Imperiul Otoman

1299 - 1922
 Introducere
• În secolul al XIII-lea, turcii
otomani au întemeiat un stat
în Asia Mică, sub conducerea
lui Osman I
• Cuvântul ’’otoman’’ este o
anglicizare istorică a numelui
lui Osman I, fondatorul
Imperiului și al Casei
conducătoare a lui Osman Osman I
(cunoscută și sub numele de
dinastia otomană)
 Factorii care au
favorizat formarea
Imperiului
• Stabilitatea politică a
statului otoman
• Decăderea politică a
statelor din Peninsula
Balcanică
• Ruptura dintre Imperiul
Bizantin și statele din
Harta Imperiului Otoman Vestul Europei
• Organizarea militară a
statului otoman
 Expansiunea
Imperiului
• Direcțiile de expansiune: Asia,
Europa, Africa
• Secolul XIV: are loc pătrunderea
otomanilor în Europa, prin cucerirea
orașului Gallipoli; este cucerit
Adrianopolul și devine capitala
statului otoman (1362)
• Secolul XV: Mahomed al II-lea
Cuceritorul pune stăpânire pe Serbia,
Bosnia, Albania, Macedonia, Grecia
și estul Asiei Mici; otomanii
Mahomed al II-lea Cuceritorul cuceresc Constantinopolul, care
devine capitala Imperiului Otoman
sub numele de Istanbul (1453)
 Consecințele
expansiunii
• Stoparea dezvoltării
economice a statelor
Peninsulei Balcanice și a
statelor din Europa Centrală
• Dispariția Imperiului Bizantin
• Amestecul de culturi și
civilizații

Soliman Magnificul
Înființarea și sfârșitul Imperiului
Otoman
• Imperiul Otoman a fost un imperiu care controla o mare parte
din Europa de Sud-Est , Asia de Vest și Africa de Nord, între
secolul al XIV-lea şi începutul secolului al XX-lea. A fost
fondat la sfârșitul secolului al XIII-lea, în nord-vestul
Anatoliei , în orașul Söğüt (provincia actuală Bilecik ) de către
liderul tribal Osman I. După 1354, otomanii au trecut în Europa
și odată cu cucerirea Balcanilor, beylikul otoman a fost
transformat într-un imperiu transcontinental. Otomanii au pus
capăt Imperiului Bizantin cu cucerirea Constantinopolului în
1453 de către Mehmed Cuceritorul.
• Sub domnia lui Suleiman Magnificul , Imperiul Otoman a
marcat apogeul puterii și prosperității sale, precum și cea mai
înaltă dezvoltare a sistemelor sale guvernamentale, sociale și
economice. La începutul secolului al XVII-lea, imperiul
cuprindea 32 de provincii și numeroase state vasale . Unele
dintre acestea au fost ulterior absorbite în Imperiul Otoman, în
timp ce altora li s-au acordat diferite tipuri de autonomie de-a
lungul secolelor. Având Constantinopolul (actualul Istanbul )
drept capitală și controlul terenurilor din jurul Bazinului
Mediteranei , Imperiul Otoman a fost în centrul interacțiunilor
dintre Orientul Mijlociu și Europa timp de șase secole.
• În timp ce odată se credea că imperiul a intrat într-o perioadă de
declin după moartea lui Suleiman Magnificul, această viziune
nu mai este susținută de majoritatea istoricilor academicieni.
Noul consens academic presupune că imperiul a continuat să
mențină o economie flexibilă și puternică, societate și armată pe
tot parcursul secolului al XVII-lea și pentru o mare parte a
secolului al XVIII-lea. Cu toate acestea, pe parcursul unei lungi
perioade de pace din 1740 până în 1768, sistemul militar
otoman a căzut în urma celui al rivalilor săi europeni, imperiile
habsburgice și ruse. Otomanii au suferit în consecință înfrângeri
militare severe la sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul
secolului al XIX-lea. Războiul de independență al Greciei s-a
încheiat cu decolonizarea Greciei în urma Protocolului de la
Londra (1830) și a Tratatului de la Constantinopol (1832) .
Aceasta și alte înfrângeri au determinat statul otoman să inițieze
un proces cuprinzător de reformă și modernizare cunoscut sub
numele de Tanzimat . Astfel, de-a lungul secolului al XIX-lea,
statul otoman a devenit mult mai puternic și mai organizat pe
plan intern, în ciuda pierderilor teritoriale mai mari, în special
în Balcani, unde au apărut o serie de noi state.
Bibliografie

Wikipedia