (fig.
2).

Pacientul Copil

Familia (mama)  Echipa stomatologica

In perioada scolara, in special in perioada pre- si pubertarǎ rolul
familiei (parintilor) scade in aceste relatii interpersonale si se
mareste evident rolul anturajului.
 RELATII INTERPERSONALE
IN CABINETUL DENTAR
In cabinetul dentar se pot crea diferite situatii in relatiile interpersonale:

A. B.
C. D.
 Situatia A – este o relatie ideala intre toate partile, insa ea poate sa se
modifice in orice moment. De aceea de la medic se cere o atitudine vigilenta,
foarte atenta in cuvinte si actiuni.
Situatia B – este caracteristica pentru copiii de varsta anteprescolara, cand
copilul este inca complet dependent de mama, care asigura pentru el securitatea
si reprezinta un ghid de comunicare. Dialogul se va realiza prin intermediul
mamei, iar examinarile si toate manoperele se vor realiza in brate.
Situatia C – este cea mai dificila si trebuie evitata. Dialogul se stabileste
intre parinti si medic. Copilul este agresat de aceasta coalitie si poate sa nu
accepte examinarile si tratamentul.
Situatia D – poate aparea la copii de varsta scolara care doresc sa-si
afirme personalitatea, sa scape de sub tutela parinteasca si tind sa stabileasca
relatii personale cu medicul, venind in unele cazuri in contrazicere cu parerile
parintilor.

Comunicarea medicului cu copiii neascultatori, nesupusi poate fi reusita

numai in cazul in care el va interpreta corect diferitele aspecte ale
comportamentului copilului.
 TIPURI DE COMPORTAMENT LA COPII
Exista mai multe tipuri de comportament la copil

Copii ce dau consimtamantul de colaborare. Asemenea copii discuta cu medicul, inteleg necesitatea tratamentului si
indeplinesc toate cerintele. Pregatirea catre vizita la medicul dentist, discutiile trebuie realizate intr-un limbaj inteles de
copil, accesibil pentru varsta psihologica.

Copii cu capacitati insuficiente pentru colaborare. Acesti copii nu sunt in stare sa intre in contact verbal cu medicul si sa
inteleaga necesitatea vizitei la medicul dentist. In acest caz tratamentul dentar trebuie realizat prin aplicarea anesteziei
generale sau administrarea sedativelor.

Copii cu incapacitati potentiale pentru colaborare. Din aceasta categorie fac copiii de 3-6 ani. Copiii cu experienta
negativa stomatologica sau cei speriati de povestirile groaznice ale parintilor, prietenilor etc. Au frica de medic si de
aceea necesita o atitudine speciala.
Copii cu comportament isteric sau necontrolat. Copiii tipa,
efectueaza miscari necontrolate etc. Aceste atitudini necontrolate
pot sa apara mai ales cu ocazia primei vizite la medicul dentist,
cand copilul are accese de manie, plange, loveste, musca si de
obicei, coboara dupa comportament intr-un stadiu mai infantil
decat varsta lui. Unii copii opun rezistenta examinarii
stomatologice: strang din buze, se agita. In general sunt copii
capriciosi, rasfatati, care incearca sa aiba un comportament similar
celui din familie. Este important sa incercam o comunicare fara sa-
i constrangem, adoptand o pozitie ferma, ca ei sa inteleaga ca nu li
se permite comportamentul de acasa.

Copii cu comportament negativ. Copil pasiv care sta incordat in

fotoliu, cu dintii inclestati, evita sa priveasca medicul in ochi si
ignora orice tentativa de comunicare. In general copiii de varsta
prescolara si scolara refuza sa deschida gura, prin aceasta
aparandu-se de comanda parintilor, medicului.
Copii cu comportament de frica. 

Din cauza fricii fata de vizita la medicul dentist o parte din copii devin timizi
si fricosi. Copiii fricosi refuza uneori sa intre in cabinet, sa se aseze in fotoliu
si nu accepta sa stea fara insotitorii lor. Ei urmaresc cu privirea medicul, se
feresc de apropierea lui, adesea nu aud si nici nu vor sa-si concentreze atentia
asupra cuvintelor medicului, de aceea incercare unui dialog pentru o
comunicare reala este frecvent fara succes. O privire binevoitoare, un gest
amical vor putea reduce frica, pregatind copilul pentru o buna cooperare.
Urmeaza sa-l convingem de lipsa agresiunii in manipularile stomatologice,
cum functioneaza utilajul, folosind procedee psihoterapeutice. Atitudinea
timida se intalneste de obicei la copii cu experienta sociala limitata, cu o
labilitate emotionala. Acesti copii vor fi nesiguri, cu deficiente de actiune si
comunicare, se situeaza pe pozitii defensive. Daca nu-i abordam corect pot
evolua spre atitudini necontrolate. Asemenea copii trebuie stimulati pentru
cooperare in sedintele urmatoare, laudandu-i, recunoscand progresul.
Copii cu comportament de frustrare, dar care accepta colaborarea. Copilul este
incordat, urmareste orice actiune a personalului medical. Tratamentul este acceptat, insa
frecvent insotit de plans. Situatia este controlata de medic deoarece copilul vrea sa
colaboreze.

Copii cu comportament plangaret. In asemenea caz plansul este o reactie

compensatorie fata de frica. Tratamentul este insotit de plans in pofida anesteziei
perfecte. Numai castigand increderea pacientului se poate obtine succes.

Copii cu comportament stoic. Asemenea copii suporta pasiv si linistit tratamentul, insa

ei au un aspect inchis si trist. Asa ceva nu este tipic pentru copii si poate fi consecinta
aplicarii unei pedepse fata de copil inainte de tratament.

In general tipurile de comportamente enumerate sunt deseori asociate.

 3. VARIABILE CARE INFLUENTEAZA COMPORTAMENTUL
COPILULUI

• varsta si dezvoltarea cognitiva a copilului

• temperamentul copilului
• aspecte legate de medic
• anxietatea materna
• antecedentele medicale
• momentul din zi cand se desfasoara consultatia si durata tratamentului
• gradul de informare al pacientului
 3.1. Varsta si dezvoltarea cognitiva a copilului
In functie de varsta pacientii sunt impartiti in:

 copii foarte mici (sub 3 ani). Ei au dezvoltate doar cateva mecanisme

cognitive efective fundamentale de copiere. De aceea pacientii in varsta de
sub 3 ani sunt considerati, in mediul cabinetului dentar, pre-cooperanti.
Trasaturile dominante ale acestei varste sunt: plansul si incercarile disperate
de a scapa de tratament cu orice pret.

Tratamentul se desfasoara frecvent folosind tehnici restrictive de

constrangere ceea ce traumatizeaza atat echipa medicala cat si parintii si nu in
ultimul rand copilul.
De aceea tratamentul medicamentos al acestor copii apare ca o alternativa
demna de luat in considerare pentru tratamentul dentar mai ales la copii cu o
afectare dentara importanta (Wilson 2000).
 - copii mici prescolari (intre 3-7 ani). Prescolarii incep sa-si
dezvolte mecanismele de copiere. Ei sunt considerati pacienti
cooperanti sau potential cooperanti (Yaari 1999).
- copii mari scolari (intre 8-10 ani). La aceasta varsta pot fi
folosite cu succes tehnicile care fac apel la rationamentul
copilului precum si tehnici de magulire ale copilului.
- adolescenti,
- adulti.

3. Temperamentul copilului
Temperamentul copilului poate influenta tratamentul. De
exemplu gradul de sociabilitate al copilului poate influenta
comportamentul sau la medicul dentist (Wilson, 2000).
 3.3. Medicul pedodont
Aspectele care tin de medic:
Ø     aspectul neplacut al cabinetului,
Ø     aspectul neplacut al imbracamintei medicului,
Ø     necunoasterea pacientului de catre medic,
Ø     lipsa de indemanare si viteza de lucru a medicului,
Ø     personalitatea neplacuta a medicului,
Ø     limbajul folosit de medic,
Ø     nefolosirea laudei, lipsa de control si empatie,
Ø     folosirea de comenzi cu valoare de sugestii, lipsa
de umor in comunicarea cu pacientul.
 3.4.Anxietatea materna
Tendinta traditionala este ca insotitorii sa fie exclusi din cabinet deoarece:
Ø     se amesteca in timpul tratamentului prin vorbit (cu copilul sau medicul) ceea ce
deranjeaza medicul;
se evita transferarea fricii de la mama la copil,
Ø     nu s-a demonstrat efectul benefic al prezentei mamei in raport cu
comportamentul copilului la tratament (Poynter, Peretz si colab 1998).

3.5.Antecedentele medicale
Experientele medicale anterioare negative pot sa conduca la un
comportament necooperant ulterior.
3.6. Momentul si durata tratamentului
Se recomanda planificarea tratamentului cand copilul este odihnit si
sedintele de tratament sa fie scurte.
 3.7. Gradul de informare al pacientului
In general copiii dar si parintii nu sunt informati asupra
necesitatii tratamentului dentar si mai ales asupra riscurilor
medicale grave la care sunt supusi pacientii care nu urmeaza un
tratament adecvat.
In functie de tipul psihologic diagnosticat la copil tactica
actiunilor medicului va fi diferita dar totdeauna blanda,
prietenoasa, dar ferma, incurajand inclinatiile bune ale copilului, si
eliminand din start pe cele negative.
In actiunea de a convinge copilul sa-si invinga teama de
medicul dentist, pe langa medic un rol foarte important il au
parintii. Acestia trebuie sa poarte discutii cu propriul copil folosind
cuvinte cat mai simple, convingatoare si pe intelesul sau despre:
cum apar cariile si ce se poate face impotriva acestora; de ce
trebuie ca si dintii de lapte sa fie ingrijiti corect si regulat; de ce
medicul trebuie sa controleze regulat dintii.
 De asemenea este bine ca inainte ca propriul dumneavoastra copil sa mearga
prima data la un control dentar, incercati sa-l determinati sa va insoteasca si sa asiste ca
spectator atunci cand dumneavoastra, ca parinte mergeti la control regulat (incercati ca
vizita sa fie scurta si sa nu ridice probleme complicate din punct de vedere medical).
Astfel copilul este introdus in atmosfera de lucru. Lasati-l chiar sa se joace acasa de-a
medicul dentist utilizand o oglinda mica. Lasati-l in aceasta atmosfera calda a jocului, sa
controleze “starea” dintilor dumneavoastra.
Prima vizita a copilului in cabinetul dentar trebuie deci sa fie bine pregatita in
cadrul familiei, dar si medicul la care mergeti trebuie informat despre acest lucru.
Acesta este dator sa-si rezerve pentru aceasta prima vizita o perioada mai lunga
de timp pentru a se acomoda cu instrumentele, a caror utilitate va fi explicata in termeni
adecvati varstei lui, cu zgomotele, mirosul si cu personalul cabinetului.
Se recomanda ca prima sedinta sa se limiteze doar la familiarizarea copilului cu
conditiile cabinetului, cu fotoliul dentar , cu modul de examinare a cavitatii bucale.
Daca prima vizita este legata de o solicitare pentru durere, atunci aceasta trebuie
inlaturata cat mai rapid, cu blandete, dar si cu fermitate. Daca copilul este capabil de
cooperare, el trebuie sa inteleaga ca medicul doreste sa-l ajute “luandu-i durerea”, prin
aceasta sporindu-i motivatia de a colabora.
ESTE FOARTE IMPORTANT SA II SPUNETI ADEVARUL,
IN SENSUL CA NU TREBUIE SA-I SPUNETI CA VA AVEA
DURERI DAR NICI CA NU-L VA DUREA DELOC.
ASTFEL, COPILUL VA FI SURPRINS NEPLACUT LA CEA
MAI INSIGNIFIANTA DURERE SI ISI POATE PIERDE
INCREDEREA ATAT IN DUMNEAVOASTRA CAT SI IN
MEDICUL DENTIST. TREBUIE SA-I EXPLICATI, PE UN
TON CAT MAI FAMILIAR, CA MEDICUL TREBUIE SA
“FOREZE” DACA GASESTE UN DINTE BOLNAV,
PREGATINDU-L ASTFEL PENTRU SENZATII SI
ZGOMOTE NECUNOSCUTE PANA ATUNCI. DACA
APARE DUREREA EL TREBUIE SA STIE CA MEDICUL
POATE “ADORMI” DINTELE.
 4. TRATAMENTUL STARII DE FRICA LA COPIL

MEDICINA DENTARA MODERNA, EFECTUATA DE O ECHIPA

MEDICALA INTELEGATOARE SI RABDATOARE CARE SA EXPLICE
PACIENTULUI TOATE MANOPERELE CE URMEAZA A FI
INSTITUITE, SA-I CLARIFICE TOATE NEDUMERIRILE LEGATE DE
ACTUL TERAPEUTIC, SA-L SOLICITE PE CAT POSIBIL PENTRU
ACTUL DECIZIONAL ESTE UN PUNCT DE PLECARE PROMITATOR
IN VEDEREA REUSITEI TRATAMENTULUI. ESTE FOARTE
IMPORTANT, PENTRU SUCCESUL TRATAMENTULUI, CA PANA IN
FINAL, SA SE STABILEASCA O INCREDERE DEPLINA A
PACIENTULUI IN EL INSUSI SI IN ECHIPA MEDICALA (EMPATIA).
METODELEDE TRATAMENT RECOMANDATE DE ACADEMIA
AMERICANA DE STOMATOLOGIE PEDIATRICA SUNT
URMATOARELE (RADUCANU SI COLAB,2000, WILSON S 2000):
 METODE DE TRATAMENT DE BAZA;
 METODE DE TRATAMENT DE NECESITATE.
  4.1.Metode de tratament de baza a fricii
 Tratamentul de baza al fricii fata de procedurile
stomatologice cuprinde:
 comunicarea;
 sedarea constienta;
 anestezie locala (loco-regionala) (Patrascu 2002).
 Comunicarea
Comunicarea este metoda de tratament cea mai simpla care se incearca


inaintea oricarei alte metode (Burke si colab 2000, National Clinical

Guidelines). Medicul trebuie sa-si cunoasca foarte bine pacientul in tot
ansamblul lui, pentru ca astfel sa poata stabili cu acesta o relatie de incredere
benefica pentru reusita tratamentului (Humphris 1999). Intre medic si pacient
trebuie sa se stabileasca o empatie in care medicul sa ramana totusi obiectiv.
Medicul dentist trebuie sa incurajeze pacientul sa-si etaleze sentimentele,
gandurile, ingrijorarile si sa-si transmita senzatia ca il intelege pe deplin
(Freeman 1999).
 Comunicarea cuprinde mai multe aspecte :
 A.   controlul vocii
 B.    comunicarea nonverbala
 C.   metoda “tell, show, do”
 D.   accentuarea pozitiva
 E.    distragerea atentiei
 F.    prezenta/nu a parintelui.
 A.   Controlul vocii

Se incepe consultatia folosind o voce blanda dar ferma, avand o

figura zambitoare, se poate continua cu ridicarea usoara a tonului
sau cu o alta metoda audio-vizuala care sa inspire pacientului un
climat de autoritate din care el sa deduca ca, acolo, in acest cabinet,
exista reguli care trebuiesc respectate de toti pacientii. In final se
poate izbi usor, dar ferm, cu un obiect contondent pe un plan dur si
se poate spune “Gata! Este cazul sa incetezi.”
B.    Comunicarea nonverbala
Comunicarea nonverbala are o mare importanta. Nu va repeziti
direct in gura copilului! Abordarea fizica directa a pacientului se
face dupa ce este obtinuta incuviintarea explicita sau implicita (ochii
pacientului pot sugera acordul) a copilului.
 C.   Metoda “tell, show, do”
Metoda “tell, show, do” adica “vorbeste, arata, actioneaza” este cea
mai importanta pentru obtinerea colaborarii pacientului.
De exemplu: la prima consultatie i se poate spune copilului tot ce faci
(examinare, curatire, etc.) folosind un vocabular adecvat (“Iti voi numara
dintii cu acest numarator-sonda si cu oglinjoara aceasta si apoi iti voi
curata dintii de mancarica pentru a putea vedea mai bine”). Sonda va fi
presata usor pe degetul copilului pentru a se convinge ca nu-i poate face
rau.
Pentru ca pacientul sa se simta in siguranta trebuie sa i se explice pas
cu pas ce i se face si ce urmeaza a i se face (Reference manual and
Guidelines,2001).
Trebuie asigurat copilul ca detine in orice moment controlul asupra
actului terapeutic si ca acesta, poate fi oricand intrerupt, daca el doreste,
doar prin simpla ridicare a mainii (Humphris 1999).
 D.   Accentuarea pozitiva
Metoda accentuarii pozitive creeaza un feedback pozitiv al
comportamentului. Se sugereaza pacientului prin limbaj, mimica, gestica
ca este simpatizat si ca i se doreste numai binele si de aceea si el trebuie
sa fie cooperant. Practicianul trebuie sa arate mereu copilului ce a gresit
pentru ca acesta sa se poata corija (copii sunt de obicei tentati sa faca bine
lucrurile pentru ca apoi sa primeasca laude sau mici recompense). Este
bine ca parintii sa fie orientati mai ales catre recompense morale si mai
putin spre cele materiale (Domoto).
E.    Distragerea atentiei
Distragerea atentiei prin metode audio-vizuale: muzica, poze, jucarii,
glume, video, povesti este o metoda foarte eficace la copilul mic (Wilson
2000).
 F.    Prezenta/nu a parintelui
In general este acceptata doar prezenta in cabinet
a acelor parinti care, prin atitudinea lor tonica, ferma,
participa activ la buna desfasurare a tratamentului.
In ghidarea comportamentului pacientului – copil la
tratamentul stomatologic exista o regula de baza : nu
trata niciodata un necunoscut. El poate oferi surprize
neplacute! De aceea este foarte important sa
incercam sa cunoastem copilul, sa ni-l apropiem, sa-i
castigam increderea.
Acest lucru se poate face astfel :
Ø     intotdeauna cheama copilul pe numele sau porecla
preferata, discuta cu el la inceput la birou ;
Ø     pe fotoliu dentar asigura-i tot confortul (asigura-i o
pozitie comoda pe scaun, evita lumina puternica,
zgomotele mari, gesturile bruste, mirosurile neplacute);
Ø     ofera-i o jucarie pe care sa o tina in mana pe
parcursul sedintei de tratament;
Ø     directioneza conversatia pe cat posibil catre copil
dandu-i sentimentul ca poate participa la unele decizii
de tratament, ca parerea lui este ascultata si ca dorintele
lui pot fi indeplinite daca sunt rezonabile;
Ø     prin vorbe si fapte sa inspiri copilului : bunatate,
rabdare, fermitate, calm, incredere, interes, afectiune;
Ø     vorbeste cu copilul intr-o maniera simpla, pe intelesul sau astfel incat
sa stabilesti cu el o buna comunicare. Sa nu folosesti un limbaj nici peste
nici sub puterea lui de intelegere. Nu utiliza un limbaj copilaresc;
Ø     vorbeste-i copilului despre activitati si lucruri care-i sunt agreabile;
Ø     sedintele de tratament sa fie cat mai scurte cu putinta, astfel incat sa
obtii cat mai mult de la copil ;
Ø     cand incepi sa efectuezi procedurile, evita graba si miscarile bruste;
Ø     nu lasa niciodata copilul singur. Nu iesi din cabinet si nu te indeparta
nemotivat de pacient ;
Metode de tratament de
Ø     lasa pacientul sa observe grija ta pentru el dar si ca ai situatia sub necesitate al fricii
control ;
Ø     evita cuvintele care ar putea provoca frica: bat, durere, ranire, scobire. Metodele de tratament de necesitate
Fi onest cu copilul, foloseste eufemisme care au sen mai linistitor :
bagheta, indepartare ; cuprind:
Ø     sa nu incerci sa mituiesti copilul sau sa incerci sa-l cumintesti facandu-l • metodele fizice de constrangere;
de ras; • anestezia generala.
Ø     admira-l si lauda-l ori de cate ori ai ocazia. Aceasta se face ca el sa se
straduiasca sa repete gestul pentru care a fost laudat;
Ø     comenzile scurte si concise (ex: deschide gura!) sunt preferate
intrebarilor (ex: nu vrei sa deschizi gura?) sau sugestiilor (ex: hai sa
vedem ce ai in gura);
Ø     practicianul trebuie tot timpul sa-si pastreze controlul.
 Metodele fizice de constrangere
Metodele fizice de constrangere sunt eficiente si sunt recomandate doar dupa ce s-au epuizat toate
metodele de convingere.
Metodele de constrangere fizica cuprind:
folosirea degetarului metalic pentru a mentine deschisa gura. Trebuie cerut acordul parintilor
pentru folosirea sa;
imobilizarea copilului mic in bratele apartinatorului.
Aceasta metoda are ca scop:
reducerea sau eliminarea miscarilor copilului in timpul interventiei;
protectia pacientului si a practicianului de traumatisme fizice (cu instrumentarul, muscare);
usurarea actului medical dentar si imbunatatirea calitatii lui.

Aceasta metoda este indicata:

 la pacienti mici care nu coopereaza si care au nevoie urgenta de tratament;
 la handicapatii fizic si mental care au probleme dentare.
 Etapa de dupa tratament este de asemenea o faza foarte

importanta in relatia practician-copil-parinti, ea permitand
parintilor sa-si regaseasca rolul fata de copil; acesta va fi mandru
de ce i s-a facut si de atitudinea de care a dat dovada. O
apreciere sincera pentru copilul dumneavoastra valoreaza mai
mult decat orice promisiune pentru un cadou. Faceti din lupta
impotriva cariilor “o aventura extraordinara” si spuneti-i
intotdeauna de ce trebuie sa fie un “invingator”.
 De asemenea practicianul va sublinia efortul facut de copil, fara
a insista asupra eventualelor mici dificultati intampinate si care vor
ramane un “secret” intre pacient si medic.
 Este momentul in care medicul isi va consacra timpul pentru
evidentierea rezultatelor, explicarea manoperelor efectuate,
precum si periodicitatea vizitelor ulterioare.
 In ceea ce priveste relatia medic-pacient nu se dau retete, este
insa cert ca pedodontul trebuie sa stapaneasca cu abilitate
aspectul de impact psihologic cu tratamentul dentar, in vederea
obtinerii unei eficiente profesionale maxime.
  Pentru ca medicul sa prezinte “o garantie” in fata
copilului, el trebuie:
 “sa cunoasca ceea ce va face”;
 “sa explice ceea ce va face”;
 “sa faca ceea ce a spus”;
 “ceea ce a facut sa se vada”.
 Medicina dentara este constituita din actiuni
invazive, incepand cu radiografiile si continuand cu
orice manevra terapeutica dentara; invazia nu este
numai fizica dar si a mediului personal al copilului,
ceea ce il infricoseaza. Este nevoie de putere de
convingere pentru a invinge acest aspect al fricii si
de a castiga increderea si cooperarea copilului.
  INCERCAREA DE COMUNICARE CU PACIENTII
COPII NECOOPERANTI
 In general manifestarile de anxietate sunt datorate unei
Parkin arata ca experiente anterioare neplacute conferite de medicul dentist dar
managementul si de catre parinti, rude si prieteni.
comportamentului medicul  In mod sigur cel mai sigur mod de a controla anxietatea
este de realiza programe de preventie astfel incat copilul sa nu
dentist trebuie sa fie necesite nici un fel de tratament. Copii nu sunt niste mici
focalizat pe trei directii adulti, ei sunt vulnerabili si speriati de noul mediu in care se
importante: afla astfel incat timpul acordat lor este foarte important.
• Copilul Privind realistic asupra acestei probleme este imposibil de a
obtine un standard perfect al comportamentului copilului intr-
• Cabinetul
un cabinet de medicina dentara.
• Manoperele  Ar fi ideal ca pe scaunul nostru sa se afle un copil
terapeutice cuminte, cooperant, care sa deschida gura mare si sa putem
• Copilul realiza astfel o examinare foarte buna. De asemenea sa aiba o
gura uscata, sa nu planga, sa nu se comenteze gusturile
neplacute si senzatiile de disconfort date de ace, freze si altele,
sa nu ceara intreruperi ale tratamentului. Din pacate aceste
lucruri sunt imposibil de obtinut de la pacientii nostri.
 Cabinetul
Sala de asteptare trebuie sa aiba un colt special amenajat pentru copii
care sa aiba scaune atragatoare, reviste pentru copii si chiar multe jucarii  Pregatirea dinaintea programarii.
dar care nu pot fi luate acasa. Multi psihologi recomanda calutul
balansoar si ideea ca trebuie evitate asteptarile indelungate mai mult de  Prima programarea trebuie planificata cu grija. Este
10 minute.
important ca ora de vizita sa nu coincida cu perioada
cand el este obosit sau cu aceea in care el de obicei
La sosirea copilului asistenta trebuie sa ii spuna pe nume, sa le doarme. Cel mai bine se conduce tratamentul
recomande sa se faca comozi si sa ii sugereze mamei sa intrebe copilul
daca trebuie sa mearga la toaleta.
dimineata, in general vizita nu trebuie sa fie mai lunga
O intrebare care este pusa deseori este aceea daca parintele trebuie sa de 20 de minute pentru copii in varsta de 2 ani sau 30-
insoteasca copilul in cabinetul stomatologic sau nu. 45 de minute pentru copii mai mari de 5 ani. Unii
Astfel, parerile sunt impartite, unii practicieni sustin ideea ca parintele
distrage atentia copilului dar in general sunt multe avantaje.
medici prefera ca prima vizita sa fie chiar mai scurta.
In general pentru copii prescolari prezenta parintilor este benefica Mama trebuie sa dea informatii privind aceasta vizita la
conferindu-le acestora mai multa incredere si in acelasi timp conferind medicul dentist care sa sune de felul „Mergem sa
date despre anamneza.
In cele mai multe cazuri pe masura ce copilul este mai mare prezenta
cunoastem un om dragut care sa vada cat de bine iti
parintilor devine inutila si uneori poate crea chiar disconfort medicului si speli tu dintii”, fara a da alte explicatii care nu sunt
pacientului. motivate de moment.
Dificile sunt mai ales sedintele in care ambii parinti, mama si bunica sau
parintele unui adolescent insista sa fie prezent in cabinet ducand astfel la
o proasta comunicare intre medic si pacient.

Stabilirea comunicarii dintre medic si
pacientul copil
Dupa ce copilul intra in cabinetul stomatologic
trebuie sa i se acorde cateva minute pentru a se
familiariza cu mediul, echipamentul, doctorul si
asistenta.
O diferenta majora intre tratamentul la copii si cel
la adulti asa cum sustine si Ralph. E. McDonalds
in 2000 este tipul de relatie care se stabileste.
Copilul se va uita in ochii medicului si ii va
urmari miscarile. Important pentru a stabili
comunicarea cu acestia este tonul vocii si
limbajul trupului.
Copilul va aprecia daca medicul ii va stii numele
mic, daca i se va adresa corespunzator ca de la
egal la egal si nu va fi prea repezit
 Dupa ce pacientul se va aseza confortabil in scaunul
stomatologic i se vor prezenta copilului scuipatoarea,
sprayul cu aer si apa, lumina. Pe cat posibil trebuie
sa evitam expresia „ultima data cand am fost la
stomatologi nu a vrut sa deschida gura” deoarece la
auzul acesteia pot aborda o atitudine similara.
 Medicul trebuie sa treaca la etapa de examinare
blanda incercand sa arate o atitudine plina de
afectiune si nu un comportament care sa denote
suparare sau nerabdare si sa vorbeasca cat mai mult
cu pacientul copil. Acesta trebuie sa laude
comportamentul bun al copilului si sa incerce sa
actioneze repede si eficient. Daca este posibil intr-o
prima sedinta practicianul trebuie sa adopte procedee
simple cum ar fi periajul profesional al dintilor cu o
pasta cu gust placut facandu-l astfel sa se
obisnuiasca cu zgomotul aparatului dentar.
Este de semnalat faptul ca atunci cand copilul da semne de nerabdare sau
de oboseala medicul trebuie sa incheie sedinta de tratament cat mai
repede posibil.

Copiii foarte mici trebuie tratati in apropierea mamei de cele mai multe

ori, lasand-o pe aceasta sa il tina pe genunchi in timpul tratamentului.
Trebuie incercat a se castiga atentia si interesul copilului incercand sa
remarcam unele aspecte legate de tinuta acestuia sau de jucarii pe care sa
le laudam.
Intr-un mod foarte delicat sa incercam sa ii atingem bratul astfel incat sa
nu parem grabiti sa ii examinam dintii.
Il vom ruga de cele mai multe ori sa ne ajute tinand un rulou sau o
oglinda dentara in mana si sa deschida gura privind de la o distanta de
aproximativ un metru.
Ne vom apropia treptat si ii vom spune ca este intuneric in gura lui.
Pentru reducerea fricii in stomatologia pediatrica este foarte
importanta relatia medic stomatolog-pacientul copil-
familie,cunoscuta sub numele
„triunghiul tratamentului pedodontic”(Geral
d Z. Wright),unde copilul este centrul atentiei.

Pentru că este mult mai ușor să previi decât să tratezi, este

vital sa se respecte principiul acestui triunghi.
 Va multumesc!