COMPORTAMENTUL

AGRESIV
 Definiţii şi măsurare

- un comportament care determină vătămarea unei

persoane sau distrugerea unui bun al ei.

- un comportament desfăşurat cu intenţia de a face

rău altuia din aceeaşi specie.

- un comportament care presupune a face rău

altora.
• comportamentului agresiv a fost operaţionalizat astfel:

- a lovi o păpuşă de plastic (în experimentele lui Bandura).

- a apăsa un buton prin intermediul căruia se aplică un şoc

electric cuiva (Arnold Buss în 1961).
- aprecierea cu ajutorul unei scale a nivelului agresivităţii
cuiva.
- exprimarea de către subiect a intenţiei de a folosi violenţa
în cadrul experimentului.
 2. Teorii asupra comportamentului agresiv

• Explicaţiile privind comportamentul agresiv fac parte din

două mari clase: - biologică
- socială

A. Explicații biologice

• Teoriile biologice – potențialul ereditar în explicarea

agresivității.
• Agresivitatea este un instinct - un pattern predeterminat de
răspunsuri, controlate genetic.
 Abordarea psihanalitică

• S. Freud a dezvoltat o concepţie bizară despre conduita

umană, având la bază două instincte fundamentale:

- instinctul vieţii, Eros

- instinctul morţii, Thanatos

• Ca medic, Freud a cercetat procesul lent de degradare a

organismului uman odată cu trecerea anilor.
• El a postulat că acest proces este dirijat de o forţă psihică,
de instinctul morţii, îndreptat spre auto-distrugere.

• În anumite condiţii, acest instinct determină

comportamente îndreptate spre distrugerea altora, deci
comportamente agresive.

• Agresivitatea apare în mod natural, din tensiunile

fiziologice şi trebuie să se manifeste pentru ca individul să
se detensioneze.
 Teoria etologică

• Etologii au evidenţiat aspectele pozitive, funcţionale ale

agresivităţii.

• Instinctul agresiv se află la baza unor funcţii vitale:

- protejarea teritoriului împotriva invaziilor,

- apărarea progeniturilor
- competiţia sexuală în care se aleg cele mai
puternice exemplare pentru reproducere.
• Konrad Lorenz - manifestarea instinctului agresiv la om
este defectuoasă.

• În multe culturi, normele sociale reprimă orice formă de

agresiune.
 Sociobiologia

• Agresivitatea, altruismul şi alte comportamente sociale au

funcţia de a facilita supravieţuirea genelor individului.

• Agresivitatea este adaptativă pentru că îl ajută pe individ

să trăiască cel puţin până la vârsta când poate procrea.

• Agresivitatea facilitează accesul la resurse, iar sănătatea şi

capacitatea de reproducere a individului depind de acestea.
B. Explicații sociale
• pun accentul pe procesul de învăţare şi pe anumiţi factori din
contextul social legaţi de agresivitate.

FRUSTRARE şi AGRESIVITATE

• Teoria a fost propusă în 1939 de un grup de psihologi de la

Yale University (Dollard, Doob, Miller, Mowrer şi Sears).

• ORICE FRUSTRARE DUCE LA AGRESIUNE ŞI

ORICE COMPORTAMENT AGRESIV ARE LA BAZĂ
O FRUSTRARE.
• S-au găsit și critici care să observe că frustrarea NU duce
întotdeauna la agresiune!

• Există şi alte reacţii posibile: apatia, strigătul de

neputinţă etc.

• Frustrarea nu este prezentă ca factor cauzal în toate cazurile

de agresiune: de exemplu: un asasin plătit nu a fost în nici
un fel frustrat de victimă.
 TEORIA INDICE - EXCITAŢIE
Leonard Berkowitz

• a introdus o verigă intermediară: condiţiile de mediu

adecvate pentru agresiune

• Frustrarea nu evocă imediat agresivitate, ci generează în

individ o stare de excitaţie (activare) emoţională:
FURIA.

• Aceasta produce la rândul ei o stare de pregătire

(readiness) pentru comportamentul agresiv.
• Comportamentul agresiv va fi efectuat numai dacă în
contextul social respectiv există stimuli cu o conotaţie
agresivă - indici asociaţi cu furia.

• Potrivit lui Berkowitz, un act agresiv are două surse:

1. starea de excitare emoţională (furia)

2. indicii din situaţie

• Experimentul - efectul armelor (weapons effect).

• Potrivit lui Berkowitz, anumite obiecte ajung, prin învăţare

socială, să fie asociate cu agresiunea; ele capătă o valoare
de indici de agresivitate.
 TEORIA TRANSFERULUI EXCITAŢIEI
Dolf Zillmann

• Indivizii pot transfera excitaţia (activarea) fiziologică

reziduală produsă de o sursă, atribuind-o unei alte surse de
excitaţie.

• Excitaţia rămasă dintr-o situaţie trecută poate fi adăugată

excitaţiei produse într-o nouă situaţie.
• Transferul excitaţiei reziduale la o nouă situaţie creşte
agresivitatea numai când comportamentul agresiv este
răspunsul dominant în noua situaţie.

• Contribuţia excitaţiei anterioare la intensificarea

comportamentului agresiv depinde de felul în care
individul interpretează excitaţia.

• Atribuirea cauzalității activării fie unui stimul cu înţeles

agresiv, fie unui stimul neutru - numai în primul caz
transferul excitaţiei reziduale va intensifica agresiunea.
• Experiment - subiecţii (studenţi) au fost provocaţi de un
complice şi mai târziu au avut posibilitatea să-i aplice
şocuri electrice.
Grupul I: Provocare - Relaxare - Exerciţiu - Reacţie
Grupul II: Provocare - Exerciţiu - Relaxare – Reacţie

• Zillmann şi colegii săi au arătat că dacă situaţia conţine

factori ce-l determină pe subiect să atribuie corect excitaţia
unei surse, transferul nu mai are loc.
• Un astfel de factor este timpul
 TEORIA ÎNVĂŢĂRII SOCIALE
Albert Bandura
https://www.youtube.com/watch?v=YclZBhn40hU
• Comportamentul social nu este înnăscut, ci învăţat de la
modele adecvate.

• Accentul cade pe experienţele de învăţare ale individului,

care pot fi directe sau indirecte (vicariante).

• Prin socializare, copilul învaţă comportamentul agresiv

întrucât este recompensat direct ori observă că ceilalţi sunt
recompensaţi pentru conduite agresive.
Potrivit lui Bandura, comportamentul agresiv al unei persoane
într-o situaţie specifică depinde de:
• experienţele trecute ale persoanei asupra acţiunilor
violente, incluzând propriile conduite agresive şi cele
observate la alţii;
• gradul de succes al comportamentelor agresive efectuate
ori observate la alţii;
• probabilitatea actuală ca agresivitatea să fie recompensată
sau pedepsită;
• factorii cognitivi, sociali şi de mediu din situaţie.
3. Factori personali ai agresivităţii

 PERSONALITATEA - Este foarte simplu să explicăm

conduita agresivă prin personalitatea agresivă.

• Cercetările din ultimii 25 de ani au atestat existenţa a două

tipuri fundamentale de personalitate, tipul A şi tipul B.

• Persoanele din prima categorie sunt foarte active şi extrem

de dispuse să intre în competiţie cu alţii.
• Se pot arăta adesea agresive cu cei cu care intră în
competiţie cu ele.

• Indivizii de tip A preferă să lucreze singuri când sunt

stresaţi, pentru a evita conflictul cu ceilalţi.
 GENUL – reprezintă o sursă importantă de diferenţe de
agresivitate între indivizi.
• În cursul procesului de socializare, băieţii sunt încurajaţi
pe căi directe ori subtile să se arate agresivi, în vreme ce
fetele sunt constant descurajate.
• Mărimea diferenţei de agresivitate dintre cele două sexe
variază în funcţie de tipul de agresivitate: BĂRBAŢII
manifestă incomparabil MAI MULTĂ VIOLENŢĂ
FIZICĂ şi au atitudini mai agresive; FEMEILE sunt la fel
de dispuse ca şi bărbaţii să folosească un ATAC VERBAL
într-un context similar.
4. Factori situaţionali

Zgomotul
Căldura
• Agresivitatea creşte pe măsură ce creşte temperatura

Aglomeraţia
• Studiile corelaţionale demonstrează o relaţie directă între
agresivitate şi densitate.
• S-a arătat că în condiţii de aglomeraţie, un factor crucial îl
constituie percepţia subiectivă - aglomeraţia poate fi cu
totul neplăcută (în tramvai, la o oră de vârf) sau deosebit de
plăcută (la discotecă).

• Când aglomeraţia blochează îndeplinirea planurilor

persoanei, tendinţele agresive se accentuează.
Bibliografie

https://www.psih.uaic.ro/wp-content/uploads/cercetare/publicatii/cursuri/boncu_s_curs
_psih_soc/Curs30.pdf

Sălăvăstru, D. (2004). Psihologia Educației, pp. 257-279, Ed. Polirom, Iași.

Cosmovici, A., Iacob, L. (1999). Psihologie Școlară, Ed. Polirom, Iași.