Clauza asiguratorie a contractului de vânzare-

cumpaărare

realizat: Țuțuianu Vladimir

 Introducere

Practica relaţiilor contractuale de comerţ internaţional

demonstrează că cele mai multe contracte sunt încheiate în
acest domeniu pe termen  lung. Aceste contracte – în afara
clauzelor generale (necesare) şi a clauzelor specific, comune
tuturor contractelor de comerţ internaţional – conţin
asemenea clauze importante, cum sunt cele cu caracter
asiguratoriu împotriva riscurilor valutare şi împotriva
riscurilor nevalutare
1. Clauzele asiguratorii împotriva riscurilor valutare
Riscul contractual reprezintă posibilitatea de a avea de înfruntat o pagubă, ca
urmare a încetării contractului dintr-o cauză independent de culpa unei dintre
părţile contractante. Consecinţele realizării riscului – în contractele de comerţ
internaţional – se concretizează, în primul rând, într-o pierdere materială pe care
o suportă debitorul obligaţiei a cărei executare este împiedicată.
Riscurile valutare se referă la modificarea cursului de schimb, care are drept
consecinţă schimbarea parităţii monedei de plată faţă de moneda de referinţă (de
pildă, paritatea leului faţă de dolarul american).

În scopul prevenirii riscurilor valutare, părţile contractante pot stipula în

contract asemenea clauze asiguratorii cum sunt: 
1. Clauza aur; 
2. Clauze valutare;
3. Clauze de opţiune a locului de plată;
4. Clauza de opţiune a monedei liberatorii etc.
1.1. Clauza Aur – clasificare,
conţinut, efecte
• Stipularea unei asemenea clauze presupune
ca aurul să aibă rolul de etalon monetar,
funcţiune avută până în 1971, când a fost
suspendată convertibilitatea dolarului SUA în
aur.
• În aceste condiţii, este necesară regândirea
clauzei valoare-aur şi adaptarea la noile
realităţi. Încercarea de a lega preţul
contractual de preţul aurului de pe piaţa
liberă, în circumstanţele în care şi preţul
aurului este fluctuant, s-a dovedit o soluţie
complicată, prin care nu se poate asigura
apărarea împotriva riscului valutar decât
parţia
1.2. Clauzele valutare
• 1. Clauza monovalutară.
În literatura de specialitate se Această clauză se bazează pe luarea în considerare a două monede
disting:  diferite: una de plată şi cealaltă de cont. Dintre acestea, moneda de cont
1. Clauzele monovalutare;  este considerată mai stabilă, motiv pentru care în ea se exprimă preţul,
2. Clauzele multivalutare, bazate constituind etalon pentru plată şi stingerea datoriei.
pe un coş valutar stabilit de părţi; 
3. Clauzele multivalutare, bazate • 2. Clauza multivalutară sau plurivalutară
pe un coş valutar instituţionalizat
sau unitate de cont bazată pe un coş valutar convenit de părţi
instituţionalizată.
  Părţile – în cazul în care stipulează în contract această clauză –
stabilesc preţul contractual exprimat într-o anumită monedă de plată,
prin luarea drept cursuri de referinţă cele existente între această monedă
(moneda de plată) şi alte 3 – 5 monede, care alcătuiesc coşul valutar.

3. Clauzele multivalutare, bazate pe un coş

valutar instituţionalizat
În cazul clauzei multivalutare sau plurivalutare bazată pe un coş
instituţionalizat sau pe o unitate de cont instituţionalizată, valutele
incluse în coşul valutar nu sunt convenite de părţi, ci de un organ
internaţional specializat.
 2. Clauzele asiguratorii împotriva riscurilor
nevalutare
În contractele de comerţ internaţional sunt stipulate şi clauze asiguratorii împotriva riscurilor nevalutare, cum sunt clauzele de recalculare sau
revizuire a preţului prin indexare unică sau specială

2.1. Clauzele de recalculare sau revizuire a preţului cu indexare unică sau specială.

Prin stipularea unor asemenea clauze, părţile contractante precizează că preţul contractual
se raportează la preţul curent al unei unităţi de măsură uzuale a unui produs de bază (de
pildă, tona de cereale, barilul de petrol etc.). Totodată, părţile contractante pot raporta preţul
la un indice statistic prin care se exprimă evoluţia preţurilor pentru un grup determinat de
mărfuri – produsele sau mărfurile respective sunt selecţionate de părţile contractante dintr-o
anumită ramură economic sau din diferite ramuri economice. 
2.2. Clauze de recalculare sau revizuire a preţului cu indexare cumulativă.

Părţile contractante stipulează asemenea clauze în contract, în cazul

în care preţul stipulat este legat de valoarea mai multor elemente de
referinţă, considerate cumulativ. Aşa, de pildă, pluralitatea de elemente
care subsumează valoarea contractului o reprezintă materiile prime,
materialele, forţa de muncă.
Clauza de recalculare sau revizuire a preţului cu indexare cumulativă
sau complex este stipulată în contracte de antrepriză pentru lucrări de
construcţii-montaj, în care – în mod frecvent – preţul este dependent de
valoarea unei pluralităţi de elemente.
2.3. Clauze de recalculare sau revizuire a preţului cu
indexare generala
• Prin stipularea clauzei de recalculare a preţului cu indexare general
(globală), părţile raportează preţul contractului la valoarea întregului
ansamblu de bunuri şi servicii, care pot fi procurate cu cantitatea de
monedă în care este exprimat preţul, într-o zonă geografică
determinată.
• Părţile contractante au în vedere – ca element de referinţă – indicele
statistic sintetic asupra evoluţiei preţurilor din întreaga economie a unei
ţări, sau evoluţia preţurilor din întreaga economie a unei localităţi, a
unui oraş etc.
2.4. Clauze de postcalculare a preţului.

• Părţile contractante stipulează în contractele lor asemenea clauze cu

scopul menţinerii preţului mărfii, a serviciilor sau a lucrării efectuate la
nivelul pieţei în momentul scadenţei.
Această clauză dă dreptul creditorului să procedeze la definitivarea
preţului, în condiţiile în care, la încheierea contractului, preţul a fost
prevăzut doar estimativ. Operaţiunea de definitivare poate avea loc:
ulterior executării integrale a obligaţiilor asumate sau la termene
intermediare convenite de părţile contractante. În acest scop, se iau în
calcul modificările survenite în perioada scursă de la încheierea
contractului.
Concluzie
Clauzele asiguratorii au o valoare importantă în contractile de vânzare-
cumpărare . Ele fiind definite ca să prevină litigiile cauzate de riscurile valutare
și nevalutare astfel stimulând o stabilitate a condițiilor de accord primar intre
partile contractuale .
Practica demonstrează că părţile contractante , în cele mai multe cazuri,
acţionează pentru a preîntâmpina diferendele dintre ele, nu neapărat şi, nu în
primul rând, prin consultări, care s-au dovedit a fi extreme de utile, ci mai ales
prin măsuri adecvate pentru îndeplinirea la termen şi în condiţiile stipulate a
obligaţiilor contractual.