COMUNICAREA

ȘI
PEDEPSELE
Plan:

1. Definirea conceptului de comunicare , comunicare parinte-

copil;
2.Comunicarea eficintă ;
3. Identificarea barierelor în comunicare, greșelile părinților în
comunicarea cu copii;
4.Dezvoltarea abilităților de comunicare eficientă a parinților în
relația lor cu copii.
5. Sunt necesare pedepsele ?
6. Ce este pedeapsa si cum poate fi ea eficienta / constructiva;
7. Pedeapsa si recompensa;
 Ce este
comunicarea ?
 Comunicarea  reprezintă schimbul de mesaje între cel puţin
două persoane, din care una emite (exprimă) o informaţie şi
cealaltă o recepţionează (înţelege), cu condiţia ca partenerii să
cunoască codul (să cunoască aceeaşi limbă). 

Comunicarea interpersonală este un instrument de care avem

nevoie zi de zi, în fiecare secundă transmitem și primim mesaje
– comunicăm.
 Forme ale comunicării
•comunicare intrapersonală (comunicare cu sinele);

•comunicare interpersonală (cu alții) ;

•comunicare de masă (cu adresabilitate generală);

•directă (față în față);

•indirectă (mediată);

•verbală;

•nonverbală;

•paraverbală .
 COMUNICARE VERBALĂ

Aceasta forma de comunicare este puternic

dezvoltată la om, vorbirea fiind actul prin care informația
este emisă prin intermediul codurilor lingvistice.
 COMUNICARE NON – VERBALA
Gestica - mişcarea mâinilor, bătutul din picior, privitul repetat la ceas, aranjarea ritmică a
părului etc. Gesturile pot fi: obişnuite (ex: ridicarea degetelor de către elevi când vor să
răspundă,  ridicarea mâinii când vrei să opreşti un taxi, gestul de “la revedere”, etc); gesturi
simbolice (ex: gesturile folosite în interiorul unor grupuri şi a căror semnificaţie este
cunoscută numai de acestea);

Postură -poziţia corpului: poziţie relaxată, deschisă, ocupând tot spaţiul în care stăm-
încredere în propria persoană; utilizarea numai a unui colt de scaun, mâinile strânse la piept şi
cu picioarele încrucişate – închidere, teamă, neîncredere în propria persoană;

Atitudinea – relaxată, gravă, serioasă, închisă, respingătoare, deschisă, ezitantă etc.;

Vestimentaţia - culorile, accesoriile, modelul hainelor, lungimea sunt toţi atâţia indicatori ai
sistemelor personale de valori: stil extravagant, clasic sau sport.
COMUNICAREA PARAVERBALĂ

•Însoțește și colorează comunicarea verbală.

Dintre factorii paraverbali ai comunicării, menționăm:

•tonalitate;
•ritm ;
•Intonație ;
•volumul vocii.
 Comunicarea se poate realiza:
•Comunicare verbală, prin limbaj verbal;

•Comunicare nonverbală, realizată prin mimică,

pantomimică, gestică;

•Comunicare vizuală realizată prin reclame, sigle sau prin

mijloacele artei plastice;

•Comunicare prin simboluri, folosindu-se formule sau

semne.
Prin comunicare:

individul se umanizează;
îşi formează şi dezvoltă personalitatea;
se asigură transmiterea experienţei sociale;
permite influenţarea educativ – formativă a
individului.

În lipsa comunicării:

individul rămâne la nivelul dezvoltării biologice;

rămâne izolat, inapt pentru interacţiunea socială;
este privat de capacitatea de integrare în
colectivitate.
În toate societăţile au existat şi vor exista legături între părinţi
şi copii.

Relaţiile între părinţi şi copii presupun un mecanism deosebit,

care are la bază comunicarea, prin care se realizează un model,
un pattern de conduită.

Buna comunicare dintre părinte şi copil reprezintă elementul

cheie ce creşte respectul de sine al copilului  şi, totodată, ajută
la construirea unei relaţii armonioase copil – părinte și la
dezvoltarea unei personalități echilibrate și puternice a
copilului.

N.B. Materialul de faţă va fi un instrument educativ pentru părinţii care au copii cu situații
speciale, scopul principal fiind acela de a sprijini părinţii în comunicarea cu copilul lor prin
oferirea celor mai eficiente sfaturi şi ilustrarea unor exemple practice sau situaţii de comunicare
eficientă.
A fi părinte nu este deloc uşor. Aceasta implică:

•multe griji;
•responsabilităţi;
•timp;
•înţelegere.

A avea grijă de o persoană cu o situație specială

înseamnă mai mult decât atât. Înseamnă:

•o luptă cu comportamentul lor specific situației;

•o luptă continuă cu prejudecăţile celor din jur;
•o luptă cu tine însuţi, cu lumea.
• Totuși se spune des că una dintre problemele majore ale
relațiilor de muncă, de cuplu sau de familie, între copii –
părinți este comunicarea!

• Cum de mesajele noastre ajung să transmită altceva decât

intențiile pe care le-am avut?

• Răspunsul stă și în modul în care comunicăm!

• Ambalarea nefericită a mesajului nostru ne poate duce spre

eșecul comunicațional,indiferent cât de bune ar fi intențiile
noastre!
 SITUAȚIE

Intri în casă și îi vezi pe cei doi copii ai tăi Ionel și

Mărioara certînduse , fără sa gîndești ce sa întîmplat sau să îi
întrebi despre ce se petrece le spui că sunt pedepsiți și nu au
voie sa iasă astăzi din casă.

Copii se certau pentru ca au avut o intelegere sa stea

fiecare la calculator cite o ora si Ionel nu a vrut sa respecte
aceasta înțelegere , cum crezi ca a fost recepționat mesajul tau
de către Ionel , dar de Mărioara?
 Comunicare neeficientă

Comunicare eficientă
COMUNICAREA
EFICIENTĂ
 COMUNICARE EFICIENTĂ
are următoarele caracteristici (C. Nedelcea , P. Dumitru,
1999):
• porneşte de la datele realităţii concrete ;

• congruenţa dintre mesaje verbale şi nonverbale ;

• acordarea feedback-ului reciproc ;

• facilitarea conştientizării de sine;

• adaptarea creativă a persoanei.

COMUNICARE
EFICIENTĂ

CUM ? CE?

CINE?
CÂND?
UNDE?
FORME DE COMUNICAE
EFICIENTĂ:

1. Comunicarea nonviolentă;

2. Comunicarea asertivă.
Comunicarea și educarea nonviolentă are consecinţe

•
Teoretic, există 3 moduri principale prin care oamenii comunică:
pasiv, agresiv sau asertiv.
În cadrul fiecărei discuții, interlocutorii ocupă, inconștient, unul
dintre roluri.
1.În cazul comunicării pasive, cel care transmite mesajul are o doză
mai mare de complianță față de partenerul de comunicare. Pentru el,
este importantă aprobarea celuilalt și evitarea conflictelor.
2.În cazul comunicării agresive, comunicatorul nu renunță nici în
ruptul capului la ideile sale.  Este adesea genul de persoană care
vrea ca nevoile sale să fie satisfăcute primele, chiar cu prețul
sacrificării nevoilor celor din jur.
3.Cel din urmă mod de comunicare reprezintă calea de mijloc dintre
cele două metode prezentate mai sus. A asculta activ, a trata cu
respect persoana din fața ta, a-ți expune punctul de vedere cu
încredere, a-ți susține cauza cu argumente, a renunța la idei care s-au
dovedit nepotrivite reprezintă doar câteva dintre caracteristicile
unui comunicator asertiv.
 Ce face comunicatorul asertiv?
•Își exprimă nevoile și dorințele într-o manieră respectuoasă și potrivită contextului.

•Nu se teme să folosească pronumele ”Eu”: ”Eu vreau ca proiectul acesta să fie gata până
vineri” în loc de ”Avem nevoie de proiect până vineri”.

•Poate asculta în mod interesat și activ, fără a-l întrerupe pe cel din fața sa.

•Are o voce calmă, clară, nu simte nevoia să ridice tonul pentru a se face înțeles ori ascultat.

•Are o poziție corporală deschisă, relaxată, creând o armonie între mesajele sale verbale și
cele non-verbale.

•Nu se teme de contactul vizual și se simte în control atunci când se exprimă în fața unui
public, fie el și larg.

•Se simte conectat la ceilalți, fiind mai degrabă adeptul dialogului decât al monologurilor.

•Își apără drepturile și poziția, refuzând să fie manipulat de ceilalți.

•Se simte responsabil pentru propriile decizii și pentru propria fericire.

 BARIERELE COMUNICĂRII

Bariera este un obstacol în calea realizarii unei comunicări eficiente. Acestea pot produce
efecte nedorite sau genera chiar blocaje în comunicare.

Bariere cu efecte negative directe în comunicarea eficientă:

•Moralizarea (" ar trebui...","ar fi cea mai mare greşeală din partea ta să...”);
•Critica (evaluarea negativă a atitudinilor sau acţiunilor altor persoane);
•A da ordine (a ordona altei persoane ceea ce vrei tu să facă);
•Etichetarea (folosirea etichetelor în caracterizarea altei persoane);
•Lauda evaluativă (a evalua în termini generali o altă persoană, acţiunile sau atitudinile ei);
•Folosirea excesivă sau nepotrivită a întrebărilor (se ştie că de cele mai multe ori
întrebările închise sunt bariere în comunicare);
•Oferirea de sfaturi (a oferi soluţii problemelor celorlalte persoane);
•Argumentarea logică impusă (încercarea de a convinge cealaltă persoană prin
argumentare logică fără a ţine seama de factorii emoţionali implicaţi);
 Barierele care stau în faţa oricărei
comunicări cu copii dificili :

• dificultăţi de atenţie, de concentrare, tulburări de

comportament, etc. ;
• tulburările de limbaj;
• marginalizarea, sau se crede persecutat ;
• problemele sociale;
• carenţe afective;
• adulţii nu cunosc modul în care pot comunica, neştiind să
ajungă la sufletul copiilor.
 Periodizarea dezvoltării psihice propusă de Lev
Vîgotski:
L. Vîgotski a elaborat următoarea schemă de periodizare:
Criza de la momentul naşterii
Vârsta prunciei (2 luni –1 an)
Criza de la un an
Copilăria precoce ( 1 –3 ani)
Criza de la 3 ani
Copilăria preşcolară ( 3 –7 ani)
Criza de la 7 ani
Vârsta şcolară (8 –12 ani)
Criza de la 13 ani
Vârsta pubertăţii (14 –18 ani)
Criza la 17 ani.
Erik Erikson vede în fiecare stadiu o componenta pozitiva si una
negativa:
primul an de viata: se bazeaza pe conflictul încredere (datorata
satisfactiei si confortului) - neîncredere (data de îngrijirea
inconstanta, neadecvata);
1-3 ani: autonomie (sustinere emotionala, este stimulata
emanciparea) - îndoiala ( simtul rusinii, îngradirea emanciparii
lui);
4-5 ani: initiativa (se observa în jocuri, succesul unei initiative
atrage altele noi) - vinovatie (insuccesul unie initiative atrage un
sentiment de culpabilitate);
6-11 ani: sârguinta (acomodare la regulile din scoala) -
inferiorizare (din cauza discordantelor pe care le simte între
capacitatile lui si cerintele scolii se simte vinovat)
12-18 ani: constientizarea identitatii (rolurile sociale sunt
convergente sporind încrederea în sine) - confuzie de roluri (rolurile
de fiu, elev, coleg, prieten sunt discordante ducând la neîncredere în
sine);

începutul vârstei mature: intimitate (întemeierea unei familii) -

izolare (esec în aceasta initiativa);

vârsta adulta mijlocie: altruism (ajutarea celuilalt) - egoism

(orientare spre propria persoana);

batrânetea:
batrânetea realizare (împlinirea) - disperare (înfaptuirea a putine
lucruri din cele dorite)
 Copilaria: începe odata cu
nasterea
• Experienta afectiva joaca un rol esential: copilul are nevoie de
sustinere afectiva, trebuie îngrijit cu dragoste, trebuie sa i se
acorde atentie; forma principala de învatare este imitatia.

• Jocul: principala forma de activitate care stimuleaza coordonarea,

echilibrul, dinamismul, evaluarea spatialitatii; initial copiii se
joaca unii lânga altii, apoi unii cu altii.

• Pe la 8 ani apare constiinta de sine, permisivitatea parintilor

dezvolta la copil încrederea în sine, excesiva lor autoritate
determina aparitia sentimentului de inferioritate, teama, nefericire
 Pubertatea:
• cresterea rapida poate provoca dezechilibru afectiv,
tulburare comportamentala, dispozitii variabile,
nonconformism, criza de originalitate datorata efortului
de individualizare;

• apare conflictul dintre rol (ansamblul asteptarilor pe care

le au ceilalti) si status (pozitia sociala în virtutea careia
se pretinde din partea celorlalti un anumit
comportament);

• activitatea de baza – comunicarea cu semenii;

• Prima dragoste, cele mai mari suferinte din dragoste.
 Adolescenta:
• pe plan afectiv sunt posibile accente pasionale;

• explozie a fanteziei;

• dezvoltarea memoriei;

• diversificarea inteligentei;

• apar interesele orientate spre moralitate; momente de

revolta si chiar sanctionare pe plan moral a celor care încalca
normele;

• orientarea profesionala.
Ce greşim când comunicăm?

•Umilirea
•Neatenţia
Ameninţarea
•Critica • Învinuirea
•Etichetarea •Ironia
•
Nemultumirea
•Ridicarea vocii
 AMENINȚARE
Exemple:

„Dacă nu vii acasă cu rezultate bune ai încurcat-o!”

Ce gândeşte copilul?

 „Părintele acesta al meu e periculos!”

„Cu el nu e de glumit!”
„Ar trebui să am grijă de acum încolo! ”

Consecinţă:

•Principala preocupare a copilului va fi să nu greşească ;

•Nu va avea curajul să facă ceva decăt dacă rezultatul este pozitiv;
•Aşa apar frica, minciuna, întoleranţa, etc.

Atitudine: Ameninţare
 CONTRAZICERE
Exemple:
Fetiţa:- ”Sunt urâtă!” ,”Nu mă iubeşte nimeni”
Tatăl:-„Nu e adevărat! „Nu spune asta!”, ”Nu fii supărată”

Ce gândeşte copilul?
„Nu are rost să mai vorbesc cu tatăl despre problema mea pentru că nu
îi place ce zic eu.”
„Crede că dacă îmi spune să nu fiu supărată, mă simt mai bine?”

Consecinţă:
•Părintele îi întăreşte convingerea deja formată;
•Copilul simte că părintele nu îl înţelege şi nu e capabil să-i asculte
problemele;
•Aşa se poate naşte lipsa de încredere în competenţa părintelui.

Atitudine:
Contrazicerea şi minimalizarea problemei
 CRITICA
Exemple:
„Nu ţi-am zis să te uiţi pe unde calci?”,
„de câte ori trebuie să-ţi spun că nu e voie acolo?”,
„De ce ai făcut asta?”
Ce gândeşte copilul?
„Iar îmi ţine morală! Mai aştept un pic să se calmeze.”
Consecinţă:
•Va scădea receptivitatea copilului la părerile emise de părinte;
•Aşa se poate naşte indiferenţa
Atitudine: Critică
 INDIFERENŢA
Exemple:
Copilul: ”Tati! Tati! Am învăţat să-l scriu pe ‚M’ ”
Tatăl: „Du-te din faţa televizorului”

Ce gândeşte copilul?
„Televizorul e mai important decât mine!”
”Cum să fac să îi atrag atenţia asupra mea? ”

Consecinţă:
•Copilul va încerca să atragă atenţia asupra sa cu orice preţ,
chiar şi prin fapte negative (furt, chiul, înjurături, bătăi,
fumat, consum de droguri etc.)

Atitudine: Indiferenţa
 ETICHETAREA
Exemple:
„Eşti o urâtă!”; „Eşti o proastă!”;„Eşti un bleg!”;„Eşti un idiot!”
Ce gândeşte copilul?
„Adulţii ştiu mai multe decât copiii.”
Consecinţă:
•Dacă afirmaţiile se repetă frecvent, atunci copiii toată viaţa vor fi
urmăriţi de această idee;
•În subconştientul lor ei vor fi convinşi că sunt urâţi, proşti, blegi sau
idioţi; de aceea vor încerca de câte ori se va ivi ocazia, să demonstreze
că nu este aşa;
•Apare complexul de inferioritate
Atitudine: Etichetarea
 Povestea iepurasului
Această poveste este despre un iepuraş care dorea să-şi
gătească 8 ouă. Vă rog să ascultaţi povestioara si să meditaţi
putin asupra moralei!
Iepuraşul are de gătit 8 ouă, dar nu are
o tigaie in care să le prăjească. Stă el, se
gândeşte, şi işi aduce aminte că ursul are
o tigaie. Bucuros, pleacă spre bârlogul
ursului ,să-i ceară tigaia cu împrumut!
Mergând… mergând, iepuraşul se
intreabă:
 -Dacă ursul îmi cere în schimbul tigăii
2 ouă? Hm… asta e, îi dau lui 2 ouă, mai
rămân eu cu 6 si asta e, mi-ajung 6!
Merge el ce merge, si se întreabă din
nou:
-Dar dacă îmi cere 4 ouă? Asta nu-i bine
deloc! Dar ce să fac, ursul e singurul din
pădure care îmi poate împrumuta tigaia!
Apoi, aşa e în afaceri, câştigul se împarte
jumate-jumate! Fie şi aşa, dacă-mi cere 4
mai rămân si eu cu 4 si îmi ajung şi astea
până la urmă!
 Mai avea puţin până a ajunge la
bârlogul ursului şi-i veni o nouă idee:
-Din ce-l cunosc eu pe urs, acesta va
lua şi pielea de pe mine, în plus, e şi cam
nesimtit, cred ca o să-mi lase doar 2 ouă!
Of… Doamne, şi eu care aveam 8 ouă!
Să rămân doar cu 2 ouă? Delicată
situaţie, dar, asta e! Pâna la urmă decât
să mor de foame, îi dau lui 6 şi eu sunt
mai mic, rămân cu 2 ouă! Aceste ouă o
să-mi ţină de foame astăzi!
 În sfârşit, iepuraşul ajunse în faţa bârlogului!
Căzu din nou pe gânduri, era din ce în ce mai stresat,
pentru că în tot acest timp el s-a gândit să-l împace şi
pe urs şi pe el şi a tras nişte concluzii clare. Dar nu-şi
pusese o singură întrebare:
-Dacă ursul îmi cere toate ouăle? Ce fac? Hm… Asta
ar fi foarte delicat!!!
Se hotărăşte şi bate la uşa ursului, care iese cu un
zâmbet larg şi spune:
-Zi-mi iepuraşule, ce problemă ai, cu ce te pot ajuta?
Iepurasul:
-Măi ursule, stii ceva: NU-MI TREBUIE TIGAIA
TA! Apoi îi întoarce spatele şi pleacă!
 Morala
Etichetarea copiilor,
fără măcar să le ascultam
punctul de vedere, conduce
la un eşec ferm în
comunicare!
 ABILITĂȚI PARENTALE
• Abilitatea părinţilor de a da prioritate satisfacerii nevoilor de bază
ale copilului;
• Abilitatea de a oferi copilului experienţe noi, de a-l stimula
cognitiv şi afectiv;
• Abilitatea de a avea o relaţie empatică cu copilul său;
• Abilitatea de a-şi înfrâna propriile dureri şi porniri agresive fără a
le răsfrânge în relaţia cu copilul;
• Capacitatea de a avea aşteptări realiste faţă de copil;
• Capacitatea de a percepe copilul în mod realist;
•  Abilitatea de a răsplăti, valoriza copilul.
 Nevoile de bază ale copilului

• Dragoste şi securitate;
•  Nevoie de experienţe noi, de stimulare;
• Nevoia copilului de a fi apreciat şi de a-i fi recunoscute
capacităţile;
•  Nevoia de responsabilităţi;
•  Nevoile de bază, fiziologice ale copilului.
Sfaturi pentru o comunicare eficientă
părinte-copil
Fii disponibil pentru copilul tău
 Arată-i copilului tău că este ascultat

-Când copilul tău îţi vorbeşte opreşte orice altă activitate si

ascultă-l;

-Arată-te interesat de ceea ce spune;

-Ascultă-i punctul de vedere chiar dacă este foarte diferit de al

tău;

-Lasă-l să termine tot ce are de spus înainte de a-i răspunde;

-Repetă ceea ce ai auzit de la el pentru a fi sigur că ai înţeles

corect punctul lui de vedere.(Parafrazarea)
 Răspunde-i în aşa fel încât să te audă
-Copilul se va depărta de tine dacă vei deveni mânios sau
defensiv;

-Exprimă-ţi părerea fără a i-o respinge pe a lui, admiţând ca este

în regulă să te contrazici;

-Rezistă tentaţiei de a crea dispute pe marginea a ceea ce este

corect. În schimb spune-i “ştiu că nu esti de acord cu mine dar
asta este ceea ce cred eu”;

-Concentrează-te pe sentimentele copilului, în timpul

conversaţiei, mai degrabă decat pe ceea ce simţi tu.
Comunicarea este o formă de
interacțiune a părintelui cu copilul.
Forma comunicării eficiente vine să
aducă cu sine o relație armonioasă
copil-părinte.

Dar ce facem cu comunicare eficientă

cînd copii nu ascultă îi pedepsim?
Cum ?
 DISCIPLINARE POZITIVĂ

Disciplina pozitivă nu are legătură cu asprimea, se

referă la modalităţile de stabilire a limitelor într-un mod ferm,
dar plin de dragoste.

Disciplinarea înseamnă învăţarea unor comportamente,

este o bună oportunitate pentru copil pentru a învăţa
comportamente pozitive, responsabile.
Cum folosim disciplina pozitivă la copii?
Stabileşte clar regulile astfel încât copilul să ştie care vor fi consecinţele;

Pedepsele scurte sunt cele mai indicate;

Vorbeşte-i cu respect. Nu-i spune „taci din gură“ şi nu folosi cuvinte care să-l
insulte: „idiotule” sau „nebunule”;

După ce suportă consecinţele negative, arată-i copilului afecţiune

Evită să ţipi;

 Cum putem disciplina pozitiv:

Recompensează comportamentul corect;

Pedepseşte (oferă consecinţe negative) ,pentru comportamentul greşit.

 Pedeapsa
• Dacă este prezentată imediat după un comportament nedorit,
provoacă o descreştere în frecvenţă şi intensitate a acestuia.

• Pedepsele trebuie aplicate cu măsura în disciplinarea copilului.

• Pedepsește întotdeauna comportamnentul copilului, și nu persoana

lui, și ai grijă să specifici exact pentru ce anume este admonestat.

• Nu aplica niciodata o pedeapsă dacă micuțul nu a fost avertizat în

prealabil că nu are voie să facă acel lucru și nu s-a stabilit o regulă în
acest sens.
 Tipuri de pedepse eficiente

•Dezaprobarea - încruntarea sprâncenelor, întoarcerea

spatelui, absenţa zâmbetului, privire rece.
Dacă se folosesc tot timpul, îşi pierd valoarea;
Trebuie ferm aplicată.
•Mustrarea – dacă nu înţelege din semnele
dezaprobatoare;
•Privarea de un obiect / activitate;
•Time – out - la colţ, în altă cameră etc.;
•Repararea greşelilor – copilul va trebui să îşi
răscumpere pedeapsa prin activităţi pozitive;
 Concluzii

•Nici o sancţiune nu se aplică fără cercetarea cauzelor şi a

factorilor conjuncturali, fără a-i explica celui vinovat de
ce a fost pedepsit;

•Nici o abatere nu trebuie să rămână nepedepsită;

•Odată ce decizia de sancţionare a fost luată şi anunţată

copilului, ea trebuie dusă până la capăt!
 Tipuri de pedepse neeficiente

•Pedeapsa fizică – este o formă a dispariţiei

comunicării, este expresia neputinţei de care dă
dovadă adultul în educaţia copilului;
Expresia „Ascultă doar dacă este bătut” dovedeşte o
incapacitate de a comunica eficient;
•Folosirea lui Bau-Bau în disciplinarea copilului;
•Încetarea comunicarii cu el (ignorarea pe o perioadă
lunga de timp );
•Expresii greșite : ”Am sa te duc de acasă”, ”Nu imi
trebuie așa copil” etc.
 Concluzii

• Copiii pedepsiţi des devin încăpăţânaţi şi rigizi. Nu

recunosc că au greşit și că se tem de pedeapsă.

• Pedeapsa duce la scăderea stimei de sine şi a încrederii în

forţele proprii.

• Cu cât sunt pedepsiţi mai mult pentru insucces cu atât

nivelul stimei de sine va scădea mai mult, ceea ce va duce
la alt insucces ş.a.m.d. Este greu de ieşit din acest cerc
vicios dacă părintele nu îşi va schimba atitudinea folosind
mai des recompensele.
 RECOMPENSA

Dacă este oferită imediat după apariţia unui

comportament, duce la o creştere a frecvenţei
comportamentului respectiv.
 Tipuri de recompense
• ALIMENTE – bomboane, prăjituri, fructe, sucuri, meniul preferat;

• DISTINCŢII – jetoane, steluţe, puncte roşii, diplome;

• POSESIA TEMPORARĂ A UNOR OBIECTE - o ţinută pentru

ocazii speciale, o cameră proprie;

• ACTIVITĂŢI STIMULATOARE – excursii, jocuri, vizionarea unor

programe TV, sau a unor filme la cinema, citirea cărţii preferate;

• RECOMPENSE SOCIALE – îmbrăţişări afectuoase, laude, zâmbete, o

simplă privire care să exprime interesul.
 Concluzii
• A folosi recompensa în loc de sancţiune, pentru a stopa o comportare greşită,
înseamnă mituire. O astfel de metodă nu poate rezolva problema.

• Disciplinarea îl învaţă pe copil:

1. responsabilitatea propriului comportament;
2. auto- controlul şi auto-disciplinarea;
3. previne apariţia sau menţinerea problemelor de comportament;
4. este o metodă de învăţare şi nu de pedeapsă!;
5. o disciplinare eficientă începe întotdeauna cu dezvoltarea încrederii în sine a copilului;
Cum încurajăm ca părinţi dezvoltarea încrederii în sine?

•Prin focalizarea pe aspectele pozitive ale copilului. “ Bravo ! Ai reuşit !”;

•Prin aşteptări realiste faţă de copil: “Sunt mândru/ă când …”;

•Prin evitarea comparaţiilor şi a competiţiei dintre copii. “Pentru mine eşti special!”

•Prin încrederea zilnică pe care i-o acordaţi;

•Prin atenţia acordată progreselor făcute de copil şi a aspectelor pozitive ale situaţiei.
“Apreciez modul în care ai rezolvat …” ;

•Când vă adresaţi copilului să faceţi distincţia între comportamentul problematic, specific

pe care acesta să îl schimbe sau să îl înveţe fără să utilizaţi etichete.

De exemplu, în loc să spuneţi: “Eşti rău!” este recomandat să vă adresaţi

comportamentului: “Mă deranjează când arunci mâncarea pe jos. ”
• „Fără iubire nu există încredere şi fără încredere nu poate fi vorba de
educaţie".

• Sunt trei sentimente ce asigură stabilitate copilului şi formarea unei corecte

păreri despre sine:

Simţământul
că
este iubit
Unicitate

Apartenenţă
• În fața altora sunteți ca în fața unei oglinzi. Când zâmbiți, cel din
oglindă zâmbește, când vă încruntați și el se încruntă, entuziasmul
este molipsitor, iar ,,un răspuns blând potolește cearta".

• Când sunteți convinși convingeți, iar când șovăiți semănați

neîncredere.

• A fi părinte înseamnă deopotrivă a da (a-i ajuta pe copii să realizeze

ceea ce vor, pentru că aceştia nu au suficientă forţă şi a le oferi
sprijinul necesar pentru a ajunge acolo unde trebuie să ajungă), a
cere (a porunci şi a impune reguli) şi a ierta.
 Va mulțumesc
pentru răbdare!