Textul narativ

Prof. Ionela Cristea

 Definiție
Textul narativ este un text în care sunt prezentate fapte, întâmplări, evenimente, într-o succesiune de momente.
Se consideră că un text este narativ atunci când: evenimentele prezentate implică acţiunea unor personaje, aceste evenimente au o legătură între ele şi urmează o
succesiune cronologică.
• Textele narative pot cuprinde pasaje aparţinând unor alte tipuri de text:
argumentativ, descriptiv, informativ etc. Un text narativ se construieşte
întotdeauna în jurul unei ficţiuni: povestirea unuia sau ale mai multor
personaje. Succesiunea acestor aventuri constituie acţiunea.
• În lectura unui text narativ, atenţia cititorului se orientează în principal
către următoarele aspecte:
Când se petrec întâmplările narate? Unde? Ce se întâmplă? Cine
acţionează? De ce?
• Naratorul dintr-un text narativ poate avea o identitate precizată (nume,
sex, vârstă, apartenenţă etnică, socială etc.) sau poate fi doar o voce care
relatează evenimentele.
 Elementele fundamentale ale unui text narativ sunt:

• -          NARATORUL
• -           SUBIECTUL (înlănţuirea cronologică, logică şi
cauzală a întâmplărilor narate)
• -           PERSONAJELE
• -           TIMPUL ŞI SPAŢIUL EVENIMENTELOR
 A. NARATORUL
• Naratorul este persoana care povestește o anumită întâmplare, fiind inventat odată cu textul
 de către autor. El este o „voce” căreia autorul îi încredințează misiunea de a povesti faptele,
de a descrie locurile și personajele. Se regăsește în operele epice/narative. Acesta poate fi și
personaj.
• Tipuri de naratori după perspectivă
- Sunt trei tipuri de perspectivă narativă: viziune din spate, din afară sau narațiune la persoana
I (narator personaj)
a. Narator omniscient: Relatarea evenimentelor se face la persoana a III-a, iar „vocea” pare
să cunoască tot ce li se întâmplă personajelor.
b. Narator obiectiv: Caracteristică realismului, relatarea evenimentelor se face la 
persoana a III-a, dar naratorul nu cunoaște toate detaliile.
c. Narator subiectiv: Când relatarea se face la persoana I, naratorul se numește narator
subiectiv, acesta devenind participant în acțiune (subiect), exprimându-și părerea cu privire la
fapte, locuri sau personaje. Acest fapt poate interveni în veridicitatea faptelor relatate,
narațiunea devenind subiectivă.
 B. SUBIECTUL ACȚIUNII
• Textul narativ respectă o anumită schemă narativă acțiunea fiind structurată pe momentele
subiectului: expozițiune, intrigă, desfășurarea acțiunii, punctul culminant și deznodământ.

• Din punctul de vedere al timpului, acţiunea poate fi:

A) continuǎ ( cronologicǎ ): întâmplǎrile sunt relatate în ordinea în care s-au petrecut ( Moara cu
noroc, Slavici );
B) discontinuǎ: nu se respectǎ ordinea logicǎ a întâmplǎrilor, ci ordinea afectivǎ ( cum îşi aminteşte
personajul narator- pers. I: Ultima noapte de dragoste întâia nopate de război, Petrescu;
• Din punctul de vedere al spaţiului, acţiunea poate fi:
A) liniarǎ : în principal, prezintǎ evoluţia unui singur personaj ( Lăpuşneanu)
B) în planuri paralele: evoluţia mai multor personaje; Ex.: Enigma Otiliei, G.C. – Otilia, Felix,
Stǎnicǎ;
 C. PERSONAJUL
• Ca instanta narativa, este un element esential in structura textului narativ si au mai
multe denumiri: „fiinte de hartie” (R.Barth), „fiinte fictionale” (T Pavel), „actant”
(Greimas), „actor” (J.Lintivelt), „erou” (M bahtin si J Lintvelt).
1.      Dupa raportul cu realitatea
• Ø      Fictive –fantastioce, alegorice, legendare (ex: Lostrita din povestirea cu acelasi
titlu de V.Voiculescu, personajele din basme, personajele romanului alegoric „Istoria
ieroglifica” al lui D.Cantemir)
• Ø      Istorice – Alexandru lapusneanu
• Ø      Arhetipale – repeta comportamentul stramosului mitic (zeu, semizeu, erou, animal
totemic; gesturile, cuvintele, experinetele devin exemplare sau emblematice, sintetizand
valori general-umane:Nechifor Lipan, Vitoria, Gheorghita din romanul „Baltagul” 
• 2. Dupa semnificatia morala:
Ø      Pozitive
Ø      negative
• 3. Dupa locul si rolul indeplinit in compozitia operei:
Ø      Principale – aflate in prim-planul actiunii, conturate puternic: Vitoria din „Baltagul”, de M.
Sadoveanu;
Ø      Secundare – au un rol mai putin important in actiune; de obicei adjuvanti ai celor
principali: Minodora, parintele Daniil Milies din „Baltagul”
Ø      Episodice – apar numai intr-un singur episod: mos Pricop, alti hangii din „Baltagul”
• 4. Dupa mobilitatea lor in cadrul naratiunii:
Ø      Mobile (dinamice) – se schimba profund pe parcursul actiunii, a caror transformare este
justificata, verosimila, convingatoare: (Felix din „Enigma Otiliei”, de G Calinescu; Ghita si Ana
din nuvela „Moara cu noroc” de I Slavici).
Ø      Imobile (statice) – nu evolueaza pe parcursul actiunii (Aurica, Aglae Tulea din „Enigma
Otiliei” de G Calinescu)
• 5. Dupa complexitatea sau densitatea lor psihilogica:
Ø      Plate (unidimensionale) – construite in jurul unei idei sau calitati, avand manifestari
previzibile (Costache Giurgiuveanu din „Enigma Otiliei” de G. Calinescu)
Ø   Rotunde (multidimensionale) – au capacitatea de a surprinde cititorul in mod
convingator, prin reactii imprevizibile, gesturi, atitudini (Ion din romanul cu acelasi titlu de
L Rebreanu; Stefan Gheorghidiu din „Ultima noapte” de C.Petrescu)
• 6. Dupa felul cum sunt construite:
Ø      Individuale – reprezinta un singur individ
Ø  Colective – reprezentate de un grup uman (multimea din nuvela „Alexandru
Lapusneanu” de C Negruzzi)
• Intr-o tipologie largita pot fi semnalate urmatoarele categorii de personaje:
a)     Personajul  eponim: numele da si titlul operei
b)  Personajul protagonist  si antagonist: personajele principale aflate intr-o relatie
conflictuala ireductibila (Ghita si Lica din „Moara cu noroc” de I Slavici)
 D. TIMPUL ȘI SPAȚIUL EVENIMENTELOR
• Cadrul spațio-temporal poate fi prezentat în mod explicit la începutul narațiunii și completat pe
parcursul acesteia, prin așa-numitele pauze descriptive.
1. PERSPECTIVA SPAȚIALĂ:
A. real / imaginar ( La ţigǎnci, M. Eliade )
B. închis ( interior ) / deschis ( exterior )
2. PERSPECTIVA TEMPORALĂ:
A.Cronologică ( Continua ) = timp obiectiv: întâmplǎrile sunt prezentate în ordinea în care s-au
petrecut( Tehnica Înlănţuirii);
B. Discontinuă
Tehnici:
• Dilatarea( în Moromeţii ( I ), în primele 200 de pagini sunt prezentate întâmplǎrile care au loc de
sâmbǎtǎ seara pânǎ duminicǎ seara );
• Comprimarea( ultimii 4 ani din cea de-a doua domnie a lui Al. Lǎpuşneanul sunt comprimaţi,
rezumaţi în câteva rânduri;
 TIMPURI ALE NARAȚIUNII
• Perfectul compus: redă o acțiune trecută și încheiată, sugerând
detașarea povestitorului de evenimentele relatate;
• Perfectul simplu: timp al unei acțiuni trecute și încheiate de
curând, dă narațiunii impresia de prospețime și dinamism;
• Prezentul narativ: conferă relatării un ritm susținut, creând
impresia de spontaneitate a istorisirii, ca și cum întâmplarea s-
ar desfășura sub ochii cititorului;
• Imperfectul: exprimă o acțiune începută în trecut, dar
neterminată, este utilizat îndeosebi la începutul narațiunii; are
rol evocator;