,,MOROMEȚII”

Marin Preda
Tema și viziunea despre lume și viață

  Marin Preda este un scriitor complex, opera sa îmbinând viziunea

realistă cu aceea modernistă, prin romanele “Moromeții”, ,”Cel mai
iubit dintre pământeni”, “Delirul”, “Viața ca o pradă”. 

  Romanul "Moromeții" este anunțat de proza scurtă "Întâlnirea din

pământuri“, care apare în 1948; romanul "Moromeții" este primul
roman al scriitorului și este alcătuit din două volume publicate la
distanță de 12 ani.
 Primul volum apare în 1955, iar al doilea în 1967, ambele constituind o
monografie ( adică, un studiu complet pentru o anumită temă) a satului
românesc, din câmpia Dunării, înfățișat în două perioade distincte: primul 
volum prezintă anul 1937, iar volumul al doilea prezintă perioada cuprinsă
între 1938 și 1962, atunci când are loc colectivizarea agriculturii, care duce
la dispariția din istorie a clasei  țăranilor, proprietari de pământ. 

  De la romanul "Ion" al lui Liviu Rebreanu, nu se mai scrisese un roman atât

de puternic despre lumea țărănească, romanul "Moromeții" are o valoare de
excepție, care constă în densitatea epică, în profunzimea psihologică și în
problematica inedită a satului românesc, reprezentat ante și postbelic și
surprins la răscrucea dintre două orânduiri sociale. 
 GENEZA
  Geneza romanului este complexă, acesta fiind bazat pe propria existență a
scriitorului: astfel, satul SILIȘTEA-GUMEȘTI este chiar locul nașterii lui
Marin Preda, sat despre care scriitorul spune că a fost singurul loc în care s-a
simțit "fericit". Ilie Moromete, protagonistul romanului, este  tatăl
autorului,Tudor Călărașu, despre care Marin Preda spune că "putea să stea
ore întregi pe stănoagă și să privească spectacolul lumii"; scriitorul Marin
Preda îl reprezintă pe mezinul familiei, Nicolae; Nilă este chiar fratele lui
Marin Preda, mort în al Doilea Război Mondial; Tita și Ilinca sunt surorile
lui Marin Preda. 
  Romanul "Moromeții" este un roman realist și obiectiv prin următoarele
trăsături: reflectă viața obișnuită (principiul veridicității), perspectiva
narativă este obiectivă, deoarece relatarea se realizează la persoana a III- a,
iar naratorul este omniprezent și omniscient, finalul este închis, iar
conflictele se rezolvă, romanul respectă ordinea cronologică, incipitul
prezintă timpul, spațiul, personajele, iar în centru se află personajele
reprezentative pentru o anumită categorie socială (Ilie Moromete reprezintă
tipul țăranului filosof, meditativ, reflexiv, din literatura română). 
  Viziunea despre lume și viață se conturează în roman, mai
ales, prin perspectiva personajului, Ilie Moromete, asupra vieții și asupra
evenimentelor, acesta fiind personajul-reflector al întâmplărilor prezentate
în primul volum. În cel de-al doilea volum, mezinul familiei, Nicolae, este
acela care devine personaj-reflector al mentalităților comuniste și al lumii
de după război. 
  Titlul romanului: indică faptul că, în centru, se află istoria unei
familii. Substantivul propriu "Moromeții" are mai multe interpretări: în
sens denotativ, substantivul se referă la componenții unei familii; în
sens conotativ, substantivul ilustrează o comunitate (lume)
reprezentativă, în care apar mentalități diferite. Astfel, apare
mentalitatea arhaică a lui Ilie Moromete, care mai este denumit și
"ultimul țăran" și mentalitatea nouă, reprezentată de băieții lui Ilie
Moromete. 
  Tema centrală este reprezentată de dispariția și
destrămarea satului tradițional românesc; mai apar, însă, și tema
timpului, a istoriei, a familiei, dar și criza comunicării dintre
generații. Romanul devine o frescă (=pictură) reprezentativă a
vieții rurale dinaintea și după al Doilea Război Mondial. 
  Tehnici de compoziție: primul volum se bazează pe tehnica
narativă a simetriei. Astfel, cele două propoziții care încadrează
volumul și care pun acțiunea sub semnul timpului. "Timpul avea cu
oamenii o nesfârșită răbdare..." (la începutul primului volum) și
"Timpul nu mai avea răbdare" (este enunțul cu care se sfârșește
primul volum). Al doilea volum are la bază tehnica rezumatului și a
decupajului. 
  Primul volum are trei părți și o acțiune foarte concentrată, care se desfășoară
pe parcursul verii, cu trei ani înainte de izbucnirea celui de-al Doilea Război
Mondial. O mare parte din primul volum prezintă întâmplări petrecute de
sâmbătă seara până duminică după-amiază, la familia țăranului Ilie
Moromete, din satul SILIȘTEA-GUMEȘTI, din Câmpia Dunării. Tot aici
apar scene reprezentative: cina, tăierea salcâmului, adunarea țăranilor din
Poiana lui IOCAN, pentru a discuta politică, încasarea
impozitelor (=FONCIIREA), premilitară (=pregătire militară), serbarea
școlară de la sfâșitul anului pentru Niculae Moromete. 

  Partea a doua se derulează pe parcursul a două săptămâni, începând cu

plecarea lui Achim, cu oile la București. Ultima parte a volumului prezintă un
moment etern din viața satului tradițional românesc, secerișul. 
  Tot de simetrie țin și celelalte două imagini simbolice ale lui Ilie
Moromete: la început, tatăl, Ilie Moromete "rămâne singur în mijlocul
bătăturii", sugerând viitoarea lui singurătate, în final, chipul aceluiași
Ilie Moromete aparține mitului, pentru că "rămăsese doar capul lui de
humă".
  Apar în roman mai multe scene reprezentative pentru tema
destrămării familiei și a satului tradițional românesc, acestea fiind
redate prin mai multe conflicte. 
  Incipitul romanului prezintă întoarcerea de la câmp a lui Ilie Moromete
împreună cu cei trei fii mai mari, autorul construind o scenă memorabilă,
cina. 

  Familia Moromeților este numeroasă, alcătuită din copii proveniți și din

alte căsătorii: Ilie Moromete, tatăl, este cu zece ani mai mare decât soția
lui, Catrina și venise în această căsătorie cu trei băieți: Paraschiv, Nilă și
Achim, cărora li se adăugaseră două fete, Tita (fata Catrinei dintr-o
căsătorie anterioară) și Ilinca. 

  De asemenea, Nicolae, mezinul familiei, este copilul Catrinei și al lui

Ilie Moromete. 
  Moromeții se află la cină în jurul unei mese mici, joase și rotunde, "pe
niște scăunele cât palma", așezați unul lângă altul", "după fire și neam".
Astfel, cei trei frați din prima căsătorie stăteau pe partea exterioară a
camerei, ca și când ar fi fost gata să se ridice de la masă și să plece,
anunțând fuga lor la București; în partea dinspre vatră, aproape de oalele
cu mâncare, stătea Catrina, având lângă ea copiii făcuți cu Moromete.
Autoritatea lui Ilie Moromete este sugerată încă de pe acum, pentru că
"stătea parcă deasupra tuturor", stăpânind cu privirea fiecare membru al
familiei. Chiar de la început, atmosfera din familie este tensionată, pentru
că fiecare membru are nemulțumiri care mocnesc, gata să izbucnească. 
  În roman apar mai multe tipuri de conflicte. 

  Principalul conflict se derulează între Ilie Moromete și soția sa,

Catrina, pentru că aceasta cerea tot mai insistent bucata ei de
pământ, pe care Ilie Moromete o vânduse pe timpul foametei de
după Primul Razboi Mondial. Bărbatul îi promisese, în schimb, că îi
face acte pe casă pentru a nu rămâne pe drumuri și, mai ales, pentru
a nu intra în  conflict cu băieții din prima căsătorie, dar nu se ținuse
de cuvânt. 
  Un alt conflict se derulează între Ilie Moromete și mezinul Nicolae,
care ar fi vrut să meargă la școală și să învețe, dar tatăl său îl trimitea
cu oile, pentru că zicea Ilie Moromete, ironic, "altă treabă n-avem noi
acum? Ne apucăm să studiem?...".

  De asemenea, cei trei băieți din prima căsătorie se află în conflict și

cu Ilie Moromete pentru că acesta nu face nimic: "stătea toată ziua, iar
pe ei îi trimitea la muncă". Băieții îl acuză pe Moromete că nu e în
stare de nimic, pe când alții "ca alde Bălosu știu să câștige bani din
vânzarea produselor". Astfel, Paraschiv, Nilă și Achim  plănuiesc să
fugă la București cu oile "ca să facă bani" și, inițial, chiar îl conving
pe Ilie Moromete. 
  În roman mai există un conflict care se derulează între Ilie Moromete și sora
lui, Guica (Maria); aceasta ar fi vrut ca fratele ei, rămas văduv, să nu se mai
recăsătorească, în felul acesta Guica rămânând să se ocupe de gospodărie și
de cei trei băieți, în casa fratelui ei. Faptul că Moromete se recăsătorește și își
construiește o casă departe de gospodăria inițială, îi aprinde ura împotriva lui,
ură pe care femeia o transmite și celor trei băieți, pe care îi instigă permanent
împotriva tatălui. 
  O altă scenă reprezentativă este tăierea salcâmului, unde, prin detalii
semnificative, care se adună treptat, și prin simboluri, se sugerează primul
semn al destrămării familiei Moromeților, dar și a satului tradițional
românesc. Această scenă are valoare promonitorie, pentru că anunță
destrămarea și dispariția satului românesc și tradițional, care rămâne "parcă
fără apărare": "Acum totul se făcuse mic, grădina, caii, Moromete, chiar și
ciorile se roteau dezorientate, neavând pe ce să se așeze". Salcâmul tăiat
face parte din viața familiei Moromeților, dar și din viața satului       
Siliștea-Gumești, pentru că toată lumea cunoștea acest salcâm. 
  Salcâmul este un simbol, pentru că ilustrează un centru al lumii satului
tradițional sau o axă a aceleiași lumi (este o AXIS MUNDI); de asemenea,
salcâmul simbolizează păstrarea tradițiilor și a credințelor strămoșești, dar și
stabilitatea țăranilor și a satului tradițional. Tăierea salcâmului are loc
duminică, în zori, în timp ce, la cimitir, femeile își plângeau morții. Această
scenă are accente tragice, în liniștea care domnește "Universul rămâne
parcă sărăcit, micșorat și gol", pentru că salcâmul ilustrează o lume care s-a
prăbușit. 
  La sfarșitul primului volum, Ilie Moromote este nevoit sa vândă o parte din
pământ și, devine, parcă un alt om. Drama paternității înșelate combinată cu
drama pământului îl scot din starea de calm în care trăise până în acel
moment, readucându-l brutal în prezent. Acum, la sfârșitul volumului, din
omul contemplativ, ironic, vesel și superior, nu mai rămâsese decât "un chip
de lut ars". 

  Așadar, în centrul primului volum se află figura lui Ilie Moromete și

problema paternității (pater=tată, părinte), a raporturilor lui Moromete cu fiii
săi, dar această problematică reprezintă doar  o deghizare a problemelor
sociale, generale, din acea perioadă. 

  Ca formulă estetică, romanul lui Marin Preda se încadrează în realismul

postbelic (NEOREALISM) și marchează sfârșitul romanului DORIC,
denumire dată de Nicolae Manolescu, romanului tradițional. 
  Perspectiva narativă este obiectivă, prezentând faptele la
persoana a III-a. În plus, perspectiva narativă se completează cu cea a
reflectorilor. Ilie Moromete este personajul reflector în primul volum, iar
Nicolae este personajul reflector în volumul al II-lea; de asemenea, apare
perspectiva INFORMATORILOR, care sunt personaje martori ai
evenimentelor pe care le relatează ulterior altor personaje. De exemplu,
personajul Parizianu, care povestește despre vizita lui Ilie Moromete la
băieți, la București. Efectul acestor procedee îmbinate ar putea fi limitarea
omniscienței (adică autorul nu mai știe chiar totul despre viața
personajelor sale). 
  Viziunea despre lume și viață se conturează în roman, mai
ales, prin perspectiva lui Ilie Moromete asupra vieții și a întâmplărilor
prezentate în primul volum; în volumul al II-lea, Nicolae devine personaj
reflector al mentalității socialiste și comuniste, adică al lumii de după război. 

  În concluzie, romanul "Moromeții" surprinde dramatica iluzie a

protagonistului că viața își poate urma cursul în tiparele ei tradiționale, în
timp ce  istoria modifică relațiile de familie, dar și relațiile din comunitatea
rurală. Romanul se încadrează cu o viziune aparte în tematica rurală,
reprezentativă în literatura interbelică prin romanele lui Liviu
Rebreanu, "Ion", "Pădurea spânzuraților" și "Ciuleandra". 
Caracterizarea personajului principal: Ilie Moromete
Relația dintre două prsonaje: Ilie Moromete-Nicolae
  Ilie Moromete este personajul principal al romanului. El este capul
familiei Moromete, în jurul căreia se desfășoară întreaga acțiune. Acesta
reprezintă țărănimea tradițională din acea perioadă. Nu se oferă date despre
cum arată personajul,  pentru că acest lucru nu are importanță; autorul
precizează doar că personajul "se află între tinerețe și bătrânețe".

  Ilie Moromete este caracterizat în mod direct de autor și de alte personaje,

dar accentul cade pe caracterizarea indirectă, prin fapte, gesturi,
comportament, relația cu alte personaje. 
  Fire autoritară, Ilie Moromete este capul familiei Moromete,  o familie
numeroasă și greu de ținut în frâu. Această autoritate este subliniată încă
de la început prin scena cinei. 

  Moromete stătea parcă "deasupra tuturor", precizează naratorul, Marin

Preda, subliniind autoritatea personajului. Protagonistul simte că ceilalți
nu îl înțeleg și atunci se izolează și se retrage singur în grădină unde
vorbește cu el însuși. 
  Ironia accentuată adresată copiilor, cât și Catrinei, cuvintele deseori
jignitoare, dar și umorul și inteligența îl deosebesc de alte personaje. De
exemplu, citirea ziarelor în poiana lui IOCAN, discuțiile purtate aici au rolul de
a interpreta evenimentele politice ale vremii, iar Ilie Moromete se dovedește
sfătos, pentru că el se află în centrul acestor discuții, alături de prietenul său,
COCOȘILĂ. 

  De asemenea, lui Nicolae, care întârziase la masă, îi spune la un moment dat:

"Te duseși în grădină să te odihnești, că până  acum stătuși". Lui Nilă i se
adresează la fel de sarcastic atunci când acesta îl întreabă de ce taie salcâmul,
iar Moromete îi răspunde "ca să se mire proștii". 
  Semnificativă este altă scenă în care Ilie Moromete dovedește disimulare,
trăsătură esențială a caracterului său. Moromete oferă un adevărat spectacol în
scena în care vrea să-l pedepsească pe JUPUITUL și să nu-i plătească
impozitul (FONCIIREA, adică plata impozitelor). În acest sens,  personajul
joacă o adevărată comedie în fața agenților fiscali care îi stricaseră plăcuta lui
discuție de duminică. Intrând în curte, trece pe lângă cei doi agenți ca și când
aceștia ar fi invizibili. Strigă la Catrina, despre care știa că este plecată la
biserică, strigă și la Paraschiv și el inexistent. Apoi se întoarce brusc către cei
doi agenți și le spune: "N-am!", adică nu are bani. Mai mult, le cere o țigară
și, numai după ce agenții sunt gata să-i ridice lucrurile din casă, Moromete se
hotărăște să scoată banii;  personajul Ilie Moromete amână plata impozitelor,
pentru că acesta nu crede în puterea statului și i se pare că banii sunt irosiți. 
  O altă scenă este aceea a întânirii dintre vecinului lui, Bălosu și Ilie
Moromete; la întrebarea lui Bălosu dacă Moromete  s-a hotărât să-i vândă
salcâmul, acesta se gândește că e posibil să îl vândă, însă îi răspunde
halucinant "Să ții minte că la noapte o să plouă". 

  Idealismul personajului și credința lui într-o lume care ar putea exista fără
bani îi vor fi zdrucinate în viitor. Spre deosebire de personajul Ion al lui
Liviu Rebreanu, pentru Ilie Moromete pământul nu mai este o obsesie, el
dorește atât pământ cât să aibă cu ce trăi liniștit. Drama lui începe în
momentul în care observă că familia lui nu-l mai înțelege. Moromete nu mai
este un țăran obișnuit, este un țăran filosof, care meditează asupra propriei
vieți și a existenței, în general. 
  Părăsit de fiii săi cei mari, Ilie Moromete se gândește că greșise,
considerând că "lumea nu este așa cum și-o închipuie el", se simte
singur și își caută liniștea pe câmp, în grădină, unde se retrage și
vorbește singur: "Cum să trăiești dacă nu ești liniștit?". 

  O scenă simbolică este aceea în care Moromete se așază pe o piatră de

hotar cu capul în mâini și își pune întrebări, căutând explicații pentru
destrămarea familiei. 
  Personajul își face o autoanaliză, spunând : "Am făcut tot ce trebuie,
le-am dat (...), i-am iertat mereu (...)". Aceasta este scena ploii, atunci când
Moromete este udat până la piele de o ploaie repede și caldă. În plus,
personajul are un monolog interior prin care analizează credința țăranului
și destrămarea familiei sale, dar și a satului tradițional românesc; de
asemenea, își adresează întrebări despre relația dintre tată și copii și modul
de comunicare dintre aceștia. 
  Ultimele capitole ale cărții sunt cele mai frumoase pagini din literatura
română, pentru că ilustrează moartea unui țăran. Părăsit de Catrina și de
fiii săi, Ilie Moromete rămâne la bătrânețe cu fata sa cea mică, Ilinca.
Apropiindu-se de 80 de ani, Ilie Moromete rătăcește singur pe câmp, până
într-o zi când cade și este adus acasă cu roaba. Pe patul de moarte îi spune
doctorului: "Domnule, eu întotdeauna am dus o viață independentă!".
Aceste cuvinte sintetizează  întreaga concepție de viață, iar personajul nu
acceptă că ar putea exista o lume mai bună decât cea în care trăiește, lumea
satului tradițional. 
  Nicolae este fiul cel mic, din a doua căsătorie a lui Ilie Moromete, în cele
două volume fiind prezentat la vârste diferite. În primul volum, este copilul,
iar in al doilea, este tânărul. Nicolae este un tânăr dornic să învețe carte
pentru a-și schimba statutul social, în primul volum; în al doilea volum,
după ce Ilie Moromete îl retrage de la școală sub pretextul că învățătura nu
aduce niciun beneficiu, Nicolae începe să își caute sensul existenței și
devine adeptul socialismului și al comunismului. Aici, conflictul dintre
generații ia forma unei confruntări între două civilizații și două mentalități
diferite, una tradițională și cealaltă colectivă. 
  O secvență semnificativă din primul volum, care ilustrează relațiile
dintre tată și fiu, este aceea a serbării școlare, la care Nicolae obține
premiul I. Deși își iubește copiii și le vrea binele, Moromete își
cenzurează orice manifestare de afecțiune față de ei. El se așteaptă ca
Nicolae, care era trimis zilnic cu oile pe câmp, să rămână repetent. Spre
surprinderea lui, Nicolae ia premiul I. Stângăcia băiatului când primește
premiul  pe scenă și criza de friguri care îl cuprinde în timp ce încearcă
să recite o poezie, îi produc lui Moromete o emoție puternică, iar
gesturile lui de mângâiere sunt foarte stângace. 
  Finalul romanului scoate în evidență libertatea individului, în ciuda
constrângerilor istoriei, prin figura simbolică a lui Ilie Moromete. 

  În concluzie, Ilie Moromete este un personaj exponențial al cărui

destin exprimă moartea unei lumi, este "cel din urmă țăran", după cum
l-a numit criticul Nicolae Manolescu. Ilie Moromete este un țăran atipic,
contemplativ, prin faptul că are forța  interioară să conștientizeze trauma
sa, a familiei sale și a întregii colectivității, a satului tradițional, care
dispare.